Predica Părintelui Antim la Duminica a VII a după Rusalii, Lăsatul secului pentru Postul Maicii Domnului (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum), 31 iulie 2022, Focșani (transcript)

 „Şi plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El şi strigau şi ziceau: „Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!” După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?” Ei I-au zis: „Da, Doamne!” Atunci S-a atins de ochii lor zicând: „Fie vouă după credinţa voastră!” Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: „Luaţi seama, să nu ştie nimeni”. Dar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi scoţându-i-se demonul, mutul a vorbit. Iar mulţimile se minunau, zicând: „Aşa ceva niciodată nu s-a arătat în Israel!” Dar fariseii ziceau: „Cu domnul demonilor îi scoate pe demoni”. Şi Iisus străbătea toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor”. (Matei 9, 27-35)

Iubiți credincioși!

Iată, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns și în aceste locuri […]

Ne-a adunat Dumnezeu pe unii și pe alții aici, împreună, ca să ne rugăm, Să-i mulțumim și de bune și de rele, Să-i cerem ajutor pentru a parcurge restul săptămânii și al vieții – căci așa spune Mântuitorul: „fără de Mine nu puteți face nimic”. (Ioan 15,5) . Din cele rele (pozne, păcate, fărădelegi)  la tot pasul suntem predispuși să greșim. Pentru că așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: “lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui… ci a duhurilor răutății răspândite în văzduh” (Efeseni 6,12). Deci avem dușmani aprigi care se luptă zi și noapte, nu le este foame, nu le este somn și au această lucrare ca să împiedice sufletele creștinilor de a merge acolo în împărăția lui Dumnezeu și a le lua locul [de unde au căzut]. Suntem în preajma Postului Adormirii Maicii Domnului…

Dacă vorbim de aceste piedici pe care le întâmpinăm noi pe pământ, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune destul de clar: “acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post” (Matei 17,21). Dar postul, așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, nu este numai postul pântecelui. Este ușor de a posti de bucate, deși pentru unii care s-au obișnuit cu mâncăruri dintr-acestea, de tot felul, îmbunătățite, așa, pentru plăcerea pântecelui – acest idol care pe mulți îi surpă căci este închinare la idoli lăcomia pântecelui… (n.n.- patima îmbuibării lasă cale liberă unei mulțimi de patimi pe care le și sporește, de aceea Sfinții Părinți o privesc ca pe maica tuturor patimilor şi pricină a tuturor răutăților: Sfântul Ioan Scărarul spune că această patimă secătuieşte izvorul lacrimilor de pocăință, Sfântul Grigore de Nyssa spune că cei ce trăiesc numai pentru pântece şi cele care vin după pântece este depărtat cu totul de vieţuirea după Dumnezeu, Avva Pimen arată că mintea înăbuşită de greutatea mâncărurilor ori își pierde cu totul dreapta chibzuință, ori aceasta este alterată şi împuținată, îmbuibarea si toropeala care îi urmează împiedicându-l pe om să ia seama la lucrurile cele mai simple pe care i le cere credința etc).

Deci spune Sfântul Ioan Gură de Aur că postul adevărat este postul întregii ființe: și a ochilor, și a auzului, și a buzelor, și a întregii noastre ființe! Căci [degeaba]  postești cu pântecele dacă judeci, osândești, defaimi, clevetești…

Iată, Doamne ferește, mănâncă omul carne de om…și [tot] ce este mai rău.
 Îmi spunea cineva […]  că în Japonia s-a aprobat la nivel de stat ca oamenii să mănânce carne de om. Carne de om!

Deci nu e de mirare că toate valorile duhovnicești, tot ce este curat, sfânt, dumnezeiesc, care ne poate uni cu Hristos, cu Dumnezeu, cu veșnicia, toate s-au întors invers. Celelalte necurate, celelalte satanice, ale întunericului, s-au pus la loc de cinste.

Și de aceea ne îndeamnă Sfinții și în primul rând Hristos ca să priveghem: „privegheați și vă rugați căci nu știți ziua și ceasul” (Matei 25,13). [Privegheați]  cu post și cu rugăciune!

