“Sunt un vierme, și nu om, batjocura oamenilor și disprețul poporului“. Numai această smerenie ne redă moștenirea pierdută de Adam – inima veșnic înfrântă și zdrobită. Toți drepții se cunosc între ei, se simt, chiar dacă harul lucrează diferit în fiecare. Cu toții însă au același duh, aceeași limbă, merg pe același drum îngust, suferă cu toții aceleași prigoniri, aceleași batjocuri. Cu toții pribegesc și lumea nu-i primește. Şi dacă Hristos, Dumnezeul nostru, a fost batjocorit și chinuit așa cum a fost, toți cei care-L iubesc și-I urmează Lui trebuie să sufere ca și El, căci „sluga nu poate fi mai mare ca Stăpânul“.
(Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul)

***

„Zis-a Sfântul Grigorie Dialogul: „Mai mare minune decât rugăciunea este propovăduirea cuvântului, adică a ajuta cu cuvântul învățăturii, că, a întoarce pe păcătoşi la pocăință, mai mult este, decât a învia un mort. Că întru înviere se scoală trupul şi iarăşi moare, iar întru pocăință se scoală sufletul, care viețuieşte în veci. Dar, încă şi din Evanghelie poți cunoaşte cu adevărat grăirea aceasta. Că, iată, a înviat Dumnezeu pe Lazăr trupeşte, dar Scriptura nu ne spune ce a făcut trupul înviat al lui Lazăr.
Însă, a înviat Dumnezeu sufletul lui Pavel şi câte n-a făcut sufletul lui Pavel! A făcut puteri multe cu învățăturile sale.”
(Proloagele)

***

„Eu stau de vorbã cu dumneata numai cu condiția cã vrei sã te lãmurești și sã faci ca mine, nu sã fac eu ca tine. Atunci stau de vorbã, dacã vrei sã te lãmurești. Încolo, nu putem sta de vorbã, pentru cã eu cinstesc sfinții, pe Maica Domnului și Sfânta Cruce”. Asta este și-i destul. Poporul asta crede. Și pe urmã îi ia la goanã.

Dar vã spun: nu stați de vorbã cu ei! Decât atât: „Domnule, stau de vorbã cu dumneata dacã dorești sã vii la credința adevãratã, care este asta: În numele Tatãlui și al Fiului și al Sfântului Duh! Ești în stare sã faci lucrul ãsta? Nu-l faci, atunci nu stãm de vorbã. Ești un eretic! Vã amãgește, oameni buni!” Și pleci.

Și Apostolul Pavel spune: Cu ereticii nu stați de vorbã! Cãci sunt atât de gãlãgioși, de nerușinați și interpreteazã și nu-știu-ce. Cã lumea, sãraca, nevinovatã, se ia dupã ei, cã vede cã au vorbit mai mult. Chiar dacã nu e adevãrul. Dar precizați lucrurile: Crucea, Sfinții, Sfintele Taine!”

Părintele Arsenie Papacioc

***

„Urechile celor simpli au fost amăgite și obișnuite cu înșelăciunea ereziei. Copiii cei mici din Biserică sunt deprinși cu învățături stricate. Botezurile sunt săvârșite de eretici, la fel și prohodirea celor adormiți, cercetarea suferinzilor, mângâierea celor întristați, sprijinirea celor în necazuri și ajutorările de tot felul, ca și săvârșirea Sfintelor Taine.

Prin toate acestea se naște o legătură cu ei în popor și ajung să fie cu toții într-un cuget, încât, în scurtă vreme, chiar de ni s-ar da o oarecare libertate, nu va mai fi nicio nădejde ca pe cei cuprinși de această înșelăciune îndelungată să-i mai putem întoarce la cunoștința adevărului.”

