Starețul Macarie

Staretul zicea adesea:

„Cel ce doreste sa se in­drepte, dar inca se lupta cu patimile, trebuie nea­parat sa incerce sa se smereasca, chiar daca e greu, si astfel sa atraga la sine harul lui Dumnezeu”.

Şi Cuviosul Macarie chiar traia aceste cuvinte, lucru vadit din urmatoarea intamplare minunata.

Odata, a ajuns la Staret, adus de-un prieten, un invatat cu semne vadite de indracire. In timp ce asteptau in arhondaric, bolnavul a inceput sa manifeste o puternica neliniste, semn al unei crize ce se apropia, zicand: „Vine Macarie! Vine Macarie!”Cand Staretul a intrat in camera, indracitul s-a aruncat turbat asupra lui, rostind tot felul de cuvinte urate; inainte sa fie oprit, l-a lovit pe Staret. Atunci, nevoitorul lui Hristos, stiind cine a facut aceasta miscare prin mana nefericitu­lui indracit, a intors repede si celalalt obraz, [potrivit] cuvintelor Evangheliei:

„De te va lovi cineva peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt!” Matei 5:39.

Ars de smerenie, diavolul l-a parasit pe cel su­ferind. Bolnavul a cazut fara simtire la picioarele smeritului Staret si a stat asa mult timp, complet nemiscat. S-a sculat apoi sanatos, nemaiamintindu-si nimic despre aceasta intamplare.

Starețul Ilarion

Ajuns la Optina, devine ucenic al Staretului Macarie, care i-a prorocit ca va ajunge Staret dupa moartea sa si a Staretului Leonid. La Cuviosul Ilarion veneau multi dintre cei ce sufereau cu nervii sau de boli sufletesti. Staretul avea credinta neclintita ca pocainta sincera, iertarea tuturor jignirilor primite si impacarea cu cei potrivnici era cel mai bun leac pentru bolile de nervi. Caci, de cele mai multe ori, zicea el, pricinile lor sunt dusmania fara impacare, certurile in familie, divorturile si pacatele grele ramase nespove­dite:

„Sa nu te rusinezi cand parintele duhov­nic iti descopera bubele si fii pregatit sa pri­mesti de la el mustrarea pentru pacatele tale, ca sa eviti prin ea rusinea cea vesnica”.

Un negustor din Gubernia Tulsk suferea de mai bine de doi ani de o boala sufleteasca: i se parea ca toti isi bat joc de el si de serviciul lui si ca, oriunde se ducea, necunoscuti il urmareau, cu intentia de a-l distruge. Aceste ganduri nu-i dadeau pace nici ziua, nici noaptea; de cateva ori i-a venit si gandul sinuciderii. Toate acestea i-au inspaimantat familia. La indemnul mamei sale, el s-a dus la manastire, la Optina si i-a ex­plicat Staretului Ilarion situatia lui. Staretul a vazut ca are un pacat ascuns, pe care nu-l mar­turisise duhovnicului, deoarece se indoia ca ar putea fi iertat. Cuviosul l-a convins ca, daca are pocainta, nu exista pacat care sa nu fie iertat de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Prin spove­danie, negustorul a capatat liniste si, primind blagoslovenie, s-a invrednicit de impartasirea cu Sfintele Taine. Dupa dezlegare, Staretul i-a spus:

„Mergi cu Dumnezeu. De acum, nu vei mai fi urmarit”.

Şi, intr-adevar, asa a fost. Negustorul s-a insanatosit deplin dupa boala cea grea care il dusese in pragul pierderii mintilor.

Staretul obisnuia sa arate nu cauza inchi­puita a bolii, ci pe cea adevarata, si le trezea bolnavilor constiinta, indemnandu-i la poca­inta si la lacrimi pentru pacatele lor. Daca i se spunea ca pricina bolii de nervi era cineva anume, Staretul il sfatuia pe cel suferind sa-si ceara iertare de la acela, daca mai era in viata, iar daca a murit sa se impace facandu-i la mor­mant o panihida, pentru a se odihni in pace.

Starețul Varsanufie

Impreuna-patimind cu lumea intreaga, Staretul Varsanufie zicea:

„Traim vremuri grele. Suntem slabi si betegi, dar trebuie sa-i imbarbatam pe ceilalti. Şi iata, stau aici, slab si beteag, avand eu in­sumi nevoie de ajutor si mangaiere, dar imi implinesc datoria de-a aduce mangaiere celor ce vin la mine. Acestia vin la Optina dintr-o lume care nu mai geme, ca pana acum, ci urla de-a dreptul! Vin cautand mangaiere si ali­nare — si, dupa credinta lor, primesc ce cauta, si pleaca in pace”.

