Ca să păstrăm în noi pacea lui Hristos, ca să o gustăm din belşug, ca să ne prefacem prin ea din om vechi în om nou avem neapărată nevoie de însingurare. Comoara aruncată la răspântie va fi negreşit furată.

Puternică este pacea care vine din lucrarea Sfântului Duh! Cine poate să se împotrivească atunci când atrage El? Patimile fug de la faţa Lui; în urma lucrării Lui, mintea şi inima se mută la cer. Omul se împacă cu toţi şi toate în Dumnezeu. El începe să plutească în nemărginita întindere a lumii duhovniceşti şi cunoaşte că porunca lui Dumnezeu este largă foarte. Pacea lui Hristos a săvârşit mucenicíi şi cuvioşíi: ea îl scoate pe creştin de sub stăpânirea trupului şi a sângelui, izgoneşte din suflet şi din trup otrava păcatului, nimiceşte silnica înrâurire a dracilor asupra sufletului şi a trupului, aduce în creştin însuşirile lui Hristos, blândeţea, smerenia, bunătatea. Simţind aceste însuşiri, sufletul începe să guste o minunată odihnă, care este chezăşia şi începutul odihnei drepţilor în sălaşurile veşnicei fericiri.

*****

Cine a fost pus pe tărâmul duhului trebuie să privegheze cu îndoită luare-aminte la sine însuşi, trebuie să fie deosebit de prevăzătorUşa care duce în acest tărâm este pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte toată mintea, care îneacă toate cugetările omeneşti în nepovestită dulceaţa Sa. Această pace a lui Hristos nimiceşte toate tulburările şi spaimele, care lucrează cu atâta putere asupra omului trupesc: cel înnoit de Duhul începe să simtă în sine înnoirea credinţei vii. Dumnezeu încetează să mai fie pentru el mort, aşa cum le pare El celor omorâţi de cugetarea trupească, ce îşi socot moartea drept viaţă, iar viaţa adevărată o privesc ca şi cum n-ar fi. Harismei păcii îi urmează, după cum se vede din Evanghelie, altă harismă: mintea ucenicului lui Hristos se deschide spre înţelegerea Scripturilor. Crucea lui Hristos devine lesne de înţeles şi lesne de purtat, pătimirile încep să izvorască dulceaţă. Tot ce se săvârşeşte cu tine este însă o lucrare numai în parte duhovnicească, nu pe deplin. Ia-ţi măsuri de prevedere.

Este o lucrare care vine de la sânge şi le pare bună, duhovnicească, celor lipsiţi de experienţă, dar de fapt nu este bună şi nu e duhovnicească – ea e din firea noastră căzută şi se cunoaşte după faptul că e năvalnică, aprinsă, strică pacea din sine şi din aproapele. Lucrarea duhovnicească se naşte din pace şi naşte paceCercetează-te pe tine însuţi cu luare-aminte: lucrările din tine sunt încă amestecate; lucrarea duhovnicească este amestecată cu lucrarea sângelui. Tu nu le-ai deosebit şi nu le-ai despărţit. Ia seama la apele tale (adică la simţămintele inimii) ca să curgă lin, precum a grăit Prorocul despre apele Siloamului:

apele Siloamului, care curg lin (Is. 8, 6).

Orice simţământ înfierbântat este de la sânge! Nu-l socoti osârdie, râvnă pentru buna credinţă, pentru dragostea de Dumnezeu şi de aproapele! Este vorba de o mişcare a sufletului pe care o pricinuiesc în el nervii, sângele – iar sângele este pus în mişcare de patimile sufleteşti, care sunt uneltele şi lanţurile stăpânitorului acestei lumi, sunt semnele stăpânirii lui. Păzeşte-te în pace adâncă şi alungă tot ce încalcă pacea ca pe ceva greşit, chiar dacă ar părea bun şi drept. Cu privire la aproapele călăuzeşte-te după următoarea povaţă a Cuviosului Isaac Sirul:

Mai bine să fii socotit neştiutor din pricina neputinţei minţii tale de a se sfădi decât înţelept din pricina neruşinării şi obrăzniciei tale. Sărăceşte pentru smerenie, nu fi bogat pentru obrăznicie. Prin puterea virtuţilor tale, nu prin certurile de cuvinte, să-i înfrunţi pe cei ce învaţă împotriva ta. Prin graiul blând şi lin al gurii tale închide gura celor nesupuşi şi sileşte neruşinarea lor să amuţească. Mustră-i pe cei neînfrânaţi prin bunul neam al vieţuirii tale şi pe cei dezmăţaţi cu simţurile prin sfiala ochilor tăi.

Ne învaţă cuvântul dumnezeiesc, ne învaţă şi tăcerea dumnezeiască.

Cu privire la glasuri şi arătări este nevoie de şi mai multă prevedere: aici este mai aproape şi mai vătămătoare înşelarea vrăjmaşului. Mulţi dintre Părinţii sfinţi şi iscusiţi au fost amăgiţi de draci, care cu viclenie se ascundeau îmbrăcându-şi minciuna şi întunericul cu nălucirile adevărului şi luminii: cu atât mai lesne pot fi amăgiţi cei tineri şi lipsiţi de experienţă. Este nevoie de multă vreme şi experienţă pentru a deprinde mintea şi inima să deosebească binele de rău, oricare ar fi masca sub care s-ar ascunde răul. De aceea, Sfinţii Părinţi porunceau ca începătorii să nu se încreadă în nici un fel de glasuri şi arătări, ci să le alunge şi să nu le primească, lăsând lucrul la judecata şi la voia lui Dumnezeu, recunoscând smerenia a fi mai trebuitoare pentru ei decât orice glas şi arătare. Glasul lui Hristos este Evanghelia: să o ascultăm cu luare-aminte şi să ne supunem ei.

