”Ne propunem în această broşură pe care o aveţi în mână să arătăm adevărul despre “Sinodul Panortodox” din insula Creta, desfăşurat anul acesta între 16 şi 27 iunie, dar şi urmările semnării documentelor de către ierarhii prezenţi, în viaţa creştinului ortodox. Pentru a putea înţelege pe deplin toate aspectele, este nevoie să arătăm în cuvinte simple, pe înţelesul tuturor, ce este ECUMENISMUL.
Asadar, ce este ecumenismul?
Ecumenismul este adunarea tuturor credinţelor, religiilor, confesiunilor, spiritualităţilor, aşa ziselor „Biserici” şi ale tuturor ereziilor, afurisite şi anatemizate (pentru rătăcirile diavoleşti şi pierzătoare de mântuire) de Apostolii şi Sfinţii Bisericii din vremea lui Hristos şi până astăzi. Sfântul Iustin Popovici ne spune că: „Ecumenismul este numele comun al pseudo-creştinismului, al mincinoaselor «biserici» din Occident.”
Ecumenismul este adunare, împăcare, conciliere şi reconciliere, unire şi unitate împotriva şi în afara adevărului şi dreptăţii, împotriva Evangheliei şi Bisericii, împotriva a Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos, singurul Adevăr întrupat, venit în lume.
Ce înseamnă „ecumenist”?

  1. Mondialist, universalist, internaţionalist, globalist – apostat.
  2. Persoană al cărei scop este împrăştierea ereziilor în toată lumea.
  3. Expert în răspândirea hulelor împotriva lui Hristos, a Bisericii şi a Sfinţilor pe tot globul, făcând din amăgirile tuturor „credinţelor”, „religiilor”, „cultelor”, „confesiunilor”, „spiritualităţilor” şi „bisericilor” înşelate şi înşelătoare normă şi valoare universală, spunând tuturor că toţi rostesc adevărul, toţi au
    dreptate, ori că nimeni nu spune adevărul, că nimeni nu are dreptate.
  4. Persoană care doreşte ca adunarea tuturor religiilor, „ecumenismul” să aducă o dictatură religioasă peste toată suflarea şi peste toate ţările.
  5. Om pentru care nu contează adevărul ori înşelarea „credinţei”, „religiei”, „bisericii” de care aparţine, ci singurul fapt important pentru el e să fie (să fim) adunaţi toţi la un loc: vrăjitori, magi, descântători, şarlatani, nebuni, înşelaţi, ocultişti, vraci, preoţi, şamani, vindecători, iluminaţi, guru, maeştri, închinători la zei şi ape, la pietre şi fulgere, papi, rabini, muftii, imami, episcopi, patriarhi etc., un ghiveci de superstiţii, „credinţe” şi „credincioşi”, strânse şi stăpânite de o babilonică grupare numită „Consiliul Mondial al Bisericilor”.
Cum poate un ortodox să devină ecumenist?

Crezând că toate „religiile” şi „bisericile” sunt bune, adevărate.

Crezând că toţi „dumnezeii” sunt Dumnezeu, că toate „credinţele” şi „confesiunile” se închină, se roagă şi cinstesc acelaşi Dumnezeu căruia ne închinăm (şi) noi, ortodocşii, ei însă numindu-l cu nume diferit, fiecare pe limba lui.

Nutrind credinţa umanist-pietistă că nu există decât mântuire: că Dumnezeu, milostiv fiind, îi va mântui pe toţi, că doar toţi au crezut, toţi s-au rugat, toţi au postit, toţi au făcut bine, toţi sunt buni; că, în nesfîrşita-I bunătate, Dumnezeu nu va avea curajul şi “răutatea” să fie (şi) drept, că – pasămite – Hristos „nu gândeşte
eclesiastic, bisericeşte, instituţional, după mintea preoţilor”, şi nu va judeca lumea „după dogme, canoane şi norme”.

Că important e să ai „inimă bună, să fii bun la suflet”, trecând peste dreapta-credinţă, care, în opinia ortodoxului ecumenist, e doar „treabă popească”, „convenţionalism rigid şi absurd”.


Când este un arhiereu ortodox (treaptă ce desemnează pe episcop, mitropolit, patriarh) împotriva Ortodoxiei, adică ecumenist?

Când, în loc să arate credincioşilor şi necredincioşilor (public şi în taină) că toate credinţele, spiritualităţile, cultele, confesiunile, religiile şi aşa-zisele „Biserici” sunt mincinoase, false şi înşelătoare, el, dimpotrivă, participă la întruniri, conferinţe şi programe socio-culturale, încheind tratate şi alianţe, căutând să câştige simpatii şi laude linguşitoare din partea ereticilor, iar nu a lui Hristos.

Când crede şi spune (public ori în taină) că adevărul, dragostea, dreptatea (adică Hristos- Dumnezeu) e în toate credinţele, religiile, şi „bisericile”, nu (doar) în Biserica Ortodoxă.

Când crede şi spune (public ori în taină) că „biserici” sunt mai multe, numindu-le „părţi ale întregului”, „ramificaţii ale adevărului”, „rudenii spirituale”, „surori ale Ortodoxiei”, care Ortodoxie nu ar fi altceva decât o părticică a „marii biserici universale” (de fapt adunare babilonică fără adevăr a tuturor credinţelor şi vrăjitoriilor sub un singur drapel), ce încă nu ar exista, dar creşte, se dezvoltă, „evoluează” în timp şi se desăvârşeşte în viitor.

Cum arată un episcop ecumenist? Dar un preot, ori un duhovnic ecumenist?

După veşminte – de regulă îmbrăcat ca orice arhiereu ori preot ortodox; după înfăţişare – burghez prosper, bine hrănit şi stătut, deseori tuns şi cu barbă de artist; instruit, cărturar; uşor libertin, uneori „boem”; convins umanist şi niţel filantrop: mare ctitor de spitale, azile, instituţii culturale; participant la întruniri, conferinţe şi simpozioane, în care nimic nu se pomeneşte de Hristos, pătimire, mucenicie, dreapta-credinţă, evitând cu grijă subiecte precum: erezie, apostazie, păgânism, materialism, sincretism, laicism, globalism, liberalism, sionism, iudaism, comunism, „noua eră”, masonerie; totdeauna absolvent a două-trei facultăţi, doctorand sau doctor al unei universităţi occidentale (Franţa, Germania, Anglia, Italia, Elveţia).

E bine şi normal să ai duhovnic ecumenist? Te poate învăţa el dreapta-credinţă, fără de care nu te poţi mântui?

