Sfântul Teodor Studitul
SCRISOAREA 36 – Lui Euprepian şi celor [aflaţi] dimpreună cu el


„Cu bună nădejde sunt, copii iubiţi, pentru petrecerea voastră paşnică şi după rânduiala lui Dumnezeu. De aceea voi muta cuvântul la ceea ce ne apasă. Care este acest lucru?
Când dăm la iveală dogmele lor cele rele şi arătăm pri­ci­ni­le pentru care ne-au dat anatemei pe noi împreună cu cei­lalţi, se dovedesc în tot chipul că nu sunt simpli eretici, ci a­pos­taţi ai Evangheliei lui Dumnezeu şi anatematizatori ai sfinţilor şi dezlegători ai canoanelor.
Mai întâi: că sunt potrivnici ai Vechiului şi Noului Le­gă­mânt. „Să nu faci adulter” (Deut. 5, 17), [zice] Legea. „Să nu iei numele lui Dumnezeu în deşert” (cf. Deut. 5, 11). „O sin­gu­ră lege să fie pentru iudeu şi prozelit” (cf. Num. 9, 14). Iar Evanghelia, adică Hristos, aţi auzit că zice: „S-a spus celor de demult: să nu faci adulter. Eu însă vă spun: nici să nu pri­viţi femeie spre a o pofti” (cf. Mt. 5, 27-28). Şi „Cel ce dez­lea­gă una din aceste porunci mici, acesta mic se va chema în împărăţia cerurilor” (cf. Mt. 5, 19), adică va fi azvârlit în foc, după cum tâlcuiesc Părinţii. Iar ei (o, înfricoşată auzire!), a­dul­terul cel lepădat de Lege şi de har, chiar până la privirea pof­titoare, şi dezlegare nu a uneia mici, ci a celei dintâi şi mai mari porunci în treapta făptuitoare, şi pe lângă aceasta luarea numelui lui Dumnezeu nu în deşert, ci luarea numelui lui Dumnezeu pentru o asemenea faptă nelegiuită şi rea – mă refer la căsătoria adulteră – şi împărtăşirea cu Sfintele Taine şi cununia vrăjmaşă lui Dumnezeu a diavolului lu­cră­tor de adulter şi a slujitorului lui, [deci toate acestea] ei le-au numit iconomia lui Dumnezeu şi bună şi mântuitoare pen­tru Biserică. Să ne astupăm urechile ca să nu auzim hula, o, fraţilor. Şi îndreptăţirea lor este că „în cazul împăraţilor”, zic ei „trebuie să se treacă cu vederea legile evanghelice”. Iată altă înainte mergătoare a lui antihrist. Unde este atunci faptul că e o sigură lege [pentru toţi]? Unde faptul că ju­de­ca­ta este aspră pentru cei mândri? Unde faptul că Dum­nezeu nu cau­tă la faţa omului? Şi cine este atunci cel ce face legea şi în ceea ce-l priveşte pe împărat? Iar dacă ne luăm după fap­tul că cineva e conducător sau supus, atunci nici pentru supuşi nu sunt legile evanghelice. Căci dacă sunt pentru acela, sunt şi pentru aceia încât să rămână rân­du­iţi sub o sin­gură lege şi ascultători şi supuşi unui singur Legiuitor. Iar dacă nu sunt pentru acela [împărat] când vrea [să nu fie], poate nimeni nu ar vrea să le păzească, şi atunci se în­tâm­plă acestea două: fie împăratul e dumnezeu (căci numai ceea ce e dumnezeiesc nu e sub lege), fie e anar­hie şi ne­su­pu­nere. Căci unde legea nu e aceeaşi, cum e pa­ce, îm­pă­ra­tul vrând ceva, adică să facă adulter, să fie în erezie, iar cei supuşi sub mâna lui să nu poată face adulter împreună cu el, să nu fie nici eretici împreună cu el, nici să calce ce a fost predat de Hristos şi apostoli? Şi cum nu se arată de aici că antihristul e la uşi? Căci nu vor cuteza să spună a­dul­terii: Şi iată, a intrat cu