
Lună: octombrie 2017
Articole 38


”Facem „pătrime”din CEI TREI? E-n ”adevăr” și cel ce minte? Avem surplus de dumnezei ? Pierim pe ritm de ”fă ce vrei” -Și asta-i tot ”nimic”, Părinte ?!” Paraschiva Radoi

Impotriva Ecumenismului, Mari duhovnici
„Ca noi să ne revizuim dogmele, înseamnă să ne tăiem capul… Toate relele vin tot din cauza tradatorilor care au fost cumparati.” Pr. Iustin Pârvu

Carti/ Publicatii ortodoxe in format electronic, Sfinții Părinți
”Doar prin credinţă aflăm ceea ce este dincolo de înţelegerea noastră – prin credinţă şi nu prin cercetare sau prin puterea cunoaşterii. Atunci când puterea Duhului Sfânt intră în suflet, atunci sufletul „învaţă prin Duh” ” Sfantul Iustin Popovici

Lanț uman în jurul Parlamentului. Protest împotriva vaccinării obligatorii. Costel Stanciu, președinte APC: Atragem atenția parlamentarilor români că se află într-o gravă eroare, că vor fi părtași la votarea unui proiect de lege anticonstituțional
Predica Pr. Calinic la Duminica Învierii fiicei lui Iair – Schitul Radeni

”De câte ori mai moare câte-o mamă/ Pe mama mea, cu cei ce plâng, o plâng !…Când ele mor, noi toți suntem de-o seamă /–Ne moare tuturor… Copilăria !” Paraschiva Radoi

„Tineti cu tarie Ortodoxia… Noi traim acum timpuri însemnate în Apocalipsa, cele despre care îngerul a strigat: „Vai de cei ce traiesc!”… Cele mai grele dureri ale noastre sunt asemenea întepaturilor insectelor, în comparatie cu durerile veacului ce va sa fie“. Sfântul Stareț Nectarie de la Optina
Predica Părintelui Pamvo la hramul Sfintei Parascheva – Schitul Radeni
Predica Părintelui Ieronim la Praznicul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de mir – Schitul Radeni

Mari duhovnici, Sfinții Părinți
Cuvant cu putere multa. Hrana pentru suflet ( VII )

Sfântul Ioan Maximovici: ”Oamenii vor căuta cu asiduitate să-şi motiveze căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această stare generală … Antihrist va îngădui oamenilor totul, numai ca ei „căzând în faţa lui, să i se închine“ ”
Predica Părintelui Ieronim – Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor

”Să teologhisească puţini! Dacă vreunuia dintre aprinşii şi zeloşii propovăduitori îi pare că are harul lui Moise, să înainteze… Şi să intre precum acela în nor, în norul adevărului. Cine se crede în stare, să meargă şi să vorbească cu Dumnezeu!”

Mari duhovnici, Sfinții Părinți
Cuvant cu putere multa. Hrana pentru suflet ( VI )

RAHELA PLÂNGE IAR… ”Rahela plânge iar nemângâiată/ Sunt ude străzile de lacrimile ei ” de Paraschiva Radoi

Mari duhovnici, Sfinții Părinți
Cuvant cu putere multa. Hrana pentru suflet ( V )

Mari duhovnici, Sfinții Părinți
Cuvant cu putere multa. Hrana pentru suflet ( IV )

Mari duhovnici, Sfinții Părinți
Cuvant cu putere multa. Hrana pentru suflet ( III )

Mari duhovnici, Sfinții Părinți
Cuvant cu putere multa. Hrana pentru suflet ( II )

Mari duhovnici, Sfinții Părinți
Cuvant cu putere multa. Hrana pentru suflet ( I )

”Cârtirea atrage blestemul. Stresul pricinuieşte o ruptură în suflet, îl paralizează.” Sfantul Paisie Aghioritul

”…Discordia nu-i de la măr/cum s-a scornit dilema !/IUBIRE FĂRĂ ADEVĂR–/ Asta-i problema !/Fățărnicie și minciună/ pe săturate !/Lume perversă și nebună/pe terminate !” Poezii de Paraschiva Radoi

” Masoneria stă la pândă să vadă când se prăbuşeşte muntele acesta, bastionul Ortodoxiei – au răbdare. Se pare că suntem printre ultimii supravieţuitori ai Ortodoxiei” Parintele Iustin Parvu

Răspunsul ortodox către Mitropolia de Pireu despre caracterul obligatoriu al canonului 15 al Sinodului 1-2 Constantinopol

Mari duhovnici, Sfinții Părinți
”Toată Sfânta Revelaţie mărturiseşte că mijlocul prin care se dau harismele dumnezeieşti şi prin care se explică tainele este credinţa. Dacă credinţa se zdruncină, atunci toate se clatină şi linia frontului se rupe.”

”Necazurile sunt focul, iar lacrimile sunt apa. Acesta este Botezul prin foc si prin apa…Este timpul marii incercari, precum cea patimita de Avraam care si-a adus fiul spre a fi jertfit. Mintea este acoperita de pacla, inima se zbate in chinuri rascolitoare; deasupra este asteptarea maniei, dedesubt este pregatit iadul. ” Sfantul Teofan Zavoratul

”Fiecare va începe să se teamă de celălalt şi să se îndoiască de toţi. Iar aceasta este o nenorocire mai mare decât oricare alta”
Conferinta Gheron Sava Lavriotul la Mesteacan, Satu Mare – septembrie 2017

Despre tainele ereticilor necondamnați sinodal. Sfântul Vasile cel Mare către preoții mărturisitori prigoniți și către mirenii ce îi urmează
Predica Pr. Xenofont din Duminica Învierii fiului văduvei din Nain – Schitul Radeni

”Teologia postpatristică este în esenţă o teologie antipatristică, pentru că această mişcare protestantizantă slăbeşte tradiţia patristică, fără de care Ortodoxia rămâne fără armură în vâltoarea ecumenismului şi în aservirea faţă de planurile Noii Epoci.”
Protest împotriva deciziei PS Iustin Sigheteanul de a caterisi doi Preoți care au intrerupt pomenirea ierarhului ce a aprobat documentele Sinodului eretic din Creta (Video)

Dialog ecumenist între „teologi” ai BOR și papistași pe tema introducerii primatului papal in Ortodoxie

„Cand a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina… Nu cumva plivind neghina, să smulgeţi şi graul împreună cu ea. Lăsaţi să crească amandouă împreună pană la seceriş” Omilia Sf. Ioan Gură de Aur

„Un singur lucru este cert pentru noi – că trebuie să ne găsim cu mărturisirea pe buze, că nu ştii când vine moartea. Că ştim noi că nu este acum şi vine poimâine. Nu se ştie ce se mai întâmplă cu poimâine ăsta în care, nemărturisind, poţi să îţi pierzi sufletul. ” – Pr. Iustin Pârvu
Predica Ieromonahului Spiridon la Duminica a XIX-a dupa Rusalii-Predica de pe munte-Iubirea vrajmasilor, Schitul Radeni
