„- Părinte, oare nu este mai bine ca un lucru să fie făcut mai pe îndelete, ca să ne putem câştiga liniştea?

– Da, fiindcă atunci când lucrează cineva cu linişte îşi păstrează pacea şi îşi sfinţeşte întreaga zi. Din păcate, n-am înţeles că atunci când lucrăm ceva prea repede dobândim nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu este sfinţită. Scopul nostru nu trebuie să fie a face multe şi să fim într-o continuă nelinişte. Căci aceasta este o stare diavolească.

Lucrul de mână care se face cu linişte şi rugăciune se sfinţeşte şi sfinţeşte şi pe cei care îl folosesc şi astfel are sens obiceiul ca mirenii să ceară lucru de mână de la monahi ca binecuvântare. În timp ce lucrul făcut cu grabă şi nervozitate transmite această stare diavolească şi celorlalţi. Treaba grăbită, făcută cu nelinişte este caracteristica oamenilor celor mai lumeşti. Sufletele tulburate care lucrează transmit tulburare şi prin lucrul lor de mână, iar nu binecuvântare. Dacă aţi şti cât de mult influenţează starea omului lucrul de mână pe care îl face, chiar şi lemnul unor obiecte făcute de el! Înfricoşător lucru! Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face. Dacă este nervos, se mânie şi înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare, iar de cântă, de rosteşte rugăciunea, se sfinţeşte lucrul său. Unul e lucru diavolesc iar celălalt dumnezeiesc.

Dacă vă purtaţi cu evlavie şi lucraţi cu rugăciune, vă veţi sfinţi mereu şi toate se vor sfinţi. Atunci când cineva are mintea la Dumnezeu, i se sfinţeşte lucrul său, rucodelia sa. Dacă, de pildă, fac o cutie şi spun şi rugăciunea, mă rog şi în acelaşi timp lucrez spre slava lui Dumnezeu. Scopul meu nu este să fac cutii şi să le fac repede, ca să fac multe şi să fiu mereu neliniştit. Aceasta este o stare demonică. Nu pentru aceasta am venit în mănăstire; am venit ca să ne sfinţim şi să sfinţim ceea ce facem. Aceasta este pricina pentru care uneori te simţi ca o funcţionară zeloasă în îndatoririle tale, pentru că atunci când alergi să-ţi pui în rânduială treburile, uiţi să-L iei şi pe Hristos cu tine. În schimb, dacă porneşti cu rugăciunea, te vei simţi ca o slujitoare a lui Hristos. De aceea, bagă şi rugăciunea în lucrul tău ca să vă sfinţiţi şi tu, şi lucrul tău. Ştii cum binecuvântează atunci Dumnezeu, şi câte bunătăți şi binecuvântări trimite?

– Părinte, când lucrarea este intelectuală (de pildă o lucrare de traducere), cum este cu putinţă să spui rugăciunea în aşa fel încât lucrarea pe care o faci să se sfinţească?

– Atunci când lucrarea este intelectuală, dacă mintea ta este la Dumnezeu lucrarea se sfinţeşte, fiindcă trăieşti în atmosfera lui Dumnezeu, deşi nu poţi spune rugăciunea. Când cineva este într-o stare duhovnicească, se ajută mult pe sine. Nu încearcă să înţeleagă sensurile cu mintea, ci se luminează şi le află prin iluminarea dumnezeiască.

– Dar când nu am această stare duhovnicească şi trebuie să fac o astfel de lucrare?

– Atunci să o faci, dar să te rogi şi să ceri luminare de la Dumnezeu. Să cauţi să te ajuţi, pe cât poţi, cu sensurile dumnezeieşti, şi sa lucrezi cu evlavie. La fiecare oră sau din două în două, să faci câteva minute întrerupere ca sa spui rugăciunea.”

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan

Publicitate