„Bucuraţi-vă totdeauna. Neîncetat rugaţi-vă.
(I Tesaloniceni 5, 17-18)
Bucuria şi rugăciunea nu se pot contrazice reciproc, deşi s-ar părea că sufletul plin de bucurie şi tresăltare n-ar mai avea ce să-I ceară lui Dumnezeu. Dar rugăciunea nu este doar o expresie a necazului şi durerii, un strigăt al unui suflet aflat în suferinţă. Oare în bucuria cea mai luminoasă şi mai deplină nu simţim nevoia de a sta de vorbă cu Dumnezeu, de a-I aduce mulţumire pentru marele dar al bucuriei care ne umple inima? La bucurie, ca şi la necaz, sufletul trebuie, mai întâi de toate, să-L caute pe Domnul, Izvorul vieţii noastre. La El, la picioarele Lui trebuie să aducem şi fericirea, şi amărăciunea, şi lacrimile, şi tresăltarea de bucurie.
Tot darul desăvârşit ne vine de Sus.
Bucuria şi necazul – toate sunt de la Dumnezeu, iar rugăciunea este neîncetată părtăşie cu El. Tot ce e luminos, plin de bucurie, în viaţa noastră este dar de la Dumnezeu: tinereţea, sănătatea, sfânta fericire familială, frumuseţea naturii, fiecare rază de soare, fiecare floare de
câmp care ne încântă: tot ce ne bucură, tot ce ne este scump, toate le primim din mâinile Făcătorului. Cea mai de seamă bucurie a noastră, bucuria duhovnicească, bucuria în Hristos, este deplinătatea iubirii. Adevărata fericire stă numai în iubire; numai un suflet iubitor se poate bucura de lumina soarelui, răsfrângând în sine lumina cerească.
Iubirea are nevoie de rugăciune, iar cel ce se bucură întru iubire se roagă neîncetat, fiindcă adevărata iubire este în sine rugăciune.
In iubire aflăm bucurie, dar iubirea aceasta nu este desăvârşită atâta timp cât nu ne-am pus sufletul pentru prietenii noştri. Mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: ca sufletul lui să şi-l pună cineva pentru prietenii săi (Ioan 15, 13).
Străduindu-ne să ne iubim unii pe alţii, să ne dăruim sufletul slujirii aproapelui, să uităm de noi înşine pentru ceilalţi, începem să înţelegem că în iubire constă viaţa adevărată. Ne va deveni limpede că atunci când am trăit numai pentru noi înşine am răbdat de foame duhovnicească şi ne-am hrănit doar cu roşcove. Cu cât iubim mai mult, cu atât vom dori mai mult să ne desăvârşim. Cu cât iubim mai mult, cu atât năzuim mai mult către ideal, cu atât mai puţin suntem mulţumiţi de noi înşine.
Fericirea aproapelui, tihna lui, sănătatea lui, bucuriile lui alcătuiesc scopul vieţii noastre. Pentru ele să ne rugăm zi şi noapte lui Dumnezeu, asupra lor să chemăm în primul rând binecuvântarea lui Dumnezeu.
Dumnezeule! Fă ca bucuria să se unească pentru totdeauna în mine cu rugăciunea şi mulţumirea! „

„Ajunge zilei răutatea ei.
(Matei 6, 34)
Să nu vă temeţi dinainte de slăbiciunea voastră: ajunge zilei răutatea ei. Să nu vă
temeţi de ziua de mâine: ziua de mâine se va îngriji singură de ale sale. Celui ce v-a
trimis astăzi pace sufletească toate Ii sunt cu putinţă: El nu vă va refuza nici mâine această pace. Să nu vă chinuiţi singuri cu grija încercărilor viitoare. Să nu vă lăsaţi pradă nici unei temeri, să nu vă străduiţi deloc să ghiciţi ce vă aşteaptă în viitor, ci, prin credinţa în Domnul şi prin nădejdea că El vă va ajuta la nevoie, să alungaţi cât mai departe de voi orice temere.
Dăruiţi-vă Domnului întru totul şi pe de-a-ntregul, cu deplina credinţă că odată cu
încercarea El vă va trimite şi destulă putere
pentru a-i face faţă. Domnul împlineşte toată lipsa noastră, după bogăţia Sa, cu slavă (Filipeni 4, 19). Lăsaţi toate în seama Lui; dacă aţi pus mâna pe plug, să nu vă mai uitaţi înapoi, să nu vă împiedicaţi de amănunte, să aveţi bărbăţie; încrezându-vă Lui în toate, să aşteptaţi în linişte, cu deplină nădejde şi deplină supunere, împlinirea voii Lui.
Să ţineţi minte că vi se dă putere pentru a purta crucea de astăzi, nu cea de mâine.
Un om care căzuse într-o adâncă descurajare, vărsându-şi oful în faţa altuia, l-a întrebat: „De ce mi-o fi atât de îngrozitor de greu?” „Pentru că, i-a răspuns acela, odată cu povara de acum ai luat-o şi pe cea viitoare, şi le porţi pe amândouă cu propria ta putere, nu cu puterea lui Dumnezeu.”
Propria noastră putere ne apasă cu neputinţa, pe când puterea lui Dumnezeu ne ridică cu atotputernicia Sa.”

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu, 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului”, Editura Sophia