„… Ce a făcut iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel Ce vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină, de vreme ce aproape este El de toţi cei ce-L cheamă întru adevăr (cf. Ps.144, 18)? Nu a oprit auzul, nici a trecut cu vederea rugăciunea sfinţilor, ci a plecat cerurile şi S-a pogorât şi pe toate le-a iconomisit spre mântuirea neamului nostru şi pe toate le-a arătat, făcându-le şi învăţându-le. Apoi, vrând să înveţe, încât cei ce vor sta în fruntea Bisericilor în acest chip să-i alunge pe eretici, a făcut un bici din frânghii şi, intrând, i-a scos afară pe toţi din templu şi i-a dat la o parte şi i-a alungat, zicând: „Casa Mea casă de rugăciune este, dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari” (Mt. 21,13). Ascultaţi întâistătătorilor Bisericilor! Căci vouă v-a arătat ceea ce e bun, ca să urmaţi paşilor Săi, luând aminte cu de-amănuntul din toate părţile şi alungând lupii şi păzind turma. Apoi, scoţându-i pe toţi afară – şi e limpede că e vorba de cei ce cugetau cele potrivnice – şi spunându-le mai dinainte sfârşitul şi pustiirea şi nimicirea lor care va urma să fie în neam şi în neam asupra celor ce cugetă cele potrivnice, le-a spus: „Iată, se lasă casa voastră pustie” (Mt. 23, 38). Ia aminte cum vorbele s-au făcut faptă! Căci vrăjmaşii şi uneltitorii Bisericii, adică ereticii, în fiecare neam sunt predaţi pierzaniei, după cuvântul Domnului pe care l-a spus că „orice sad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu va fi scos din rădăcină” (Mt. 15, 13). Aceasta s-a şi întâmplat.

El Cel dintâi a făcut şi a arătat aceasta. Iar după înălţarea Lui la ceruri, fericiţii apostoli s-au rânduit în linie de bătaie contra lor. După aceştia, conform dumnezeieştilor învăţături ale acestora, şi dascălii Bisericii, şi sfintele soboare care s-au făcut în [diferite] vremi, dezrădăcinându-i pe cei ce au rămas nepocăiţi, i-au predat pierzaniei, după cum s-a scris: „Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna” (Ps. 5, 6). Aşadar, nu s-au dus şi nu au pierit toţi din pricina fărădelegii lor? Căci unde sunt cei ce odinioară războiau Biserica, împăraţi şi puternici şi înţelepţi? Nu s-au risipit şi au pierit şi s-au făcut de nimic?
  Dezrădăcinarea înseamnă despărţirea plantei de solul din care se hrăneşte. Cel nepocăit alege să se despartă de puterile de viaţă dătătoare aflate în Biserică. Anatema nu este decât confirmarea din partea Bisericii a alegerii făcute de acela. Nu Biserica aduce pierzania asupra omului, ci Ea doar îl lasă în pierzania pe care singur şi-o alege şi în care se încăpăţânează să rămână.

Unde e mândria şi cutezanţa iudeilor? Unde Simon magul, cel dintâi în erezie, ucenicul şi înainte mergătorul lui Antihrist? Unde odrasla lui cea rea, Montan, urmaşul nebuniei şi destrăbălării lui, căpetenia răutăţilor, împreună cu cele două adulterine, şi cele numite de aceştia taine, care sunt vrednice mai bine a le trece cu totul sub tăcere, fiind urâciune şi necurăţie, despre care Apostolul a zis: „Căci cele ce se fac de ei în ascuns, ruşine este şi a le grăi” (Ef. 5, 12)? Unde e Marcion, unde Valent, unde Mani, unde Vasilide, unde Nero, unde Iulian, unde Arie, unde Nestorie, unde toţi cei ce s-au împotrivit adevărului, despre care Biserica a strigat: „Înconjuratu-m-au câini mulţi” (Ps. 21, 17)? Nu au pierit toţi?

