răspunde dumnezeescul Gură de Aur zicând: “Rău lucru este pretutindenea a nu avea cineva stăpân şi cap, ci pricină a multor nenorociri şi început a toată neorânduiala şi turburarea; totuşi nu-i mai mic răul ca cei supuşi să nu se supună stăpânitorului. Dar ar putea spune cineva că se află şi un al treilea rău, când întâistătătorul şi conducătorul s-ar întâmpla să fie rău. Ci eu ştiu că acesta nu este un mic rău, ci mult mai rău decât a nu avea cineva deloc stăpân. Că e mai bine să nu fii condus de cineva decât să fii condus de un stăpân râu. Fiindcă cine nu are un conducător peste el de multe ori se izbăveşte şi de multe ori se primejdueşte; dar cine are întâi-stătător rău, totdeauna se va primejdui, căzând în gropi şi în prăpăstii. Cum dar zice: Ascultaţi pe mai marii voştri şi vă supuneţi lor?

Pricina pentru care Pavel a zis aşa este următoarea. Pentru ca mai înainte a zis despre conducători, aceste laude: “văzând bunele roade ale vieţii lor virtuoase şi împreună petrecerea lor urmaţi-le credinţa”; apoi după ce i-a arătat că sunt drepţi întru toate, a zis: “ascultaţi pe mai marii şi întâistătătorii voştri şi vă supuneţi lor”.
Dar îmi răspundeţi: dacă acela este rău si nu ne supunem, ce se întâmplă? Si în ce spui că este rău întâistătătorul tău? Dacă este greşit în credinţă, fugi de dânsul şi-l părăseşte, nu numai dacă este om, ci si înger din cer dacă ar fi; iar dacă este greşit în viaţa şi faptele lui, nu lua aminte. Această pildă nu o spun dela mine, ci din Sfânta Scriptură. Ci ascultă pe Hristos, care zice: Pe scaunul de învăţătură a Legii au şezut cărturarii şi fariseii; după ce a zis mai înainte multe rele despre ci, atunci a zis: Pe scaunul Legii au şezut. Aşadar, câte vă vor zice din Lege să faceţi, faceţi-le, dar lucrurile lor rele să nu le faceţi. Ca şi cum ar zice: au vrednicia ca să înveţe, dar au şi viaţă necurată. Voi însă care auziţi, nu luaţi aminte la viaţa lor, ci la cuvintele lor, căci din viaţa lor nimeni nu se poate vătăma. Din ce pricină? Fiindcă sunt cunoscute tuturor şi fiindcă nici acesta care învaţă, oricât de viclean şi păcătos ar fi, nu poate niciodată să înveţe pe oameni să facă cele rele.

Iar credinţa şi învăţăturile cele rele pe care le are, nici nu sunt cunoscute de toţi şi nici nu încetează a le face. De aceea şi porunca pe care a dat-o Domnul: nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi, se referă la viaţă şi nu la dogmele credinţei.

Strana Ortodoxă

Unii se smintesc că nu ne încredinţăm de cele ce ni le spun şi îndeosebi de cele despre deasa împărtăşire şi aduc pentru apărarea lor trei mărturii: întâi, că sfintele canoane şi poruncile sunt sub puterea arhiereilor; al doilea, că noi nu trebuie să cercetăm pe arhierei, pe învăţători şi pe duhovnici pentru cele ce ni le spun, ci numai să ne supunem în toate cu simplitate; şi al treilea, aduc acel cuvânt apostolesc: “Ascultaţi pe mai marii voştri şi vă supuneţi lor”.

  Faţă de aceste trei părţi ale împotrivirii, noi nu avem nimic asemănător de spus, ca să nu producem cuiva turburare dar a tăcea cu totul fată de acestea, socotim că este vătămător pentru suflet. Deci să vedem ce zic sfinţii, ca să nu se plângă nimenea.

La cea dintâi răspunde Marele Vasile şi zice: “Dacă însuşi Domnul lisus, întru Care a binevoit să se odihnească…

Vezi articolul original 1.417 cuvinte mai mult