
Lună: august 2019
Articole 20


Masoneria și legăturile ei cu ierarhia Bisericii Ortodoxe. Ecumenismul – produsul masoneriei

Sufletul care suferă de întristare şi mâhnire nici nu va putea să se folosească din cele ce îi spui, nici nu va putea să spună vreun lucru bun de la el. Omul adâncit în tristeţe, fie vorbește fără sens, fie se cufundă în tăcere. De ce se vădeşte puterea lui Dumnezeu în slăbiciunea omenească?

Mila este scăpărarea a două pietre, din care izvorăște scânteia. Cine iscă această fericită scânteie, și cine o primește, simte că Dumnezeu e de față. Amândoi, și cel ce dă și cel ce primește, simt în inimile lor mâna lui Dumnezeu, mângâietoare. Dulceața dragostei și a milei

Întâi trebuie să intre în lucrare inima şi apoi programul. Dumnezeu nu aşteaptă decât dispoziția noastră pentru ca El să poată interveni. Imbrăcămintea care se potriveşte să o porți atunci când vorbeşti cu Dumnezeu

Tehnologia 5G Vs Sănătatea oamenilor – o perspectivă tehnică pentru o apărare corespunzătoare în instanţă

Mitropolitul grec Ambrozie de Kalavryta și-a anunțat demisia : “țara noastră este în primejdie, iar credința se află sub asediu”

Să mergi pe apa lacrimilor, neștiind încotro te duci, fără să privești în jos, convins că mergi pe un „sol” sigur, deși îți dai seama că nu este așa, cu privirile ațintite spre Întemeietorul și Săvârșitorul credinței, Iisus Domnul

Predica Părintelui Ieronim – Umblarea pe mare și Potolirea furtunii

Mult se bucură diavolul când cineva își ascunde gândurile de duhovnicul său. Fără o mărturisire dreaptă, nu există sporire duhovniceasă

Predica Părintelui Ieronim la Duminica Înmulțirii pâinilor

Mari duhovnici, Sfinții Părinți
ȚINE CANDELA INIMII APRINSĂ!

Predica la Schimbarea la Față a Domnului – Părintele Ieronim

Predica Părintelui Ieronim din Duminica Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum

Lucrarea lui Dumnezeu se poate face acolo unde doi sau trei se adună laolaltă întru unimea cugetului și a sufletului. Prin urmare, să nu ne lăsăm împovărați de îndoieli sau de lupte partinice, ci să ne continuăm calea

La uşi este deja antihristul! Proorociile Schiarhimandritului Hristofor

Impotriva Ecumenismului, Predici
„Pe Acesta să-L ascultaţi!” este porunca cerului. „Dacă veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca”. Iar de nu Mă veţi asculta, „sabia vă va mânca”, veţi trece prin sabie (Isaia 1, 19 – 20).

Invataturi de Credinta Ortodoxa, Sfintele Canoane, Acatiste,Rugaciuni, Predici
Relația dintre duhovnic și fiii săi duhovnicești

CE PLAN AI, DOAMNE, TU, CU MINE ?