Duhovnicul-ecumenist este cea mai mare primejdie pentru creştinul sincer şi neştiutor. Duhovnicul ecumenist (ortodox numai prin faptul că e botezat şi preoţit în Biserică) nu poate arăta nimănui calea dreptei-credinţe pentru că prin alipirea sa de ecumenism a căzut în erezie, lepădându-se deci de Hristos, fiind astfel blestemat de Sfinţii Părinţi şi scos în afara Bisericii, chiar dacă mai-marii Bisericii (mulţi dintre ei tot ecumenişti) nu i-au luat preoţia caterisindu-l.

Duhovnicul ecumenist, fiind egal în rătăcire şi apostazie atît cu ereticii, cât şi cu păgânii, e cu adevărat duşman al Sfinţilor şi al Bisericii, vrăjmaş al lui Hristos şi al oricărui ortodox doritor de mântuire. În consecinţă, a avea duhovnic ecumenist e tot una cu a te lepăda de Hristos.

Cum cunoşti că ai duhovnic ecumenist?

Prin faptul că nu-ţi vorbeşte deloc (sau doar rareori şi vag) de vieţuirea Sfinţilor neîndemnându-te să mergi pe urmele lor, evitând să vorbească despre mântuirea prin pocăinţă, curaj,
suferinţă, pătimire, mucenicie, cruce şi moarte pentru credinţa ortodoxă.

Nu-ţi pomeneşte nimic despre: apostaţi, eretici, atei, păgâni, hulitori şi lepădaţi de Biserică, anateme, blesteme şi afurisenii date de Sfinţii Părinţi tuturor „confesiunilor”, „cultelor”, „credinţelor” şi „bisericilor” cu tot cu întemeietorii lor ucigaşi de mucenici, astăzi înfrăţiţi cu arhiereii așa-zişi ortodocşi.

Prin faptul că nu-ţi arată ce este dreapta credinţă, cum să aperi dreapta-credinţă; nu-ţi vorbeşte despre duşmanii Bisericii, ci dim- potrivă, biruit de trai bun şi viaţă lungă, spune că totul e „bine şi frumos”, iar Biserica are numai „prieteni”.

Când vezi că leagă prietenii cu slujitori şi credincioşi ai altor „culte”, admirându-le „ritualurile”, „pregătirea”, „cultura”, „seriozitatea”, „educaţia”, „rigoarea”, „corectitudinea”, „hărnicia”, „emanciparea” etc., virtuţi omeneşti netrebuincioase ortodocşilor pentru a se mântui, ci proprii ereticilor şi păgînilor.

Nu discută niciodată la spovedanie despre ecumenism, ori îl tratează îngăduitor, afirmând că ecumenismul nu poate fi o primejdie adevărată pentru Biserică, ba uneori lăudându-I încântat şi fără ezitări „binefacerile” pacifiste.
Este ecumenismul păcat cu adevărat?

Este păcat foarte grav, fiindcă huleşte şi leapădă tot adevărul arătat de Hristos oamenilor.

Este păcat împotriva Duhului Sfânt, prin Care vine tot adevărul.

Este păcat împotriva Bisericii lui Hristos, Cel ce e însuşi Adevărul, pe Care ecumeniştii, în înşelarea lor nu-L pot primi.

Ecumenismul este păcat pentru că minte naţii şi popoare, în-demnându-le să creadă că toţi „dumnezeii” sunt Dumnezeu, toate templele, capiştile, moscheile, sinagogile şi lăcaşele „confesiunilor” sunt „biserici” ale „unuia şi aceluiaşi dumnezeu”, că toate „ceremoniile” cultelor şi „ritualurile” închinătorilor la idoli şi stele sunt „slujbe” deopotrivă cinstitoare de Dumnezeu, precum Sfânta Liturghie în numele lui Hristos, adevăratulDumnezeu, săvârşită.

Ecumenismul este păcat, pentru că aduce îndoială în minţile ortodocşilor, faţă de propria Biserică în care s-au botezat, cununat, înmormântat strămoşii lor şi ei înşişi, rătăcindu-i de la singura cale a mântuirii, Ortodoxia, întâi pe ei, ortodocşii, cât şi pe cei ce încă nu sunt ortodocşi.
De ce sunt unii ortodocşi ecumenişti?

Fiindcă aceştia nu cunosc nimic (ori vag şi puţin) despre Credinţa Ortodoxă.

Fiindcă nu ştiu şi nu cred că această credinţă, pe care azi o cinstim, vine de la Apostoli; că Apostolii ne-au lăsat-o, şi nu alţii; că ne-au lăsat-o numai nouă, doar prin întemeierea şi rânduielile Bisericii, neântemeind alte „Biserici” şi nici dând aceleaşi legi ale Ortodoxiei şi altor „religii”, „confesiuni” şi „Biserici”, spre haos şi
confuzie.

Fiindcă ei pun mai presus de Hristos-Dumnezeu (pentru Care, de e nevoie, îţi rişti liniştea, chiar împreună-vieţuirea cu cei din jur): „pacea”, „armonia”, „reconcilierea”, „progresul”, „democraţia”, „unitatea” etc., teorii (după care aleargă şi păgînii) care deşi nu mântuiesc, îndeamnă la „luptă” şi „jertfe”.

Fiindcă ei nu cunosc nimic despre vieţile Sfinţilor, nu ştiu cât de mult, cum şi cu cine au luptat Mucenicii pentru apărarea Ortodoxiei, nu ştiu că Mucenicii cu însuşi sângele lor au pecetluit această Ortodoxie de care astăzi ne lepădăm.

Fiindcă duhul Europei umaniste, hulitoare de Hristos şi de Ortodoxie, îi încântă mai mult decât Crucea Mântuitorului, dătătoare de chinuri şi moarte, fără de care nimeni nu poate rămâne în duhul vieţuirii ortodoxe.

Fiindcă din bunăvoinţă civică nu cred (numai) în Hristos şi nici că doar El este (şi) Dumnezeu.

Fiindcă se tem de părerile şi dispreţul „majorităţii” („ortodoxe” şi neortodoxe), de ofensarea oficialităţilor („ortodoxe” şi neortodoxe, civile şi bisericeşti) şi de greaua cruce a răbdării batjocurii şi ocărilor: „extremist”, „fanatic”, „fundamentalist”, „oportunist”, „rigid”, „lipsit de orizont”, „înăcrit”, „‟schismatic‟‟
etc.

