Secta „Turma Sfântului Ilie” din România

Turma Sfântului Ilie

Istoric
Secta „Turma Sfântului Ilie” este una de tip inochentist, în zona misticismului, şi cele mai multe mărturii cu privire la aceasta le avem din preioada 1987-1994. Această sectă, teoretic, a fost înfiinţată de Ioan Zlotea, un ucenic de-al lui Inochentie, refugiat la mănăstirea Adam (se pare că a participat la sinodul local din 1924 când s-a îndreptat calendarul) şi căruia i se mai spune „Tăticu de sus”. Acesta, la rândul său, a lăsat lucrarea Sfântului Ilie părintelui Alexe (Alexie) de la Buzău, de fapt Anton Cojocaru căruia i se atribuia rangul de Păstor al Turmei Sfântului Ilie şi preotului Ilie Marin. Cei doi, „tăticu şi mămica”, s-au cunoscut la Chişinău în casa unui călugăr, Ioan Zlotea, considerat urmaş al lui Inochentie de la Balta. Cei doi erau trăitori prin diferite mănăstiri, Alexe ajungând ieromonah şi duhovnic. Secta Truma Sfântului Ilie consideră că Alexie, Ilie şi Inochentie sunt cele trei persoane ale Sfintei Treimi, iar călugăriţa Arsenia Dinofte – Maica Domnului. Acest fenomen de tip inochentist a apărut în părţile de sud şi de est ale României, principalele localităţi unde se manifestă fiind Buzău, Bârlad, Vaslui, Galaţi, Tulcea, Brăila, Bucureşti, Sibiu, Iaşi. Se pare că oraşul Buzău este un fel de cartier general al sectei, dar următorul centru cu numărul cel mai mare de adepţi este oraşul Bârlad, considerat locul unde va avea loc o nouă înviere. Alexie de la Buzău este considerat de adepţi a fi întruparea Sfântului Ilie sau chiar a lui Dumnezeu Tatăl. El s-a stabilit la Buzău după desfiinţarea mănăstirii sau dupa decretul din 1959, când toţi monahii neşcolarizaţi sau sub o anumită vârstă au trebuit să părăsească mănăstirile. Duhovnic la o mănăstire de maici, el avea nişte adepte, fiind considerat de adepţii Turmei drept „Patriarh”, pe lângă faptul că era identificat cu Sfântul Ilie, Dumnezeu Tatăl, Sfântul Ioan Botezătorul. Era un bătrânel scund, fără barbă, cu puţină mustaţă. Era un foarte bun predicator, ceea ce l-a ajuttat la atragerea adepţilor şi reuşea să se impună în faţa acestora . A decedat la 9 februarie 1995, în vârstă de 91 de ani. De atunci, adepţii Turmei Sf. Ilie aşteaptă cu sufletul la gură o nouă reîncarnare a lui Dumnezeu. Alexie a avut ca ajutor pe preotul Ilie Marin. Acestuia i se zicea Mămica de Sus, deoarece era blând ca o mamă, după cum afirmă un fost adept. După ce a murit, coada lui de călugar a început să fie divinizată şi este pastrată de o maică, cu numele de Eufrosina. Ca şi Alexie şi Ilie, consideră adepţii, au primit darul de înainte-văzători. La înmormântarea lui Alexie s-au strâns aproximatv 600 de persoane, majoritatea din judeţele Moldovei. Unii tineri îi sărutau picioarele. Pe Ilie, mort mai înainte, l-au dezgropat, iar oamenii strigau: „Sfinte Părinte Ilie!”. În prezent şeful Turmei este Gheorghe Ciurăscu din Bârlad, supranumit Moşu şi considerat stareţ al Sfântului Ilie. La Buzău lucrarea este continuată de Ionel Partebună, fost student teolog la Bucureşti. Aceştia aşteaptă împreună cu ceilalţi adepţi o nouă reîncarnare a lui Dumnezeu, care după spusele lor s-ar fi reîncarnat deja în mai multe persoane. Fiecare comunitate mai importantă (Bârlad, Buzău) are câte un stareţ. Moşu Ghiţă-Gheorghe Ciurăscu, actualul şef al Turmei Sf. Ilie este „stareţ” la Bârlad. Este pensionar PTTR, deci nu are cunoştinţe teologice, nu este pregătit teologic şi, de aceea, el este convins că lucrarea Sfântului Ilie este singura care duce la mântuire. El răspunde de toată Moldova şi este socotit preot al Sfântului Ilie. Un alt „stareţ” este Moşu Angheluţă, la fel de bine pregătit ca şi Ciurăscu, zidar. Aceşti doi moşi îşi dispută de mai mulţi ani întâietatea în Turmă, fiecare sperând ca Sfântul Ilie să se reîncarneze în el. Un rol important în acest