CANONUL 6 DE LA SINODUL AL CINCILEA LOCAL DE LA LAODICEEA(343)- ERETICII SĂ NU INTRE ÎN BISERICĂ- „Nu se cuvine ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.”

În preajma zilei de naștere a Părintelui Antim Gâdioi( 4 martie) aducem în atenția credincioșilor o întâmplare din anul 2002, poate mai puțin cunoscută, dar de mare folos și care arată cât de mult a iubit Sfinția Sa Ortodoxia.

Iată relatarea monahului Conon Românul în broșura ” Păcatele ecumenismului”:

„În luna octombrie a anului 2002 ne-am bucurat de binecuvîntarea Sfîntului Ioan Casian, adus la noi în tară de o delegatie catolică în frunte cu excelenta sa Bernard Panafieu. Un lucru bun săvîrsit cum nu se cade mai rău.
Sugestia indusă credinciosilor de rînd a fost cea scontată: catolicii au si ei „sfinte moaște”, iar rugăciunile ierarhilor
ortodocsi alături de cei catolici propagă în masa de credinciosi simtămîntul apartenentei comune la „Marea
Biserică” (…)
Nu stim de ce în Candela Moldovei nu se vorbește nimic despre „răzvrătirea” de la mănăstirea Sihăstria, ci doar
de vizitele delegatiei catolice la manastirile Secu si Bistrita. (…)

Dar despre ce incident este vorba?

Spre seară(n.n.- în luna octombrie 2002), delegatia catolică în frunte cu arhiepiscopul catolic al Marsiliei, Bernard Panafieu, în pelerinajul prin mănăstirile nemtene, a ajuns si la manastirea Sihăstria cu moastele Sfîntului ortodox roman Ioan Casian. [A doua zi]dis de dimineată, după ce au luat micul dejun, catolicii s-au pornit vîrtos, în odăjdii si cântări, spre catedrala cea nou construită pentru a săvîrsi MESSA CATOLICA.
Obstea nu a stiut nimic dinainte despre o asemenea slujbă în incinta manastirii, dar văzînd ce se-ntîmplă, un grup de trei calugari ortodocși în frunte cu ieromonahul Antim s-au opus, mai întîi la preacuviosul Victorin(n.n. starețul de atunci), dar vazînd că acesta ezită, au mers înaintea ereticilor si au închis usile catedralei. Catolicii s-au mirat foarte de această initiativă si s-au retras. Dar peste putin timp apare IPS Daniel care după ce-l mustră bine pe staret pentru răzvrătire si neorînduială, opreste dintr-un gest pe „ereticul” Antim de a se mai împărtăsi si anuntă că cei care-l vor urma în „erezie” vor fi supusi canonisirii. Apoi messa s-a facut netulburată în trapeza mănăstirii si delegatia a plecat linistită mai departe, după ce a fost asigurată că acea scena nu se va mai întîmpla de acum încolo.
(…)

Stăm si ne întrebăm cum a fost posibil ca dintr-atîtia stareti, ieromonahi, călugari, doar unul singur să se ridice si să facă ceva pentru a opri blestemătia catolică a-si face loc prin mănăstiri, prin ultimele bastioane de ortodoxie din Romania. (…)

Marturisirea adevarului pentru astfel de căldicei este egală cu pierderea functiei, a gradului si autoritătii si pasibil de a fi trecut prin furcile reeducarii mitropolitane. Stim că nu toti care tac sunt de acord cu eresul catolic, dar atîta vreme cît vor considera că „nu a venit încă timpul” de a face ceva, rămîn vrednici de plîns pentru comoditatea si împăciuirea lor, pentru că toti vom fi întrebati la judecată, care a fost valoarea noastra în Ortodoxie dată de lucrarea întru Hristos şi de roadele întru Biserică, si nu stim dacă toti acesti „comozi” vor putea da răspuns bun înaintea Judecătorului si a Sfintilor. „

Completăm relatarea de mai sus a monahului Conon cu informații din presa vremii și cu mărturii ale celor apropiați Părintelui Antim.

În anul 2002, o delegație de catolici francezi condusă de Bernard Panafieu, arhiepiscopul de Marsilia, au adus în țara noastră moaștele Sfântului Ioan Casian din biserica „Sfântul Victor” din Marsilia, Franţa, pentru perioada 10-19 octombrie spre a fi puse spre închinare credincioșilor care fac pelerinaje la Cuvioasa Parascheva din Iași dar și altor credincioși ortodocși din țară. Astfel, membrii delegaţiei franceze au poposit în Iași, apoi au plecat spre nordul Moldovei- la Mănăstirea Bistriţa (care aniversa 600 de ani de la sfinţire), la Mănăstirea Secu (care împlinea 400 de ani) ultima oprire fiind la catedrala ortodoxă din Galaţi (17-18 octombrie). ( sursa https://ercis.ro/actualitate/viata2002.asp?id=20021012 )