Mari duhovnici despre ecumenism
Pr. Dumitru Stăniloaie: „Eu nu sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sârb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpurilor noastre”
Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa: „Eu sunt împotriva ecumenismului! O socot cea mai mare erezie a secolului nostru”
Pr. Arsenie Papacioc: „Sunt împotriva! Pe viaţa şi pe moarte împotriva! Ce ecumenism?”
Pr. Adrian Fageteanu: „Ecumenismul este o erezie, erezia secolului XX”
Pr. Ilie Cleopa: „Noi ortodocşii suntem puţini dar suntem Biserica întreagă. Noua nu ne lipseşte nimic! Noi n-avem ce împrumuta de la protestanţi dar nici de la catolici!”
Pr. Iustin Parvu: „Ecumenismul nu e născut din părerile Bisericilor, ci din gândirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund creştin şi religios in ei ci doar o viaţa politică”
Cuv. Paisie Aghioritul: „Cu durere în suflet marturisesc că, dintre toţi filounioniştii (ecumeniştii) pe care i-am cunoscut, nu am văzut pe nici unul să aiba nu miez, dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate acestea, stiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşi ei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-au iubit.”
Sf. Iustin Popovici: “Ecumenismul e numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru “bisericile” mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evaghelic de obşte este acela de „a-tot-erezie (pan-erezie)”. De ce? Fiindcă de-a lungul istoriei feluritele erezii tăgăduiau sau sluţeau anume însuşiri ale Dumnezeu-Omului, Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este „legiune”.

Sinodul “Panortodox” din Creta 16-27 iunie 2016

Așadar, am văzut ce înseamnă erezia ecumenismului, erezia secolului XX, cum spunea părintele Adrian Făgeţeanu. În continuare vom aborda un subiect fierbinte al zilelor noastre, pe care atât ierarhii cât şi preoţii ecumenişti încearcă să-l ascundă, şi anume Sinodul “Panortodox” desfăşurat între 16 şi 27 iunie 2016 pe insu-la Creta.
Trăim într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual, epocă în care mulți creștini ortodocși sunt “ca niște copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învătăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4,14). Pare într-adevăr să fi sosit timpul când oamenii “nu mai suferă învătătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își grămădesc învătături după poftele lor, și își întorc auzul de la adevăr și se abat către basme.” (II Timotei 4,3-4).
Deoarece în spațiul bisericesc a pătruns această erezie a ecumenismului, dorim să aducem la cunoștință tuturor fiilor Bisericii noastre, gravul pericol al lepădării de credință în care ne aflăm prin acceptarea hotărârilor luate la Sinodul care a avut loc în Creta, în iunie 2016.
Ecumenismul religios de astăzi este o mişcare de unire, pentru început, a ereticilor apusului cu Ortodoxia. Într-o a doua fază, se are în vedere unirea tuturor religiilor într-una singură, uriasă, într-o panreligie. Scopul ultim, însă, este ca întreg crestinismul, şi în special Ortodoxia, singura care deţine Adevărul, să dispară în acest malaxor. La fel cum o boală nu afectează doar organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenință trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoadele Ecumenice și locale care au anatemizat erezia și pe ereticii ce o susțineau.
”Eretic, spune Sf. Vasile cel Mare, este cel ce greșește chiar și numai cu privire la vreo dogmă, sau referitor la unele chestiuni de doctrină ortodoxă , cum spune Zonara. Și în genere, după doctrina canonică a Bisericii Ortodoxe, cel ce nu este ortodox, este eretic.”
Toți ortodocșii avem datoria sfântă să denunțam acest ecumenism blestemat de Dumnezeu și să ne unim împotriva lui. Toți trebuie să știe că ecumenismul urmărește îngroparea Ortodoxiei, a Bisericii Una, Sfantă, Sobornicească și Apostolească, și că duce la surparea însuși a neamului nostru.
În această privință Sfântul Teodor Studitul spunea: „Atunci când Credința e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea. Dacă e vorba de Credință, nimeni nu are dreptul să zică:
„Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu dorește să aibă vreun amestec.
Sau un sărac care de-abia își câstigă existenta? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacă voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi
tăcut și dezinteresat?”
„Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi și preoți, chiar dacă ar fi mulți; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace și spre păzirea Canoanelor… și nici unuia dintre ierarhi nu I s-a dat stăpânirea de a încălca aceste Canoane, fără numai să le aplice și să se alăture celor predanisite, și să urmeze pe Sfinții Părinți cei dinaintea noastră‟ Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că dușmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci și cei aflați în comuniune cu ei.
Motivele pentru care Sinodul de la Creta din 16-27 iunie 2016, a fost unul tâlhăresc
1) Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credinţă şi recunoaşterea oficială a ecumenismului drept dogmă;
2) Prezenţa la deschiderea lucrărilor ”Sfântului şi Marelui” Sinod a delegaţiilor comunităţilor eretice ale papistaşilor, protestanţilor şi monofiziţilor în calitate de invitaţi oficiali, aceasta fiind o inovaţie fără precedent, străină tradiţiei noastre sinodale;
3) Sinodul şi-a început activitatea fără să ratifice în prealabil toţi termenii şi Sfintele Canoane Sinodale care au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât şi acest Sinod să aibă o continuitate organică cu cele precedente;
4) Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal;
5) Delegaţia BOR a semnat toate documentele propuse chiar şi cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 şi potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creştine, din care face parte şi Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credinţă şi a conştiinţei de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica
este UNA, prin urmare, celelalte ”biserici” sunt eterodoxe, adică erezii.
6) S-au folosit expresiile ”unitatea pierdută a creştinilor”, precum şi expresia ”restaurarea unităţii creştine”, acestea fiind complet greşite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; aşadar nu are nevoie să o regăsească, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat şi nu va înceta niciodată să existe;
7) S-a eliminat din discuţiile preliminare, termenii de ”schismatic” şi ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu ”neortodox”, precum şi acceptarea monofiziţilor, protestanţilor şi catolicilor drept ”biserici istorice”;
8) Delegaţia română şi-a asumat multiplele referiri la ”biserici” şi confesiuni care contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos;
9) Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvantul panortodox înseamnă a tot ce înseamnă ortodox, iar în Creta au lipsit patru Biserici (Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia);
10) În Tradiţia Bisericii, Sfintele şi Marile Sinoade, erau alcătuite din reprezentanţe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toţi arhiereii participanţi. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu au votat toţi arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă si Dreptul Canonic Ortodox.
11) Îngrijorătoare sunt şi afirmaţiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocşi şi neortodocşi. Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei şi impedimentele sale”, în articolul 5.a. se menţionează:
”Casătoria între ortodocşi şi neortodocşi poate fi binecuvântată în funcţie de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduinţa şi iubirea omului, cu condiţia ca toţi copiii din căsătoria în cauză, să fie botezaţi şi crescuţi în Biserica Ortodoxă.
12) S-a constatat tendinţa structurilor puse în mişcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale şi a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine şi contratre Bisericii Ortodoxe.
13)Una din reglementările aşa-zisului ”Sinod Mare şi Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub ameninţarea că vor fi pedepsite toate grupurile de creştini care nu vor primi hotărârile lui.
14) Recunoaşterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor”(CMB) ca model doctrinar, deşi sunt binecunoscute atât originile masonice, cât şi scopul său ascuns.
Sinteza mai sus menţionată, s-a realizat pe baza documentelor oficiale, publicate pe site-ul oficial al Patriarhiei Române Observații și obiecții privind Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016
Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă.
În ce privește documentele oficiale, se remarcă o ambiguitate în hotărârile luate la acest Sinod, folosindu-se un limbaj interpretabil și neclar, prin care se acceptă în mod viclean ecumenismul.
Sf. Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți.
Nimic nu folosește viață virtuasă, dacă credința nu este sănătoasă.”
Amintim câțiva termeni care lasă loc de interpretare: Paragraful 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească, crede cu tărie, în constiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii crestine în lumea contemporană.” Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. A doua parte a frazei, naște întrebări serioase. Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru, și anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului și lepădarea (anatematizarea) învățăturilor eretice.
Paragraful 2: „Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum si misiunea ei universal au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă si comuniunea sacramentală.” Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa cum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută să refacă „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una și Unica, și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem, de ce trebuie să „o refacem” din moment
ce o avem?
Paragraful 6: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici si confesiuni crestine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede si cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii si, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har, preoţie si succesiune apostolică.”
Este adevărat că în anumite texte din patrimoniul patristic ereticii au fost numiți „sinagoga satanei”, „biserica nelegiuiților”, „biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus, nu în sensul propriu al definirii a ceea ce înseamnă Biserica. Nu te poți juca cu termenii, nu poți fi duplicitar. Paragrafele 16 și 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte organisme (neortodoxe) care „promovează unitatea creștină în lume”. Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic sau pan-eretic?
Paragraful 22: ”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice.
După cum mărturiseste întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă si reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).” Aceasta contravine Canonului 58 de la Sf Apostoli, Canonului 15 al Sinodului local de la Constantinopol(I-II). Prin ce anume se distruge unitatea Bisericii? Cei care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă și condamnă ecumenismul și toate ereziile ce sunt vehiculate de teologi și ierarhi azi, în Biserica Ortodoxă, ci din contră, schisma este făcută de cei care acceptă ecumenismul și Sinodul acesta apostat și eretic.
De-a lungul timpului catolicismul a adus şi mai multe inovaţii în materie de dogmă şi cult, pe care ierarhii, preoţii ortodocşi şi ecumeniştii le ţin ascunse de majoritatea
credincioşilor:

Filioque – catolicii susţin că Duhul Sfânt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Această greşeală dogmatică este cea mai grea. Sf. Ev. Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi este trimis în lume prin Fiul.( Ioan, XV, 26);

Supremaţia papală – papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creştine, adică locţiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decăt toţi patriarhii. Este o mândrie drăcească. Papa se
numeşte urmaşul Sfântului Petru;

Infailibilitatea papală – ei zic că papa nu poate greşi în materie de credinţă, când este în exerciţiul funcţiunii sale;

Purgatoriul – învaţă că între Rai şi Iad ar fi un foc mare, unde sufletele după moarte stau câteva sute de ani pentru a se curăţi, apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri aşa ceva;

Azimile – ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime ca evreii;

Imaculata concepţie – zic despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoşesc, dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieştii părinţi, Ioachim şi Ana, ca rod al rugăciunii;

Substanţialitatea – la sfinţirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, cum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei zic că darurile se sfinţesc singure, când slujitorul pronunţă cuvintele ”Luaţi, mâncaţi…” şi celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri;

Celibatul preoţilor – preoţilor catolici nu li se permite să se căsătorească, restricţie adoptată împotriva Sinoadelor Ecumenice care au hotărât ca preoţii de mir să aibă familie;

Indulgenţele papale – această practică a catolicilor prevede într-un mod blasfemiator că dacă îi plăteşti papei anumite sume de bani, poţi să săvârşeşti oricâte păcate, că eşti iertat şi dezlegat de
acestea;

Meritele prisositoare – consideră că sfinţii lor au prea multe fapte bune, care le prisosesc, nu au ce să facă cu ele. În acest caz ei le dau papei, care le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani, spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au suficiente fapte bune;

Stropirea la botez – conform rânduielii lăsate de Sfinţii Apostoli, botezul se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări.

Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceştia sunt miruiţi doar la vârsta de 7 ani şi numai de către arhiereu.
Hotărârile luate la Sinodul din Creta, au avut drept scop acceptarea ecumenismului, un lucru foarte grav în Biserica Ortodoxă. Nu doar în Creta au avut loc abateri grave de la dreapa credință, ci și în Constantinopol, în sec. XX, când primele implicații ale Ortodoxiei în ecumenism au avut loc la îndemnul partiarhiei ecumenice, începând din 1923 și s-au concretizat printr -o serie de congrese și conferințe panortodoxe, care s-au ținut la Moscova, Atena, Rhodos, etc. Cei care militează pentru ecumenism aduc ca motivație faptul că prin mișcarea ecumenică îi pot face cunoscuți întregii lumi pe Sfinții Părinți și în general Ortodoxia, iar în urma acestei cunoașteri, eterodocșii vor îmbrățișa valorile Bisericii noastre și se vor converti la dreapta credință. Dar în urma zecilor de ani de dialoguri, de conferințe, de congrese și de manifestări comune intercreștine și interreligioase, orice conștiință cinstită trebuie să recunoască că Ortodoxia nu a câștigat, ci a pierdut și pierde în continuare.
Sf. Grigorie Palama: ”Pe latini, nici îngerii nu îi pot schimba, oferindu-le medicamentul pentru pseudo-slăvirea lor.(opusul Ortodoxiei)”.
Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Mare” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale;
Într-adevăr, acești delegați au fost numiți ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, chiar înainte ca Sinodul să decidă asupra recunoașterii caracterului eclesial sau nu, al acestor comunități eretice.
Patriarhul Bartolomeu punându-ne în fața unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului, și anume că el nu are nicio intenție de a numi pe eterodocși eretici,
ci biserici surori. Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină, nu a existat conceptul de “observatori”. Adică să participe la acestea ca invitați de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați în
calitate de vinovați, ca să ceară iertare și nu ca invitați de onoare.
Numai la Conciliile I și II ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”. Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.
Sf. Ap. Iacov spune: ”Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este”(Iacov IV,4).” Ierarhii participanți la Sinodul din Creta, după învățătura Sfinților Părinți și a Sfintelor Canoane trebuia să-i mustre pe față pe eretici pentru rătăcirea lor și să îi lămurească să se întoarcă la Biserica Ortodoxă Sf. Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: ”Prin urmare, așa faceți și voi păstorilor, și nu fiți părtași faptelor celor întunecate ale întunericului, ci mai degrabă mustrați-le pe față, după cum și apostolii și dumnezeiescul părinte David au avut multe necazuri din pricina lor și multe lupte, mustrând și certând, dându-i în vileag și rugându-se lui Dumnezeu împotriva lor.”
Sf. Maxim Mărturisitorul (662):
”A tăinui cuvântul Adevărului, înseamnă a te lepăda de el. Bine este a trăi în pace cu toți, dar numai cu aceia care cugetă aceleași despre buna credință. Și este mai bine să ne războim, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău.” ”Nu este îngăduit ca învățătura luminoasă a Sfinților Părinți să se
unească cu părerile mizerabililor eretici.”
Delegația BOR a semnat toate documentele propuse chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”Biserici” sunt eretice.
Sf. Maxim Mărturisitorul a spus că: ”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, care s-au îndepărtat de Adevăr, ci este cea care păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”
Sf. Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria în Epistola sa către Sf. Policarp al Smirnei: ”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor.”
Sf. Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, să fie anathema.”, observă că apostolul ”Nu a zis că, dacă propovăduiesc împotrivă,
sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema să fie.”
Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într-un
comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a. se menționează:
”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința și iubirea omului, cu condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, să fie botezați în Biserica Ortodoxă;
Această acceptare a căsătoriilor mixte încalcă canoanele urmatoare:
Canonul 10 (SINODULUI AL V-LEA DE LA LAODICEEA – 343): ”Nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii să împreune cu nebăgare de seamă pe fiii lor cu ereticii, prin legătura căsătoriei.”
Canonul 31 (SINODUL AL V-LEA DE LA LAODICEEA – 343): ”Niciun eretic nu se cuvine a încheia căsătorie sau a se da fiii sau fiicele dupa eretici, ci mai ales a-i lua dacă făgăduiesc că se fac creștini.”
Canonul 23 al Sf. Ioan Ajunătorul: ”Canonul 72 al aceluiași sinod hotărăște că, dacă un ortodox se împreună cu o femeie eretică, nunta să fie fără valoare și căsătoria nelegiuită să se desfacă; iar dacă vor stărui în această căsătorie, să se afurisescă.”
Canonul 72 Trullan, an 692 (CREȘTINII SĂ NU SE CĂSĂTOREASCĂ CU ERETICII ȘI NECREȘTINII): ”Să nu
se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege prin căsăstorie cu femeie eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească prin căsătorie cu bărbat eretic, ci de s-ar și vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toți, căsătoria (nunta) să se socotească fără de tărie și căsătoria(însoțirea nelegiuită) să se desfacă, căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oile să se împerecheze cu lupul și nici părții lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoșilor; iar dacă cineva ar călca cele rânduite de noi să se afurisească.”
La Sinodul care a avut loc în Creta, treizecișitrei de episcopi nu au semnat textul final ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, prin care se recunosc celelalte confesiuni ca fiind biserici. Dacă acești mitropoliți NU au semnat, deși s-au făcut presiuni și asupra lor, de ce delegația B.O.R a semnat totul și a fost deschisă spre toate rătăcirile?! Ei ce răspuns au pentru credincioși? De ce nu se ține cont de miile de semnături adunate din toată țara, împotriva acestui sinod tâlhăresc? De ce poporul nu are dreptul să mărturisească adevărul fără amenințări din partea ierarhilor? Unde este dragostea pentru poporul dreptcredincios, când nu se ține cont de durerea și frământările oamenilor cu privire la acest sinod? Dragostea și interesul ierarhilor noștri este mai mult aplecată spre eretici (catolici, protestanți, evrei, etc.), iar lacrimile și strigătele oamenilor sunt ignorate?
Ce atitudine ar trebui să avem, noi, cei care nu suntem luați în considerare de acești ierarhi?
Ar trebui să lăsăm bisericile goale, să nu mai participăm la slujbele lor, până ce ei nu se leapădă de toate ereziile prin care au făcut o prăpastie între cler și popor! Tot așa au procedat oamenii și în vremea Sfântului Marcu Evghenicul. ”O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci, când în vremea Postului
Mare, din 1440, bisericile au fost goale și nu s-au ținut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră unirea cu latinii.”