fenomen eretic îl au preoţii. Aceşti preoţi au datoria de a racola cât mai mulţi adepţi, de a citi pomelnice şi catehiza pe cei racolaţi. Totuşi, în cadrul Turmei sunt privilegiaţi preoţii hirotoniţi de episcopi. Sunt bănuite mai multe persoane din cler (în special clerul bârlădean) cu apartenenţa la această grupare. Mulţi adepţi au absolvit Facultatea de Teologie la Iaşi şi Sibiu. Racolarea se face cu foarte mare grijă şi,de regulă, din rândul celor care au cât de cât o experienţă negativă, precum şi din rândul celor care merg la Biserică şi au o oarecare înclinaţie spre rigorism moral sau, mai curând, spre fanatism. Foarte mulţi aderenţi erau racolaţi din rândurile creştinilor evlavioşi, dar care erau lipsiţi de o cultură teologică şi care, în acest fel, acceptau învăţăturile, fără a pune probleme, supunându-se racolării. De asemenea, racloarea se face după ce ei sunt convinşi că noul adept este „persoana potrivită”. De aceea, mai întâi cel racolat este urmărit o perioadă de timp, racolat şi îndoctrinat. Adepţii Turmei Sf. Ilie sunt persoane fanatice, îndoctrinate, sunt convinşi că adevărul se află la ei şi fără lucrarea Sfântului Ilie omul nu se poate mântui. Totodată sunt şi foarte precauţi şi, de aceea, nu încredinţează tainele grupării lor oricum şi oricui.

Doctrină
Doctrina sectei este, de fapt, o abatere de la învăţătura ortodoxă, un amalgam de erezii şi practici pseudo-liturgice oculte, cu manifestări patologice în relaţiile spirituale şi familiale. a) Abateri de ordin dogmatic pot fi considerate doctrina idololatră şi credinţa în reîncarnare. În ceea ce priveşte idololatria sectei, adepţii acesteia s-au întors de la adorarea şi închinarea Sfintei Treimi la creatură. Îl adoră pe Sfântul Ilie Tezviteanul ca pe Dumnezeu Tatăl, dumnezeire care se poate transfera şi pe Sf. Ioan Botezătorul. În concepţia lor, Sfântul Ioan Botezătorul este cel care a vorbit (din cer) la Botez. În troparul Botezului se spune că Sfânta Treime s-a arătat, dar nefiind de faţă Dumnezeu Tatăl în icoană, ei îl identifică cu Sf. Ioan Botezătorul. Adepţii nu se pot ridica, datorită materialismului carnal la o concepţie spiritualistă despre Dumnezeu. Despre dumnezeirea Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul, vorbeşte chiar acatistul acestor eretici: „Apărătorul credinţei noastre cel mare şi Dumnezeul nostru cel tare al celor de sus şi a celor de jos, biruitorul iadului şi al morţii celei veşnice, îndreptătorul nostru cel adevărat al credinţei creştine celei adevărate, temelia Sfinţilor Prooroci, împlinirea a toată Scriptura, care până la Sfânta Scriptură a mărturisit şi Sfinţii Prooroci au mărturisit. Cel ce eşti al doilea mergător al venirii judecăţii Domnului nostru Iisus Hristos, Sf. Ilie slăvitule, cel ce eşti Sfânt îngeraş în trup şi printre oameni trăitori…” . Că sunt idolatri reiese şi din declaraţiile făcute de foştii adepţi. Astfel, un preot „continua să-mi vorbească despre duhovnicul său Alexie, mi-a dat busuioc aduc de acesta de la Locurile Sfinte, mi-a vorbit într-un fel anume despre Sfântul Ilie, spunând că este text din Sfinţii Părinţi, m-a chemat apoi la Vaslui să mă catehizeze despre „învăţătura”şi despre duhovnicul Alexie, care este „Dumnezeu pe pământ” şi Sfântul Ilie căruia i se spune Tăticu”. De asemenea, ei venerează cerul şi pământul şi alte lucruri create, în loc să cinstească sfinţii: „Iartă-ne, sfinte cerule, că team mâniat, pământule că te-am spurcat şi cu ajutorul sfintei zile de azi, care se prăznuieşte sus şi jos înaintea Domnului Hristos, care pentru noi păcătoşii este de mare folos”. O altă abatere doctrinară a sectei este credinţa în reîncarnare. Dumnezeu Tatăl, în afară de faptul că este Sfântul Ilie, este identificat şi cu Sfântul Ioan Botezătorul iar Sfântul Ilie s-a reîncarnat în Sfântul Ioan Botezătorul. La dosarul sectei