”De nebunia aceasta a căpeteniilor poporului, s-a îmbolnăvit şi tot poporul şi a slăbit precum inima unui trup pe moarte. Căci inimii întotdeauna îi este mai greu decât capului să se rupă de Dumnezeu; mai greu se va despărţi de Dumnezeu poporul, decât conducătorii lui; totuşi, când capul stă şi boleşte vreme îndelungată, atunci şi inima începe să cedeze încetul cu încetul”. ”Trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge”

”Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decît aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui lisus Hristos”(I Petru l:7).

Fraţilor, credinţa noastră este încercată mai des decît este bătută trestia de vînturi. Incercările credinţei noastre sînt precum vîntoasele puternice: credinţa cea slabă ele o smulg din rădăcini, pe cînd pe cea puternică o fac să se înfigă şi mai adînc în pămînt.
Incercările sînt asemenea şi flăcărilor care ard paiele dar lămuresc aurul.
Teoretizările şi supoziţiile omeneşti încearcă şi ele credinţa noastră. Acestea sînt adesea vînturi foarte sălbatice, care totuşi pot fi învinse dacă sîntem dornici să ne ţinem strîns de cuvintele Domnului şi dacă în contra acestor teoretizări sîntem în stare să aducem cu înţelepciune exact învăţăturile Credinţei Creştine care li se opun.
Credinţa noastră mai este încercată şi de teamă şi de ruşine: teama de oamenii care prigonesc Credinţa, şi ruşinea faţă de oamenii care dispreţuiesc cu aroganţă credinţa. Şi acestea sînt vînturi puternice cărora trebuie să le rezistăm dacă vrem să fim vii. Şi cum să le rezistăm? Să le rezistăm prin frica de Dumnezeu, care trebuie să fie întotdeauna în sufletele noastre mai mare decît frica de oameni, şi prin ruşinea faţă de Sfinţii Apostoli şi de Toţi Sfinţii, care nu s-au ruşinat de credinţa lor înaintea celor mai mari împăraţi, domni şi înţelepţi ai acestei lumi.
Credinţa noastră mai este încercată şi de suferinţă fizică şi mizerie (sărăcie). Acesta este focul în care credinţa noastră fie arde ca şi nişte paie, fie se curăţeşte şi se lămureşte ca aurul cel curat în topitoare. Credinţa noastră va rezista acestui foc numai dacă ne vom aminti de Domnul nostru Hristos Răstignit pe Cruce pentru noi, numai dacă ne vom aminti de miile de mucenici ai Credinţei care cu răbdarea chinurilor lor au biruit lumea, răsărind din ele ca şi aurul cel curat, şi strălucind peste veacuri între îngeri şi oameni.
Credinţa noastră mai este încercată şi de moarte – de moartea celor dragi şi apropiaţi nouă, de moartea oamenilor în general.
Acesta este focul cel amarnic în care credinţa multora a pierit. Dar oare este moartea sfîrşitul a toate? Nu, ea nu este, şi să o credem aceasta, fraţilor! Din contră, ea este începutul a toate, începutul vieţii celei adevărate şi noi. Să credem, fraţilor, să credem în învierea lui Hristos, să credem în viaţa cea de dincolo de moarte, să credem în Invierea cea de Obşte de la sfîrşit şi în înfricoşata Judecată a lumii!
O Stapîne Doamne Atotîndurate, întăreşte întru noi credinţa cea întru Tine şi ne miluieşte pre noi, Căci Ţie se cuvine toată slava şi închinăciunea în veci,
Amin.