O fata de 16 ani a mers sa-l vada pe Staret. Statea langa casuta lui de lemn si se mira de multimea oamenilor care asteptau. Nu dupa mult timp, Staretul a aparut si, deodata, i-a facut semn sa se apropie. A condus-o in chi­lie si i-a povestit toata viata ei, an cu an, insirandu-i toate greselile, cand si unde le-a savar­sit si pomenind persoanele dupa numele lor. Apoi i-a spus:

„Maine vei veni la mine si imi vei repeta tot ce ti-am spus. Nu am vrut de­cat sa te invat cum trebuie sa te spovedesti”…

Staretul Varsanufie, cu o sanatate su­breda, dar intarit de harul lui Dumnezeu, ii primea pe toti cei ce-l cercetau, vorbea cu ei, ii spovedea si-i indrepta pe calea cea dreapta si mantuitoare. Primise de la Domnul darul stravederii si vedea limpede in inimile oa­menilor, rostindu-le astfel de cuvinte man­gaietoare:

„Nu trebuie sa deznadajduim niciodata. Sa nu uitam ca si in cele mai infricosatoare caderi se ascunde mila cea nesfar­sita a Domnului. Intr-un chip de neinteles si de nepatruns noua, Domnul ne zideste”.

In primavara lui 1913, la ceasul Liturghiei, Staretul Varsanufie si-a dat sufletul sau curat in mainile Domnului, pe Care L-a iubit atat de mult si de dragul Caruia s-a rastignit toata viata, pana in ultimele clipe, dupa ce rostise aceste cuvinte prorocesti:

„Chiar si pierde­rea parintilor duhovnicesti este, in planurile sfinte ale lui Dumnezeu, pentru mantuirea noastra”…