există următoarea afirmaţie: „Părintele Alexie de la Buzău fiind de faţă, a spus următoarele, arătând icoana Botezătorului Mântuitorului Hristos: În troparul Botezului se spune că Sfânta Treime s-a arătat, dar nefiind de faţă, Dumnezeu Tatăl este identificat cu Sfântul Ioan Botezătorul”. În tropar se spune : „Iar glasul Părintelui a mărturisit ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te”. Alexie, însă, a întrebat pe un fost adept : „Unde?, Unde?, Unde-i Părintele, căci glasul s-a auzit? Uite-L, şi a arătat pe Sfântul Ioan Botezătorul de pe mal”. De altfel, spun ei, „cine putea să-şi pună mâna pe capul Domnului Iisus Hristos decât numai Dumnezeu Tatăl, adică Sfântul Ioan Botezătorul, care a venit cu puterea lui Ilie?”. De altfel, ei consideră că Duhul lui Ilie (Dumnezeu Tatăl) s-a întrupat în mai multe persoane: Inochentie, Ioan Zlotea, Alexie: „Am aflat de existenţa Sfântului Ilie la noi în România ca având locuinţa la Buzău în persoana părintelui Alexie, fost călugăr arhimandrit la mănăstirea Adam. Este numit numai cu diminutivul „tăticu” dar el nu este altcineva decât Dumnezeu Tatăl”. Toţi foştii adepţi mărturisesc acelaşi lucru:„Totul este învăluit în mister, fiind lucrarea ascunsă a Sfântului Ilie care s-a întrupat în presoana lui Tăticu şi care a venit să recruteze pe credincioşi la sfârşitul lumii, pe cei 144.000 de credincioşi, dintre care preoţii şi fecioarele, adică cei ce sunt căsătoriţi şi trăiesc în castitate”. După ce Alexie a decedat, adepţii sectei aşteaptă reîncarnarea Sfântului Ilie, respectiv a Tatălui ceresc în alt Moş al sectei: „Sute de adepţi ai sectei aşteaptă cu sufletul la gură reîncarnarea lui Dumnezeu, deoarece la începutul lunii februarie, Anton Cojocaru din Buzău, un bătrân de 91 de ani, numit de către adepţi Tăticu şi considerat reîncarnarea lui Dumnezeu, a murit”. Din cele de mai sus reiese clar că adepţii sectei sunt antitrinitari, chiar dacă susţin că nu aparţin sectei, că nu au auzit de această grupare, afirmând oficial că sunt ortodocşi. În ceea ce priveşte reîncarnarea, în creştinism nu poate fi vorba de aşa ceva. Reîncarnarea este credinţa păgână care arată că sufletul, după moartea trupului, pentru a ajunge la purificare, poate trece prin mai multe trupuri de oameni, animale sau chiar plante. Astfel, „teoria orientală a reîncarnărilor presupune că trupul nu este altceva decăt un veşmânt de care te poţi lepăda fără mari probleme ca să îmbraci altul. De altminteri, ni se spune, celulele ni se reînnoiesc fără încetare şi trupul pe care îl avem la 50 de ani nu mai este deloc cel din copilărie” . Ideea aceasta este cu totul străină de învăţătura de credinţă creştină şi nu o găsim nicăieri în paginile Sfintei Scripturi sau în scrierile Sfinţilor Părinţi. Reîncarnarea nu are nimic de-a face cu creştinismul. Cine acceptă reîncarnarea elimină Învierea lui Hristos şi învierea universală de la sfârşitul acestei lumi. Învăţătura creştină se bazează pe dreptae, iubire şi judecată. Învierea lui Hristos este temelia învierii noastre: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Cor. 15, 14). Sfânta Scriptură afirmă cu claritate că, după moarte, sufletele nu se duc în alte trupuri, ci merg într-un loc anume: rai sau iad (Luca 16, 22-23). Tot despre mergerea în iad sau în rai ne mai vorbeşte şi Mântuitorul Iisus Hristos atunci când iartă pe tâlharul ce s-a pocăit pe Cruce: „Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat, adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu mine în rai” (Luca 23, 4243). Sfânta Scriptură nu ne vorbeşte niciodată de mai multe vieţi, ci de una singură, ca dar al lui Dumnezeu, la sfârşitul căreia urmează judecata (particulară şi universală). Că omul va muri o singură dată, reiese şi din spusele Sfântului Apostol Pavel: „Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc este şi trup duhovnicesc.” (I Cor. 15, 42-44). b) abateri de ordin liturgic Cele mai importante abateri de acest fel constau în: – practicarea preoţiei Sfântului Ilie şi strâns legat de această practică, fiin şi rugăciunea; – practicarea spovedaniei prin corespondenţă şi pervetirea tainei Sfintei Euharistii; – practicarea căsătoriei albe;transmiterea mesajelor din cer, respectarea stilului vechi, jurământul fals, salutul. Adepţii Turmei Sfântului Ilie au o preoţie specială, numită a Sfântului Prooroc Ilie, deosebită de preoţia Bisericii, instituită de Mântuitorul Iisus Hristos. Această aşa-numită preoţie este total diferită de preoţia canonică a Bisericii. Este o preoţie laică în baza căreia mirenii puteau folosi la rugăciunile particulare formule liturgice întâlnite în cultul divin public, conform rânduielilor tipiconale ale Bisericii. Aceşti preoţi ai Sfântului Ilie pot spovedi şi împărtăşi, practică în contradicţie totală cu învăţătura Bisericii. În cadrul sectei cei mai râvnitori bărbaţi erau hirotoniţi de Alexie ca preoţi ai Sfântului Ilie, săvârşind cele ale preoţiei în locuri anume şi numai cu membrii sectei. Un fost adept a afirmat că Alexie a făcut o astfel de hirotonie în maşină, în timp ce se îndrepta spre Slănic Moldova, unde acesta (Alexie) făcea tratament (culmea ironiei – Dumnezeu Tatăl trebuia să fie vindecat de oameni). De altfel, „Alexie de la Buzău este pomenit de către preoţi (preoţii turmei) la slujbe cu titlul de patriarh şi Înalt Prea Sfinţit. Acest Alexie săvârşea şi rostea cele cuvenite episcopului” . Toţi bărbaţii care nu sunt preoţi ai Sfântului Ilie sunt diaconi, rostind la rugăciunea în comun, săvârşită în diferite case, ectenii şi citind din Evanghelie. Bărbaţii la rugăciuni spuneau o Sfântă Evanghelie ţinând în mână Sfânta Cruce şi orice adept al Turmei Sfântului Ilie de gen masculin este considerat diacon după preoţia Sfântului Ilie, putând rosti Sfânta Evanghelie, ectenii sau chiar binecuvântarea la masă, aşa cum mărturisesc adepţii. O altă adeptă mărturiseşte că rugăciunile făcute de preoţii speciali ai Sfântului Ilie imitau oarecum rânduiala din Biserică: „noi, cei de faţă, spuneam ceea ce spune strana, iar moşul o făcea pe preotul. La început mi se părea dubios, mai ales când moşu a început să stropească cu agheazmă exact cum se face la Sfântul Maslu”. Peste aceşti „preoţi” şi „diaconi” sunt puşi un fel de stareţi. „Despre moşu Ghiţă se afirmă că ar avea preoţia Sfântului Ilie şi că ar avea harul unui episcop”. Fiecare preot al Sfântului Ilie este hirotonit de unul din aceşti moşi, în special de Alexie şi, după moartea acestuia, de urmaşul lui. Un astfel de preot afirmă: „Declar că înainte de a se naşte primul copil am fost şi eu călugărit şi preoţit de părintele Alexie. Mi s-a dat la călugărie numele Visarion. Am fost călugărit în ziua de Rusalii 1960, la Buzău, de părintele Alexie, tăticul, iar preoţit în casa de adunare a sectei Turma Sfântului Ilie, în gară la Rosieşti tot în 1960”. După cum se vede, se face o confuzie între călugări şi căsătorie. Strâns legată de această preoţie există şi practicarea rugăciunii care este oarecum diferită de stilul ortodox. În primul rând au făcut modificări după bunul lor plac în rugăciuni. Ei practică citirea acatistului Sfântului Prooroc Ilie, altul decât cel din Acastier sau Ceaslov. Este clar că au renunţat la acatistul Sfântului Ilie din Acastier în favoarea unui alt acatist făcut de ei în cinstea „preoţilor” Turmei Sfântului Ilie. Ei practică spovedania prin corespondenţă. Un fost adept al Turmei a afirmat că părintele Alexie a cerut mamei sale să se spovedească prin corespondenţă, adică să-şi scrie păcatele pe o hârtie şi să o trimită la Buzău. Dezlegarea urma, probabil, să fie dată tot prin corespondenţă. Ţinând cont că acesta era Sfântul Ilie şi Dumnezeu Tatăl, dezlegarea