***************

”Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, făgăduind chiar şi pe Stăpînul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor o grabnică pieire ‘(II Petru 2:1)

Omul în lume se află într-un permanent război. Războiul este neîncetat, iar duşmanii sînt mulţi, învăţătorii mincinoşi se numără printre cei mai periculoşi duşmani. Numai dacă mintea omului se îndreaptă statornic către Dumnezeul Cel Viu se va putea el ţine la adăpost din partea acestor periculoşi duşmani. Invăţătorii mincinoşi sînt fie oameni orbi, fie tîlhari: primii, din pricina orbirii lor, se duc şi pe ei şi îi duc şi pe alţii la pieire; iar ceilalţi, din pricina răutăţii lor, intenţionat îi duc pe alţii la rătăcire, dar îşi condamnă şi propriile lor suflete şi trupuri la focul gheenei.
Domnul însuşi a prorocit despre unii ca aceştia: Şi mulţi proroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi (Matei 24: 11).
Apostolul nu face decît să confirme cuvintele Domnului. Şi prorocii mincinoşi, şi învăţătorii mincinoşi vor semăna seminţele distrugerii printre oameni. Aceste seminţe sînt eresurile pierzătoare prin care unii s-au lepădat de Domnul lor Care a răscumpărat omenirea cu Scumpul Lui Sînge. Mulţi învăţători mincinoşi deja au fost în lume, şi sînt şi acum, care şi-au împrăştiat şi încă îşi împrăştie neghinele otrăvitoare ale ereziilor lor, în întreaga lume.

Fraţilor, dacă cunoaşteţi aceste eresuri pierzătoare pe care Sfinţii Părinţi le-au dat anatemei la Sfintele Sinoadele Ecumenice, atunci destoinici veţi fi să recunoaşteţi şi principala sămînţă a otrăvii lor pe care diavolul şi slugile lui o seamănă în ogorul pe care Domnul a pus sămînţă sfîntă a griului celui mai curat.
Dar, indiferent dacă sînteţi sau nu destoinici să cunoaşteţi acestea, aţintiţi-vă pururea minţile la Dumnezeu; păziţi-vă pururea cu Semnul Crucii, chemaţi Numele Sfînt şi Preacurat al Stăpînului şi Domnului lisus Hristos şi pe cel al plăcuţilor Lui, şi mai ales al îngerului vostru păzitor întru ajutor, şi nu vă temeţi, în afară de acestea, pururea cercetaţi Sfinta Biserică iar ea, fiind mult înţeleaptă şi biruitoare asupra tuturor înşelăciunilor şi minciunii, vă va povăţui şi vă va arăta ce este adevărat şi ce nu.
Căci voi sînteţi de ieri, pe cînd Biserica este din vremurile străvechi. Memoria voastră e scurtă, pe cînd a Bisericii nu.
O Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Tu eşti singura Cale, singurul Adevăr, şi singura Viaţă. O Doamne, nu ne lăsa pre noi să urmăm mincinoşilor învăţători şi să cădem de la Tine, Căci noi pre Tine Te slăvim şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.

*****************

”Ascultă, cerule, şi ia aminte, pămîntule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut,dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea!”(Isaia l:2)

Mînia lui Dumnezeu! Dumnezeu se întoarce cu mînie de către poporul ales şi îşi strigă durerea înaintea întregii zidiri, a cerului, şi a pămîntului. „Ascultaţi voi sfinţilor îngeri, cei înzestraţi cu toată înţelepciunea, şi ascultaţi şi voi, cerule şi pămîntule, care sînteţi lipsiţi de înţelegerea lor! Eu am voit să-l fac pe acest popor sfînt şi raţional, dar iată, ei au voit mai degrabă să se pogoare mai jos decît dobitoacele cele fără de minte prin necurăţia şi nerecunoştinţa lor! Eu i-am numit pe ei fii şi i-am înălţat, dar ei Mi-au întors spatele şi s-au dus să se desfrîneze cu necuraţii idoli.”

