“Ne-am închinat frumos, ortodox, n-am ținut cont de “ecumenisme”. Ferească Dumnezeu! Pe viață și pe moarte! Uite, am scris „Singur Ortodoxia“! (…) S-au despărțit de noi? Îi primim înapoi. Cu inimile deschise, nu știm să mințim. Fără condiții și cu smerenie. Nu le dăm canon că de ce au făcut asta. Dar ei nu vor să vina pocăiți să facem unitate universală. Ei vor să ne păcălească: am câștigat și pe ăștia proștii!Rămâneți ortodocși pe viață și pe moarte! Nu pentru că așa am apucat. Pentru că ortodoxia împlinește omul din tine. E singura modalitate universală fără de care nu se poate trăi. Și [noi, ortodocșii] n-am desfiintat nimic. Ei au modificat… A venit și se consideră papa vicarul lui Hristos. Ce vicar, când Hristos trăiește? Hristos e viu! Zice că „Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor“. Și mai mult: „Fara de Mine nu puteți face nimic. Nu se mișcă fir de păr fără Voia Mea“. E atât de prezent încât rămâi uimit, nu numai în mișcări, ci și în gânduri El ne guvernează, Care ne-a făcut cu atâta dragoste divină ca să fim împreună în vecii vecilor. Și n-a lăsat Dumnezeu ca să ne guverneze un drac.”
Pr. Arsenie Papacioc
********************
„Toate umanismele europene – de la cele pre-renascentiste, cele renascentiste şi, mai departe, cele protestante, filosofice, religioase, sociale, ştiinţifice, culturale, politice – au urmărit şi urmăresc neîntrerupt, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, un singur lucru: să înlocuiască credinţa în Dumnezeu-Omul cu credinţa în om, să înlocuiască Evanghelia Dumnezeu-Omului cu evanghelia după om, filosofia după Dumnezeu-Omul cu filosofia cea după om, lucrarea după Dumnezeu-Omul cu lucrarea cea după om; într-un cuvînt, să înlocuiască viaţa după Dumnezeu-Omul cu viaţa cea după om.
Şi aşa a fost timp de veacuri, pînă cînd, în veacul trecut, în anul 1870, la primul Conciliu de la Vatican, toate acestea s-au contopit în dogma infailibilităţii papei. De atunci, aceasta a ajuns a-tot-dogma papismului. De aceea, în zilele noastre, la al doilea Conciliu de la Vatican s-a tratat şi s-a apărat atît de stăruitor şi de măiestru intangibilitatea şi imuabilitatea acestei dogme. Dogma aceasta are o însemnătate cît se poate de mare pentru întreaga soartă a Europei, mai ales pentru apocalipsa ei, în care deja a păşit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene şi-au atins idealul şi idolul: omul a fost propovăduit ca cea mai mare zeitate, a-tot-zeitate.Panteonul european umanist şi-a dobîndit Zeus-ul.
Sinceritatea e limba adevărului: Dogma infailibilităţii papei – a omului – nu este altceva decît renaşterea păgînismului şi a politeismului, renaşterea axiologiei şi criteriologiei idolatre. Horribile dictu, dar şi următorul lucru trebuie spus: Prin dogma infailibilităţii papei a fost ridicat la rangul de dogmă umanismul închinător la idoli, şi întîi de toate cel elin. A fost ridicat la rangul de dogmă a-tot-criteriul, a fost ridicată la rangul de dogmă a-tot-valoarea culturii, civilizaţiei, poeziei, filosofiei, artei, politicii, ştiinţei eline… Şi toate acestea ce sînt? Păgînătate ridicată la rangul de dogmă. În felul acesta, a ajuns să fie dogmă autarhia omului european, după care timp de veacuri au năzuit cu înfocare toate umanismele europene. ”
Sfantul Iustin Popovici
*****************
„Erau mulţi însoţitorii lui Ioan Paleologul. Şi toţi semnau, semnau, semnau… Deodată, apare un „nu”. Cineva a spus: „Eu nu semnez”. Unul era. Îl roagă patriarhul, îl roagă ceilalţi episcopi, îl roagă împăratul.