putea fi validată şi dacă a fost trimisă de la distanţă. O fostă adeptă mărturiseşte: „La început părintele C.M. făcea molitfa la toţi care erau în Biserică, iar celor care veneau târziu le făcea si lor. După o perioadă de câţiva ani nu mai proceda aşa, ci făcea molitfa cu câţi erau în Biserică, iar celor care veneau pe urmă nu le mai făcea, zicea că ne-a pomenit pe toţi”. Este în aceste situaţii ceva asemănător cu ceea ce se întâmpla la Vladimireşti. Spovedania se făcea, în general, la preoţii Sfântului Ilie: „Părintele C.M. se spovedea la „Tăticu”, dar într-o perioadă se spovedea la Moş Ghiţă Angheluţă, acesta nefiind decât un pensionar de pe şantier, dar care avea preoţia Sfântului Ilie, la fel ca şi Moş Ghiţă Ciurăscu, aceştia disputându-şi de multe ori întâietatea în Turma Sfântului Ilie”. Este, însă, cu totul de neînţeles cum un preot al Bisericii, care la rândul lui stă în scaunul duhovniciei, absolvent al studiilor de teologie poate să se spovedească la un mirean fără nici o pregătire teologică! Pentru a nu lăsa loc bănuielilor sau a nu se divulga secretul Turmei, poţi sa te spovedeşti şi la alţi duhovnici, dar trebuie să tăinuieşti apartenenţa la sectă, chiar în momentul spovedaniei. Spovedania la aceşti duhovnici era formală: „În toată vremea aceasta mă spovedeam, dacă o făceam, numai pe jumătate, ascundeam noului duhovnic toate lucrurile condamnate de Biserică”, mărturiseşte o adeptă. Au fost şi cazuri când li s-a impus adepţilor, după racolare, să renunţe la duhovnicii pe care îi aveau în favoarea celor din Turmă, în special în favoarea celor ce aveau preoţia Sfântului Ilie. Este clar că această Sfântă Taină este greşit înţeleasă de această sectă. Taina Spovedaniei, în Tradiţia sacramentală şi spirituală ortodoxă este premergătoare Tainei Euharistiei, jertfa nesîngeroasă adusă de Hristos prin preoţia Bisericii, prin care, cu invocarea Duhului Sfânt spre prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos, Acesta Se împărtăşeşte credincioşilor spre viaţa veşnică. În cazul sectei nu există preoţie sacramentală şi nici Spovedanie sau Împărtăşire cu Trupul şi Sângele lui Hristos, ci doar iluzia comuniunii cu Domnul înviat şi uzurparea unor calităţi – cea de preot al Bisericii unice a mântuirii. Preoţii Bisericii au primit puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor: „orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” (Matei 16,19; Ioan 20,23). Nu există nici o preoţie a Sfântului Ilie, iar cei care sunt împuterniciţi să săvârşească Sfintele Taine sunt episcopii şi preoţii, consacraţi în Taina Hirotoniei pe care Mântuitorul Hristos, Veşnicul Arhiereu, a instituit-o pentru şi prin Apostolii Săi pentru ierarhia sacramentală a Bisericii., le-a instituit prin jertfa sa pe Cruce. Aceşti presupuşi „preoţi” ai Sf. Ilie nu sunt preoţi ci lupi răpitori, prooroci mincinoşi (Matei 24,11) ce înşeală pe cei creduli, rupţi de Biserică. În cadrul sectei, Euharistia nu este soferită din sfântul potir, pâinea şi vinul prefăcute în Trupul lui Hristos, ci, aşa cum mărturiseşte o adeptă: „Mi-a dat părticele zicând că este Sfânta Împărtaşanie, să le iau în fiecare zi, pentru că nu este nevoie de mărturisire”. Şi alţi foşti adepţi mărturisesc acelaşi lucru: „După ce a încercat să mă lămurească, B.I. mi-a dat Sfânta Împărtaşanie sub formă de părticele care erau de la „Tăticu”. Această împărtăşanie, părticelele aveau şi un rol „ocrotitor” iar adepţii Turmei trebuiau să le parte cu ei, având datoria de a le consuma zilnic înainte de a lua anafură. „Am fost învăţată să le port permanent asupra mea pentru a fi ocrotită de Dumnezeu şi salvată de moarte năpraznică, consumându-le zilnic înainte de a lua anafură dupa ce am rostit rugăciunea înainte de împărtăşanie”. O altă abatere de ordin liturgic şi sacramental este căsătoria albă. Ei susţin că