totul antihristul în cugetul lor. Căci împărat fiind şi acela [antihristul], numai aceasta va căuta: să se facă ceea ce vrea şi zice el şi nimic diferit faţă de [împăraţii] de di­na­in­tea lui [nu va face] decât dacă vrea şi va dori nu atâta cât ar vrea şi acum [împăratul], [ci mai mult]. Aceeaşi auto­ri­tate [a împăratului] a fost promulgată de ierarhi în chip sinodal. Şi cum nu ar fi mărturisit cineva priceput şi necertăreţ că aşa stau lucrurile? Şi ce va fi mai rău decât această erezie până la arătarea lui antihrist? Mie îmi pare că nu este nicidecum [alta mai rea], ci chiar aceasta, în­ce­pu­tă acum, va înceta abia în vremea de atunci. Şi câţi cad în acesta [de acum], chiar dacă vor trăi atunci, vor cădea şi atunci, iar câţi luptându-se [acum] prin puterea lui Dumnezeu, stau tari, în zilele acelea l-ar birui pe antihrist prin moartea împreună cu Hristos. Dar o, stare jalnică a omului! Cum încă de acum I-au întors spatele? O, cum arătăm [acum] ce vom fi [atunci]! De aceea puţini sunt cei care se vor împotrivi [atunci]. De aceea Ilie şi Enoh (nu ştim dacă şi Teologul şi Evanghelistul) vor fi povăţuitori ai ne­pu­tin­ţei omeneşti şi întâistătători şi cei ce vor conduce lup­ta pen­­tru biruinţa mărturisirii lui Hristos. De aceea se vor scur­ta zilele acelei nevoi care va fi nimicită prin arătarea lui Hris­­tos. Cei ce pricepeţi, împotriviţi-vă! Nu Îl tăgăduiţi pe Hristos încă de acum. Căci cele de acum sunt doar în­ce­pu­tul celor de atunci.
În ceea ce priveşte al doilea lucru nu e nevoie de multă lim­pezire, fiind clar din primul. Aşadar, dând anatemei pe cei ce nu primesc ca pe o sfântă iconomie însoţirea adulteră şi adulterul împăratului şi fărădelegea oricui aflat în ea şi care este de acord cu ea, ce altceva au făcut decât au dat a­na­­­temei pe sfinţi şi în primul rând pe Înaintemergător? Şi, ca să spunem adevărul, chiar dacă e înfricoşător, şi pe Însuşi Stă­pânul sfinţilor. Căci Cel Ce a oprit acestea e limpede că nu primeşte, nici nu este de acord, ci a ameninţat foarte, cu ju­decată aspră, [chiar] şi numai faptul că cineva să fie de acord cu adulterul, nu [numai] al cutărui sau al cutărui, ci al oricui ar fi: împărat, puternic, mic şi mare. „Căci o singură le­ge va fi”, zice, „şi am primit o singură evanghelie” (cf. Gal 1, 8-9). Şi El nu Se va clinti din această Evanghelie in­di­fe­rent despre cine este vorba, fie şi înger din cer. Şi [această] a­sigurare să-ţi fie îndestulătoare. Nu cumva e împăratul mai ma­re decât îngerul? Nu cumva este stăpânitorul în lumea a­ceas­ta mai mare decât toţi diavolii care stăpânesc şi pe oa­me­ni în chip lumesc, iar nu dumnezeiesc? Şi ce [zice] Apos­to­lul? Anatema să fie! Îngerii nu îndrăznesc să clintească [Evanghelia]; şi numai dacă nu o clintesc, rămân [în starea lor], fără să fie daţi anatemei precum diavolul şi mulţimea lui apostată. Şi cum [atunci] omul, cu totul în trup fiind, dacă o clatină şi o înnoieşte – şi mai cu seamă cu astfel de înnoiri – nu va fi înstrăinat de Dumnezeu? Şi Cel Care nu primeşte cele pe care [El Însuşi] le-a oprit (căci, [după ei], ar putea fi acceptat [de către