Și dacă vine postul, ca să poți sta împotriva uneltirilor diavolului, neapărat trebuie să te împaci cu Dumnezeu, prin Taina spovedaniei curate și să îți iei canon pe măsura gravității păcatelor, pentru că aceste canoane sunt, ca să zicem așa, prilej foarte la îndemână pentru împăcarea noastră cu cerul. Dacă nu facem canon aici, omul îl va face dincolo în veșnicie. Cel mai mare canon fraților este ca omul să nu mai facă păcate. Dacă nu mai faci păcate (mă refer la călcarea de porunci – avem 10 porunci), dacă te silești să împlinești poruncile întru smerenie și în dragoste și în unitate duhovnicească, păstrând cu mare sfințenie, până la ieșirea din viață, dreapta credință atuncea ai nădejde de mântuire! Deci cu mare sfințenie [să păstrăm dreapta credință]! Suntem [doar] o mânuță de oameni… Nu știu dacă ‘or fi pe aici sau poate pe sală din cei care încă nu au ajuns la cunoștința adevărului și nu s-au îngrădit [de erezia ecumenistă], dar din familiile frățiilor voastre sunt destui care nu au ajuns la înțelegerea aceasta pentru că ei, mulți sunt și “paraleli” cu viața duhovnicească, cu veșnicia și atunci [la aceștia, mult mai ușor] diavolul va face mai departe ceva adăugiri…

[…]  Diavolul are și atâta meșteșug încât, așa cum i s-a arătat și călugărului acela din Egipt, pe cât mai multe suflete [încearcă] să despartă [de Dumnezeu]. Și cel mai iscusit general diavolesc al întunericului, este acela care îl face pe om să amâne pocăință de azi pe mâine… [Să amâne] îndreptarea, rugăciunea, lacrimile, postul, spovedania, paza limbii și toate, toate celelalte… „Lasă măi, chiar de azi să încep? Încep de mâine…”

Ei bine, Sfânta Evanghelie de astăzi ne prezintă vindecarea a doi oameni care erau orbi și a unui demonizat. Acuma că or fi fost orbi din naștere, că or fi orbit după aceea [nu știm]…

Orbirea aceasta este, ca să zic așa, pentru un om, un neajuns destul de mare și o pagubă, pentru că el nu este învrednicit precum ceilalți semeni să vadă tot ceea ce a creat Dumnezeu aici pe pământ, toată creația Lui. Dar dacă are ochii sufletului deschiși atunci vede tainele lui Dumnezeu. Iar dacă ai ochi [trupești-n.n.], cum avem cu toții, și atunci nu te silești spre lucrarea faptelor bune, nu te silești spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, nu păzești dreapta credință, atunci aceasta este ca să zic așa, un prilej prin care omul poate să cadă, să se rostogolească și să slujească satanei. Și de aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ați văzut în multe exemple și Evanghelii, le-a cerut credință [orbilor]. Majoritatea celor care au venit la el să primească sănătate trupească le-a cerut credința. Altora nu le-a cerut credință. Frățiile voastre dacă v-ați ostenit până aici, întru oarecare măsură, este [credință], se vede, e vizibil că aveți cât de cât credință. Dar nu am ajuns niciunul să avem o credință cât un grăunte de muștar, așa cum ne spune tot Mântuitorul – că dacă am avea credință cât un grăunte de muștar atunci am zice munților să se mute de la locul lor. Și cel mai important: care munți [sunt]? Munții de patimi… Dacă nu ai ajuns omule să te izbăvești de judecare, de clevetire, de osândire, de grijile acestea prea mult cu privire la cele pământești, dacă nu ai ajuns să te socotești într-adevăr că ești ultimul de pe fața pământului, [mărturisește] măcar cu limba dacă nu ai și simțământul! Că toată fapta bună începe de la minte, de la suflet, se exprimă cu limba și apoi cu celelalte simțuri, cu mâinile, cu picioarele, dar măcar cu limba să mărturisim acolo…. Iată, Sfântul Apostol Pavel spune: „eu sunt cel dintâi păcătos” [Epistola I către Timotei 1,15] . Dar nu a spus-o așa, fățarnic, căci el a fost până la al treilea cer. A spus-o dintr-o trăire profundă și autentică…

Și atuncea, iată, toate acestea dacă le punem pe temelia smereniei, atuncea ochii noștri sunt treji, ochii noștri sunt luminați așa cum spune Mântuitorul într-o Sfânta Evanghelie: “dacă ochiul tău este luminat atunci tot trupul este curat iar dacă ochiul tău este întunecat atunci tot trupul tău este în întuneric, în beznă”. (“Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat” – Luca 11,34). Tot trupul tău este necurat… Ei, aici, se face referință la ochiul sufletului…. Ochiul sufletului! Acești doi orbi nu aveau lumina aceasta materială, nu o aveau ca toți oamenii, și atunci Mântuitorul a venit, nu așa la voia întâmplării, ci ca sa facă milă cu ei. Așa cum a făcut milă cu toată zidirea atunci când s-a micșorat atât de mult și a luat firea noastră și ne-a făcut cale la ceruri! Așa și prin Sfintele Evanghelii, și în activitatea lui mesianică, Mântuitorul a arătat milă față de creația Lui. Și [tot așa] prin sfintele Evanghelii, și prin toate cuvintele pe care le auzim noi de folos pentru tot creștinul până la sfârșitul veacurilor. Cu ochii aceștia de carne poți vedea lucrurile acestea pe care le-a creat Dumnezeu. Dar, să luăm aminte, că dacă încă nu am ajuns la măsuri duhovnicești, încă suntem la măsura pruncilor sau poate nici la acelea în cele duhovnicești, încă cădem și ne poticnim, atuncea trebuie să ungem cu alifii ochii sufletului, cu lacrimi, cu suspine, cum am spus înainte cu spovedanie, cu părere de rău, mergi la duhovnic cu suspine, ca femeia din Evanghelie te tânguiești și atunci primești milostivirea lui Dumnezeu.

Credință are fiecare în măsura lui dar [nu avem credință] așa cum a avut femeia aceea din Evanghelie care având curgere de sânge de 12 ani și [care] dintr-atâta mulțime care era acolo și îl îmbulzea pe Mântuitorul [ea] s-a apropiat [cu o credință arzătoare]! Dar niciunul [din mulțime] nu s-a tămăduit…Printre ei erau foarte mulți bolnavi în fel și chip – ori cu stomacul ori mai știu eu, fel și fel de boli. Dar acea femeie când s-a dus cu o credință arzătoare încât numai ce s-a atins de haină si a spus: „de mă voi atinge numai de poala hainei mă voi tămădui.” (Matei 9, 21). Așa cum au făcut și acești doi orbi… Dumnezeu nu le-a răspuns nimic pe drum acestora. Poate ca să ne dea nouă exemplu ca faptele bune să nu le facem în văzul lumii, să strigăm, să trâmbițăm. Au venit la Mântuitorul, așa, cu insistență, și El le-a spus lor [abia] după ce a intrat în casă: „Ce voiți să vă fac?”, „Să vedem Doamne!”. „Credeți voi că pot face Eu aceasta?”. „Credem Doamne!” (Matei 9, 28-29) .

Credem noi cu adevărat că Dumnezeu S-a răstignit pentru noi ca să ne facă cale liberă la ceruri? Credem noi cu adevărat că toată lucrarea pe care a pus-o în Evanghelie și în învățătura sfinților și în exemplul personal al milioanelor de mucenici sunt mijloace prin care noi ne putem tămădui și merge pe calea care duce la cer, la bucurie? Credem și nu credem! Căci dacă am crede, atunci am începe să mărturisim. Să mărturisim cu adevărat! Nu numai cu cuvântul[ci și cu fapta]. Este ușor de spus unora, altora: „schimbă-te, îndreaptă-te”, dar când e vorba să pui începutul cel bun în familie[e greu] ….Eu știu, [căci de ani de zile prin darul lui Dumnezeu am mărturisit atâta omenire din țara aceasta], știu cam cum e “pulsul” societății! Pulsul societății și mai ales [pulsul] în familii! [Au] un copil – doi, iar în rest: păcate, fărădelegi… Si mai ales acuma… trăiesc de probă… Căsătorii de probă… Tineri, până se căsătoresc se satură de păcate și fărădelegi. Mama și tata nu au niciun cuvânt să pună așa, acolo, hotar și să le spună categoric: “în casa mea nu mai stai dacă mai faci păcate dintre acestea pentru că eu pot să ard cu tot cu tine, cu tot cu casă și să ard veșnic”. Pe urmă celelalte: vedeți la toate familiile acum sunt modernismele acestea – ai laptop, ai telefon, ai toate celelalte ca să vezi și să auzi [cât mai multe]. Dar acele curiozitățile, acestea care ne interesează pe noi [creștinii]: cum să ajungi la smerenia adevărată, cum să ajungi la lacrimi, cum să ajungi la răbdare, cum să ajungi la îngăduință, cum să ajungi la plâns, cum să ajungi la bucurie, cum să ajungi la postul adevărat, cum să ajungi la curăție…? Foarte puțini au această curiozitate! Puțini oameni pun mâna pe sfintele cărți ca să [li] se deschidă ochii sufletului și, într-adevăr văzând lumina cea neînserată prin scrierile și faptele sfinților și prin trăirile lor, să se deștepte și ei și să ia această râvnă și impuls spre cer și să nu mai amâne de azi pe mâine (cu gândul de la vrăjmașul că ai timp mâine, că o să te faci mai bun la bătrânețe…)  ”Astăzi”, spune Mântuitorul, „de veți auzi glasul meu”! Nu mâine! Căci mâine e târziu fraților! Și de aceea ne-am întâlnit aicea…

Dacă este vreo unul Sfânt, puneți-l colea și mă închin la el. Dacă încă avem de lucrat până la ieșirea din viață, atunci să punem începutul cel bun acum în preajma Postului Adormirii Maicii Domnului! Și să nu ne mai întoarcem înapoi! Ai văzut ce a spus Mântuitorul în Sfintele Evanghelii? Cine a pus mâna pe coarnele plugului și se uită îndărăt este neîndreptat în împărăția lui Dumnezeu. [“Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu”- Luca 9, 62]. Dacă te uiți îndărăt ca și femeia lui Lot, atuncea nu ai parte cu sfinții.

Sunt [doar] două căi: una care duce la cer – strâmtă și îngustă și cu anevoie – care duce la Împărăția lui Dumnezeu și pe care au mers toți sfinții și una largă care duce la pierzanie. Ai văzut? Tot Mântuitorul ne spune: “Nu puteți sluji la doi domni” (Matei 6, 24). [Ne spune] și nouă, călugărilor și mirenilor și oricărui om, și mai știu eu, și celor din clerul bisericii – episcopi și preoți – toți acei care încă zac așa, în întuneric și în lucrarea aceea căldicică cu gândul că este har [în biserica neîngrădită de erezia ecumenistă – n.n.]. Deci ochii gândului [celor neîngrădiți] sunt întunecați, sunt orbiți, au albeață!

Sfinții s-au trezit [nu au zăcut în întuneric]! Pe timpul Sfântului Maxim Mărturisitorul, pe timpul Sfântului Grigorie Palama, pe timpul Sfântului Marcu al Efesului și în timpul tuturor acelor sfinți care au fost luptători, și în timpul milioanelor de mucenici, [ei] au dat la o parte vălul de pe minte și de pe ochi și mai presus de toate au pus pe Hristos, au pus veșnicia. Nu s-au mai uitat la valori [materiale]! Nu s-au mai uitat la bogății, nu s-au mai uitat la ranguri, la cinste, la diplome, la nimic…Și acuma ei se bucură! Și dacă noi le urmăm lor, dacă noi ne trezim, dacă noi dăm [jos] vălul de pe ochi [și noi ne vom bucura]…Căci Evanghelia de azi asta ne spune: despre ochii sufletului, să dăm acest văl de pe ochii sufletului! Și atunci vom cunoaște și noi [lumina lui Dumnezeu] și atunci, așa cum a ieșit diavolul din acest demonizat și [omul mut] a vorbit (căci până atuncea nu vorbea, nu era întreg la minte), [tot așa vor ieși și din noi toate duhurile cărora le-am slujit].