toate tainele duc la mântuire, în afară de Taina Cununiei, care numai dacă este păstrată curată, fără consumarea actului conjugal, fără relaţia naturală, binecuvântată dintre bărbat şi femeie în ordinea iubirii şi a procreaţiei, poate mântui. După cum se poate constata, pentru adepţii sectei Turma Sfântului Ilie nu contează păstrarea dreptei credinţe ortodoxe mântuitoare, ci doar păstrarea fecioriei trupeşti, aceasta fiind condiţia primordială pentru obţinerea mântuirii. Căsătoria albă, un mod ideal de convieţuire în cadrul familiei, constă în abstinenţa sexuală între soţi. Ei mai vorbesc şi de călugăria albă – a trăi în lumea necăsătoriei albe nu este mântuire şi preoţii care au copii nu se mântuiesc decât dacă se opresc de la actul conjugal şi primesc învăţătura lor. Astfel „toţi membrii acestei secte sunt obligaţi la abţinerea de la actul conjugal, dovada că majoritatea dintre ei nu au copii. Cei care au, au fost atraşi în sectă după aceea” . Se pare că această căsătorie albă este un dintre condiţiile pe care cei racolaţi trebuie să le îndeplinească pentru a fi acceptaţi definitiv de sectă. Un fost membru mărturiseşte următoarele: „Pentru a face parte din Turmă trebuia să respectăm căsătoria albă sau trăirea în feciorie atunci când aş fi căsătorit, lucru pe care părintele C. îl respecta şi îmi dădea exemple de „fraţi” – membri ai acestei secte, care trăiesc în feciorie, căsătoriţi fiind. Pentru cei care aveau copii, nu există cale de mântuire decât dacă vor renunţa la calea conjugală, afirmând că preoţii care au copii nu se mântuisesc”. Prin urmare, condiţia sine qua non pentru mântuire este păstrarea castităţii trupeşti în cadrul căsătoriei. Ce este mai grav este că adepţii dispreţuiesc pe cei care au copii, care nu practică această căsătorie. În istoria Bisericii au existat puţine cazuri în care s-a păstrat castitatea în cadrul familiei, dar acestea au fost cazuri izolate, însă în Turma Sfântului Ilie această este o regulă generală. Tinerilor căsătoriţi li se impune să păstreze castitatea, dar acest lucru nu este o alegere proprie pe care să o ştie numai Dumnezeu şi duhovnicul. Aceşti tineri nu au voie nici măcar să se ţină de mână. O fostă membră relatează următoarele: „C.N. mi-a dat ascultare şi binecuvântare să mă căsătoresc cu G.A. (acum F.A.) şi mi-a interzis să am relaţii conjugale sau să o ating în vreun fel. Trebuia să fim ca fratele cu sora. Din anul 1991, când m-am căsătorit, am păstrat această zisă căsătorie albă până în 1994, când m-am retras din sectă şi am început o viaţă normală din toate punctele de vedere”. Tinerii sunt obligaţi să se căsătorească cu cine hotărăşte liderul local al sectei sau, atunci când era în viaţă, Alexie. Astfel, tinerii binecuvântaţi de Tăticu sunt declaraţi căsătoriţi în faţa lui Dumnezeu fără cununie religioasă, civilă sau altă binecuvântare (rugăciuni de logodnă), deoarece este însuşi Dumnezeu-Tatăl în persoană care a venit la sfârşitul lumii să adune pe cei aleşi ai Săi”. Acelaşi lucru este arătat în „România Liberă” de un fost adept: „Casa din Buzău era un fel de dispecerat matrimonial. Fetelor cărora le-am fost recomandaţi ca viitori soţi, eu şi un prieten, li s-a spus că le-au fost trimişi „doi crai moldoveni”. Dacă ele nu ar fi fost de acord cu căsătoria ar fi fost trimise la mănăstire. Când m-am căsătorit, am primit instrucţiuni de la şeful Turmei: îi voi spune soţiei mele soră, iar ea îmi va spune mie sfinţia ta; n-am voie nici măcar să o ţin de mână. Şi trei ani am stat aşa cu soţia mea”. Ceea ce este mai grav în gândirea acestor sectari, pe lângă consecinţele psihice, sociale ale practicii abstinenţei totale în familia creştină, este faptul că cei care nu se opresc de la actul conjugal, de la consumarea căsătoriei nu se mântuiesc, trecând peste cuvintele Sf. Pavel (I Timotei, 4, 3-5; I Corinteni 7).