(Sf. Vasile cel Mare – Străjerii Ortodoxiei, pg. 63)

***

”Pe măsura curăţirii prin pocăinţă începem a simţi prezenţa lui Dumnezeu;din simţirea prezenţei lui Dumnezeu apare sfântul simţământ al fricii. Cercarea descoperă înălţimea simţirii,înalt şi dorit este simţământul fricii de Dumnezeu! Când ea lucrează, adesea mintea încetează a-şi mai încorda privirile, a mai rosti cuvinte, a mai rodi gânduri: printr-o tăcere plină de evlavie, dincolo de cuvinte, arată că-şi recunoaşte nimicnicia, arată negrăita rugăciune care se naşte din această recunoaştere. Minunat descrie această stare Sfântul Isaac Sirul: „Cel cu smerită cugetare, atunci când se apropie de rugăciune ori se învredniceşte de ea, nici nu cutează a se ruga lui Dumnezeu pentru ceva sau a-I cere ceva.
Nici nu ştie pentru ce să se roage; el tace cu toate gândurile sale, aşteptând numai milă şi acea voie ce are a se rosti pentru el de la Acea Mărire Căreia el se închină. Faţa lui este plecată la pământ, iar vederea cea lăuntrică a inimii e înălţată la preaînălţatele porţi ce dau în Sfânta Sfintelor. Acolo Cel al Cărui sălaş este întunericul care orbeşte ochii serafimilor, a Cărui bunătate face legiunile îngereşti să stea cu evlavie, aşternând tăcerea peste toate cinurile lor. Îndrăznirea lui se întinde doar până la următoarele cuvinte, doar despre asta îndrăzneşte el să se roage: Doamne, fie cu mine după voia Ta!”. Frica de Dumnezeu este dar al lui Dumnezeu. Dar fiind, el trebuie cerut prin rugăciune.”
Sfantul Ignatie Briancianinov – Aripi duhovnicesti pentru cei osteniti si impovarati. (Experiente ascetice vol. III)

***

„Să răbdăm fiecare, fraţilor, în nevoinţa la care suntem chemaţi; să nu ne întindem mai mult şi să nu începem lucruri peste puterea noastră, căci vom cădea. Trebuie, mai ales, să avem în minte cuvântul smereniei și cele zise către apostoli: „Cel ce va să fie mai mare, să fie slugă tuturor, și cel dintâi să fie cel mai de pe urmă”.
Insă cunoaşterea firilor şi starea rânduielii lor, nouă ni s-a dat, nu vouă, căci numai aşa se pot păzi hotarele bunei rânduieli. Să lipsească, deci, dintre voi întrebările şi răspunsurile nefolositoare. De vă supără cineva, trimiteţi-l la mine, pentru răspuns. Fiindcă eu sunt propovoduitorul, deşi sunt mic ca un ţânţar, şi păzitorul celor hotărâte de sfântul Vasilie cel Mare.
Când greşeşte proiestosul, proiestoşii să-l îndrepteze. Şi voi ştiţi că am primit să sufăr chiar şi luptă pentru acest lucru, nu oricum s-ar întâmpla, ci aşa cum v-am mărturisit mai înainte, și eu fac parte dintre voi, fraţilor, mă vedeţi şi vă văd, dar cu cuviinţă şi cu desăvârşită smerenie, însă a vă mustra şi a vă astupa gurile, nu-i un mare câştig, iar a certa şi oropsi, cu vorbe peste măsură de mustrătoare, este deasemenea lucru primejdios.
Pricina căderii, după mine, nu vine din altceva decât din prieteşugul şi legăturile unuia cu altul, nepotrivite cu buna rânduială. Feriţi-vă de unii ca aceştia, nici măcar nu-i ascultaţi; fugiţi ca de foc, când încep să vă spună vorbe care slăbesc credinţa voastră pentru egumen. Pentru că, puţin câte puţin, strecurându-se sminteala, ajunge să întineze chiar şi pe „capul mântuirii voastre.
Afară de mine, nu puteţi avea alt dascăl sau povăţuitor, nici să îndrăzniţi să spuneţi taina voastră la altcineva, nici să vă bateţi joc ca de nişte basme de cuvintele grăite de mine pentru mântuirea voastră, nici să iscodiţi ce este aceasta sau ce-i aceia; să nu faceţi aşa. Ci, îndată ce cade cineva în necredinţă sau săvârşeşte vreo sminteală în obşte, alergaţi la mine şi mi le spuneţi.
Iar dacă vreun nepricopsit sau neiscusit ar zice că voi ajunge pentru aceasta urât şi hulit de fraţi, să nu vă înşelaţi. Că, dacă sunt adevăraţi fii şi fără sminteală, vor face la fel şi vă vor lăuda, iar de nu sunt adevăraţi fii, la ce-ţi foloseşte lauda lor?
Din nou vă aduc aminte şi vă rog pe toţi să vă spovediţi cât mai des şi să nu ţineţi ascuns în inima voastră nimic nemărturisit, căci multă râvnă va câştiga inima voastră. Sporiţi faptele bune de până acum şi mergeţi pe drumul ostenelii, prea iubiţi fraţi. Răbdaţi cu vitejie orice: ocări, osteneli, mustrări, scârbe, nevoi, gânduri întunecate, văpaia lenii şi orice altă ispită care vine asupra voastră, având în toate nădejdea spre Domnul şi, ajutor nebiruit, plinirea poruncii şi a faptelor bune. Mereu cu pomenirea morţii în minte, să vă tăiaţi voia în toate zilele.
Că aşa vă veţi învrednici de cununa muceniciei şi veţi dănţui cu îngerii în împărăţia cerurilor, întru Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este slava în vecii vecilor. Amin.”