Adevăratele vederi şi simţiri duhovniceşti sunt ale celuilalt veac, cu totul lipsite de materie; ele nu pot fi explicate pe tărâmul simţurilor prin cuvântul material: acesta este semnul vrednic de crezare al lucrului cu adevărat duhovnicesc. Glasul Duhului este fără de materie; el este cu totul limpede şi cu totul fără de materie: el este glas cunoscut cu mintea. De asemenea, toate simţirile duhovniceşti sunt fără de materie, nevăzute, nu pot fi explicate, redate limpede prin cuvântul omenesc, material, şi totodată sunt puternice, biruie toate celelalte simţiri, le fac nelucrătoare, ca şi cum nu ar fi. Pentru omul trupesc lucrarea duhovnicească este de nepătruns, cu totul de neînţeles, pe când celui ce are simţire duhovnicească această simţire îi lămureşte ceea ce nu se poate lămuri prin cuvântul material.

Treapta cea mai de jos a vedeniilor este alcătuită din acele vedenii cărora omul se face văzător în urma nemâncării, a privegherii şi altor istoviri ale trupului; la aceste vedenii ajung nu numai oamenii care duc viaţă de nevoinţă, ci şi mulţi dintre oamenii stăpâniţi de patimi care şi-au istovit cumva trupul. Simţirile trupeşti ale acestora ajung la o subţirime deosebită, şi ele încep să vadă duhuri, să audă glasuri, să miroasă bune miresme şi putori. Starea aceasta este primejdioasă, şi mulţi, ajungând în ea, au căzut în înşelare.

În starea ta recunosc o cercetare de către milostivirea dumnezeiască: martor al milostivirii acesteia este pacea dumnezeiască ce s-a revărsat asupra ta şi ţi-a descoperit taina crucii lui Hristos. Totodată, trebuie să recunosc însă că în starea aceasta a fost mult amestec din partea sângelui. Vei băga de seamă şi singură acest lucru dacă te vei păstra în lucrarea liniştirii şi îţi vei înfrâna fiece simţământ aprins, năvalnic, aducând în locul lui un simţământ lin şi paşnic. Aş dori ca tu să ieşi din starea aceasta, căci e peste puterile tale. Păzeşte-te şi iar păzeşte-te! Milostivul nostru Domn să îţi dăruiască a trece în altă stare, mai puţin primejdioasă, mai duhovnicească şi mai folositoare: vorbesc de umilinţa duhului, care vine din vederea căderii omeneşti şi a răscumpărării noastre de către Mântuitorul. Mulţi Sfinţi Părinţi îmbelşugaţi în smerita cugetare şi în dreapta socotinţă duhovnicească, atunci când în ei apărea deodată vreo harismă duhovnicească aparte, se rugau lui Dumnezeu să ia de la ei harisma aceea, care era peste puterile lor:

Dacă lucrurile tale sunt plăcute lui Dumnezeu, a spus Cuviosul Isaac Sirul, şi El îţi va da un dar duhovnicesc, roagă-L să-ţi dea înţelegere cum să te smereşti ori să ia de la tine darul, ca să nu-ţi fie ţie pricină de pierzanie, fiindcă nu toţi pot stăpâni fără să se vatăme bogăţia.”

În starea în care nevoitorul, cu simţurile trupeşti schimbate ori subţiate, aude glasuri, miroase bună mireasmă, vede arătări, diavolul poate foarte uşor să înlocuiască adevărul cu vreun lucru de-al său, punându-i acestuia masca adevărului, şi să vatăme nevindecat sufletul nevoitorului lipsit de experienţă. Mult mai înalt şi mai neprimejdios lucru este a vedea, cu gândul şi simţământul inimii subţiate prin pocăinţă şi schimbate prin Duhul, adâncul căderii şi taina cea înaltă a răscumpărării, a te cufunda prin mijlocirea lucrării duhovniceşti, fără de materie, în adâncul smereniei, în marea cucerniciei şi uimirii de Dumnezeu.

Iarăşi aduc cuvintele Cuviosului Isaac:

Cel ce a simţit păcatele sale este mai bun decât cel ce învie morţii cu rugăciunea sa şi locuieşte împreună cu mulţi. Cel ce suspină pentru sufletul său este mai bun decât cel ce aduce folos întregii lumi prin vederea sa. Cel ce s-a învrednicit a se vedea pe sine însuşi este mai bun decât cel ce s-a învrednicit a vedea îngeri, fiindcă celui de-al doilea i s-au deschis ochii trupeşti, pe când celui dintâi – ochii sufleteşti.

Dă-i trupului mâncare şi somn cu măsură, păzeşte-te prin tăcere, prin luarea-aminte la tine însăţi, prin smerenie. Din starea ta de acum, străduieşte-te să păstrezi lucrarea păcii lui Hristos şi cunoaşterea crucii lui Hristos, iar din starea de subţiere a simţurilor trupeşti, ca dintr-o stare foarte primejdioasă, mai presus de puterea ta, să te scoată Milostivul Domn. Citeşte din cartea Cuviosului Isaac Sirul epistola către Cuviosul Simeon Făcătorul de minuni. Nu vei înţelege tot ce scrie acolo, dar şi ceea ce vei înţelege îţi va aduce un folos însemnat. Hristos să fie cu tine!”

Sursa: Sfantul Ignatie Briancianinov, “De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu. Scrisori către mireni