Staretul Varsanufie de la Optina – Sfaturi către monahi şi omilii către mireni

  • Vrajmasul ne invidiaza cand vede ca avem intre noi comuniune in sinceritate si dragoste in Hristos si incearca sa semene vrajmasie si dihonie deoarece uraste binele. De aceea va spun: vrajmasul nu va lasa in pace aceste legaturi de sinceritate si simplitate pe care le aveti intre voi ca parintii fata de copii. De multe ori a izbutit sa desparta si pe sfinti. Cu toate acestea, va spun: daca vom incerca sa pastram totdeauna intre noi simplitatea si sinceritatea si daca ne descoperim gandurile, nu va putea face nimic. Hotararea de a ne descoperi de bunavoie gandurile unul altuia va distruge rautatea lui.
  • Altceva este marturisirea [spovedania] si altceva descoperirea gandurilorSfintii Parinti spun ca atunci cand nu avem la cine sa ne marturisim, putem alege un frate de acelasi suflet cu noi, caruia sa-i descoperim gandurile. Cu alte cuvinte, gandurile noastre le putem spovedi (adica spune) si omului care n-are preotie (ca sa ne dea sfat), dar nu si pacatele noastre ca sa ne dea iertare.
  • Pacatul nemarturisit lucreaza devastator in om si-i duce sufletul la moarte.
  • Despartirea trupeasca nu distruge unirea duhovniceasca dintre doi oameni, legati prin dragostea in Hristos, care este lucrul cel mai de pret din lume.
  • Nu te preocupa niciodată ce vor spune oamenii care nu au o gandire crestineasca.
  • Sa nu plecati din biserica mai inainte de a se termina Liturghia, pentru ca veti pierde harul ce-l primiti. Mai putina paguba pricinuiesti sufletului tau daca mergi mai tarziu la biserica si ramai pana la sfarsit, decat atunci cand pleci mai inainte de terminarea Dumnezeiestii Liturghii.
  • Cand intri in biserica, sa-ti aduci aminte ca ea este casa lui Dumnezeu. Sa stai in ea cugetand neincetat in mintea ta ca te afli in casa Lui. Si sa nu lasi nici o clipa sa fuga din mintea ta gandul ca Dumnezeu Se afla alaturi de tine. Si sa nu-ti ingadui niciodata, sub nici un motiv, vreo libertate si vreun confort in miscarile tale, cat timp te afli inlauntrul bisericii.
  • Fiecare om trebuie sa treaca o perioada de timp prin mahniri, incercari si razboaie. Grea si dureroasa este starea aceasta… Despre ea vorbeste psalmul: “Dureri ca ale aceleia ce naste“ (Ps. 47, 6). Orice om, atunci cand se naste duhovniceste in viata cea noua, incearca durere, dar incet-incet merge catre alinare. Cel ce nu trece in lume prin aceste “dureri ca ale aceleia ce naste“, le va trece in manastire. Si voi la fel. Aceste dureri alcatuiesc razboiul impotriva patimilor. Patimile se vor rascula, vrajmasul nu va va lasa linistiti. Aici trebuie rabdare. Trebuie sa va rabdati pe voi insiva! Nu dezertati! Sa stiti ca patimile sunt greu de inlaturat…
  • Cu cat traiesti mai atent si mai aspru, cu atat mai salbatic te ataca vrajmasul. Incearca sa te traga in pacat mai ales in sarbatori. Sa le astepti pe toate. Sa fii pregatit pentru toate… Domnul este indurator. Sarbatorile pricinuiesc daruri. Si voi veti lua ceva si va veti incredinta de asta dupa multi ani, poate chiar dupa 40 de ani… Atunci veti intelege ce dar v-a trimis Domnul in sarbatoarea cutare.
  • Gandurile indoielii, precum si cele rusinoase si de hula, trebuie sa le dispretuiti. Sa nu le dati nici o importanta! Dispretuiti-le! Si atunci vrajmasul diavol nu va mai rezista, ci va fugi. Diavolul nu rezista dispretului, deoarece a fost calcat. Dar daca incepeti totusi acest dialog cu gandurile (nu uitati ca gandurile aceste nu sunt ale voastre, ci ale vrajmasului, venite din afara), diavolul va va aduce atatea ganduri, incat va vor incovoia si asa va vor “intuneca”.
  • Să nu dati importanta faptului ca dupa Sfanta Impartasanie va vin multe ganduri urate şi dorinte rele. Satana va lupta mai tare in aceasta zi, ca sa va pierdeti folosul ce l-ati primit. (…) Si sa nu spuneti niciodata: “Maine ma voi impartasi“, ci: Daca Domnul se va milostivi si ma va invrednici, ma voi impartasi“.
  • Cand te tulbura ganduri de frica pentru mahnirile ce vor urma, sa nu incepi sa vorbesti cu ele, ci sa spui simplu: Faca-se voia Domnului! Si asta te va umple de liniste.
  • Toate faptele noastre cele bune trebuie sa fie incercate, adica probate daca sunt cu adevarat dupa Dumnezeu. Toate, chiar si credinta noastra. Incercarea se face prin amaraciuni si suferinte.
  • Mandria este urmata la fiecare pas de desfranare. Asadar este bine sa ne osandim pe noi insine si sa ne smerim. Multi urca spre cer, ducand cu ei multe osteneli si izbanzi, dar nu vor sa se smereasca. Si asta este o rana. RANA MONAHISMULUI CONTEMPORAN. Asadar, smeriti-va!
  • Se cere sa ne osandim pe noi insine pentru slabiciunile noastre, ca sa ne smerim, fara sa ajungem insa la nimicire de sine si deznadejde. Niciodata nu trebuie sa deznadajduim, orice s-ar intampla. In razboiul impotriva patimilor, noi ne osandim pe noi insine, ne pocaim, ne smerim si continuam sa ne luptam, chiar daca suntem biruiti de ele. Si asa mergem inainte fara indoiala. Numai asta ne ramane: SMERENIA, deoarece vremea asprilor nevoitori ascetici a trecut si, precum se vede nu se mai intoarce.
  • Nu trebuie sa deznadajduim niciodata. Sa nu uitam ca si in cele mai infricosatoare caderi se ascunde mila cea nesfarsita a Domnului. Intr-un chip de neinteles si de nepatruns noua, Domnul “ne zideste”. Chiar si pierderea parintilor duhovnicesti este, in planurile sfinte ale lui Dumnezeu, pentru mantuirea noastra.
