Biată Românie! Cine să-ţi mai scrie azi imnuri de durere pentru toate rănile tale, cine să-ţi mai glorifice trecutul şi să-ţi plângă prezentul?!

STRANA ORTODOXĂ

„Ce vedem azi în jurul nostru? Cele mai cumplite manifestări ale răului, pentru care sfinţii noştri se răsucesc în morminte! Se înfioară şi azi Carpaţii, chiar mai mult ca odinioară, când văd ţara noastră apropiindu-se de iadul lepădării de credinţă, al erotismului şi pornografiei, al sărăciei şi distrugerii morale, al sodomiei ridicată la rang de virtute şi promovată în emisiuni TV! Se cutremură munţii şi apele României, căci cuplurile de homosexuali pun, vai, stăpânire pe micile ecrane, pe minţile şi sufletele bieţilor români! Forţa hipnotică a televiziunii a ajuns să provoace asemenea mutaţii în conştiinţele noastre, încât suntem în stare să ne delectăm privind povestea de iubire dintre doi sodomiţi şi să asistăm la „căsătoria” lor… Ce neam se poate ridica din mocirla desfrânării şi sodomiei şi cum ne va mai răbda Dumnezeu pe faţa pământului?

Biată Românie! Cine să-ţi mai scrie azi imnuri de durere, pentru toate rănile tale, cine…

Vezi articolul original 776 de cuvinte mai mult

Reclame

In viața duhovnicească nu există  “aproape” și “departe“. Dragostea lui Hristos nu este despărțită de distanțe, căci Hristos cu dragostea Sa anulează distanțele – Sfântul Paisie Aghioritul

STRANA ORTODOXĂ

”– Gheronda, cum pot sa arat dragoste?

– Sa arat dragoste? Nu inteleg. Asta este ceva fals, prefacut. Sa existe inlauntrul nostru dragoste si ea sa ne dea in vileag, asta, da, o inteleg. Dragostea adevarata il incredinteaza launtric pe celalalt fara manifestari exterioare. Dragoste inseamna sa asculti cu durere mahnirea celuilalt. Dragoste inseamna si o privire indurerata si un cuvant pe care il vei spune cu durere celuilalt cand el se confrunta cu o greutate. Dragoste inseamna sa participi la durerea lui, sa-l odihnesti in necazul lui. Dragoste inseamna sa rabzi un cuvant greu pe care ti-l va spune. Toate acestea ajuta mai mult decat cuvintele multe si decat manifestarile exterioare.

Cand suferi launtric pentru celalalt, Dumnezeu il incredinteaza launtric de dragostea ta si atunci el o simte chiar si fara manifestari exterioare. Tot asa se intampla si cand nu se exteriorizeaza rautatea pe care o avem inlauntrul…

Vezi articolul original 676 de cuvinte mai mult

Curajul de a ne privi aşa cum suntem în oglinda conştiinţei noastre. Curajul acesta este un prim pas spre mucenicia albă, mucenicia conştiinţei

STRANA ORTODOXĂ

Pilda Sfintei Veronica

125462_sfanta-veronica-mahrama

” …Negraita mila o impinge pe Veronica sa faca un gest temerar: sa intre in multimea isterizata si asmutita impotriva lui Hristos si sa Ii stearga cu marama sa Chipul Sau cel Sfant, Iubit si Frumos, ce era acoperit de siroaie de sange, de sudoare si de urmele loviturilor salbatice. Lucrul nu va fi fost usor – Hristos era pazit strasnic de soldatii romani, sa te apropii de un osandit era foarte periculos – gestul Veronicai putea insemna pentru ea sa impartaseasca si pedeapsa data lui Hristos.  Asadar, mila inseamna, aici, si un curaj “nebunesc”, in sens bun. Proscris, blestemat si oferind un “spectacol” dureros, plin de tumefierile ranilor, Hristos avea acum un aspect jalnic si respingator, departe si strain de maretia si frumusetea Invatatorului care ii coplesea cu slava sa pana si pe cei trimisi sa-l prinda:

“Nu avea nici chip, nici frumusete…

Vezi articolul original 787 de cuvinte mai mult

În cele ale Credinţei nu încape pogorământul nici iconomia, deoarece pogorământul pricinuieşte puţinătatea credinţei. Aceasta este deopotrivă cu a spune: “Taie-ţi capul şi du-te unde vrei.”