Copiii sunt consideraţi rod al păcatului, familiile cu prunci fiind considerate întinate. Pentru adepţii Turmei mai importantă este racolarea de noi adepţi decât naşterea de prunci, deoarece nu au timp de copii, importanţi sunt copiii duhovniceşti. Dacă ai copii, spun ei, eşti rob al copilului, iar pentru a face lucrarea Sfântului Ilie trebuie să fii eliberat de aceştia. Singurul păcat al noilor născuţi este chiar faptul că s-au născut. De aceea, aşa cum spunea un adept, „păcatul capital al acestor copii era doar simplul fapt că se născuseră. Iar el ar fi fost fericit dacă ar putea lua aceşti copii pentru a-i învăţa ca la rândul lor sa nu facă acelaşi păcat”. În concepţia lor, copilul este purtător al păcatului de moarte doar prin simplul fapt că s-a născut. Nu putem decât să facem apel în acest caz de ură făţă de copii, de atitudinea cea mai antiumană ce poate exista, decât la iubirea Mântuitorului Iisus Hristos pentru copii, la sensibilitatea Sa divină faţă de puritatea lor (Matei 19,14). Unii adepţi nu se pot împlini în această condiţie şi sunt înlăturaţi din Turmă. Redăm în continuare o relatare înfricoşătoare: „Alexie (tăticu) şi preotul Ilie Marin (mămica) mi-au promis că-mi vor da această fată, care era fiica lui D.E., cu condiţia să trăiesc cu ea în curăţenie, adică să trăiesc cu ea ca frate şi soră. Noi nu am putut să ţinem această făgăduinţă. Din căsătorie au rezultat patru copii. La naşterea primului copil am fost alungaţi din Turma Sfântului Ilie şi am fost consideraţi spurcaţi. Părinţii noştri nu ne mai permiteau la ei cu copiii pentru că le spurcam patul pe care ne aşezam sau pe care s-ar fi urcat copiii să se joace. Copiii noştri nu erau iubiţi, iar părinţii noştri n-au avut grijă de ei niciodată. După ce am născut copiii, am fost alungaţi de toţi şi neajutaţi de părinţi, spunând că noi suntem nişte păcătoşi şi am spurcat Turma Sfântului Ilie. Am stat şapte ani lângă mama şi nici apă nu mă lăsa să iau de la fântâna ei”. Paradoxal, deşi viaţa conjugală este interzisă, liderii sectei considerau că este mai plăcută înaintea lui Dumnezeu practicarea masturbaţiei, a homosexualităţii. Revelaţiile particulare, transmiterea aşa-ziselor mesaje din cer, visele au mare însemnătate la sectă. O fostă adeptă relatează următoarele: „Acum câţiva ani in urmă, nu ştiu exact prin ce an, mama mea a venit la mine la Vaslui foarte alarmată, că trebuie să salvăm copii avortaţi. Căci un adept al Turmei, pe nume Angheluţă, a avut o vedenie, a văzut o mare de copii, care ridicau mâinile la cer şi strigau ajutor şi deci noi trebuie să ajutăm…”. Adepţii sectei Turma Sfântului Ilie ţin şi stilul vechi, sunt adepţi ai calendarului iulian.Toţi membrii sectei trebuie să ţină calendarul iulian, neîndreptat, aceasta în secret. Ei sărbătoresc cu drag sărbătorile pe vechi, dar îşi îndeamnă adepţii să meargă la biserică la sărbătorile pe stil nou doar pentru a ascunde apartenenţa la sectă. În sărbătorile pe stil vechi fac slujbe în case particulare pentru că acest lucru este posibil, bărbaţii având preoţia Sfântului Ilie. În calendarul sectei sunt trecuţi ca sfinţi Inochentie de la Balta care este în concepţia sectei Dumnezeu Duhul Sfânt, Ioan Zlotea, Ilie Marin, Petrache Lupu de la Maglavit şi alţii. În tot timpul anului se salută cu expresiile „Hristos a înviat”, „Inochentie a înviat”,”Sfântul Ilie a înviat”. Adepţii secteiei se consideră drept cei aleşi, au o concepţie elitistă despre propria grupare, iar la sfârşitul lumii, doar ei se vor mântui, deoarece ei reprezintă numărul celor 144.000 de aleşi despre care vorbeşte Apocalipsa.

Adepţii folosesc jurământul fals pe Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie şi fac semnul Crucii peste toate obiectele pe care le folosesc. Adepţii recurg la ameninţări, blesteme la adresa celor ce au ieşit din sectă. Practică zeciuala, iar membrii sectei sunt datori să aducă la conducători bani, obiecte şi alimente, pentru ca Sfântului Ilie să îi treacă mânia şi să ierte păcatele. Se strângeau, astfel, sume fabuloase cu care liderii trăiau într-un lux străin de călugăria albă cu care se lăudau.