Mînia lui Dumnezeu este mînia iubirii, a aceleia care şi de o mie de ori face bine leprosului, şi de o mie de ori este scuipată în faţă de către acesta! Dacă ar putea grăi stihiile naturii, ele, dimpreună cu toate vieţuitoarele pămîntului, ar da mărturie de minunile cele mari pe care le-a lucrat Dumnezeul Cel Viu cu poporul lui Israel în Egipt şi în pustie; şi pînă şi ele s-ar întoarce de la idolatrie şi s-ar închina înaintea Unuia, Preaputernicului Dumnezeu. Mărturia aceasta ar da-o apa şi sîngele, lemnul şi piatra, întunericul şi focul, broaştele şi muştele, păsările şi şerpii, boala şi moartea, norii şi fumul, vijeliile şi mana, arama şi fierul, împreună cu Faraon şi cu nenumăratele neamuri biruite prin minune de mîna lui Dumnezeu şi înlăturate din calea poporului lui Israel. Dar însuşi Israel mărturia aceasta nu a dat-o, ci el i-a întors spatele Dumnezeului lui, şi s-a dus după idoli.
Aceasta este înfricoşata vedenie a lui Isaia, fiul lui Amos, prorocul lui Dumnezeu.

O, fraţilor, să ne închipuim numai, oare ce fel de vedenie nu ar avea un Isaia despre noi cei de astăzi, dacă ar fi să se arate acum un astfel de proroc printre noi?
O Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Unul Viu şi Atotputernic, ţintuieşte de Tine inimile şi minţile noastre, de Tine, Dumnezeul Cel Adevărat, şi păzeşte-ne pre noi de ispita lepădării de Tine, Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin!

*****************

”Tot capul vă este numai răni şi toată inima slăbănogită ”(Isaia l:5)

Fraţilor! Domnul, numai Domnul Savaot este Izvorul sănătăţii omului! Mergeţi şi urcaţi la înălţimile lui Dumnezeu, o, voi cei cu capetele rănite din pricina lucrului celui mult şi nefolositor, şi încă şi mai mult din pricina grijilor pierzătoare de suflet! Şi îndestulaţi-vă acolo, la înălţimile lui Dumnezeu, de sănătatea care vine de la Domnul şi numai de la Domnul! Capul cel plin numai de răni – el îi reprezintă pe mai marii poporului şi conducătorii cei aleşi ai lui; iar inima slăbănogită reprezintă poporul însuşi, trup unui asemenea cap. Prorocul aseamănă poporul cu un trup omenesc, şi arată că la fel suferă şi un popor întreg, precum suferă un trup. Căci atunci cînd suferă un singur mădular din trup, tot trupul suferă şi este bolnav.
Tot aşa se întîmplă şi cu un popor, tot aşa s-a întîmplat atunci şi cu poporul lui Israel: capul era numai răni, şi din pricina capului, tot trupul era slăbănogit; adică bătrînii şi mai marii din Israil se răniseră cu închinarea la idoli şi cu lepădarea Legii Domnului moştenite de la înaintaşi, făcîndu-şi stăpîni din simţurile lor. Ei se călăuzeau acum după minţile lor trupeşti, omorîte de gîndurile ce le veneau de la lume, şi după acestea îşi călăuzeau viaţa, şi pe a lor şi pe a poporului, nemaivoind să cunoască Legea lui Dumnezeu. Ei erau căzuţi şi rătăceau cu totul întru întunericul idolatriei.

De nebunia aceasta a căpeteniilor poporului, s-a îmbolnăvit şi tot poporul şi a slăbit precum inima unui trup pe moarte. Căci inimii întotdeauna îi este mai greu decît capului să se rupă de Dumnezeu; mai greu se va despărţi de Dumnezeu poporul, decît conducătorii lui; totuşi, cînd capul stă şi boleşte vreme îndelungată, atunci şi inima începe să cedeze încetul cu încetul. Adică, din pricina depravării celei îndelungate a conducătorilor, poporul va începe şi el să se depraveze.
Aceasta este vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, prorocul cel nemincinos al lui Dumnezeu. Adevărată cu adevărat este vedenia aceasta, adevărată şi atunci, în acel veac, pentru poporul vechiului Israel, adevărată şi acum,în zilele noastre, pentru poporul nostru creştinesc. Fraţilor, priviţi la poporul propriu, pe care îl cunoaşteţi cel mai bine, oare nu cu adevărat boleşte şi slăbeşte, cu capul plin de răni?
O Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, luminează minţile tuturor popoarelor pe care Tu le-ai zidit, cu lumina Ta cea sfîntă, şi întăreşte cu puterea Ta inimile lor, aşa încît să nu se bucure de noi duşmanii Tăi, zicîndu-şi că ne-ai părăsit.
Căci numai Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin!