Delegația de catolici a ajuns și la Sihăstria, unde au vrut să slujească o messa (liturghie catolică) la demisolul catedralei noi, în Paraclisul nou, cu acordul mitropolitului Moldovei de atunci( ÎPS Daniel) care a transmis acest lucru starețului mănăstirii, Părintele Victorin. Acesta, la rândul lui, l-a instruit pe paracliser, părintele Grigorie M. să pregătească subsolul catedralei( paraclisul) pentru catolici ca aceștia să facă slujba lor. Părintele Grigorie se spovedea în acea vreme la Părintele Antim Gâdioi și s-a dus la Sfinția Sa ca să îi spună ce ascultare a primit de la stareț, dându-și seama că nu e bun lucru ce i s-a cerut. Părintele Antim nesuportând îndrăzneala ereticilor s-a dus la toți ceilalți părinți din mănăstire și în cele din urmă la stareț. Dar starețul a dat din umeri și i-a spus : „Măi, eu nu sunt stareț aici! Mitropolitul e stareț aici! Du-te și vorbește cu el! Eu nu pot să mă împotrivesc lui!”

Atunci, Părintele Antim l-a sunat pe mitropolit la Cancelarie, la Mănăstirea Neamț, și apoi a strâns și semnături de la toți părinții din obște arătând că nimeni din mănăstire nu este de acord cu acest lucru. Mitropolitul i-a spus Părintelui Antim că delegația catolică a fost trimisă chiar de el și să îi lase să slujească, că nu trebuie să se împotrivească și că nu e treaba lui, dar Părintele Antim a rămas ferm pe poziția de apărare a Ortodoxiei, arătându-i mitropolitului că va ieși mare sminteală dacă aud toți creștinii din lumea asta că în mănăstirea în care viețuise Părintele Cleopa și se făcea atâta misiune ortodoxă, au slujit catolicii. Mitropolitul a dat cumva înapoi și a spus să fie duși catolicii într-o sală de recepție să slujească dar l-a pedepsit pe Părintele Antim oprindu-l de la slujire și de la Sfânta Împărtășanie…

Ca urmare a actului de mărturisire prin vorbe și fapte al Părintelui Antim, mulți călugări de atunci au prins ură pe Sfinția Sa și pe ucenicii săi, numindu-i „extremiști”, „zelotiști”, „ultra-ortodocși” etc căci exemplul lui viu era ca o mustrare a conștiinței lor( mulți din aceștia fiind latino-cugetători de fapt). La toate sinaxele Părintele Antim vorbea despre Ortodoxie și păstrarea dreptei credințe deranjând astfel pe mulți…

Cum s-a opus și în fapt Părintele Antim catolicilor la mănăstirea Sihăstria în anul 2002, nu numai în vorbe (precum fac mulți ortodocși căldicei de acum), în mod concret, ați citit mai sus în scrierea monahului Conon Românul.

Acest act de mărturisire curajoasă a fost și este o pildă vie pentru noi toți și totodată reprezintă o expresie a atitudinii permanente a Sfinției Sale de apărare a dreptei credințe, de apărare a canoanelor și de lucrare a faptelor bune în conformitate cu cele 10 porunci. Căci, după cum mulți știu, acest act nu a fost unul singular, ulterior sinodului tâlhăresc din Creta 2016 care a legiferat erezia ecumenistă, Părintele Antim a oprit pomenirea ierarhilor propovăduitori ai acestei erezii, devenind unul din principalii luptători anti ecumeniști din România, apărător al dreptei credințe, Ortodoxia.

Veșnică-i fie pomenirea Părintelui Antim!

*************************************

Precum monahul Conon ne întrebăm și noi acum, dacă mai știți vreun monah, sau preot, sau mirean care să fi avut curajul în ultima sută de ani, de când erezia ecumenistă a pătruns în Biserica Ortodoxă, să închidă ușile bisericii în fața catolicilor sau a altor eretici, sfidând astfel ordinele ierarhului, pentru ca aceștia să nu întineze lăcașul ortodox cu prezența lor sau cu slujba lor eretică?

Dimpotrivă, oricine poate constata că săptămânile de rugăciune ecumenică dar și alte acțiuni ecumeniste se desfășoară netulburate în Biserica Ortodoxă !

Atenție! Canoanele nu dau voie ca nici măcar să intre ereticii în biserică, dar să mai și slujească! Sfântul Ghenadie, ucenicul Sfântului Marcu al Efesului, după sinodul mincinos de la Ferrara -Florența, a sfințit din nou lăcașul din Constantinopol în care slujiseră latino-cugetătorii(catolicii)!

Să ne cutremurăm și să ne amintim de preoții și monahii ortodocși care au slujit cu catolicii în Marea Lavră pe vremea patriarhului Vekkos și care au luat chipul diavolului, corpurile rămânând neputrezite și schimonosite, ilustrând pedeapsa lui Dumnezeu! Vezi https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/2024/03/03/spre-cutremurarea-celor-ce-slujesc-cu-ereticii-urgia-lui-dumnezeu-asupra-preotilor-ortodocsi-care-au-slujit-impreuna-cu-catolicii-in-marea-lavra-impreuna-cu-patriarhul-vekkos-monahii-si-preotii-car/

Sursa :https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/2024/03/03/erezia-ecumenista-infiltrata-in-marile-manastiri-ale-moldovei-inca-din-2002-la-ordinul-mitropolitului-de-atunci-singurul-care-a-indraznit-sa-se-opuna-fatis-in-vorba-si-in-fapta-ordinului-ecumenist/