Căci au fost risipiţi din pricina hulei lor şi au fost alungaţi ca nişte lupi. [Şi aceasta] pentru că au găsit ca luptători împotriva lor şi războinici curajoşi, şi păstori adevăraţi pe fericiţii bărbaţi care atunci stăteau în fruntea Bisericilor. Însă multă deosebire văd între păstorii de atunci şi cei de acum. Aceia erau războinici, aceştia dau bir cu fugiţii. Aceia se împodobeau cu cărţi şi dogme, aceştia cu haine şi lucruri de nimic. Aceştia lasă oile ca nişte simbriaşi şi fug, aceia îşi puneau sufletul lor pentru oi, urmând Păstorului cel bun. O, fericiţi acei bărbaţi a căror nume sunt în cartea vieţii! De ei s-au înfricoşat demonii şi s-au cutremurat ereticii, şi „s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi” (Ps. 62,10). Aşadar, voi grăi şi eu cele asemenea lui David, care, îndurerându-se, zicea: „Unde sunt milele Tale cele dintru început, Doamne?” (Ps. 88, 48). Voi zice şi eu cu lacrimi: unde este acea fericită ceată a episcopilor şi dascălilor care au luminat ca nişte luminători în lume, ţinând cuvântul vieţii? Şi ce ne opreşte a-i aduce pe aceştia în mijloc, chiar dacă sunt puţini în raport cu cei mulţi? Căci şi numai a-i pomeni pe ei este sfinţire a sufletului. Unde este Evod, buna mireasmă a Bisericii, urmaşul şi următorul sfinţilor apostoli? Unde Ignatie, lăcaşul lui Dumnezeu? Unde Dionisie, zburătorul cerului? Unde Ipolit, cel preadulce şi preadorit? Unde Vasile cel Mare, celui ce îi trebuie puţin să fie deopotrivă cu apostolii? Unde Atanasie cel sfânt şi „lacomul” de virtuţi? Unde Grigorie, al doilea teolog şi nebiruitul ostaş al lui Hristos, şi cel de un nume cu acesta ? Unde Efrem cel mare, mângâierea celor deznădăjduiţi, călăuzirea tinerilor, povăţuitorul celor ce se pocăiesc, sabia cea împotriva ereticilor, încăpătorul Duhului, vasul virtuţilor?

Vezi câtă distanţă şi câtă deosebire între acei fericiţi şi sfinţi bărbaţi, şi cei de acum? Ştiu şi alţi dascăli purtători de Dumnezeu, dar ajunge pentru acum. Aceia, după cum s-a spus mai înainte, şi-au pus sufletul pentru oi. Aceştia, lăsând oile, au fugit. Aceia erau puternici şi în cuvânt, şi în faptă. Aceştia sunt [tari] în bani şi agoniseli, şi cai, şi măgari, şi pământuri, şi turme, şi bucătari, şi mese strălucite. Multă vorbărie fac ei despre acestea în fiecare zi şi noapte. Iar despre turma cea cuvântătoare, despre care vor  da seama în ziua cea mare a judecăţii, nici un cuvânt. Iar dacă cineva îi întreabă despre cărţi, îi răspund, zicând: Sunt sărac şi nu am bani să dobândesc cărţi». Dar mai apoi vin nu ca nişte săraci, ci purtând haine strălucite, având cu ei pungi groase şi cerbice asemenea taurilor puşi la îngrăşat, trăgând după ei mulţime de ucenici, ba mai degrabă de bucătari. Ruşine este şi a zice acestea, dar ei spun că au agonisit această bogăţie prisositoare pentru că au slugi ce trebuie întreţinute.

