Cu voia lui Dumnezeu, l-am cunoscut pe părintele Antim în anul 1995, atunci când am fost în pelerinaj de sărbătoarea Bunei Vestiri la mănăstirea Sihastria. Eram tânără cu multe probleme familiale, multe necazuri, frământări, după multe încercări și multă suferință. Mă spovedisem vreo 7 ani la un preot de mir din orașul meu, dar simțeam o neliniște, o stare de nemulțumire, neîmpăcare sufletească, descurajare, uneori chiar deznădejde. Încă de la prima spovedanie am simțit puterea rugăciunii părintelui. Îmi amintesc, îmi răsună în minte și acum, (ca de altfel în toate momentele grele de descurajare) cuvintele rostite de părintele atunci cu vocea puternică, tare, așa încât să-l aud și să înțeleg printre hohotele mele de plâns. Cuvinte care mi-au dat putere și curaj în acele momente de deznădejde maximă: mi-a prins capul între mâinile sfinției sale și a zis: „SĂ NU DEZNĂDĂJDUIEȘTI ! HRISTOS PENTRU PĂCĂTOȘI A VENIT PE PĂMÂNT!

Mă spovedisem 7 ani și nu-mi dădusem seama că aveam un păcat pe care nu-l spovedisem curat. Doar așa, îl „pitisem” la … generale!

Înainte să încep a citi catastiful cu pacate pe care îl pregătisem, părintele mă întreabă clar, direct : ai făcut … cutare păcat? (mi l-a spus clar, fără ocolișuri exact cum l-am făcut). Atunci parcă m-am trezit din somn, parcă mi s-au deschis ochii minții și am răspuns  surprinsă: Da!

„Ei, acum te duci înapoi la preotul duhovnic din oraș și îl spui și pe urmă mai vii…”

Așa am făcut.

Probabil starea aceea de descurajare, neliniște, deznădejde era și urmarea faptului că nu mă spovedisem curat. Aveam păcate nespovedite. De atunci am simțit mare ajutor cu rugăciunile părintelui și am început o viață nouă, a început lupta pentru despătimire! In toți acești ani părintele m-a povațuit, m-a sprijinit, m-a răbdat … și s-a rugat cu milă, a cerut îndurare și pentru sufletul meu. Mă străduiam să-i ascult, să împlinesc sfaturile și îndemnurile, și, cât a ajutat mila Domnului am mers regulat la spovedit ani… zeci de ani!

Când trăia pr. Cleopa, pentru că aveam o problema mai… încurcată, m-a trimis pr. Antim la sf. sa: du-te la acest luminător… cât îl mai avem!
Am intrat în chilie după ce vorbisem întâi cu ucenicul de chilie de atunci al pr. Cleopa, pr. Cleopa tânărul, m-am așezat în genunchi lângă părintele și i-am povestit multe, de ale vieții mele, și pacate, și situație…
Îi spusesem că m-a trimis pr. Antim.
La sfârșit îmi dă binecuvântarea, îmi dă crucea să o sărut, îmi zice: să-i spui pr. Antim să-ți dea agheasmă mare! Dar sfat sau altceva… nimic!
Eu eram oleacă nedumerită!
Când să ies din chilie îmi zice tare: Auzi, să faci ce-ți spune pr. Antim! Să asculți de pr. Antim!
Mă duc înapoi la pr. Antim, îi povestesc… Și când a auzit… îmi pune mâinile pe cap așa , ca o binecuvântare și zâmbește atât de…

Abia așteptam să ajung din nou sub epitrahilul sf. sale. Acolo mi se ușura sufletul, primeam putere, mângâiere, curaj, nădejde, întărire în credință. 

Simțeam cu adevărat că acolo Hristos era de față! La spovedanie simțeam foarte puternic acea prezență de neexprimat în cuvinte. 

Părintele… cu metania între degete, nu-și oprea rugăciunea! Foarte adâncit în rugăciune în tot timpul spovedaniei. Primeam orice cuvânt ca din gura lui Dumnezeu! Mustrarea, sfaturile erau scurte, clare și lămuritoare și trebuia să fii foarte atent pentru că părintele niciodată nu spunea vreun cuvânt fără rost.

Adesea după dezlegare mai stăteam un pic de vorbă, mai puneam întrebări sau vorbeam despre vreo situație, probleme…

Dacă era foarte aglomerat și nu mai avea timp să stăm de vorbă, se întâmpla ca atunci când, ieșind de la părintele și recitind hârtiuța cu întrebările pregătite, parcă mintea mea primea răspunsurile, se deslușea orice neînțelegere a vreunei situații și chiar mă gândeam „oare de ce mai voiam să întreb… ?”

Pentru problemele de sănătate dădea o rețetă naturistă simplă, ușor de procurat cele necesare, iar dacă urmai sfatul sf. sale, chiar și numai așa, de ascultare, problema se rezolva. 

Deci părintele se ruga, dar ca să nu crezi că rugăciunea părintelui avea atâta putere, îndrăzneală la Dumnezeu, din smerenie, te lăsa să crezi că acel mic leac naturist te-a tămăduit.

Am ajuns la concluzia că și dacă îți spunea: bea o cană de apă la ora cutare, atâtea zile, dacă făceai ascultare de cuvântul părintelui, te vindecai! Asta o spun convinsă de propria experiență. Părea uneori de necrezut să se vindece o anume boală cu acel simplu tratament naturist, și totuși…

Părea unora poate un părinte mai aspru, avea un ton al vocii mai aspru, asta mai ales în tinerețe.  Dar aceasta era doar aparență! Avea atâta milă pentru durerea și suferința oamenilor, pentru căderile și rătăcirile lor, pentru cei posedați de diavol…

Cei care au simțit ajutorul rugăciunilor părintelui pot spune aceasta!

A făcut mulți ani Sf. Maslu la mănăstirea Sihastria, veneau demonizați din toată țara. Unii se năpusteau asupra sf. sale, îl trăgeau de epitrahil, răcneau, vorbea diavolul prin gura lor, îl amenințau cu moartea… Părintele era de neclintit! Puternic adâncit în rugăciune!

Atunci când am avut perioade grele, căderi, ispite, descurajare, părintele m-a purtat „în  cârcă „! Cu toate greutățile, neputințele, sarcinile, patimile mele… Ani si ani, zeci de ani!! A avut multă răbdare !

Un sfat pe care l-am primit de la părintele atunci când mi se părea cu neputință de depășit un impas duhovnicesc: „Dacă ai să te smerești, o să fie bine!”

Mare dar de la Dumnezeu este smerenia!

Foarte mult insista pe pocăință și lacrimi.

Lacrimi la rugăciune, dar și la spovedanie. Spunea: „Să plângi, să verși lacrimi de pocăință, de umilință, acolo, la picioarele lui Hristos când te spovedești ! Doamne, am greșit la cer și înaintea Ta! Sunt cel mai ticălos! Ajută-mă Doamne să pun începutul cel bun! Așa, … să te tânguiești!”

De multe ori îmi spunea: „Când citești  rugăciunile înainte de împărtășanie (Randuiala Sfintei Împărtășanii), dacă nu plângi, dacă nu verși lacrimi, să nu te împărtășești!”

În orice problemă, neînțelegere, situație încurcată în care ne aflam, trăind în lume, „pe marea acestei vieți”, părintele ne sfătuia cu blândețe, cu înțelepciune și ajuta cu rugăciunea. Totul se limpezea, totul se liniștea, primeam putere, răbdare și nădejde. 

Spunea: „Măi, aici îi valea plângerii, bucuria noastră nu-i aici! Vezi, trandafirul cât de frumos este, ce frumos miroase, dar are și spini. Așa-i și viața noastră! Aici bucuriile sunt împletite cu necazurile! Dincolo e bucuria noastră! Acea bucurie nimeni nu o va putea lua de la noi!”

A suferit mult, dar și-a dus crucea cu smerenie și demnitate!

Toate le-a răbdat cu o vitejie, cu o râvnă care nu putea veni decât dintr-o mare dragoste de Dumnezeu și de aproapele. 

Toată viața a fost bolnav, spunea că de pe la vârsta de trei ani tot bolnav a fost. Nu se plângea și nu se menaja câtuși de puțin! A fost un mare ascet, un nevoitor, postitor, fără odihna, primea mulțime de oameni la spovedit după nopți întregi de slujbe și priveghere și nu se oprea uneori până seara, mai ales în posturi. Avea foarte mulți ucenici din toată țara. Și la mănăstirea Sihastria, și la Bistrița, dar și la pustie, acolo unde se retrăsese după ce a întrerupt pomenirea ierarhului care a semnat documente eretice la sinodul din Creta 2016. Aceasta făcând-o respectând Sfintele canoane ale Bisericii, respectiv canonul 15 I-II Constantinopol. A luptat mult pentru păstrarea dreptei credințe. Un mare mărturisitor!

Spunea: „Să păstrați Dreapta Credință ca pe lumina ochilor! Nu există mântuire fără dreapta credință și lucrarea poruncilor lui Dumnezeu!” Credința dreaptă și despătimire! Pocăință și mărturisire! 

„Păcătoși suntem, dar măcar să păstrăm ortodoxia! Când vom merge înaintea lui Hristos să  zicem: Doamne, am păstrat ortodoxia!”

Numai Dumnezeu știe cât a plâns, cât s-a rugat, cât a postit, cât a privegheat, cât a ajutat, cât a luptat și s-a jertfit pentru credință, pentru mântuirea sa și a multora, câtă  milă avea și cât se ruga pentru toată lumea, pentru întoarcerea celor rătăciți! S-a facut tuturor toate, cu mult discernământ pentru a mai scăpa de la pierzare suflete rătăcite și prinse în capcanele veacului. A iertat mult, a iertat pe toți hulitorii și  prigonitorii săi. Spunea atunci când era vorbit de rău și noi, ucenicii, ne întristam din cauza asta : „Lasă-i măi să vorghească, eu îs mai rău decât spun ei…! Dumnezeu să-i miluiască și pe ei!” Făra nicio urmă de falsitate! Smerenie curată!

Dar atunci când era vorba despre vreun compromis în cele ale credinței, când era vorba de păstrarea credinței noastre, se făcea „foc și pară”! Ardea pentru Hristos! Pentru Ortodoxie! Îi suntem recunoscători pentru toată dragostea și jertfa, lupta pentru păstrarea scumpei noastre Ortodoxii! 

În  vremurile acestea grele, de lepădare, de apostazie, părintele Antim a fost un far, o lumină, un stâlp al Ortodoxiei!

A păstorit cu mult discernământ! Cu rugăciunea și sfatul sf. sale a fost multora sprijin, ajutor, încurajare! 

Un sfat pe care mi l-a dat într-o perioadă mai dificilă a vieții mele, când, în lupta cu patimile cădeam uneori „rănită de moarte”: „Ține-ți mintea în iad și NU DEZNADĂJDUI! Roagă-te ca vameșul care bătându-și pieptul cu pumnii striga: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!!„

La ultima întâlnire, chiar cu câteva zile înainte de a pleca la Domnul, printre alte îndemnuri părintele a spus: „Să vă rugați! Să vă rugați! Să iasă foc! Auzi?!”

Atât ne-a mai rămas, rugăciunea!

Cum spunea și Pr. Iustin : Soluții omenești nu mai sunt!

Adevărat, numai rugăciunea și lacrimile ne vor mai putea ajuta…! Pocăința și duhul umilit!

Doamne, fie voia Ta! 

Părintele Paisie Olaru spunea: Doamne, să faci cu mine ce vrai, numa’n iad să nu mă dai!

Părintele Antim pe mulți dintre ucenici ne-a născut duhovnicește, ne-a crescut, ne-a „pus pe Cale”. Acum, cu mila și ajutorul lui Dumnezeu, să păstrăm Credința dreaptă, să nu ne rătăcim! Vremurile sunt grele! Capcanele s-au înmulțit! 

Ne punem toată nădejdea în Dumnezeu, în mila Maicii Domnului la care părintele Antim avea o mare evlavie și ne îndemna să avem și noi !

În tot ce învăța sau lucra, în toate deciziile, de câte ori avea de luat o hotărâre, întotdeauna părintele era foarte atent ca totul să fie „după Sfinții Părinți”!

Nimic după păreri sau după mintea cuiva sau după alte criterii! În toate se raporta la Sfinții Părinti!

Ne îndemna să citim cât mai mult din Sfinții Părinti și Sfânta Scriptură! Și la Psaltire, zilnic!

Când era vorba de o situație grea, pentru întoarcerea celor rătăciți la credință, pentru izbăvirea de primejdii, de capcanele „sistemului” care ne vrea „întemnițați”: digitalizare, cipuire, vaccinare, parintele recomanda citirea Psaltirii. 

A îndemnat și s-a rugat pentru trezirea poporului care stăruie în comuniunea cu erezia ecumenismului legiferată la sinodul din Creta 2016. Ne îndemna să ne rugăm pentru toți cei care nu au înțeles adevărul despre trădarea din Creta! „Să te rogi cu lacrimi, să te doară inima pentru toți…!”

Și să avem mare grijă, noi cei care ne-am îngrădit de erezie, căci pentru mântuire este nevoie, pe lângă dreapta credință și mărturisire, și de lucrarea faptelor bune, de despătimire, de păzirea poruncilor lui Dumnezeu. 

Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit un așa Păstor în aceste vremuri … și ne rugăm să ne ajute să facem voia Lui, să nu ne pierdem pe Cale, să primim și noi milă și îndurare, să avem răspuns bun la înfricoșătoarea Judecată!

Dumnezeu să-l numere cu drepții pe bunul și mult ostenitorul nostru duhovnic, mare mărturisitor al Ortodoxiei, Protosinghelul Antim !

Veșnică pomenire!

Nela

Sursa: „Mărturii culese la aniversarea unui an de la trecerea la cele veșnice a Parintelui Protosinghel Antim Gâdioi – duhovnicul- 14 august 2023”