„Dar cu cât mai năprasnică e furtuna, cu atât mai mare e şi premiul, dacă o vei suporta necontenit cu mulţumire şi cu curajul cuvenit, cum o şi suportaţi. Fiindcă atunci când suflă un vânt puternic, dacă ridică pânzele peste măsură, cârmacii răstoarnă barca; dar dacă o fac cu măsură şi cum se cuvine, conduc cu multă siguranţă.Ştiind deci acestea, stăpâna mea preaiubită de Dumnezeu, nu te preda demonului preamăririi, ci domină cu raţiunea furtuna, fiindcă poţi, şi hula valului nu e mai mare decât meşteşugul tău.”

(Scrisori din exil, 17 scrisori către Olimpiada, scrisoarea III, Ia-b, în vol. Scrisori din exil. Către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi. Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă…, p. 137)

„Când auzi că din biserici, una s-a prăbuşit, alta se clatină, alta e cuprinsă de valuri puternice, alta a suferit lucruri incurabile; una primind un lup în loc de păstor, alta un pirat în loc de cârmaci, iar alta un călău în loc de medic, când auzi deci aceasta suferă – căci nu se cade a suporta fără durere unele ca acestea –, dar suferă punând o măsură întristării tale. Căci dacă pentru greşelile pe care le-am făcut noi înşine şi pentru cele pentru care vom da socoteală, nu e un lucru necesar, nici sigur, ci foarte ruinător şi vătămător a suferi cu multă tărie, cu atât mai mult e un lucru de prisos şi zadarnic şi, pe lângă acestea, satanic şi pierzător de suflet a te înmuia şi frânge pentru greşelile făcute de alţii.”

(Scrisori din exil, 17 scrisori către Olimpiada, scrisoarea VIII, 1d-e, în vol. Scrisori din exil. Către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi. Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă…, p. 152-153)

DEPRIMAREA – suportarea ei cu nobleţe – folosul

„… deprimarea e mai apăsătoare decât toate, dar cu cât e mai apăsătoare, cu atât mai mari răsplătiri are (…)

Şi Lazăr acela care căzuse în neputinţa firii – iar acest lucru nu era o pătimire pentru Dumnezeu – ştii de ce cununi s-a bucurat fiindcă a pătimit şi a răbdat şi a suportat cu nobleţe lipsa îngrijitorilor, deprimarea produsă de rănit, de foame, de dispreţul şi cruzimea bogatului. Deşi nu găsim să spunem nici o virtute a lui, nici că a miluit pe săraci, nici că a ajutat pe cei nedreptăţiţi, nici că ar fi lucrat vreun lucru bun, ci doar că zăcea la poarta bogatului, boala lui, limbile câinilor şi dispreţul faţă de el al bogatului, care toate ţineau de pătimirea celor rele. Şi deşi n-a făcut nimic nobil, numai pentru că a suportat cu nobleţe deprimarea venită de aici a avut aceeaşi soartă ca şi patriarhul care a realizat virtuţi.”

(Scrisori din exil, 17 scrisori către Olimpiada, scrisoarea X, 7e,8b, în vol. Scrisori din exil. Către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi. Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă…, p. 193)