Un singur pas făcut cu linişte şi nădejde va aduce mai mult folos decât o sută de paşi sub imboldul agitaţiei şi samavolniciei omeneşti. Ce înseamnă să nu-ţi alegi singur calea, ci să urmezi. Trebuie să ne ţinem întotdeauna şi în toate privinţele de Legea supremă, care nu îngăduie în nici o privinţă duplicitatea

„Omul născut din femeie are puţine zile de trăit, dar se satură de necazuri. (Iov 14, 1)

Tot ce s-a scris despre vremea lui Iov se dovedeşte a fi şi mai adevărat în societatea contemporană. Viaţa omului nu a mai fost vreodată atât de agitată şi zbuciumată ca în vremea noastră. Unii, într-adevăr, nu-şi mai văd capul de treburi, alţii pur şi simplu nu se pricep să-şi chivernisească timpul, şi toţi se grăbesc, aleargă în disperare nu se ştie încotro, fără să apuce să-şi tragă sufletul, toţi par cuprinşi de un fel de febrilitate morală.
In timpul nostru, oamenii nu mai merg, ci aleargă în toate părţile, şi de această goană se molipsesc până şi cei mai liniştiţi dintre noi — poate că niciodată n-au ajuns să pătrundă tâlcul cuvintelor: liniştea şi nădejdea sunt vârtutea voastră (Isaia 30, 15). Un singur pas făcut cu linişte şi nădejde va aduce mai mult folos decât o sută de paşi sub imboldul agitaţiei şi samavolniciei omeneşti. Când omul, văzând zădărnicia multor sale întreprinderi, dezamăgirile care îl lovesc şi istovirea sa sufletească, se va convinge de acest lucru, va înceta să se mai grăbească de capul său. II va lăsa să-l călăuzească pe Păstorul Acela Care, atunci când scoate oile Sale afară, merge înaintea lor, şi oile Il urmează (Ioan 10, 4), şi nu le lasă s-o ia înaintea Lui. Omul va merge cu pas constant, ferm si neabătut în urma Călăuzei Sale Cereşti si, atintindu-şi spre Ea privirile, va învăţa ce înseamnă să nu-ţi alegi singur calea, să urmezi. Nu vor fi opriri, nu va fi nici grabă, vor fi ascultare şi roadă veşnică ce vine din aceasta.

Ce îi trebuie omului
Un singur lucru trebuie. (Luca 10, 42)

Căutăm — uneori vreme îndelungată — ceva de care să ne legăm inima. Sărmana de ea bate ba într-o uşă, ba în alta, căutându-şi liman, dar aici este sfâşiată, dincolo e întinată cu păcatul sau luată în derâdere, iar după toate astea rămâne pustie şi amărâtă — şi uite că dintr-odată aude: Un singur lucru trebuie. Atunci i Se înfăţişează Dumnezeiescul Cunoscător al inimilor, Care, cunoscându-l deplin pe om, cunoscând deplin căutările lui, şi zbuciumul lui, şi năzuinţele lui, îi spune atât de categoric că are nevoie de un singur lucru: de legătura cu Dumnezeu, Care l-a zidit pentru Sine însuşi. El trebuie să-L primească pe Mântuitorul, Care a venit pe pământ să-l caute, ca să nu mai fie orfan vreodată. îi trebuie puterea Duhului, care poate preface o inimă împietrită şi întinată într-o inimă curată, renăscută de Dumnezeu, în care este întipărită voia lui Dumnezeu. Cine se va îmbogăţi cu aceasta va da mărturie că-i e de ajuns.
Doamne, Tu spui: Un lucru trebuie, şi eu îţi răspund din tot sufletul: „De ajuns îmi este harul Tău, nimic altceva nu-mi mai trebuie!”
Nu se va găsi nici un creştin adevărat care să nu dea slavă lui Dumnezeu pentru faptul că este bine să trăieşti cu El — atât de bine, încât ai răbda orice, numai să nu te desparţi de El.
Hristos a spus că cel ce crede în El nu va flămânzi: sufletul aceluia se va sătura pe deplin şi nu va mai cerşi de la lume, de la păcat. Oricine poate simţi adevărul acestor cuvinte. Veţi scoate apa cu veselie din izvoarele mântuirii (Isaia 12, 13).

Să respingem minciuna
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul. (Efeseni 4, 25)

Apostolul Pavel le spune asta celor ce cunoscuseră deja adevărul creştinismului, îndemnându-i să renunţe cu totul la minciună, care este atât de răspândită în toate timpurile. Aşadar, după cât se vede, nici măcar după convertire sufletul omenesc nu leapădă dintr-o dată şi cu uşurinţă minciuna, în care se înveşmântează ca într-o haină cu care este obişnuit. Facem mereu schimb de vorbe deşarte, ne fură fără să vrem cele exterioare, ne înşelăm unii pe alţii, dăm convorbirilor banale o însemnătate exagerată şi sub pretextul amabilităţii spunem o mulţime de lucruri vane. Nu numai în cuvintele, ci şi în privirile noastre, chiar şi în gândurile şi în simţămintele noastre arareori îşi găseşte loc, din păcate, adevărul adevărat. In toate raţionamentele noastre se amestecă ceva nefiresc, ceva ce ne-am obişnuit să numim „norme de comportament social”; privim toate în lumina unor prejudecăţi pe care ni le-am însuşit, ascultând prea rar de inima noastră.
Cât de rar gândim şi simţim corect! De câte ori, în pofida îndemnului conştiinţei noastre, în pofida cuvântului lui Dumnezeu, ne mulţumim în ceea ce facem cu o onestitate aproximativă — cât de des denaturăm si ascundem adevărul prin vorbele noastre!
Totuşi, ca să merităm numele de popor al lui Dumnezeu, trebuie să ne ţinem întotdeauna şi în toate privinţele de Legea supremă, care nu îngăduie în nici o privinţă duplicitatea. La temelia fiecărui gând al nostru să stea adevărul, călăuzindu-ne fiecare pas făcut pe calea acestei vieţi.”