Dumnezeu] motivul, de vreme ce s-a făcut doar o concesie), Acesta, după cei adulteri, mai bine zis după antihrişti, este deja dat anatemei. Iar dacă Stăpânul I-au făcut aşa – precum iudeii I-au spus că scoate demonii cu Beel­zebul -, ce să spunem despre robii şi slujitorii Lui? Căci fie, [socotindu-i pe sfinţi] ca pe unii care nu se supun legilor stăpâneşti [ale lui Hristos], au dogmatizat prin iconomiile lor că însoţirea adulteră şi părtăşia cu adulterul sunt egale şi de aceeaşi cinste, punându-le pe aceeaşi treaptă cu iconomia [lui Hristos] – şi de aceea au dat anatemei pe sfinţi ca ne­le­giu­iţi şi călcători ai poruncilor (şi pentru aceasta desigur pot fi daţi anatemei) – fie, mărturisind că sfinţii sunt păzitori ai legii, s-au dat anatemei pe ei înşişi, iar nu pe sfinţi, aro­gân­du-şi ei, ticăloşii, numele sfinţilor în ceea ce priveşte aşa numita de ei iconomie a însoţirii adultere. Şi de aceea, ia­răşi, au dat anatemei pe sfinţi, ca pe unii care nu sunt sfinţi. Fiindcă sfinţi sunt, după ei [după eretici], cei care au făcut şi fac iconomii în ceea ce priveşte însoţirea adulteră şi părtăşia cu adulterul. Iar cei care nu primesc iconomia lor adulterină şi care nu iconomisesc pe urmele ei, aceştia sunt, [după ei], străini de Dumnezeu şi nelegiuiţi şi căl­că­tori ai poruncilor şi daţi anatemei de către ei [de către e­re­ti­ci]. Şi de aici înţelege – căci ce altă dovadă a ne­cu­viin­ţe­lor lor ai vrea să mai vezi? – şi minunează-te tu, cel cu ca­pul pe umeri, privind şi cercetând îndeaproape adâncul cel mare al necredinţei [lor] în Dumnezeu. Căci nici ereziile nu ţin la arătare întreaga lor necucernicie, ci unele fiind cu totul departe de Evanghelie, altele mai aproape, introduc unele ziceri [proprii], nespunând [totuşi] să nu ne luăm după cele insuflate de Evanghelie, ci, din contră, par că fac totul pe dos, fiind de acord cu ele, dar înţelegându-le într-un fel sau altul şi aducând [totuşi] neclaritatea [numai] în ceea ce priveşte cuvintele dumnezeieşti. Şi pentru că s-au depărtat de cugetarea dreaptă, sau numit erezii. În acest caz însă e vorba de lepădarea pe faţă a credinţei, căci ei au alunecat nu în ceea ce priveşte înţelesul [sensul], ci au zis: „Aşa a spus Hristos, însă chiar dacă legea po­run­ce­şte acestea şi în cazul împăraţilor, totuşi să se lase deoparte Evanghelia”. Ia aminte cum începutului îi urmează în chip firesc sfârşitul. De la întruparea lui Hristos au început e­re­zi­ile să fie în afara Evangheliei. Apoi, fiind alungat dia­vo­lul prin sporirea câte puţin a harului, a introdus pe as­cuns [sminteli] pornind chiar de la Evanghelie şi a născut erezii până la iconomahi, introducând momeala chiar din Scriptură şi din cele ce sunt în ea. Şi când a simţit că oa­me­nii îl ascultă bine, fiind aproape şi vremea sfârşitului [lu­mii], a început de acum, ca la început, să aprindă u­ci­de­rea împotriva Evangheliei însăşi ca să-l întâmpine de-a drep­tul pe antihrist, în care va şi locui şi prin care se va descoperi toată amăreala şi apostazia lui [a diavolului] şi pe care [pe antihrist] îl va nimici Domnul cu arătarea Lui, care va fi degrabă.