Sfântul Teodor Studitul, „Cuvântări duhovnicești”

***

„Lupta-te dupa putere sa usurezi sarcina duhovnicului, ca sa ai usurare si rabdare in necazurile tale. Am cunoscut din propria-mi experienta cata raspundere si cata greutate isi asuma duhovnicul si cate sufera pana aduce un suflet de la nevrednicie la vrednicie si il conduce spre Rai, mai ales cand se intampla sa aiba firea tare. Pentru fiecare suflet pe care il ia in primire, duhovnicul se infasoara cu lant greu imprejurul gatului sau si are nevoie de multa rugaciune pentru a-si usura greutatea. Are nevoie de multa dragoste nefatarnica, nu de neascultare si de impotrivire in cuvant. Are nevoie ca din buzele ucenicilor sai sa se reverse evlavie si har, nu amaraciune, fiere, ambitii si dezbinari.Deoarece orice cuvant greu pe care il veti rosti in vreme de ispita catre acesta, pentru ca provine de la sarpele diavolului, stropeste cu otrava sufletul lui, care se ofileste ca o floare atinsa de piatra. Si nu mai are putere sa se roage de-ajuns nici pentru sine pana nu trece durerea. Iar daca ucenicii il asculta in toate, duhovnicul merge pe calea cea dreapta si se ridica la inaltimi, se roaga cu multa caldura, este luminat cu prisosinia, vorbeste cu multa intelepciune,sfatuieste cum se cuvine, primeste adaos de har si devine pentru fiecare ucenic izvor nesfarsit de har, pe care il primeste de la Domnul.
Deci, fiul meu, atunci cand doresti ca sa inaintezi repede si fara multa osteneala, invata sa renunti la orice parere a ta, pentru ca aceasta sa nu-ti devina voie proprie. Urechea ta sa fie totdeauna indreptata spre gura duhovnicului si orice ti-ar spune sa primesti ca si cand ai primi din gura lui Dumnezeu, sa implinesti fara nici cea mai mica ezitare.
Astfel vei avea mereu pace. Adu-ti aminte totdeauna ca ascultarea sau neascultarea ta nu se opreste la duhovnic, ci prin acesta ajunge la Dumnezeu. Nu ascunde niciodata vreun gand de duhovnicul tau si nu preface cuvintele tale cand te marturisesti in fata Domnului. Spune imediat gandurile tale si inima ta se va linisti de îndată. Ia pe grumazul tau jugul ascultarii si lipeste-te de suflarea duhovnicului tau.”
(n.n.- ascultarea de duhovnic se face până la erezie, până la păcat)

(Gheron Iosif Isihastul, „Marturii din viața monahală”)

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, despre faptul că rugăciunea este ascultată în tot locul, dacă se face cu credință.