Hotărâri sinodale privind secta „Turma Sfântului Ilie”
Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, întrunit în şedinţa extraordinară la Iaşi, la cererea Episcopiei Romanului şi Huşilor în data de 5 septembrie 1994, a studiat, pe baza mai multor declaraţii, manifestările unui fenomen religios eretic, de tip inochentist şi puritan, numit „Turma Sfântului Ilie”, apărut în sudul Moldovei. Acest fenomen sectar care a contaminat pe unii preoţi, monahi, studenţi, credincioşi laici, majoritatea din Eparhia Romanului şi Huşilor, extins şi în alte părţi, principalele localităţi unde se manifestă fiind Vaslui, Bârlad, Galaţi, Tulcea, Brăila, Buzău, Bucureşti, Iaşi a fost condamnat ca eretic datorită abaterilor următoare, de ordin dogmatic:
a) idolatrie – Dumnezeu este înlocuit cu Sfântul Prooroc Ilie, o identificare în sens panteist a creaturii cu divinitatea.
b) credinţa în reîncarnare (metempsihoza), în sensul că Sfântul Prooroc Ilie s-a reîncarnat în persoana Sfântului Ioan Botezătorul, iar apoi în Inochentie, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea (iniţiatorul mişcării sectare de la Balta, din Basarabia), apoi într-un oarecare Ioan Zlotea, iar mai recent într-un oarecare Alexie (pe numele său real Anton Cojocaru) de la Buzău, un bătrân de 90 de ani, considerat de adepţi a fi Dumnezeu şi fiind numit de aceştia „Tăticu”.

Sinodul a condamnat ca necanonice şi devierile de ordin sacramental-liturgic: – preoţia numită „a Sfântului Prooroc Ilie”, deosebită de preoţia canonică a Bisericii Ortodoxe: toţi bărbaţii adepţi ai sectei se pot comporta liturgic ca diaconii (citesc Sfânta Evanghelie, rostesc ectenii, etc.) – spovedania prin corespondenţă şi îndemnarea credincioşilor să se spovedească la unii mireni. – transmiterea aşa-ziselor „mesaje primite din cer” de către persoane fără nici o pregătire teologică şi spirituală. – citirea acatistului zis „al Sfântului Prooroc Ilie”, altul decât cel publicat de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, textul sectei conţinând îndemnuri la crime şi violenţă, folosindu-se abuziv şi eronat referinţe din Vechiul Testament. – salutul dintre membrii sectei, de obicei, cu formula „Hristos a înviat”, de duminică până joi, iar în celelalte zile ale săptămânii cu formule ca: „Maica Domnului a înviat” sau „Părintele Inochentie a înviat”. – folosirea jurământul fals, pe Sfânta Cruce şi pe Sfânta Evanghelie, atunci când li se cere să dea informaţii privind învăţătura şi practica sectei lor. Sinodul mitropolitan a mai condamnat şi alte practici ale sectei după cum urmează: – folosirea în mod abuziv şi tendenţios a numelui Arhimandritului Cleopa Ilie, de la mănăstirea Sihăstria (jud. Neamţ), cu scopul de a justifica învăţătura şi practicile lor greşite şi prozelitismul printre preoţii şi credincioşii ortodocşi, folosind daruri şi promisiuni deosebite, falsul, minciuna, de cele mai multe ori ascunzându-şi adevărata identitate; – abţinerea de la ţuică, deşi recomandă vinul şi alte băuturi, şi interzicerea consumării usturoiului, deşi recomandă ceapa şi prazul; – anunţarea unor cataclisme şi pedepse mari asupra omenirii; ameninţarea adepţilor cu diferite pedepse divine, în cazul în care trădează doctrina şi practicile secrete ale sectei; – e)încercarea unor adepţi ai sectei de a justifica din punct de vedere religios păcate grele, legate de perversiuni şi devieri erotice. Secta „Turma Sfântului Ilie” constituie un fenomen patologic, pseudoreligios, deviant, străin de spiritul Ortodoxiei româneşti

Concluzii
Secta „Turma Sfântului Ilie”, influenţată de unele mişcări de aceeaşi natură din spaţiul ortodox rusesc de altădată, prin doctrina şi practicile ei este anticreştină, deoarece relativizează unicitatea absolutului divin, propune idei panteiste, respinge Biserica şi Sfintele Taine prin care omul este în comuniune cu Dumnezeu, Treimea dee persoane şi întâlneşte pe Hristos în Duhul Sfânt spre bucuria vieţii şi a mântuirii. Practicile sectei, şi mai ales „căsătoria albă”, sunt antiumane, antisociale, contrare spiritului Evanghelieişi Tradiţiei creştine iar devierile comportamentale sunt contrare spiritualităţii creştine. Concepţia despre reîncarnare nu este compatibilă cu antropologia creştină şi favorizează laxismul moral, neagă realitatea bucuriri învierii şi a vieţii veşnice în comuniunea cu Hristos înviat.”

Sursa: Pr.dr. Gheorghe Petraru

Secte neoprotestante şi noi mişcări religioase în România

PDF Misiologie-SecteDescarcă