O, adâncul ruşinii! O, rea bogăţie! O, amară iubire de argint! O, pântece nesătul! De aici se iscă mai departe sminteli, şuşoteli, ocări, batjocoriri, tulburări. Apoi, învinovăţiţi fiind, răspund: «Nu nedreptăţesc pe nimeni, ci sunt stăpân [numai] peste bunurile mele». Şi aşa, dacă vreunul din ereticii cei fără de Dumnezeu, cugetând în chip rău, grăieşte cele strâmbe, nu este nimeni care să-i grăiască împotrivă şi nimeni să ducă război cu el. Atunci toţi sunt săraci, toţi tac, toţi fug. O iubire de argint, rădăcina a tuturor relelor! Cu această bogăţie vreţi să vă mântuiţi? Însă „mai uşor este cămilei să intre prin urechile acului decât bogatului în împărăţia lui Dumnezeu” (Mt. 19, 24). Desfătându-vă, îmbătându-vă, umflăndu-vă în pene, vreţi să biruiţi ereziile?

Dar vai vouă, celor care vă desfătaţi şi vă trufiţi şi vă înfrumuseţaţi cu aur şi haine pestriţe! Cum veţi arăta altora sărăcia cea frumoasă a lui Hristos, Care a sărăcit pentru noi, Care a poruncit ucenicilor Săi să nu aibă [bani de] aramă în cingători? Cu adevărat vă rătăciţi, neînţelegând Scripturile. Nu auziţi pe Domnul zicând: „fericiţi sunt cei săraci”; şi, iarăşi: „vai vouă, bogaţilor”; şi: „nu vă adunaţi comori pe pământ”. Bogăţia voastră s-a înmulţit, dar cuvântul vostru a lipsit. Hainele voastre s-au făcut mâncare moliilor. Pentru ele veţi da răspuns arhipăstorului Hristos. Căci nu sunteţi în neştiinţă că fiecare dintre noi va da lui Dumnezeu răspuns pentru sine. Iar voi, arhiereii şi preoţii şi diaconii, fiecare după cât i s-a încredinţat, [veţi da răspuns] şi pentru voi înşivă, şi pentru oi. Însă vedeţi, nu ascundeţi talanţii. Luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma. Vedeţi să nu lipsească vreo oaie din turmă. Căci ştiţi aceasta că dacă o singură oaie lipseşte, fiind vânată din negrija voastră, aţi pierdut toată viaţa voastră. Căci sângele ei din mâinile voastre îl va cere Judecătorul.

Aşadar, fiţi treji, propovăduiţi cuvântul, lepădaţi toată grija lumească, luaţi aminte cu de-amănuntul cum umblaţi. Luaţi aminte la câini. Iarăşi zic şi nu încetez a zice: „Luaţi aminte!”. Luaţi aminte la furi, luaţi aminte că mulţi înşelători au ieşit în lume. Privegheaţi şi fiţi treji, voi, cărora v-a fost încredinţată harisma de a stăpâni; deşteptaţi-vă şi aşteptaţi cu trezvie ceasul înfricoşatei veniri a Stăpânului, când va veni să facă socoteală cu voi, cărora v-a încredinţat talanţii. Acestea, dar, să le ţineţi în minte, iubiţilor: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu cea dată vouă, după cum zice Apostolul, nu de silă, ci de bunăvoie, nu spre câştig ruşinos, ci cu râvnă, nu ca unii care stăpâniţi o moştenire, pilde făcându-vă turmei. Şi când Se va arăta Arhipăstorul, veţi lua cununa cea neveştejită a slavei” (cf. I Pt. 5, 2-4). Aşadar, iarăşi voi spune acestea: Ascultaţi, preoţi ai Domnului, împăraţi ai pământului şi toate popoarele, cârmuitorii şi toţi judecătorii pământului; tinerii şi fecioarele, bătrânii împreună cu cei mai tineri. Băgaţi în urechi toţi cei ce locuiţi lumea, cei mici şi cei mari, bărbat sau femeie, deopotrivă bogatul şi săracul. Vă rog, luaţi aminte cele spuse. Căci vreau să vă arăt şi să vă încredinţez din Sfintele Scripturi că nu toţi cei numiţi creştini sunt creştini, ci cei numiţi doar cu numele creştini se amăgesc la cuget, [având] numai cu simpla denumire. Cu vorba mulţi sunt creştini, dar cu felul de vieţuire, puţini şi rari; la înfăţişare sunt creştini şi ucenici ai lui Hristos, dar cu viaţa trădători; cu vorba sunt dreptcredincioşi şi milostivi, dar cu viaţa necredincioşi şi nemilostivi; cu numele creştini, cu faptele păgâni, precum a spus mai înainte prorocul David că „s-au amestecat cu păgânii şi au învăţat faptele lor” (Ps. 105, 35). Şi cu adevărat s-a împlinit cu noi prorocia aceasta. Ce fel de creştini sunt cei care iau aminte la basmele iudaiceşti şi elineşti, la genealogii, vrăjitorii, astrologii, farmece, filacterii, la ţineri de zile şi ani, preziceri şi vise, glasuri ale păsărilor; care aprind lumini la izvoare şi se scaldă şi ţin seama de cine le iese în cale şi mănâncă cele jertfite idolilor şi păsări care încă nu sunt moarte, şi [beau] sânge de vânat şi de sugrumate şi multe altele asemenea acestora? Cum se vor afla creştini cei ce fac unele ca acestea? Cu ce îndrăzneală cutează să se numească creştini? Cum îndrăznesc să se apropie de dumnezeieştile Taine, ei, care sunt mai răi decât păgânii? Ascultaţi iarăşi: Ce fel de creştini sunt cei care iau asupră-şi înfăţişarea păgânilor, sulemenirea feţelor, aclamaţiile, dansurile, bătăile din palme, îmbrăcarea femeilor în [haine de] bărbaţi? Celor care fac unele ca acestea nu le este nici un folos că se numesc creştini. Căci după cum tânăra sau fecioara, cât timp îşi păzeşte fecioria, pe drept şi în chip binecuvântat e numită şi este fecioară, dar dacă este amăgită de cineva şi se strică, îşi pierde şi fecioria, şi nu mai este fecioară, aşa şi cel numit creştin, dacă îşi calcă legămintele [de la botez] şi calcă în picioare făgăduinţele şi leapădă cuvântul Evangheliei şi făptuieşte cele ale păgânilor, nu are nici un folos că este numit creştin, după cum s-a spus mai înainte.

Aşadar, pricepeţi toţi, iubiţilor, că prin puţine cuvinte ne-am lepădat de toate acelea [ale lumii] atunci când am zis: „Mă lepăd de Satana şi de toate lucrurile lui”, înţelege ce ai zis: „de toate lucrurile lui”. Ia aminte cu cine ai făcut legământ: nu cu înger, nu cu împărat pământesc, nu cu stăpânitor al veacului acestuia, ci cu împăratul celor care împărătesc şi Stăpânitorul celor ce stăpânesc. Cu El ai făcut legăminte şi Lui I-ai mărturisit şi cu El te-ai unit în faţa a mulţi martori. De atunci eşti şi tu în mâna Lui, şi cuvintele tale. De atunci aşteaptă-L să vină din ceruri, purtând înscrisul tău: cuvintele [spuse] din gura ta în prezenţa îngerilor şi a oamenilor. Ia aminte, frate, şi păzeşte-te pe mai departe de lucrurile păgâneşti. Ascultă pe Apostolul, care zice: „Aceasta zic şi mărturisesc în Domnul: de acum să nu mai umblaţi după cum umblă celelalte neamuri în deşertăciunea minţii lor, întunecaţi fiind la cuget” (Ef. 4, 17-18). „Dar voi nu aşa L-aţi învăţat pe Hristos” (Ef. 4, 20). Luaţi aminte la cele spuse, iubiţilor, şi nu vă amestecaţi cu cei ce fac unele ca acestea. Căci mulţi sunt ucenici ai pierzaniei şi încă se vor înmulţi. Vedeţi că zilele rele sunt şi vremeaîşi rânduieşte mai dinainte slujitorii săi.”

Sfantul Ioan Gură de Aur,  „Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti”, Editura Sophia Bucuresti – 2006

Sursa:https://www.ioanguradeaur.ro/421/cuvant-despre-prorocii-mincinosi-si-dascalii-mincinosi/