„Sfântul Pavel nu în biserică s-a rugat, ci, închis în temniță şi cu picioarele în butuci, nici şezând drept, nici genunchii plecându-şi-i. Că nu putea să stea altfel în butucul în care-i erau prinse picioarele. Ci, de vreme ce se ruga cu credință, zăcând în temniță, s-a cutremurat temnița , şi lanțurile celor legați au căzut şi pe străjerul temniței la credință l-a adus.
Şi Ezechia regele nu sta în biserică, nici genunchii nu-şi pleca, ci, culcat pe pat şi zăcând în boală, s-a întors spre perete. Dar de vreme ce cu căldură şi cu suflet umilit a chemat pe Domnul, cuvântul cel hotărât asupra lui, spre moarte, a fost schimbat şi a primit sănătatea cea dintâi şi lungimea vieții, cu adăogirea anilor, iar toată cetatea a luat mântuire de vrăjmaşi.
Asemenea şi tâlharul, pe cruce fiind răstignit, cu puține cuvinte a câştigat împărăția cerului. Ieremia, în groapă aruncat, s-a rugat lui Dumnezeu şi l-a auzit pe el. Daniil, dat fiind în groapă, spre mâncare leilor, a chemat pe Dumnezeu şi s-a mântuit. Iona, în pântecele chitului s-a rugat lui Dumnezeu. Şi mulți alții au izgonit, cu rugăciunea, toate răutătile ce-i cuprindeau pe dânşii şi au primit ajutor de la Dumnezeu. Asemenea, şi acum, mulți, cu rugăciunea s-au slobozit din multe primejdii şi răutăți, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Drept aceia, şi noi, fraților, să nu căutăm loc de rugăciune, nici să o grăim cu lungi cuvinte împodobită, ci, precum Cananeanca zicea:
„Miluieşte-mă că fiica mea rău se îndrăceşte”, aşa, şi tu, să zici: „Doamne miluieşte-mă.” Că, măcar că este mic acest cuvânt, el cuprinde un noian al iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Că, unde este mila lui Dumnezeu acolo este tot binele. Deci, oriunde eşti, aşa să zici: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Şi chiar de nu-ti vei mişca buzele, cu mintea aşa să strigi. Că şi tăcând, te va auzi Dumnezeu şi, fiind tu însuți biserică, apoi nu căuta loc de rugăciune.
Multe Scripturi grăiesc despre această scurtă şi grabnică rugăciune.
Moise fugea din Egipt, dinaintea lui Faraon; marea îi era înainte şi Faraon în spatele lui, iar el la mijloc. Mare strâmtorare avea şi nu-i era lui cu putință a se ruga lui Dumnezeu. Însă, i-a zis Dumnezeu lui: „Ce strigi către mine?” Asemenea, şi cei trei tineri, fiind aruncați în cuptor, se rugau şi rugăciunea lor a stins văpaia şi legăturile lor le-a dezlegat şi i-a scos pe ei vii şi preaslăviti i-a arătat. Încă şi Iov, pe gunoi, s-a rugat şi a făcut milostiv pe Dumnezeu.
Măcar şi ispită de ar năvăli asupra ta, la Dumnezeu să scapi şi să te rogi Lui, ca să te izbăvească pe tine. Că Dumnezeu este pretutindenea şi aproape de tine şi, încă nesfârşind tu a-I grăi, El îti va zice tie „Iată-mă!”.
Încă nu-ti vei sfârşi rugăciunea şi Acela îți va da ție vindecarea, de-ți vei curăți mintea ta de patimile cele spurcate.”

(Proloagele)

***

Mi-e dor de ieri, mi-e tare dor…
De mâine-mi este frică,
Iar dacă azi o fi să mor
Unde mă duc, adică ?!?

Vie cu rod ai vrut să-ŢI fiu
Sunt, vai ! doar aguridă !
Nici grâu curat a fi, nu ştiu…
Sunt numai pălămidă !

TU o cetate m-ai dorit
Pe piatră ridicată
Dar nu-s decât gard povârnit
Şi-o casă dărâmată…

Mi-e dor de timpul cel pierdut
De care voi da seamă
Mi-e jale că-s tot la-nceput
Ce fac, dacă mă cheamă ?…

Mi-e dor de ieri, amar mi-e dor
De ce aş fi putut să fiu !
Mi-e frică, astăzi, dacă mor
Că n-ai să vrei să mă faci viu !

Mi-e dor de ieri, de cel ce nu-s,
Dar nu mă deznădăjduiesc !
ÎŢI strig dinspre al meu apus :
-TU, DOAMNE, ştii cât mă căiesc !
TU ştii , TU stii că TE iubesc !

Paraschiva Rădoi