Măsurile canonice de apărare împotriva ereziilor decretate în Creta pot fi întreruperea pomenirii ierarhilor apostati.
Sfântul Ignatie Teoforul
“Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar daca credinciosii continua sa-l considere pe el episcop ortodox, daca continua sa vina la slujbele din bisericile ce il pomenesc pe el, sa primeasca “darurile” sau „binecuvantarile” lui, atunci vor cadea cu totii in afara Bisericii. Intinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfînta Liturghie.”
Sfântul Ciprian al Cartaginei
“Daca episcopul care este pomenit in Biserica este eretic, dar oamenii nu-l considera astfel, atunci o astfel de rugaciune Il insulta pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciuna.
Oricine se impartaseste intr-o biserica unde este pomenit un episcop eretic, chiar daca preotul acelei biserici invata ortodox, o astfel de impartasire nu ramane fara urmari. Acel om va avea parte la Judecata de Apoi cu episcopul eretic, in fundul iadului.”
Sfântul Nicodim Aghioritul: „Se cuvine sa ne îngradim pe noi însine si sa ne separam de episcopii care, în chip vadit, staruie în greseala privitor la cele ce tin de credinta si de adevar, asadar se vadesc a fi eretici sau nedrepti.”
Ce spun canoanele Bisericii despre ascultarea faţă de ierarhii care au apostaziat la sinodul tâlhăresc din Creta
Vom demonta acum diversiunea ereziarhilor ecumenişti care susţin că oprirea comuniunii cu ierarhii care, în Creta, au semnat documente în contradicţie cu învăţătura Bisericii Ortodoxe nu ar fi o măsură canonică de reacţionare la impunerea ereziei, ci schismă. Chiar dimpotrivă, canonistul ortodox din România, arhidiaconul prof. univ. dr. Ioan N. Floca de la Sibiu, în explicaţia dată canonului 15 de la sinodul I-II din Constantinopol (861) arată că aplicaţia acestui canon nu e o schismă, ci o măsură canonică necesară. Acesta spune ca în cazul în care erezia ierarhului este vădită, preotul are, nu doar dreptul, ci chiar datoria, sa ia o astfel de pozitie: “în cazul în care superiorul propovaduieşte în public, în biserică, vreo învatatură eretică, atunci respectivii au dreptul şi datoria ca imediat să se despartă de acel superior. În acest caz nu numai ca nu vor fi sanctionaţi, dar vor fi apreciaţi, pentru ca au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-a răsculat împotriva acestuia”. (prof. Marian Vanca)
Oprirea pomenirii Episcopului Locului: Schismă? Erezie? Protest?
Unii afirmă sus şi tare că a opri pomenirea Ierarhului la Sfânta Liturghie pe motiv de erezie (că predică erezia în public sau e în comuniune cu erezia) ar fi schismă. Dar acesti oameni se pare că nu au noţiunea de ce însemnă schisma, pe care după cum spune Sfântul Vasile cel Mare „nici sângele muceniciei nu îl poate spăla”. Schisma înseamnă depărtare de Hristos şi de Biserica Lui, înseamnă lipsa Harului şi a Mântuirii. Cine e în schismă nu mai are nici Har, nici Taine, nici Mântuire. Dar oare a opri pomenirea
episcopului în caz că învaţă erezia e schismă? Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol din Pidalion ne spune că cei (Preotul) care opresc pomenirea pentru că episcopul e în erezie, atunci acei preoţi nu numai că nu se fac vinovaţi de schismă, ci şi de mare cinste sunt învredniciţi, ca unii care au ferit Biserica de schismă, tocmai prin oprirea pomenirii şi îngrădirea de Episcopul ce învaţă erezia.
Iată că prin oprirea pomenirii, Preotul şi credincioşii se îngrădesc de erezia propagată prin episcopul respectiv, la fel şi Episcopul se îngrădeşte de mitropolit, mitropolitul de sinod, sinodul de patriarh, Biserica Autocefală de altă Biserică Autocefală, etc.
Dacă cei care au întrerupt pomenirea episcopului pe motiv de erezie şi numai pe acest motiv ar fi schismatici (rupţi de Biserică) ar însemna că Sfântul Maxim Mărturisitorul a murit schismatic, Sfântul Teodor Studitul a murit schismatic, Sfântul Marcu al Efesului a murit schismatic, etc. Să nu fie!
Pleiada de sfinţi ai Bisericii s-au îngrădit pe ei înşişi de erezie prin întreruperea pomenirii canonice a Episcopului locului. Toţi Sfinţii după ce au întrerupt pomenirea episcopului (numit de canoane pseudo-episcop, sau mincino-episcop – din moment ce nu înfierează erezia) au continuat să slujească Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi toate Tainele Bisericii, rămânând în deplină comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul Episcop de care aparţinea. În momentul în care un episcop se leapădă public de erezie şi mărturiseşte ortodox, se reia şi pomenirea lui de către preoţi.
Din momentul încetării pomenirii nicio caterisire nu îi atinge pe cei ce au întrerupt pomenirea, pentru că Episcopul care se află în erezie nu are puterea de a caterisi pe nimeni. Sfântul Ignatie Teoforul spune că nu poate exista Biserică fără episcop şi fără preoţi, iar episcopul este ca o chitară, iar preoţii sunt corzile
chitării. Dar tot Sfântul Ignatie Teoforul spune că, în cazul în care Episcopul este în erezie, trebuie să te desparţi de el, ca de un lup în blană de oaie, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că trebuie să fugim de ei şi să ne delimităm de ei. Iată că sintagma: „Biserică fără Episcop nu există” e valabilă numai în vreme de pace pentru Biserică, dar dacă un Sinod devine tâlhăresc, atunci se schimba situaţia, nu mai suntem datori a asculta de Episcopul ce are părtăşie cu Sinodul Tâlhăresc, iar preotul în deplinătatea Preoţiei harice ce o are de la Hristos, nu de la Episcop, care este doar or- ganul prin care se dă Harul Preoţiei, slujeşte în continuare până ce se adună un Sinod al Ortodocşilor care va anatematiza pe acei episcopi eretici şi sinoadele lor.
Am expus pe scurt învăţătura ortodoxă despre îngrădirea de erezie. Aşa a procedat si Sfântul Munte Athos pe timpul Patriarhului de tristă amintire Athenagoras, dar şi Mitropoliţi din Biserica Greacă ce au oprit pomenirea Patriarhului Athenagoras în istoria recentă. În situaţia dată, legat de întreruperea pomenirii Pa- triarhului Chiril, consider că pomenirea lui Chiril trebuia întrerupta nu de acum, ci trebuia întreruptă pomenirea Patriarhului Alexei a toată Rusia, Românii trebuiau să întrerupă pomenirea Patriarhului Iustinian Marina si Grecii pomenirea Patriarhului Athenagoras, pentru că aceşti Patriarhi au băgat Biserica Ortodoxa în CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor). Iată că e puţin cam tardivă oprirea pomenirii, dar, în fine, mai bine mai târziu decât niciodată. De Mănăstirile din Sfântul Munte ce să mai vorbesc… sunt mulţi Ieromonahi care nu mai pomenesc demult la Chilii si Mănăstiri athonite pe Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolu-
lui. Ucenicul Cuviosului Efrem Katunakiotul ne-a confirmat că la el la chilie niciodată nu a fost pomenit numele Patriarhului Bartolomeu. Nici Mitropolitul Augustin de Florina în ultimii 30-40 de ani nu a pomenit pe niciunul dintre Patriarhii ecumenişti ai Constantinopolului. Slavă lui Dumnezeu! Creştinii se cern. Numai cei răuvoitori şi ignoranţi îi vor numi schismatici pe cei care se îngrădesc de eretici şi erezie…
Ascultarea este până la erezie, iar ruperea comuniunii nu este faţă de Biserică, ci, faţă de Episcopul, Preotul sau Patriarhul care învaţă erezia, conform Sfinţilor Părinţi şi Canonului 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol (vezi Pidalion).
Unii au impresia greşită că dacă nu mai pomenesc Episcopul, s-au rupt de Biserică. Biserica este Hristo-centrică, nu Episcopo-centrică. Dacă Episcopul învaţă ortodox, atunci el păstrează Ierarhia şi Succesiunea Apostolică, dacă însă nu învaţă ortodox, nu mai are niciun rol, numit fiind minciuno-episcop (Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol). Sf. Ierarh Marcu Evghenicul a murit în afara comuniunii cu Patriarhia Constantinopolului, rupându-se de ea, şi a cerut ca la înmormântarea lui să nu vină vreun Episcop sau vreun cleric care semnase unirea cu papistaşii.
Mulţi sfinţi mari (Sf. Teodor Studitul, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschin, etc.) au întrerupt comuniunea cu episcopii eretici, iar după mintea unor „teologi” ar însemna că aceşti sfinţi nu sunt sfinţi, ci „schismatici” şi „rupţi de Biserică”. Nu este vorba de „revoltă” sau de „repulsie” faţă de un om sau Patriarh, ci e vorba de îngrădire faţă de erezia promovată de acel om sau Patriarh. Întreruperea pomenirii este o delimitare faţă de idei şi mustrare faţă de persoană (grup de persoane). Întreruperea pomenirii nu este acelaşi lucru cu anatema, ci este un mod de a atrage atenţia unui frate ortodox ce a alunecat pe căi greşite (înşelări şi erezii) şi de delimitare faţă de ce nu este ortodox în ideile sale sau faptele sale.
DATORIA MIRENILOR când ierarhii sunt dusmani ai lui Hristos: Strigăm “NEVREDNICILOR” si AFURISIM sinoadele tâlhăresti !
Mitropolitul Augustin:
‟Prin predică, oral şi în scris, mă lupt să trezesc conştiinţa religioasă a credincioşilor şi să înţeleagă că au drepturi şi în societate, şi în Biserică. Trebuie să înveţe, spre exemplu, că au dreptul să ceară ca clericii şi mai ales episcopii să fie aleşi prin votul clerului şi al poporului. Să înveţe că au dreptul şi datoria de a striga «nevrednic» la hirotonia unui nevrednic. Să conştientizeze că în spaţiul Bisericii creştinii nu sunt o masă mută de oi necuvântătoare, ci au cuvânt în alegerea păstorilor lor şi în administrarea Bisericii. Să înveţe că trebuie să îi combată pe trădătorii credinţei şi să se lupte pentru curăţirea Bisericii.
Creştinii laici pot încă să afurisească sinoade locale şi ecumenice, când sinoadele acestea nu exprimă adevărul Credinţei Ortodoxe. Avem mari sinoade locale şi ecumenice care au fost afurisite de poporul credincios ca tâlhăreşti. Cu alte cuvinte, urmăresc prin predici şi prin luptele împotriva răului ca poporul
evlavios să dobândească o vie conştiinţă bisericească şi să înveţe că nu este responsabil să-şi mântuiască doar «sufleţelul său», dar este împreună-răspunzător cu toţi credincioşii, clerici şi laici, pentru ce se întâmplă în Biserică. Adică, este nevoie stringentă ca poporul evlavios să înveţe să se împotrivească!’’
In perioada 9-16 octombrie 2016, in România s-au ţinut mai multe conferinţe despre sinodul din Creta, în mai multe oraşe, de către Gheron Sava de la mănăstirea Marea Lavra din Sfântul Munte Athos, monahul Efrem şi monahul Nicodim de la mănăstirea Prodromu, veniţi în ţară cu binecuvântarea Părintelui Iulian de la Prodromu şi a lui Gheronda Gavriil Cutlumusiatul de la Chilia Sfântului Hristodul, ucenicul Sfântului Paisie Aghioritul.
Prezentăm mai jos câteva răspunsuri la întrebarile credincioşilor participanţi la conferinţa din Bucureşti din 15 octombrie 2016.

E S E N Ţ I A L !
Întrebare: Dar dacă episcopul a căzut şi nu cunoaştem niciun preot care a întrerupt pomenirea, ne mai împărtăşim sau mergem cu copiii sute de km în alt judeţ? Sau suntem obligaţi să mergem în altă parte ca să nu cădem de la credinţa?
Pr. Sava: Atunci vom merge la preoţii care nu-l pomenesc şi vom căuta acele biserici în care episcopul nu se pomeneşte. Ortodoxia nu se raportează la mulţime, se raportează la Adevar. Sf. Maxim Mărturisitorul a fost un singur calugăr şi atunci când s-au apropiat de el oamenii patriarhului din Constant. care erau căzuti şi l-au întrebat : “Tu de ce biserică aparţii?” “Eşti cu Constantinopol., cu Alexandria , cu Ierusalimul , cu Roma ?” “Toti acestia sunt cu noi. Tu de ce biserică aparţii? ” Si ne spune Sf. Maxim : “ Eu aparţin de Biserica lui Hristos “. Vi-l închipuiţi pe Sf. Maxim, un monah , să se întrebe: “şi eu ar trebui să aparţin de
cineva“ în zilele noastre nu am mai fi avut Biserica. Însă datorită faptului că Mântuitorul Hristos este la cârma Bisericii, treaba noastră este sa rămânem credincioşi credinţei noastre. De aici încolo ce se va întampla cu arhiereii, cu preoţii, astea o sa le aranjeze Mântuitorul Hristos. Noi putem să ne păstram credinţa? Că celelalte sunt treaba lui Dumnezeu, treaba Mântuitorului. Nu trebuie să avem doar credinţă în Mântuitorul Hristos, ci să avem şi încredere în EL. Să fim convinşi că porţile iadului nu vor putea birui Biserica Măntuitorului Hristos aşa cum ne-a spus Însuşi Măntuitorul. N-ar trebui să avem atâta nelinişte, noi vom face ce ţine de noi, ducem lupta noastră, fiind conştienţi de faptul că adevăratul biruitor este Mântuitorul Hristos !
Ierarhul ecumenist degeaba cateriseste pe preotul anti-ecumenist, căci NU ESTE VALABILĂ acea caterisire!
Întrebare: Sunt preot de mănăstire, nu mai vreau să pomenesc episcopul ecumenist sau ateu conform Sf. Palama. Dacă plec din mănăstire voi fi caterisit. Este validă această caterisire? Pot să mai săvârşesc Sfânta Liturghie? Este canonic? Episcopii romîni mai pot caterisi pe cineva?
Pr. Sava: Episcopii pot caterisi pe oricine / pe cineva. De asta sunt şi canoane, dar primii care trebuiesc caterisiţi sunt episcopii şi în primul rând Bartolomeu care a încălcat toate canoanele Bisericii, toate sfintele canoane.
Pe părintele şi daca l-ar caterisi pentru credinta nu este valabil. Si nu o spun eu, o spun chiar Sfintii Parinti. Cine este caterisit pentru credinta lui nu este valabilă acea caterisire și va trebui să continue să săvârșească Sf. Liturghie pentru că Sf. Liturghie este canonică. Episcopii spun că, oricine nu pomeneste numele episcopului la Liturghie, Liturghia nu este validă . Asta este o blasfemie la adresa Duhului Sfânt . Este una dintre CELE MAI MARI BLASFEMII. Asta este Papa: “daca nu mă pomenești, nu esti in biserică“. Avem canoane foarte stricte in Biserică, in care ne spun că nu avem voie să pomenim la Liturghie episcopul care
nu mărturiseste corect, clar, cuvântul adevărului. Aceasta teorie a episcopilor care spun că nu este validă Sf. Liturghie se găseste in teologia pe care o invață Ioanes Zsizoulas – episcopul de Pergam – pe care a copiat-o din teologia papistașă. Asta ne conduce către o alta teologie, eretică bineinteles, care se numește episcopocentrism, adica Liturghia este episcopocentrică, adica au pe episcop in centru si nu pe Mântuitorul Hristos, adică nu ne rugam la Mântuitorul Hristos ne rugăm la episcop.
Înțelegetț ce BLASFEMIE ESTE asta? Pe asta se sprijină tot papismul. Și primatul papal in acest lucru se sprijină / pe acest lucru se bazează. Așadar, este o mare binecuvântare să ne caterisească ecumeniștii.
Să ne amintim şi că Sfântul Grigorie, din cauza cugetelor eretice ale Patriarhului Ioannis Kalekas, a întrerupt pomenirea acestuia înainte de judecata lui sinodală. Aceasta a fost una din cauzele pentru care a fost emisă împotriva Sfântului Grigorie Palama o anatemă, ”pentru că a îndrăznit ca în mod necanonic şi
fără de judecată să întrerupă pomenirea mea…”. Trebuie semnalat că, atunci când Sfântul Grigorie a întrerupt pomeniea Patriarhului, Kalekas nu fusese încă condamnat de Sinod, în timp ce Sfântul nu era încă hirotonit Episcop, ci era simplu ieromonah în Sfântul Munte. Se pare că această hotărâre de anatematizare a Sfâtului Grigorie Palama au semnat-o şi alţi Episcopi, printre care şi Patriarhul Antiohiei, Ignatie, iar Sfântul Grigorie, în ce-l priveşte, nu a respectat această hotărâre şi a continuat să liturghisească pe cont propriu.
IERARHII ROMÂNI care au PARTICIPAT la sinodul tâlhăresc şi AU SEMNAT DOCUMENTELE ERETICE:
PF DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române;
ÎPS Teofan, Arhiepiscopul Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei;
ÎPS Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului;
ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Sălajului;
ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei;
ÎPS Ioan, Arhiepiscopul Timisoarei si Mitropolitul Banatului;
ÎPS Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale si Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale si Meridionale;
ÎPS Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei si Luxemburgului si Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale si de Nord;

ÎPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei;
ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei;
ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului;
ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos;
ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului;
ÎPS Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi;
PS Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei;
PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei;
PS Visarion, Episcopul Tulcii;
PS Petroniu, Episcopul Sălajului;
PS Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria;
PS Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei;
PS Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei;
PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord;
PS Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarchal.
PS Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
In data de 29 octombrie 2016, a avut loc ședinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Iată comunicatul oficial al Patriarhiei Romane cu privire la sinodul din Creta:
”În urma discuțiilor purtate în cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ziua de 29.10.2016, ședință prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod au formulat și exprimat următoarele concluzii cu privire la desfășurarea și hotărârile Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta 16-27 iunie:
S-a luat act cu apreciere de participarea și implicarea substanțială a Patriarhului României și a altor membri ai delegației Bisericii Ortodoxe Române la lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.
S-a luat act de conținutul documentelor în forma aprobată în cadrul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod din Creta, respectiv, Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană; Diaspora Ortodoxă; Autonomia și modul proclamării acesteia; Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta; Importanța postului și respectarea lui astăzi; Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, la care se adaugă Enciclica și Mesajul Sinodului. Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, ci a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos. (A lua act de un document înseamnă a-l aproba şi a-i da forţă juridică în forma în care este el. Era nevoie de un Sinod Panortodox să le spună creştinilor care mărturisesc zilnic în Crez faptul că Biserica Ortodoxă este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească?
Fapt statornicit de cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice! Se arată în comunicat că nu s-au formulat dogme noi, însă s-au adus atingeri grave şi s-au călcat în picioare canoane vechi, stablilite de Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice. nota noastră)
Concluzie: Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a apreciat participarea și implicarea delegației române în frunte cu Patriarhul Daniel la ”sinodul” din Creta, aprobând astfel și documentele eretice în forma lor finală, considerându-le ortodoxe.
Astfel L-au vândut DEFINITIV pe Hristos, exact așa cum spunea vrednicul de pomenire IPS Iustinian Chira, într-un cerc restrâns de cunoscuți, pe la începutul lunii septembrie.
Insă asta nu e tot. Lupta cu ortodocşii anti-ecumenişti a trecut la un alt nivel, întrucât Sinodul BOR ne-a numit ”grupări schismatice” in mod OFICIAL, conform noilor hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care spune că:
“ Au fost semnalate existența și activitatea unor grupări schismatice, pretins ortodoxe, care produc tulburări în parohii. S-a hotărât ca centrele eparhiale să ia pe plan local măsuri de informare a credincioșilor.”
Este bine să ne amintim ce spunea Arhimandritul Serafim Alexiev prin 1993: ”Cât timp Bisericile locale oficiale colaborează cu ecumenismul, folosindu-se de „bunăvoia” acestuia, ortodocșii cu adevărat credincioși lui Hristos vor fi et- ichetati ca „sectari”, care se rup de la curentul comun, oameni „periculoși” pentru pacea și ordinea publică. De aceea ei vor fi prigoniți (II Tim. 3, 12; Apoc. 13, 7). Sectele vor fi numite
„adevărate”, iar adevărata Ortodoxie va fi prigonită ca o „sectă”. Iată că această vreme a sosit !
Să stăm bine, să stăm cu frică să luăm aminte!

Anatema dată de sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara granițelor ECUMENISMULUI
Ecumenismul a fost anatemizat de către un sinod canonic ortodox (ROCOR). Întrunirea din Creta cade sub anatemele acestui sinod care a condamnat „teoria ramificațiilor”. (CMB)
Dintre personalităţile cele mai de seamă care au strălucit în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor (prescurtat în engleză ROCOR – Russian Orthodox Church Outside Russia sau ROCA – Russian Orthodox Church Abroad) mai cunoscuţi nouă sunt: părintele Mihail Pomazanski , strălucit teolog, arhiepiscopul Averchie de Jordanville, episcop cu viaţa sfântă, Sfântul Serafim Rose, Sfântul Ioan Maximovici.
“Anatema – Celor ce atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise ”ramuri” ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă, sau că Biserica nu există în chip văzut, ci va fi alcătuită în viitor când toate ”ramurile” – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt valabile pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici mai-nainte-pomeniţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, ANATEMA!

Broşura în varianta PDF:

adevarul-despre-ecumenism-si-sinodul-din-cretaDescarcă