– Nu, zice. Eu nu trec de partea papei, voi rămâne ortodox. În felul acesta, s-a semnat pactul de dezonoare. Papa a întrebat:
– Au semnat toţi?
– Toţi, Sanctitate, în afară de unul.
– Cine este acesta?
– Marcu al Efesului.
– A, zice papa, el n-a semnat? Nu am făcut nimic…
Vedeţi?! O singură semnătură a unui singur luptător pentru Ortodoxie are valoare mai mare decât o mulţime de semnături ale oamenilor mici şi lipsiţi de importanţă.
S-au întors în Constantinopol. Poporul, revoltat împotriva acestei înţelegeri trădătoare, a ieşit şi l-a primit cu cinste doar pe Marcu Evghenicul. Deoarece acesta, un singur om, a ţinut Ortodoxia, urmând Sfântului Atanasie cel Mare. După cum Marele Atanasie a ţinut 50 de ani Ortodoxia pe umerii săi, ca un alt Atlas, aşa şi Marcu Evghenicul a ţinut Credinţa noastră Ortodoxă în acele vremuri grele. De aceea, suntem recunoscători Sfântului Marcu pentru rezistenţa sa eroică.
***
Câţi ani au trecut de atunci? Calculaţi. Aproape 500-600 de ani. Şi iarăşi, acum şi noi suntem ameninţaţi ca neam care i-a succedat Bizanţului. Şi micul nostru neam şi chiar Biserica noastră sunt în pericol. Duşmanii sunt mulţi! Doar cei nesimţiţi nu-i zăresc, doar aceia al căror gând este doar la bani, la mâncare, la erotisme… Mici şi neimportanţi, oameni cu deprinderi de fiară am ajuns, oameni împietriţi, fără idealuri lăuntrice mari.
Iubiţii mei, Biserica noastră este în pericol:
– Este în pericol de la Răsărit, de la Apus, de la Miazăzi şi de la Miazănoapte, este în pericol din toate părţile.
– Este în pericol din partea ereziilor, a francilor (catolicilor) şi a papei, care e unul şi acelaşi lucru. Toţi câţi se duc în afară, în Australia şi la Toronto, îl văd acolo pe papa, care încearcă să distrugă elenismul ortodox.
– Este în pericol din partea protestanţilor.
– Este în pericol din partea iehoviştilor, biciul umanităţii, taifunul sionismului.
– Este în pericol din partea ateilor marxişti, care, deşi nu-L acceptă pe Dumnezeu, promit „paradisuri”, pentru a instaura pe pământ iadul.
– Este în pericol…, este în pericol…, este în pericol…
După cum a spus un sfânt din zilele noastre, dacă nu vom fi atenţi, va veni vremea în Elada în care unii vor fi catolici, alţii – protestanţi, unii – iehovişti, alţii – penticostali, unii – atei, alţii – necredincioşi, unii – marxişti, alţii… Şi ortodocşi? Nu vor exista!
O, fraţii mei, cui vorbesc? La morţi, la pietre? Vouă vă vorbesc! O simţiţi? Nu vorbesc ca să treacă timpul. Eu simt în adâncul sufletului că Ortodoxia este mama noastră, dulcea noastră mamă. Dacă se stinge Biserica, s-a stins soarele. Mai bine să se stingă soarele, decât Ortodoxia. ”.
(Omilia Mitropolitului Augustin Kandiotis al Florinei, Prespelor şi Eordeei, în Sfânta Biserică a Sfântului Pantelimon, Florina, duminică, 19.01.1986)
**********************
” În fiecare perioada istorica a poporului roman, au fost persoane care sa mentina un echilibru duhovnicesc. Dar de data aceasta a patruns dihonia mondialista, care vine cu inselaciunea unei paci false, in care sa nu mai poti spune adevarul, sa ne faca justificabila tacerea.
Preotul din fata altarului nu vorbeste nimic; talmaceste acolo un fragment evanghelic si incolo nimic, la cat ar fi nevoie, cu cate ne confruntam cu greutatile si cu cate necazuri care vin asupra noastra; credinciosului i se explica prea putin cum sa se lupte in lumea de azi si astfel intra in deruta.