Atâta timp cât omul mai are lucrări de acestea pământești și limba lui nu scoate numai cele curate, sfinte, drepte, adevărate, el încă are drăcușori în mintea și sufletul lui și atuncea nu grăiește cele curate. Cum spune Mântuitorul: „din prisosul inimii grăiește gura” (Matei 12, 34). Dacă ai adunat în inima ta [lucruri] curate, sfinte, atunci și grăirea ți-e curată și sănătoasă, și privirea, și mersul, și manifestările, și toate celelalte sunt după voia lui Dumnezeu, și atunci e semn că au ieșit din tine toate duhurile acelea care până mai ieri, alaltăieri le-ai slujit lor și acuma ai făcut loc lui Dumnezeu, a venit lumina și te călăuzește dar tot trebuie răbdare! Trebuie răbdare și credința sporită! Că dacă Sfinții Apostoli au spus: „sporește-ne Doamne credința” (Luca 17, 5), trebuie și noi să cerem acest lucru: “Sporește-ne Doamne și nouă credința! Întărește-ne Doamne în lucrarea cea duhovnicească, luminează-ne ochii minții, dă-ne Doamne duhul înțelepciunii, dă-ne Doamne duhul de compătimire pentru toți semenii”…Și să nu încolțească în mintea și gândul nostru că suntem buni dacă ne-am îngrădit de erezie și de acuma gata, Doamne ferește, poate să cugetăm ca sectarii că deja suntem mântuiți! Să ferească Dumnezeu de lucrul acesta! Lupta e până la sfârșit! Nu până la prășit! Ci până la sfârșit!

Și de aceea toată Sfânta Evanghelie este călăuză pentru noi! La fel, toată viața și învățătura sfinților este dreptar pentru veșnicie, pentru mântuire, dar numai să urmăm și noi lor cu cuvântul și fapta. Să zicem că nu ai să poți să poți să ajungi la măsuri de rugăciune neîncetată, sau la rugăciunea văzătoare, sau la postul acela pe care îl aveau Sfinții când mâncau numai pâine uscată sau verdețuri și acelea la două – trei zile sau la săptămână sau ca Sfântul Paisie cel Mare care mânca la 20 de zile, la 40 de zile – acela era Harul lui Dumnezeu. Dar dacă ai să te chinui, dacă ai să te silești, și atunci ai să pui începutul cel bun la treapta ta, Dumnezeu te va milui, Dumnezeu va pune [Harul Lui]  dar [trebuie] să te lupți cu adevărat, să te consideri că ești un școlar, că înveți! Înveți! De unde înveți? De la Hristos și de la sfinți. Fie că ești la treapta 0 sau în clasa întâi în cele duhovnicești sau mai sus, dar pentru fiecare păcat în parte să te lupți de nota 10. Am mai spus și altădată și o repet și pentru frățiile voastre: de nota 10 să te lupți! Iar dacă nu ai pus până acum începutul cel bun, silește-te, du-te la un învățător mai bun, la un duhovnic sufletesc care să te călăuzească și ascultă-l așa cum spune Hristos: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16).

Acesta este fraților mesajul Evangheliei de astăzi. Acesta este și mesajul postului.

Dacă intrăm în post să punem începutul cel bun, să nu fie numai un post al trupului, să fie un post al întregii ființe, ca atunci când se va termina să avem mijlocirea și bunătatea și milostivirea Maicii Domnului să pună cuvânt înaintea Mântuitorului pentru folos și pentru mântuirea noastră. Deci, în concluzie asta este!

  Dumnezeu să ne întărească prin rugăciunile Sfinților, prin rugăciunile Maicii Domnului și să nu fim ca acei farisei din Evanghelie careziceau[despre Mântuitorul]: ”Cu domnul demonilor scoate pe demoni” (Matei 9, 34). Doamne ferește! Să nu încolțească și în noi, în mintea noastră – să nu încolțească vreau un gând de hulire și să îi dăm curs. [Cum ar fi] că poate nu e chiar adevărat, că poate ceea ce este scris în Viețile Sfinților, trăirile lor, jertfa lor, mucenicia lor și toate celelalte poate că sunt numai niște lucruri scrise doar așa pentru ca să îi înspăimânte cumva pe oameni. Deci toate [acestea scrise] sunt din prisosul cel mult și mare, așa cum se spune în Sfintele Evanghelii și cum spun Sfinții Apostoli Evangheliști: „câte a făcut Mântuitorul dacă s-ar fi scris în cărți, nu ar fi încăput aceste cărți în toată lumea” (Ioan 21, 25).

Deci să luăm aminte, să trăim în unitate, în dragoste, să nu ne mai mușcăm, să ne luminăm ochii minții pe calea smereniei, să scoatem afară toate duhurile din mintea și din sufletul nostru și vom primi milă și har și mântuire!

Amin!

Varianta PDF:

Sursa transcript:

Publicitate