„Care este scopul vietuirii noastre?  Scopul vietuirii noastre este sa dobandim cat mai mult Duh Sfant, ca sa putem birui orice pacat, orice rau, orice diavol in aceasta lume. Si aceasta se realizeaza, fratii mei, cu ajutorul rugaciunii, postului, milosteniei, milei si a tuturor celorlalte virtuti evanghelice. Scopul vietuirii noastre este dobandirea Sfantului Duh. Daca Il vom dobandi, ce ne vor mai putea face oamenii? Bucuria noastra consta in aceea ca noi suntem mai puternici decat moartea, nu numai decat moartea, ci mai puternici decat diavolul, decat orice pacat. De aceea, ati auzit la Sfanta Liturghie: Sus sa avem inimile! Nu ne temem de prigonitorii nostri, nu ne temem de aceia care vor sa ne ia sufletele, ci cu credinta in Domnul Hristos ii vom birui pe toti vrajmasii credintei noastre. Si cu moartea noastra, daca este nevoie.

Fie ca Bunul Dumnezeu in Ziua de astazi, sa ne daruiasca puterea si taria sa ne nastem duhovniceste, fiindca in ziua de astazi este nascuta Biserica lui Dumnezeu, si pentru ca astazi este ziua ei de nastere, astazi este si ziua de nastere a fiecarui crestin, a tuturor crestinilor indeobste. Ziua de nastere in Domnul Hristos, ziua de nastere in vesnicia noastra, ziua de nastere pentru tot ceea ce este Ceresc si mai presus de Ceruri.

Astazi, asa cum se spune in minunatele cantari bisericesti, s-a implinit praznicul, s-a plinit mantuirea. Dumnezeu si Domnul Hristos a spus omului pentru ce este omul in aceasta lume. I-a daruit toate mijloacele pentru mantuire, i-a daruit toate mijloacele pentru indumnezeire, i-a daruit toate mijloacele pentru Viata vesnica. De aceea nu incetam, fratilor, sa-L marturisim pe Domnul Hristos cu indrazneala si cu barbatie, cu curaj – pe Singurul Biruitor al pacatului, al mortii si al diavolului. Si Lui sa I ne inchinam, intru El sa vietuim, si in lumea aceasta si in cealalta. Amin.”

(Extras din: Cuviosul Iustin de Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita)

„Nu există îndoială că Domnul Iisus Hristos este în Biserică prin Sfântul Duh şi că Biserica există în Domnul Iisus Hristos prin Sfântul Duh. Domnul este Capul şi trupul ei, iar Sfântul Duh este sufletul Bisericii. Încă de la începutul iconomiei dumnezeieşti-omeneşti a mântuirii Sfântul Duh s-a legat cu temelia trupului lui Hristos, „a Cuvântului care a zidit trupul”.

În realitate, fiecare Sfântă Taină şi toate dumnezeieştile virtuţi sunt o sfântă-înduhovnicire (pnevmatizare). Prin ele, Duhul Sfânt vine la noi şi înlăuntrul nostru. El coboară esenţial ceea ce înseamnă cu adevărat şi fiinţial cu toate însemnatele Lui energii dumnezeieşti. Aceasta este bogăţia Dumnezeirii. Aceasta este plinătatea harului. Aceasta este harul şi viaţa fiecărei fiinţe. Este Evanghelie testamentară şi veşnică. Prin Sfântul Duh, Domnul nostru Iisus Hristos locuieşte întru noi şi noi întru El. Doar El mărturiseşte prezenţa Sfântului Duh în noi. Prin Sfântul Duh noi trăim în Hristos şi El în noi. Desigur, aceasta o cunoaştem „din Duhul pe care ni L-a dat”.

Într-un cuvânt, întreaga viaţă a Bisericii cu toate nenumăratele ei realităţi dumnezeiesc-omeneşti este călăuzită şi însoţită de către Duhul Sfânt, care întotdeauna este Duhul Dumnezeului-Om Hristos. De aceea s-a scris în Sfânta Evanghelie „iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acesta nu este al Lui”.

(Sfântul Iustin Popovici)

„Imparate Ceresc, Mangaietorule” – El este Mangaietorul nostru, Cel care umple golul inimilor noastre, Care alunga de la noi tristetea. El este Cel ca­re poate mangaia cu adevarat. Sunt multi cei care nu cred in Dumnezeu, care nu-L cunosc pe Duhul Sfant, care nu se roaga Lui si care zac intr-o stare de grea intristare. Constiinta golului si a nimicniciei vietii proprii le umple sufle­tul. Si sovaiesc, se intristeaza si sufera fara nici un sens in viata lor, si nu rareori isi incheie viata prin sinucidere.

Ei nu-L cunosc pe Duhul Sfant, nici nu-L cauta pe El, pentru ca nu L-au cunoscut, pentru ca traiesc fara Dumnezeu. Ei nu simt mangaierea deplina, profunda, acea mangaiere pe care o incearca inimile crestinilor, de care era plin Cuviosul Serafim de Sarov. Duhul Sfant era mereu cu el, niciodata nu l-a parasit si il incalzea cu caldura Sa.

Ne mangaie Duhul Sfant si pe noi, pe toti, care suntem departe de sfinte­nia crestinilor de odinioara, ne mangaie atunci cand in vremea necazurilor re­cunoastem in inimile noastre ca sunt meritate aceste necazuri, aceste intristari, cand ne indreptam mintea si ochii duhovnicesti in inima noastra si vedem acolo multime de pacate si necuratie, cand ne vom cai si vom spala necuratia inimii noastre si-L vom chema: „Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului” — tot atunci va veni Mangaietorul si va da cea mai deplina mangaiere. Trebuie sa doresti din toata inima aceasta mangaiere, s-o cauti, sa fii vrednic de ea, sa-ti curatesti inima, fiindca intr-o inima necurata nu este loc pentru Duhul Sfant.

Astfel ne mangaie Duhul Sfant pe noi, pe cei slabi si atat de departe de acea desavarsire pe care o cere Hristos. Duhul Sfant este numit Duhul Adevarului, fiindca in El si numai in El este toata deplinatatea adevarului. Adeva­rul il cunoaste doar cel care are comuniune cu Duhul Sfant. Adevarul il stie numai acela care primeste harul Duhului Sfant, care-si indreapta gandurile si simturile pe calea adevarului.

Sunt multi oameni care cauta adevarul acolo unde acesta nu este, care nu stiu ca tot adevarul este in Duhul Sfant. Il cauta in cartile de filosofie, il cauta si nu-l gasesc, sau gasesc un adevar fals, cu care il confunda pe cel pur.

Iar adevarul autentic, adevarata profunzime a cunoasterii, profunzimea sentimentelor se afla doar in comuniunea cu Duhul Sfant, fiindca Duhul Sfant este plinatatea oricarui adevar.„

(Sfântul Luca al Crimeei)