Tocmai asta este esential in taina duhovniciei, ca omului sa ii spui atunci cand are nevoie, sa raspunzi la nevoile lui, nu numai asa sa dai niste sfaturi reci din carti. Daca ii oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poti sa il tii legat de Biserica, dar daca mai mult ii tulburi intelegerea, atunci el se indeparteaza.
Oricum la noi, la romani, tacerea este o calitate veche in randul clerului; daca mai vorbesc asa sporadic, pe ici colo. (…)
Daca inainte era ateismul comunist, sa nu credem ca acum nu mai este acelasi ateism; ateismul acum este manifestat prin frica de a marturisi, prin tacere. Acum acest curent te invata o falsa iubire si prin asta ei urmaresc nu numai sa te dezmosteneasca de Ortodoxie, dar sa schimbe si structura Ortodoxiei.
Asta urmaresc ei acum – sa schimbe structura Ortodoxiei, si structura firii umane. Ortodoxia inseamna traire, inseamna viata, inseamna lucrare practica. Dar acum incearca sa te dezmosteneasca, sa iti schimbe radacina, un fel de mutatie genetica, ca tot e la moda vad. Astfel incat in mintile unora vor reusi sa dea o alta intorsatura bazelor crestinismului si le va perverti si trairea, astfel incat vor simti sub spectrul inselarii, si tot asa, prin iubire, prin dragoste, prin bunatate.
Noi trebuie sa fim cu urechile ciulite acum si sa nu primim usor orice invatatura, trebuie sa vedem de unde vine acea invatatura si incotro bate, de la cine si din ce imprejurari vine. In curand nu vom mai avea la cine sa ne spovedim, foarte putini preoti daca vom gasi si comunicarea va fi anevoioasa. ”
Parintele Iustin, Revista Atitudini nr. 10, martie 2010
**********************
” – Părinte Iustin, am venit la Sfinţia Voastră cu o durere în suflet, provocată de textele tot mai dese care anunţă dispariţia poporului român, dar şi de situaţiile cumplite de criză prin care neamul nostru trece în aceşti ani. Credeţi că suntem pe cale de pieire, de dispariţie din istorie?
– Să ştiţi că şi eu mi-am pus întrebarea aceasta de la vreme încoace. Poate că datorită sărăciei, datorită crizelor… dar la noi criza aceasta a fost şi este permanentă. Suntem o insulă latină, înconjuraţi peste tot de slavi şi, unde mai pui, suntem şi ortodocşi pe lângă faptul că suntem români. Multora nu place de loc rezistenţa noastră în mijlocul Europei. Pe noi ne duşmănesc toţi, şi Răsăritul, şi Apusul. Ne aflăm între ciocan şi nicovală. Aşa a fost tot trecutul nostru, toată istoria. Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox pe care l-am apărat. ”
***********
„Ascunzîndu-ne în spatele cuvintelor “supunîndu-ne oficialităţilor, ne supunem lui Dumnezeu Însuşi”, ierarhia noastră s-a supus în faţa cezarului acestei lumi. Acest lucru ne subminează existenţa noastră. Nu vreau să spun că trebuie să fii nerespectuos, dar acest mod de a deforma versetul biblic ne-a înrobit pe noi monahii, politicienilor. Din nefericire, sîntem lipsiţi de credinţa şi curajul Sfinţilor noştri Părinţi, care au coborît din sihăstrie şi au mers pe străzi şi în pieţele Constantinopolei ca să prevină distrugerea sfintelor icoane cu propria lor viaţă. Şi dacă am avea minimum din această credinţă a sfinţilor în Domnul nostru Iisus Hristos, am putea cu siguranţă schimba soarta acestei ţări. Vedeţi voi, noi am tăcut prea mult, ne-am făcut prea mult că nu vedem sau nu auzim. Noi încă dormim. Să ferească Dumnezeu să dăm socoteală de aceia care şi-au trădat credinţa!”
Pr. Iustin Parvu
Strana Ortodoxă 