„Vad unii oameni care constata ca au anumite slabiciuni, anumite stari deloc bune inlauntrul lor. Vai, vai! Mai au putin si innebunesc. De ce? Oare atat de mult resping pacatul dinlauntrul lor? Nu este asa. Cel care se incredinteaza lui Hristos, oricate lucruri dintre cele mai rele va vedea inlauntrul lui, nu se va tulbura, nu va deveni nefericit. Poate va spune: „Dumnezeul meu, Iti multumesc ca ma luminezi sa vad cine sunt”. Si se va smeri in fata lui Dumnezeu si va incepe sa planga si sa se roage cu credinta in Hristos, pana cand va fi izbavit. Bineinteles, va cere acestea, dar in acelasi timp va avea inlauntru pace, liniste, deoarece in sfarsit si-a gasit doctorul, in care poate avea incre­dere totala, pentru ca este un doctor Atotputernic, care poate face orice. Poate sa sufere, poate sa fie inca sub influenta pacatelor si a situatiei sale si totusi, de vreme ce se lasa in mainile lui Dumnezeu, de vreme ce se increde in dreptatea Lui, isi si afla odihna, pacea si nu se mai nelinisteste. Invata sa astepte si nu i se mai pare greu sa astepte, oricat ar fi nevoie, pana cand il va tamadui Dumnezeu.„

Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina mantuirii. Erminia Noului Testament, Epistola catre Romani, Capitolul al X-lea (omilii)

***

„Este o povara grea, care ii apasa pe toti oamenii buni: povara lumii inconjuratoare, indepartata de Hristos. Cat de greu ne este sa suferim tot ce vedem in jurul nostru – cum apasa asupra noastra necuratia, hotia, furtul, instrainarea averilor de stat, care trebuie sa ne apartina tuturor, dar intra in mainile rapitorilor! Cat de greu este sa vezi coruptia care exista, cum apasa asupra noastra, omorul, varsarea de sange! Este o povara grea, comuna noua tuturor, este acea povara pe care, dupa cuvintele Apostolului Pavel, a luat-o asupra sa dreptul Lot, care a locuit in orasele razvratite Sodoma si Gomora. El a fost obosit de atitudinea oamenilor razvratiti. Si noi suntem obositi de ceea ce vedem in jurul nostru.

Dar si fiecare dintre noi are propria povara – ne apasa injuraturile, certurile, chiar si bataile care se petrec intre noi si intre oamenii apropiati noua. Ne apasa faptul ca oamenii apropiati, pe care ii iubim si care trebuie sa ne iubeasca, se poarta complet necrestineste fata de noi, ne distrug viata, ne supun diferitelor suferinte morale. Fiecare are povara lui.

Exista si o a treia povara: cea pe care o simtim din mustrarile constiintei noastre. Aceasta ne ingreuneaza inima, sta ca o piatra pe ea, cand ne constientizam pacatele si gemem sub povara lor.

Noi purtam o mare povara – si o povara comuna, si povara care depinde de cei apropiati si de noi insine.

“Sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara“,

fiindca pacatul ne face sa ne impiedicam, sa cadem. El trebuie lepadat impreuna cu povara noastra si,

“cu rabdare, sa alergam cu staruinta la lupta care ne sta inainte“,

cu multa rabdare, fiindca stim ca staruinta oricarui crestin este grea, dificila. Si stim ca Hristos a spus:

“In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea!“

Pe aceasta cale a durerii vom merge cu totii.

Ce ne va intari pe aceasta cale grea?

Ne va intari privirea la Domnul nostru Iisus Hristos, Care a fost vrednic de bucurie, cinste, preamarire, dar a suferit in schimb cea mai grea umilinta, ocara si cruce.

“Luati aminte dar la Cel ce a rabdat de la pacatosi, asupra Sa, o atat de mare impotrivire, ca sa nu va lasati osteniti, slabind in sufletele voastre“ (Evrei 12, 3).

Oare nu ne ajuta noua Domnul sa mergem pe calea grea a suferintelor? Desigur, El ne va ajuta fara doar si poate.

(…)

Cand noi cartim impotriva lui Dumnezeu, diavolul inmulteste necazurile – acele necazuri pe care le primim din pedepsele lui Dumnezeu.

De ce le inmulteste?

Pentru ca noi cartim impotriva lui Dumnezeu. Dar de cei care Ii multumesc lui Dumnezeu pentru inteleptire si pedeapsa se indeparteaza ca un caine lovit.

Multumiti, multumiti totdeauna lui Dumnezeu! Pentru toate trebuie sa-I multumim – pentru toate binefacerile, pentru toate povatuirile, pentru toate pedepsele Lui.

(…)

Fericiti sunteti voi daca nu respingeti pedepsele lui Dumnezeu, fericiti sunteti daca nu cartiti impotriva lui Dumnezeu!

Este greu sa suportam pedeapsa lui Dumnezeu, este greu sa trecem peste defaimarea de la oameni, este greu sa mergem pe calea crucii, pe calea suferintei. Dar Domnul il intareste pe aceasta cale pe acela care nu carteste, pe cel care primeste pedeapsa, precum un copil ascultator de la parintii sai. Domnul il sustine, merge langa el, il duce de mana – il duce pe calea mantuirii.

Este grea si lunga calea aceasta, si se lasa mainile noastre in jos, si slabesc genunchii nostri. Iar Sfantul Proroc Isaia ne indeamna:

“Intariti-va, maini slabe, si prindeti putere, genunchi slabanogi! “(Isaia 35, 3).

Intariti-va, intariti-va cu rugaciunea permanenta si cu pocainta. Si din nou veti merge pe calea cea stramta, si aceasta cale va va duce in Imparatia lui Dumnezeu.

Sa ne invredniceasca de aceasta Domnul nostru Iisus Hristos, Mantuitorul si Izbavitorul de moarte!”

 Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010