  • Toata viata noastra este o TAINA. Iar taina aceasta o cunoaste numai Dumnezeu. In viata nimic nu este intamplator, ci toate sunt randuite de Pronia lui Dumnezeu. Noi insa nu ne dam seama de importanta diferitelor intamplari. In fata noastra se afla multe cutiute fara chei, care sunt diferitele evenimente ce ni se petrec in vaita. Iar toate acestea au un inteles foarte adanc. Acum poate ca multe dintre ele sunt de neinteles, insa vi se vor descoperi incet-incet in viitor.
  • Am observat in viata mea ca problemele de nedezlegat si intamplarile de neinteles se deslusesc de la sine. Uneori mai repede, alteori dupa mai multi ani. De aceea, niciodata n-am staruit sa le explic, deoarece am crezut ca odata mi se vor descoperi. Si intr-adevar, Domnul mi-a  trimis dezlegarea indoielilor la vremea potrivita.
  • Sa cereti Duh. Duhul Cel de viata datator, caci litera ucide.
  • Evanghelia si, in general, Sfintele Scripturi sunt pline de taine. In ele se afla un adanc necercetat de intelesuri. Nu este cu putinta sa le inteleaga cineva pe toate. Precum la ceapa mai intai se scoate o foaie, apoi a doua, a treia, si asa mai departe, la fel se intampla si cu cercetarea Scripturii. Intelegem ceva, dar imediat ne dam seama ca dincolo de ceea ce intelegem se ascunde ceva si mai adanc. Acest inteles ascuns si tainic ni se deschide pe masura curatiei mintii noastre, unuia mai mult, altuia mai putin. Dar si putinul [acela care se descopera] este destul pentru viata. Prin aceasta metoda, Dumnezeu lumineaza mai ales mintile nevoitorilor lui.
  • Mintea se lumineaza atunci cand se indeletniceste cu cercetarea Scripturilor si cu rugaciunea. In timp ce, afundandu-se in cele pamantesti se face grea si neputincioasa sa inteleaga cele duhovnicesti. De asemenea este absolut necesar sa cercetam cartile duhovnicesti ca sa ne ajute sa ne luptam si sa biruim patimileIar patimile le biruim usor atunci cand sunt numai in gand. Cand trec in cuvinte si in fapte, se inradacineaza. Atunci dezradacinarea lor este foarte grea, daca nu chiar imposibila. Toata viata monahului este o lupta cu gandurile sale si de aceea este nevoie de Rugaciunea lui Iisus. Cine nu s-a unit cu Domnul Iisus aici, nu se va uni cu El niciodata, spune Sfantul Simeon Noul Teolog. Cuvinte infricosatoare!
  • Domnul nu lasa pe om sa-si vada aceasta calatorie suitoare. Deoarece stie ca, atunci cand omul se increde in sporirea sa, in aceeasi clipa se si mandreste. Si unde este mandrie, este si cadere cumplita.
  • Sa paziti TACEREA cat puteti de mult. Dar cand sunteti intrebati, chiar si in biserica, sa raspundeti fara sa va intaratati sau sa va posomorati.
  • Celui care flecareste nu-i este cu putinta sa traiasca in trezvie. Acesta va avea in permanenta imprastierea mintii. Din tacere se naste linistea, iar din liniste rugaciunea. Este cu putinta sa se roage omul care are mintea imprastiata? Ia aminte! Viata cu trezvie si atentie inlesneste rugaciunea si ne duce aproape de Dumnezeu. Ia aminte la tine insuti! Tacerea este o nevointa! Cel ce se da pe sine acestei nevointe sa se pregateasca de mahniri, pentru ca tacerea nu se dobandeste nici repede, nici usor.
  • In fiecare seara sa va cercetati pe voi insiva si sa va pocaiti de pacatele voastre. Cercetarea vietii noastre ne povatuieste la cunoasterea neputintei noastre si la pocainta. Iar pocainta ne povatuieste la neincetata pomenire a lui Dumnezeu si a mortii. De noi depinde inceperea unei vieti de atentie si trezvie.
  • Frica de lume si de viata lumeasca este o frica mantuitoare. Fugiti de acest monstru infricosator, adica de lume! Dumnezeu sa va ajute sa fugiti de ea cu totul. Sa va temeti numai de pacat.
  • Pentru noi, care in lume ne-am obisnuit sa ne sculam tarziu, utrenia este legea cea mai grea a vietii monahale. De aceea nu trebuie sa ne ingaduim delasarea nici chiar in primele zile. Neglijarea utreniei si alte diferite slabiciuni vin din LIPSA HOTARARII. Se cuvine sa luam hotararea sa facem ceea ce trebuie, oricat de mult ne-ar costa. Atunci cand tinem astfel de hotarari, si Dumnezeu ne ajuta. V-ati hotarat sa lasati lumea. Iata ca Dumnezeu v-a ajutat si ati lasat-o. La fel se intampla in orice fel de imprejurare.
  • Nu trebuie sa ne lipim de cele pamantesti, chiar de ni se vor parea de mare pret. Oricarui lucru pamantesc sa-i dai valoarea lui pamanteasca. Insa numai una are intr-adevar mare valoare: MANTUIREA SUFLETULUI NOSTRU. Toate celelalte sunt desarte. Aici, pe pamant, toate sunt nesigure. Gandul nostru sa fie atintit si pironit in Dumnezeu si in viata vesnica. Toate cele pamantesti vor trece.
  • Veti slugari si atunci veti intelege mai bine ca sub pielea oii se ascunde fiara, adica LUMEA. Uneori ni se arata frumoasa, plina de flori si oamenii alearga sa se desfateze de frumusetea ei. Dar atunci fiara-lume isi scoate masca si ii inghite. Nu va inselati cu aceste ademeniri ale ei, ci luati aminte ca numai pielea este de oaie!
  • Domnul ne-a fagaduit ca ne va ierta pacatele daca ne pocaim, iar nu ca vom trai si maine. De aceea, este absolut necesar ca in oricare din situatii, bune sau rele, sa pazim poruncile si datoriile noastre, fara sa uitam vreodata cuvintele: “Iata, ACUM este  vremea potrivita, iata, ACUM este vremea mantuirii”.
Publicitate