Despre cel de al treilea lucru ce să mai spunem? Fiindcă cei ce au cutezat cu capul descoperit să calce Evanghelia şi să dea anatemei pe cei ce au ales să nu o calce, ce grijă mai au pentru canoane? Căci şi acestea [canoanele] sunt pe­cet­lu­ite cu Duhul sfânt şi prin dezlegarea lor sunt dezlegate [ni­­mi­ci­te] toate cele care ţin de mântuirea noastră. Căci [dez­le­ga­te fiind canoanele], nicidecum nu mai este preoţie, jertfă şi celelalte leacuri ale sufleteştilor noastre boli. Iar eu ce să spun de canoane şi pentru cei ce mai fac vreo diferenţă [faţă de ceea ce am spus până acum]? Acelaşi lucru e de spus şi în cazul lor ca şi pentru Evanghelia lui Hristos. Căci El Însuşi a dat che­ile împărăţiei cerurilor marelui Petru, zicând: Pe care îl dez­legi şi pe care îl legi va fi aşa sau aşa (cf. Mt. 16, 19). Şi iarăşi [a zis] tuturor apostolilor: „Luaţi Duh Sfânt. Cărora veţi ierta păcatele, iertate sunt şi cărora le veţi ţine, ţinute sunt” (In. 20, 22-23). Şi după aceştia a trecut puterea la cei de după ei, numai dacă vor face la fel [ca apostolii]. Şi de ace­ea Vasile şi sfinţii de o stare egală cu el au primit ca­noa­ne­le apostolice şi le-au urmat, nefăcând nici o înnoire, ba le-au şi sporit după trebuinţă. Aşadar, aceşti noi apostoli min­ci­noşi declară pe faţă că nicidecum după hotarele aşezate de sfinţi, ci prin propria putere şi judecată, în afara celor po­run­cite de ei [de sfinţi], fiecare dintre ierarhi lucrează: dez­lea­gă în cele care nu este dezlegare la sfinţi şi leagă în cele în care nu este legare la ei [la sfinţi]. Şi vedeţi că a­ces­tea se săvârşesc în fiecare zi. Şi au fost profanate cele sfin­te şi sinodul cel adulter [propovăduieşte] calea pă­ca­tu­lui şi pe ascuns, şi pe faţă. Este caterisit cel nevrednic de ca­te­ri­si­re şi este hirotonit cel bănuit [de păcate] şi este în­gă­du­it cel căzut sub canoanele ce îl caterisesc, slujind cele sfin­te în chip vinovat. Şi aceste arme de apărare sunt din po­run­că o­me­nească şi nu din hotărâre dumnezeiască şi canonică. Şi vai mie pentru ticăloşia [aceasta] că toate sunt de plâns. Şi cine, având inimă simţitoare, nu se îndurerează şi nu sus­pi­nă? Şi ce minte, privind de sus acestea şi punându-le cap la cap, nu va mărturisi că apostazia [în care se găsesc] ereziile este [apostazia] faţă de Hristos? Şi unde să le spun toate câte le am în minte şi care depăşesc măsura scrisorii?
Cele spuse pot fi foarte bine văzute dintr-odată, căci nu sunt lucruri subţiri, nici greu de priceput. [Şi le-am spus ast­fel] pe de o parte, fiindcă nici eu nu sunt în stare să gră­iesc înalt, ci sunt foarte neînsemnat şi mic la cuvânt şi pu­ţin cu­nos­că­tor, având acestea prin rugăciunea părintelui de obşte şi al vostru, iar pe de alta, şi pentru că unii dintre voi nu pot să priceapă în chip mai dogmatic erezia şi, în plus, fiindcă şi cuvântul adevărului este simplu şi erezia este pe faţă şi nedogmatică şi uşor de priceput pentru un copil. Căci celui ce i-a grăit Dumnezeu, scurt a fost cu­vân­tul. Aceştia însă nu umblă după [cuvântul adevărului], ci şi pe cei ce umblă îi dau anatemei.
Să vă dea Domnul har întru toate, copii iubiţi.”

Sursa:
Sfantul Theodor Studitul – Dreapta credință a Sfinților Părinți