Despre cele petrecute la acel tâlhăresc sinod, sfântul grăia: „Îi rugam, şi ce nu le spuneam care să poată să înmoaie chiar şi inimile de piatră: să se întoarcă la cea de obşte mărturisire pe care o aveam mai înainte şi între noi şi cu Părinţii noştri cei Sfinţi, când toţi spuneam aceleaşi şi nu se afla în mijlocul nostru schisma… căci altfel părem „a cânta în gol” sau „a coace pietre” sau „a semăna pe pământ pietros” sau „a scrie deasupra apei” sau câte altele spun pildele despre cele nu sunt cu putinţă a le săvârşi. Căci ei au dat pricina schismei, în mod vădit purtând adăugirea.

Pentru aceasta învăţăturile dascălilor apuseni nici nu le cunosc, nici nu le primesc, încredinţat fiind că sunt înşelătoare. În materie de credinţă ortodoxă nu poate fi pogorământ. Stricarea credinţei obşteşti este pierzarea de obşte a tuturor. Toate cele ale credinţei ortodoxe nu îngăduie iconomia. Niciodată nu s-au îndreptat cele bisericeşti prin rezolvări de mijloc.

Între lumină şi întuneric poate cineva să spună că este înserare sau amurg; dar mijloc între adevăr şi minciună nu poate nimeni să gândească, oricât s-ar strădui. Împăcare între adevăr şi minciună nu este! În cele ale credinţei nu încape pogorământul nici iconomia, deoarece pogorământul pricinuieşte puţinătatea credinţei. Aceasta este deopotrivă cu a spune: “Taie-ţi capul şi du-te unde vrei.”

Sursa: http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro/vieti-de-sfinti/71-viata-sfantului-marturisitor-marcu-eugenicul-episcopul-efesului.html

STRANA ORTODOXĂ

Până în sfârşit, Marcu al Efesului a fost singurul episcop ortodox rămas în cetatea Florenţei care nu a primit să semneze hotărârea de unire: „Ortodoxia a fost mai de preţ pentru Marcu decât Statul; Ortodoxia este cea fără de sfârşit comoară, Biserica adevărată a celor ce sunt mântuiţi. Imperiul bizantin e al pământului: s-a născut, a înflorit şi va pieri. Dar Ortodoxia este de-a pururea vie şi trebuie păstrată ca o lumină pururea fiitoare.” Iar cât despre ceilalţi trimişi „ortodocşi”, chiar dacă în inimile lor mulţi nu au voit să semneze, n-au pregetat a se lepăda de Ortodoxie îngroziţi fiind de moarte, ori din iubire de arginţi, slava deşartă, sau pentru a-i fi pe plac împăratului.(…)

Vrednicia Sfântului Marcu a fost asemuită cu a Sfântului Atanasie cel Mare şi a Sfântului Ioan Teologul. Ierarhii şi cărturarii Bisericii dimpreună cu întreg norodul, slăveau pe sfânt ca fiind purtător al harului de…

Vezi articolul original 227 de cuvinte mai mult

DOINĂ DE DOR DE PĂRINŢI !

STRANA ORTODOXĂ

    • Foaie verde de muşcată
      Ne e ţara-nlăcrimată,
      Credinţa ne e trădată ,
      Lupii ne-au încercuit,
      Păstorii ne-au părăsit,
      Sfinţii,din icoana lor,
      Ne privesc acuzator
      Şi-ntreabă pe fiecare:
      – De ce zaci în nepăsare?
      Preoţimea şi ea tace,
      Nici nu zice, nici nu face,
      Lasă oile-n păcat
      ”Că nimic nu s-a-ntâmplat”!
      Şi că ”nu e treaba noastră”
      Că vrăjmaşul, la fereastră,
      Aşteaptă şi ne pândeşte,
      Mai pe faţă, mai hoţeşte,
      Să ne dea-n cap cu ”iubirea”
      Să ne fure mântuirea!
      Părintele meu, Părinţele,
      Vin, au venit vremuri grele!
      Este greu şi se mai lasă,
      Sfnţiei tale nu-ţi pasă ?
      Nu-ţi pasă că turma piere,
      Că o lepezi prin tăcere
      Şi strigă oaia ”Păzea!”
      În loc să strigi dumneata ?
      Părinte,Părinte-al meu,
      Ești omul lui Dumnezeu!
      Singur ai jurat așa
      Să-I păzești Biserica,

      UNA,cea Dumnezeiască,

      SFÂNTĂ ŞI SOBORNICEASCĂ !
      Numai UNA! Nu mai multe,
      Nici…

Vezi articolul original 888 de cuvinte mai mult

Blog la WordPress.com.

SUS ↑