****************

”Nu va striga, nici nu va grăi tare, şi în pieţe nu se va auzi glasul
Lui. Trestia frîntă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va
stinge.El va propovădui legea Mea cu credinciosie ”(Isaia 42:2-3)

Oare cine mai mult decît Domnul, Fiul lui Dumnezeu, ar fi avut dreptul să-si ridice vocea la nelegiuiţii care lucrau pururea fărădelegea întru via Lui de pe pămînt? Cine oare ar fi avut mai mare drept să îi pedepsească amarnic pe păcătoşii care îşi băteau pururea joc de Dumnezeu şi de Legea Lui?

O, dumnezeiască şi dulce blîndeţe, de oameni nevăzută! O, izvor limpede de munte, ce curgi din înălţimi şi speli în tăcere necurăţiile din locuinţele oamenilor! Mulţi păgîni zic că ar crede în Hristos dacă L-ar auzi tunînd şi fulgerînd, iar nu grăind blînd. Dar să ne spună chiar păgînii ce cred că se aude mai bine? Cuvintele tunătoare, cu strigări şi zgomot mult, al căror efect ar fi ca fumul care îneacă puţin apoi se împrăştie de vînt, sau cuvintele blînde şi rostite liniştit, al căror efect este mai puternic decît tunetul şi mai durabil? Oare va putea strigătul tunetului să scoată legiuni de draci din sufletele posedaţilor? Deasupra Gadarei a tunat şi a fulgerat, dar cu toate acestea legiunile de diavoli ce se sălăşluiseră în acei doi nenorociţi de oameni nu s-au speriat deloc, şi nu au ieşit din ei. Dar Stăpînul Hristos nu a tunat şi nu a fulgerat la ei, ci le-a zis liniştit să iasă din acei oameni, iar ei, tremurînd de spaimă, au ieşit. Căci fraţilor, să înţelegem bine: acestea nu sînt fapte ale tunarii şi fulgerării, ci fapte ale puterii.
Trestia frîntă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge. Aceste cuvinte se referă la Legea Vechiului Testament, pe care fariseii o stricaseră cu totul, făcînd-o ca pe o feştilă fumegîndă, căci formalizaseră Sabatul, golindu-l de conţinut, şi astfel Legea nu mai lumina vieţile oamenilor, ci dădea o lumină ce semăna mai mult cu un întuneric înecăcios: ei lăsaseră sufletele oamenilor să zacă întru obscuritatea unor inimi împietrite. Dar Domnul nu a voit să zdrobească trestia frîntă, nici să stingă feştila fumegîndă a acelei Legi Vechi pe care El o dăduse lui Israil. Căci aceste cuvinte se referă la cei păcătoşi. El nu îi va zdrobi pe păcătoşi, nici va stinge sufletele celor întru care Lumina de El pusă s-a prefăcut în feştilă fumegîndă. Ci El va îndrepta trestia frîntă, iar feştila fumegîndă din sufletele oamenilor o va curăţa, şi va reaprinde în ele focul dumnezeirii. Căci El a venit în lume pentru cei păcătoşi.
El a propovăduit dreptatea cu blândeţe şi cu dragoste, dar cu o putere de nebiruit, pe care doar adevărul o are.

El S-a purtat cu blîndeţe şi cu smerenie, cu îndurare ca un doctor bun, dar a fost mai sublim şi mai îndurat decît orice doctor pămîntesc atunci cînd a intrat în casa bolnavului suflet omenesc.
O Stăpîne Atotîndurate Doamne, Cela Ce vii smerit şi blînd, umple-ne pre noi păcătoşii de a Ta dumnezeiască smerire şi blîndeţe, Ca drept să Te slăvim pre Tine şi drept să ne închinăm Ţie în veci, Amin!

****************

 

Sursa: Extrase din Sfantul Nicolae Velimirovici, ”Proloagele de la Ohrida”, vol.  2

 

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: