De ce nu trebuie să intrăm în biserici ortodoxe unde se propovăduiesc pe faţă sau în ascuns învăţături antiortodoxe, ecumeniste. De ce ortodocşii nu trebuie a se spovedi la duhovnici ecumenişti, duhovnici care schimbă învăţăturile ortodoxe ale Sfinţilor Părinţi şi ale Bisericii, tîlcuindu-le pe placul ereticilor – Ieromonah Martirie Păduraru

IV

De ce nu trebuie să intrăm în biserici ortodoxe unde se propovăduiesc pe faţă sau în ascuns învăţături antiortodoxe, ecumeniste, ce se opun învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, adică: unirea tututor credinţelor (cu credinţa ortodoxă, însă păstrînd învăţăturile lor rătăcite), dînd de înţeles că toate credinţele sînt mîntuitoare, că toate au acelaşi „dumnezeu”, că toate sînt la fel, osebiri fiind doar în ritualuri; tîlcuiri care dau înţelesuri mincinoase despre pacea universală, erezie şi eretici, păgînism şi păgîni, apostazie şi apostaţi, ateism şi atei, hulă şi hulitori, înşelare şi înşelători.

Despre alianţele cu ereticii şi păgînii (catolici, uniţi, protestanţi, musulmani, evrei şi ceilalţi).Privitor la astfel de biserici, înnoite prin învăţăturile mincinoase, Dumnezeu prin Sfîntul Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.) ne mustră: „Însă, întocmai cum femeia necredincioasă înşeală pe iubitul său, aşa şi voi, casa lui Israil, v-aţi purtat cu înşelăciune faţă de Mine – zice Domnul.” (Ieremia 3:20) „Ce cauţi, iubitul meu popor, în Biserica mea, cînd în aceasta se săvîrşesc atîtea netrebnicii? Jertfele nu-ţi vor ajuta!” (Ieremia 12:15) „Făcutu-s-a moştenirea Mea pentru Mine ca un leu din pădure, ridicîndu-şi glasul împotriva Mea, şi de aceea am urît-o. Moştenirea Mea s-a făcut pentru Mine ca o pasăre de pradă pestriţă, asupra căreia au năvălit din toate părţile celelalte păsări de pradă. Strîngeţi-vă şi vă duceţi, toate fiarele cîmpului, duceţi-vă şi o mîncaţi! Mulţime de păstori au călcat via Mea, călcat-au cu picioarele lor partea Mea, partea Mea cea iubită au făcut-o deşert neroditor. Pustietate au făcut-o, şi ea, în pustiirea sa, plînge înaintea Mea. Toată ţara e pustiită, pentru că pe nici un om nu-l doare de aceasta.” (Ieremia 12:8-11)

Dacă astfel de biserici, în care este lăudat ecumenismul, se vor înmulţi, ce vom face? Nu vom mai merge la biserică?

Răspunsul îl vor afla cercetînd vieţile şi scrierile sfinţilor, ascultînd glasul conştiinţei şi întrebîndu-şi proprii duhovnici (cu condiţia ca aceştia să nu fie îmbolnăviţi de ecumenism).
Povestind despre slujba comună săvîrşită în biserica Sfintei Sofia din Constantinopol de către clericii ortodocşi şi pater-ii latini pe data de 12 decembrie 1452, istoricul Ivan Ostrumov aminteşte că mulţi dintre cei prezenţi la slujbă nu au vrut nici măcar să ia anafură de la „preoţii” slujitori (Sinodul de la Ferarra-Florenţa); creştinilor ortodocşi aflaţi în confuzie duhovnicească ce nu pregetă să laude credinţa şi învăţăturile ereticilor, Protos. Nicodim Măndiţă în Îndreptar pentru spovedanie (Ed.Agapis, 2001p.16,18), le descoperă că o asemenea cugetare este potrivnică învăţăturilor de credinţă ale Bisericii, numărînd-o între păcatele ce trebuiesc spovedite.Despre aceste biserici, Sfîntul Lavrentie al Cernigovului (+1950) zice „că vor fi într-o bunăstare imensă […], dar în ele va fi toată adunarea satanică.” (Viaţa, învăţăturile şi minunile Sfîntului Lavrentie al Cernigovului) Iar Cuvioasa Macaria (+1993), arată şi ea că, devenind ecumeniste, lăcaşurile ortodoxe actuale „vor continua să se numească biserici, dar înăuntru va fi cine ştie ce, vreo născocire de-a lor.” (Cuvioasa Macaria, mîngîietoarea celor suferinzi). Sfîntul Ioan de Kronstadt (+1908) în dumnezeiasca descoperire privind căderea multor Biserici ortodoxe în erezie, mărturiseşte: „[Îngerul lui Dumnezeu] mi-a arătat apoi spre un nor, şi am văzut mai multe sfeşnice albe arzînd, care începură să cadă la pămînt unele după altele, cu zecile, cu sutele. Şi, căzînd la pămînt, se stingeau prefăcîndu-se în praf şi în cenuşă. Şi am întrebat: Ce înseamnă aceste sfeşnice căzătoare? Aşa vor cădea în erezie Bisericile Domnului… [a spus Îngerul].” (Taina fărădelegii)
„[Astăzi,] din nefericire, se găsesc mulţi impostori lipsiţi de har, ce amăgesc poporul neştiutor şi credul, netemîndu-se de Atotvăzătorul, Cel ce pedepseşte nu doar în veacul care va să fie, ci şi în viaţa de acum, pe hulitorii Duhului Sfînt.” (Despre tulburările lumii de astăzi) Îngrijorîndu-se şi deplîngînd ceea ce astăzi se numeşte ortodoxie, Cuviosul Serafim Rose (+1982) ne previne: „Ortodoxia de astăzi, cu preoţii, teologii şi credincioşii ei, a devenit lumească. Lipsa de vlagă a ortodoxiei, aşa cum se exprimă şi se trăieşte ea în general, este fără îndoială produsul ipocriziei şi lipsei de seriozitate din viaţa contemporană.” (Mai aproape de Dumnezeu)
Sfîntul Iustin Popovici (+1979), arătînd cum atît „prietenii” cît şi neprietenii lui Hristos se ostenesc împotriva Bisericii, unii prin mijloace aparent ortodoxe, iar ceilalţi printr-o luptă făţişă, arată îngrijorîndu-ne: „Treptat, Biserica se distruge din interior şi din afară! Ideologic şi ca aşezămînt, sînt folosite toate mijloacele, cunoscute şi necunoscute, făţişe şi tainice, subţiri şi grosolane, de salon şi tiranice, cinice şi fariseice, aparţinînd lui Diocleţian şi lui Pilat, lui Nero, şi lui Iuda. Şi toate acestea, topite cu iscusinţă într-o soluţie siropoasă, în fapt, otrava otrăvurilor, avînd doar un gust dulceag.” (Biserica şi Statul) Diocleţian a fost unul dintre cei mai crunţi prigonitori ai Bisericii. Acesta a prigonit făţiş pe creştini, dînd împotriva lor edicte împărăteşti. Pilat s-a lepădat diplomatic de Hristos, spălîndu-se pe mîini. Împăratul Nero a dat foc Romei, spunînd apoi poporului că vinovaţi pentru aceasta sînt creştinii. Iar Iuda, după cum se ştie, s-a lepădat de Hristos prin trădare.
Pilat şi Iuda sînt cele mai reprezentative pilde istorice privind vinovăţia ierarhilor, preoţilor şi teologilor ortodocşi, ce preschimbă ortodoxia lui Hristos în „ortodoxia” Antihristului, fiindcă unul s-a lepădat de Mîntuitorul „negustoreşte”, iar altul a evitat să se „complice” spălîndu-se pe mîini de responsabilitatea personală.

V
Unde se arată de ce ortodocşii nu trebuie a se spovedi la duhovnici ecumenişti care participă la întruniri, conferinţe şi slujbe ecumeniste, duhovnici care schimbă învăţăturile ortodoxe ale Sfinţilor Părinţi şi ale Bisericii, tîlcuindu-le pe placul ereticilor!

Sub nici un chip nu căutaţi sfaturi la preoţi, călugări, profesori şi teologi ecumenişti!
Căpeteniilor ortodoxiei ecumeniste, care cu multă răbdare ademenesc pe ortodocşii creştini la necredinţă, li se potriveşte cuvîntul Proorocului David (940 î.H.): „Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decît untdelemnul, dar ele sînt săgeţi.” (Psalmul 54,24)
Canonul 1 al Soborului Sfinţilor Părinţi de la Cartagina (anul 256) arată că „la eretici, unde nu este biserică, este cu neputinţă a se cîştiga iertarea păcatelor. […] Căci cum se va ruga pentru cel botezat [în credinţa ortodoxă] cel ce nu este preot [adică slujitorul eretic] şi totodată este păcătos? Cînd zice scriptura că: Dumnezeu pe păcătoşi nu-i ascultă, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi voia Lui o face, pe acesta îl ascultă (Ioan 9,31). Prin sfînta Biserică înţelegem că se dă iertarea păcatelor şi cine poate da lucrul pe care el însuşi nu-l are? Sau cum poate lucra lucruri duhovniceşti cel ce leapădă Duhul Sfînt de la sine”. (Pidalionul, Bucureşti 1992, p.314) Schimbarea învăţăturilor ortodoxe înseamnă cugetare şi grăire împotriva dreptei credinţe, fapt arătat ca păcat de Sfinţii Părinţi. Astfel Cuviosul Arhimandrit Cleopa Ilie în Îndreptarul de spovedanie (p.9) îi îndeamnă să-şi mărturisească în faţa duhovnicului vina de a-i fi smintit pe creştini, lucrînd împotriva Sfinţilor Părinţi şi păgubind Biserica prin învăţăturile lor.
Nimeni dintre creştini nu va cădea în rătăcirile acestora, dacă vor cerceta sfaturile primite comparîndu-le cu vieţile şi scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, singurii sfătuitori neînşelaţi din întreaga suflare ortodoxă.

Creştinilor care cred că tot ceea ce gîndeşte, vorbeşte ori sfătuieşte orice ierarh, preot, monah, teolog al Bisericii este „bun”, este după dreapta credinţă ortodoxă, este mîntuitor, le amintim că majoritatea ereticilor daţi anatemei de Sfinţii Părinţi întruniţi în cele şapte Soboare a Toată Lumea şi în cele unsprezece Soboare Locale erau fie ierarhi ori preoţi, fie călugări ori teologi ai Bisericii, aşadar întîistătători ai Ortodoxiei şi întîi-păstori ai norodului creştin. Dacă de-a lungul istoriei, prin mulţi dintre aceşti întîi-stătători Hristos s-a proslăvit întru ale Sale, iată că prin alţii aşezaţi în aceeaşi cinstire, Biserica a fost deseori urgisită. 
Mărturie a rătăcirilor şi hulelor teologice promovate de păstori ortodocşi în Biserică, precum şi vădire a înverşunării împotriva Sfinţilor Părinţi stă cartea Căile ortodoxiei
contemporane de IPS Lazăr Puhalo (Ed.Eikon, Cluj-Napoca, 2003). În sprijinul constatării că anarhia duhovnicească şi rătăcirea teologică a înveninat minţile unora dintre ierarhii şi teologii BOR, otrăvindu-le sufletul, vine şi cuvîntul „ortodox” rostit de IPS Nicolae Corneanu al Banatului, care justifică necesitatea „istorică” a ereziilor: „Greco-catolicii au fost consideraţi pe nedrept ca unii care au atentat la unitatea poporului român. A fost o percepţie greşită, deoarece crearea Bisericii Greco-Catolice a fost o necesitate de ordin istoric pentru români.[…] Eu am văzut în legătura dintre cele două Biserici mari ale românilor [Biserica Ortodoxă şi cultul nebiserică greco-catolic] o necesitate şi din punct de vedere bisericesc, dar şi o necesitate istorică.” (Formula AS, anul 14, nr.611, april.2004, p.3).

Despre cît de otrăvitori sînt astăzi unii „fraţi în Hristos” pentru creştinii ortodocşi ce vor să se mîntuiască, şi cum trebuie să ne purtăm faţă de astfel de „creştini”, iată ce ne învaţă Sfîntul Apostol Pavel (+64): „Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos să vă feriţi de orice frate ce nu umblă […] după predania pe care a-ţi primit-o de la noi.” (2 Tesaloniceni 3:6)„Sînt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe evanghelia [buna vestire] a lui Hristos. […] Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decît aţi primit, să fie anatema! Căci, acum, caut bunăvoinţa oamenilor, sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea oamenilor, nu aş mai fi rob al lui Hristos!” (Galateni 1:7, 9, 10)
Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare, cuvînt sănătos şi fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se ruşineze.” (1 Tit 7:8)
Privitor la ortodocşii făţarnici strecuraţi de vrăjmaşii Bisericii printre noi ortodocşii, avînd însă prin ceea ce zic şi făptuiesc, cugete străine învăţăturii şi vieţuirii în dreapta credinţă, iată ce ne spune Dumnezeu, prin Sfîntul Prooroc Ieremia (veacul VI î.H.): „Că se află necredincioşi prin poporul Meu, care pîndesc ca prinzătorii de păsări, se ascund la pămînt, pun curse şi prind oameni. […] Proorocii proorocesc minciuni, preoţii înşală ca şi ei, şi poporului Meu îi place aceasta. Dar la urmă, ce veţi face?” (Ieremia 5:26, 31) „Pentru că păstorii şi-au ieşit din minte şi n-au căutat pe Domnul, şi de aceea s-au şi purtat ei nebuneşte, şi toată turma s-a risipit.” (Ieremia 10:21) „Aceştia […] umblă cu minciuni, ca nimeni să nu se întoarcă de la necredinţa sa!”(Ieremia 23:14)
Vinovat de amploarea adunărilor şi de răspîndirea învăţăturilor ecumeniste este şi poporul ortodox, nu doar păstorii Bisericii. Dacă poporul ar trăi creştineşte, după învăţăturile Evangheliei şi ale Sfinţilor Părinţi, nu ar fi cu putinţă să fie înşelat de mai-marii Bisericii în cele ce ţin de faptele şi învăţăturile dreptei credinţe. Dorind să trăiască în patimile lor, asemenea popoarelor păgîne, urînd şi dispreţuind pe păstorii duhovniceşti (care, pentru că ţin poruncile Evangheliei, sînt numiţi „aspri” şi „neînţelegători”) „creştinii” de azi cad aşadar lesne în mîinile celor care vieţuiesc asemenea lor şi îi încîntă cu o duhovnicie lumească. Iubirea de sine, părerea de sine şi trîndăvia în cele duhovniceşti, comună multora dintre păstorii Bisericii, dar şi poporului, fac ca acesta din urmă să primească cu plăcere şi cu bucurie noile învăţături ce se aduc acum în Biserică.
Tot despre aceştia grăieşte la rîndul său şi Sfîntul Apostol Petru (+64): „Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare” (2 Petru 2:12) – adică învăţături mincinoase aduse, iată, nu de cei din afară ci de cei „dintre noi”, aşadar ortodocşi.
Despre ierarhii, preoţii şi teologii necredincioşi în cele lăsate nouă de Sfinţii Bisericii, despre aceşti schimbători şi înnoitori ai rînduielilor Ortodoxiei pravoslavnice, Sfîntul Nil Athonitul (+1692) ne spune: „Tot locul şi oraşul se vor lipsi de păstori temători de Dumnezeu şi de proiestoşi credincioşi […] Bisericile lui Dumnezeu se vor lipsi de arhierei, de duhovnici şi de preoţi evlavioşi, precum de pe acum au început a se lipsi.” (Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum) Despre aceştia, Cuviosul Filotei Zervakos (+1980), ne spune: „Aceştia nu sînt Biserica lui Dumnezeu, ci a lui satan.” (Viaţa şi învăţăturile Cuviosului Părinte Filotei Zervakos)
Chipul vorbitorului neîmpărţit între poruncile lui Hristos şi voile oamenilor,neamestecat cu capriciile umanist-antihristice ale acestei lumi, ni-l arată Sfîntul Ierarh Grigorie de Nazianz (+391) care zice: „Că nu sînt ca cei mulţi ca să pot falsifica cuvîntul adevărului (2 Corinteni 2:17) şi să amestec vinul cu apă (Isaia 1:22), adică învăţătura care veseleşte [duhovniceşte] inima omului (Psalmul 103,16) cu învăţătura cea multă, ieftină, josnică, fără putere şi în zadar răspîndită spre a cîştiga ceva din vînzarea vreunor astfel de învăţături falsificate! Nu sînt ca cei mulţi ca să vorbesc celor ce vin la mine, unora una, altora alta, spre a fi pe placul tuturora, să fiu un ventriloc şi un grăitor în deşert, care-mi cultiv plăcerile proprii cu învăţături scoase din pămînt şi apuse în pămînt, ca să fiu lăudat cît mai mult de mulţime! Că mai cu seamă atunci am să mă păgubesc pe mine însumi şi am să mă pierd! Pentru că am să vărs sîngele nevinovat al unor suflete nevinovate, suflete ce mi se vor cere din mîinile mele.” (Despre preoţie)
Datoria păstorilor ortodocşi faţă de creştini este să le spună cele despre dreapta credinţă, lămurindu-i că singura credinţă dreaptă şi apostolică este cea lăsată nouă de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Numai rămînerea în învăţăturile acestei credinţe poate fi mîntuitoare în Hristos. Datoria acestor păstori este de a arăta ereticilor, păgînilor şi evreilor, că se află în rătăcire, că nu cunosc şi nu au pe adevăratul Dumnezeu în credinţele lor, că nu ştiu cui se roagă şi aduc jertfe; că învăţăturile lor de credinţă – nefiind cele ale Sfintei Scripturi, avînd dogme demonice – sînt eretice şi nu pot duce la (singurul) Hristos Dumnezeu Cel în Treime închinat, adică nu-i pot călăuzi pe credincioşii lor către mîntuire. Datoria păstorilor Bisericii nu este de a îngădui, ci de a opri pe credincioşi chiar silindu-i să înceteze orice alianţă, adunare, amestecare, unire cu păgînii şi ereticii.

Pentru aceasta Cucernicul Părinte Dumitru Stăniloae arată: „Părinţii erau foarte îngăduitori cu toate păcatele, însă cînd vedeau o erezie, cînd vedeau că este atacat adevărul lui Hristos, atunci săreau cu toată puterea ca arşi.” (Ekklesia)
Cei ce nu procedează astfel, fac parte dintre cei despre care Cuviosul Serafim Rose (+1982) zice: „Mulţi dintre cei care se consideră creştini nu-şi dau seama de diferenţa radicală şi ireductibilă dintre creştinism şi toate celelalte religii păgîne [şi creştine]. Şi chiar cei care-şi dau seama de această diferenţă, nu au înţelepciunea duhovnicească de a deosebi între feluritele experienţe spirituale, înţelepciune despre care se vorbeşte în scrierile ortodoxe ale părinţilor şi în vieţile sfinţilor, numită acolo dreaptă socoteală, pe care Biserica Ortodoxă a avut-o şi o are de 2000 de ani. În absenţa acestei conştiinţe şi acestei înţelepciuni, prezenţa din ce în ce mai deasă a religiilor orientale în mijlocul maselor occidentale şi de asemenea esteuropene seamănă confuzie în minţile multora ce-şi zic creştini [episcopi, preoţi, teologi etc.]. […] Nu negăm că o deşteptare ortodoxă este foarte de dorit în zilele noastre, cînd mulţi creştini ortodocşi au pierdut duhul adevăratului creştinism, iar trăirea vie şi curat creştinească se vede într-adevăr mult prea rar.”
În continuare Cuviosul Părinte zugrăveşte chipul „noului creştinism” purtător de duh antihristic: „Pentru mulţi ortodoxia a devenit o chestiune de afiliere la o parohie sau organizaţie bisericească şi de îndeplinire corectă a unui ritualism exterior. Este într- adevăr nevoie de o deşteptare duhovnicească a Ortodoxiei, dar ea nu poate apărea din rîndurile ortodocşilor ecumenişti. Aceştia în acord cu activiştii harismatici din rîndurile protestanţilor sau romano-catolicilor se găsesc în armonie deplină cu duhul vremii. Ei nu se adapă de la izvoarele vii ale vieţuirii ortodoxe a Sfinţilor Părinţi, ci […] se identifică cu cel mai important curent al creştinismului apostat şi sincretist de astăzi, de factură ecumenistă.” (Ortodoxia şi religia viitorului)

Sfîntul Ierarh Averchie Tauşev (+1976), fost egumen şi rector al seminarului teologic din Jordanville, S.U.A., dezamăgit fiind de mai marii ecumenişti înstăpîniţi astăzi peste Biserica Ortodoxă a lui Hristos, ne îndeamnă la adîncă trezvie, fiindcă acum mai mult ca oricînd: „Păstorii Bisericii au rămas cu o înţelegere slabă a creştinismului, întunecată, confuză. O falsă înţelegere, după buche, distrugînd viaţa duhovnicească în lumea creştină, distrugînd creştinismul, care este faptă, nu buche. Trist este să vezi cui au fost încredinţate şi pe ce mîini au căzut oile lui Hristos, cui a fost încredinţată păstorirea şi mîntuirea lor. Apar lupii îmbrăcaţi în blană de oaie, recunoscuţi după faptele şi roadele lor. Încotro s-o apucăm dacă cei cărora le sînt încredinţate sufletele oamenilor nu le călăuzesc spre mîntuire, ci spre pierzanie veşnică! […] E necesară o prudenţă deosebită […] ca să nu confundăm lupul cu păstorul şi să ne încredem cu uşurinţă în acela care poate să ne ducă sufletul la pierzare, călăuzindu-l pe un drum greşit. […] Vremurile noastre sînt vremurile desăvîrşitei sărăciri de îndrumători duhovniceşti, de aceea este cu neputinţă de a mai găsi stareţi adevăraţi cum au fost cei din vechime. În legătură cu aceasta, Sfîntul Ierarh Ignatie [Briancianinov] îşi aminteşte cît de mult a suferit de pe urma deselor întîlniri cu aşa-zişii îndrumători duhovniceşti, bolnavi ei înşişi de orbire şi amăgire de sine, şi cîte zguduiri amare şi grele a îndurat din această pricină.” (Marea apostazie)
Cuvînt potrivit îndeosebi creştinilor uşuratici, care, împinşi de rîvna fără pricepere, cad în drăceasca înşelare de a-şi lua drept cîrmă în gîndirea şi vieţuirea duhovnicească pe preot, iar nu pe sfinţi. Acest fapt se întîmplă din două pricini. Întîi, pentru că preotul este un om moral (dacă este!), impresionîndu-l pe creştin pînă într-atît încît nu mai ia seama la cît de ortodox ori nu gîndeşte acel preot. Apoi, datorită faptului că astăzi creştinul e leneş în citirea Vieţilor şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, nu mai are o cunoaştere a învăţăturii ortodoxe, după care să poată afla cît de ortodox este sfătuitorul. Prin aceste cuvinte, nu dorim să îndepărtăm pe creştini de Biserică şi de preoţi, ci doar îi îndemnăm să cîntărească tot ce primesc, văd şi aud în ortodoxia de astăzi după o singură măsură: măsura Sfinţilor Părinţi, de care este datoare să asculte întreaga suflare creştină, în frunte cu arhiereii şi preoţii. Cine face altfel va cădea în erezia numită ecumenism, neavînd parte cu sfinţii cei iubitori de Hristos. Aşadar, să urmăm în cele duhovniceşti nu pe orice preot, ci pe păstorul care urmează el însuşi, cu fapta şi cu cuvîntul sfaturile şi vieţuirea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, după cuvintele Sfîntului Ierarh Ignatie Briancianinov.
Arătînd încotro bat vînturile înţelepciunii antihristice aducătoare de duh nou în pravoslavnica ortodoxie şi cine sînt păpuşarii bîlciului ecumenist Cuviosul Serafim Rose (+1982) ne spune: „Teologii noii şcoli, nerăbdători să se conformeze modei intelectuale, să citeze din cea mai recentă literatură protestantă şi romano-catolică, să adopte superficialul lumii contemporane, şi în special cel al lumii academice, au fost pe bună dreptate numiţi teologi la o ţigară. Cu aceeaşi îndreptăţire i-am putea numi teologi la un pahar cu vin sau susţinători ai teologiei cu stomacul plin sau ai spiritualităţii confortabile. Mesajul lor nu are nici o putere, pentru că ei sînt în întregime din lumea aceasta, adresîndu-se oamenilor lumeşti într-o atmosferă lumească. Din tot acest mesaj nu va rezulta nici o virtute ortodoxă, ci numai vorbărie prostească, fraze pompoase şi goale.” (Mai aproape de Dumnezeu)
Iar Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (+1960), întristat de vieţuirea lor searbădă, precum şi de înfăţişarea neduhovniceacă, ba chiar papistaş-muieratică a unor astfel de clerici „slujitori” ai lui Hristos, adaugă: „De multa grăsime şi nefrică de Dumnezeu li s-a întunecat mintea şi au năpîrlit, căzîndu-le părul, şi barba şi mustaţa [adică, s-au tuns şi s-au bărbierit], făcîndu-se ca femeile. De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinţilor ei le calcă în picioare, dar predică sus şi tare că sînt ortodocşi. În continuare arătînd cum prin blîndeţea păstorilor faţă de nelegiuiţi, ba chiar prin împrietenirea cu ei, aceştia se fac vrăjmaşi ai lui Hristos, păstrînd însă chipul bunei-cuviinţe şi părutei evlavii, Cuviosul adaugă: „Dar astăzi ce ne este dat să vedem în lumea creştinilor noştri: cutare frate sau cutare preot […] laudă dogmele cele fără de Dumnezeu ale ateilor, ba fac şi tovărăşie cu dînşii şi nimeni nu se fereşte de unul ca acesta şi nici nu i se dă pedeapsa cuvenită. Unii se mai feresc puţin de cei înşelaţi, alţii însă se sfiesc temîndu-se de răzbunare. […] Ca să fie protejaţi de guvernarea ateilor, păstorii cei duhovniceşti ascund astăzi toiagul mustrării şi pleacă steagul credinţei în faţa stăpînirii lumeşti. Ba unii laudă pe stăpînitori şi le fac paradă (te-deumuri). Se tem păstorii să nu jignească pe fiarele cele cuvîntătoare. […] Nu-i atît de primejdioasă ispita care vine de la vrăjmaşii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pămînteşti sau de la cei destrăbălaţi care nu pot uşor să
vatăme pe creştini. Primejdia vine de la fraţii cei mincinoşi care sînt duşmani ascunşi cu atît mai primejdioşi cu cît ei cred că sînt fraţi buni. Predică şi ei ortodoxia, dar oarecum schimbată şi prefăcută, după placul lumii acesteia şi stăpînitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice şi, în loc să hrănească, otrăveşte pe cei care o mănîncă.
Ei aduc tulburare în rîndurile creştinilor. Aceştia sînt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă. Despre ea a proorocit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi: Mulţi vor veni în numele Meu şi pe mulţi vor înşela (Matei 24:5). Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfînta şi preadulcea ortodoxie, de dragoste, de curăţie pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cît e de uşor să fie atraşi la ideile lor „filosofice” şi să-i creadă! Dacă răscoleşte cineva adînc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte om.” (Hrană duhovnicească)
Amintind despre păstorii cei de demult ai Bisericii Ortodoxe, păstori care prin rîvna spre păstrarea dreptei credinţe şi-au agonisit sfinţenia, cît şi despre ce sînt astăzi păstorii Bisericii, Sfîntul Ioan Gură de Aur (+407) ne spune: „Însă multă deosebire văd între păstorii de odinioară şi cei de acum. Aceia erau războinici, aceştia – fugari; aceia binecredincioşi cărţilor şi dogmelor, aceştia – hainelor şi mizilicurilor. Aceştia, ca nişte năimiţi, lasă oile şi fug; aceia sufletul lor şi-l puneau pentru oi, urmînd Păstorului cel bun. O fericiţi bărbaţi ale căror nume sînt în cartea vieţii, de care s-au înfricoşat demonii, şi s-au cutremurat ereticii şi au închis gura celor ce grăiesc nedreptăţi!
[…] Zic şi eu cu lacrimi: unde este corul acela fericit al episcopilor şi învăţătorilor care au strălucit ca luminători în lume, ţinîndu-se de cuvîntul vieţii? […] Unde este Evodie, buna mireasmă a Bisericii şi urmaşul şi următorul Sfinţilor Apostoli?
Unde este Ignatie, casnicul lui Dumnezeu? Unde Dionisie, pasărea cerului? Unde, Ipolit cel preadulce şi bineînţelegător? Unde Vasile cel Mare, ce trebuie socotit deopotrivă cu ultimul dintre Apostoli? Unde-i Atanasie cel sfînt şi nesătul de virtuţi?
Unde e Grigorie, al doilea teolog şi ostaşul de neînvins al lui Hristos, unde Efrem cel de mult preţ, mîngîierea celor deznădăjduiţi, povăţuitorul tinerilor, călăuzirea de mînă a celor ce se pocăiesc, sabia împotriva ereticilor, primitorul Duhului, vasul virtuţilor? Ai văzut cît de mare e deosebirea şi cîtă osebire între bărbaţii aceia fericiţi şi sfinţi şi cei de acum? […]
Aceia erau puternici şi în cuvînt şi în faptă, iar aceştia în bunuri şi agoniseli şi în cai, şi măgari, şi în moşii, şi turme şi brutării şi mese strălucite. La ei mult e cuvîntul despre acestea [chiverniseli] în fiecare zi şi noapte, iar cuvînt despre turma cea cuvîntătoare, nici unul, pentru care fapt vor da răspuns în ziua judecăţii. […] Apoi se apropie [de popor] nu ca cei săraci, ci purtînd haine strălucite, agonisind pungă groasă şi gîturi ca de tauri îngrăşaţi, trăgînd la sine mulţimea ucenicilor, dar mai degrabă a bucătarilor. […] Apoi, dacă unul din ereticii cei fără de Dumnezeu grăieşte fără de socoteală răstălmăciri, nu este nicăieri nici unul care să răspundă împotrivă războinic. Toţi se fac săraci atunci, toţi tăcuţi, toţi fugari. […] O adînc al ruşinii!
O, prăpastie a răutăţii! O, amărăciune a iubirii de arginţi! O pîntece nesăţios! […] Desfătîndu-vă, îmbătîndu-vă, vreţi să biruiţi ereziile? […] Ascultaţi, preoţi ai Domnului, împăraţi ai pămîntului şi toate popoarele, […] căci vreau să vă îndestulez pe voi din Sfintele Scripturi, că nu toţi cei ce se numesc creştini sînt creştini, ci numai se amăgesc chemîndu-se cu numele de creştini, cu chemare goală! Cu cuvîntul sînt mulţi creştini, dar cu purtarea puţini şi rari; cu înfăţişarea sînt ca şi creştini şi ca ucenici ai lui Hristos, dar cu făptuirea trădători; cu cuvîntul sînt binecredincioşi şi milostivi, dar cu purtarea necredincioşi şi nemilostivi; cu chemarea sînt creştini, dar cu faptele păgîni, după cum a zis dinainte Proorocul David: S-au amestecat între neamuri şi au învăţat faptele lor. […] Cum se vor afla creştini cei ce săvîrşesc acestea? Dar cu cîtă îndrăzneală cutează să se numească pe ei înşişi creştini! […]
Cel ce se numeşte creştin, de calcă legămintele şi făgăduinţele şi leapădă cuvîntul Evangheliei şi săvîrşeşte cele păgîneşti, nu-i foloseşte nimic să se numească el singur creştin, după cum s-a arătat mai înainte. […] Dar cum cutează să se apropie de dumnezeieştile Taine, cei ce sînt mai răi decît elinii? […] [Înţeleptul] Solomon spune: Cei necredincioşi făţărnicesc buna credinţă. Şi iarăşi spune: Fiule, să nu te amăgească bărbaţii necredincioşi, nici să mergi pe cale cu ei. (Proverbe 1:10) Iar Isaia Proorocul, dar mai degrabă Domnul spune prin Prooroc: Fii am născut şi i-am înălţat, dar ei m-au lepădat. Şi iarăşi: Nu este bucurie pentru cei necredincioşi, zice Domnul.” (Isaia 1:2) Jeluind rătăcirea duhovnicească în care vieţuiesc dar ne trag şi pe noi aceşti păstori „ortodocşi”, Cuviosul Părinte Cleopa (+1998), cu adîncă mîhnire adaugă: „Vai de noi şi de noi! Am ajuns mai rău decît butucii cei nesimţitori, mai răi decît păgînii, că numai numele de creştin îl mai purtăm.Am ajuns cum a proorocit Pavel (+64), marele luminător al lumii: În vremea aceea [creştinii] vor avea numai chipul bunei-credinţe, dar puterea ei o vor tăgădui.” (Îndrumări creştineşti pentru vremelnicie şi veşnicie)

Creştinilor nedumeriţi de faptul că uneori şi astăzi, dar mai cu seamă în viitor, dezbinarea pentru dreapta-credinţă va pune stăpînire pe ierarhii, preoţii şi creştinii Bisericii, ce se vor împărţi în pravoslavnici, adică iubitori şi următori ai învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, şi înnoitori adică următori ai teologilor ortodocşi ecumenişti, reeducaţi de teologia occidentală şi protestantă, acestora Sfîntul Ierarh Chiril al Ierusalimului (+386) le spune: „Să nu te tulburi dacă vei auzi că merg pînă la vărsarea sîngelui episcopi împotriva episcopilor, preoţi împotriva preoţilor. Lucrul acesta a fost scris mai dinainte. Aşadar precum păgînii odinioară, datorită rîvnei ce o arătau în prigonirea Bisericii, nu cruţau pre creştini, la fel şi în vremea cea de pe urmă, care nu e departe, bună parte din stăpînirea bisericească şi dintre creştini, iubitori de păgîni şi eretici, se vor ridica asupra fraţilor lor, dîndu-i în temniţe şi la chinuri.” Referindu-se la aceştia, Sfîntul Ierarh adaugă: „Mai înainte, ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă; acum este însă plină Biserica de eretici ascunşi.” (Cateheze)
Nici Sfîntul Lavrentie al Cernigovului (+1950), proorocind despre rătăcirile ierarhilor, preoţilor şi teologilor Bisericii, nu se sfieşte să arate cum vor sluji cu rîvnă la propovăduirea învăţăturilor străine ortodoxiei: „Preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului, ci numai la cărămizile lui Faraon.” (Viaţa, învăţăturile şi minunile Sfîntului Lavrentie al Cernigovului) Adică vor sluji cu rîvnă la propovăduirea
învăţăturilor ecumeniste, străine Bisericii, însă folositoare la închinarea din templul lui Antihrist. Soarta preoţilor slujitori lui Faraon-Antihrist este descoperită în vedenia Sfîntului Ioan de Kronstadt (+1908): „Şi am văzut o masă mare de oameni gonită din urmă de nişte draci urîcioşi, care îi băteau cu pari, cu furci şi cu căngi. L-am întrebat pe Stareţ: Aceştia cine sînt? Stareţul a răspuns: Aceştia sînt cei ce s-au lepădat de sfînta credinţă şi de Biserica apostolească şi sobornicească şi au schimbat credinţa. Erau acolo preoţi, monahi, monahii şi mireni…” (Taina fărădelegii)
Spre ruşinarea păstorilor Bisericii, care cruţîndu-se pe ei înşişi de osteneala mărturisirii adevărului faţă de păgîni şi eretici, nu cruţă însă dreapta Credinţă Ortodoxă, nici pe
creştini de păcatul apostaziei, Sfîntul Ierarh Nicolae Velimirovici (+1956) ne istoriseşte cum unul dintre sfinţii din vechime – cuviosul Serapion – fiind atît de rîvnitor spre a-i
aduce la Hristos pe păgîni şi eretici „nici pe sine nu s-a cruţat cîtuşi de puţin cînd a fost vorba să-i întărească pe oameni în dreapta credinţă ortodoxă. Astfel s-a dat pe sine să fie vîndut ca rob unui eretic maniheu, numai să-l lecuiască de erezie.
Altădată s-a dat să fie vîndut ca rob unui păgîn numai ca să-l boteze în credinţa creştinească. Aşadar Biserica lui Dumnezeu nu a fost nicicînd lipsită de rîvnitori aprinşi.” (Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, II)

Amintind despre doi tineri anglicani din Uganda ce căutau dreapta credinţă apostolică şi ce fel de convingeri avea arhiereul sfătuitor, Cuviosul Serafim Rose (+1982) povesteşte: „Mai întîi au găsit pe cineva care se numea pe sine ortodox, dar era un şarlatan care le-a arătat ceea ce el numea taine. […] Le-a părut rău că s-au lăsat înşelaţi şi au schimbat gîndul şi au început din nou să caute. Primul episcop pe care l-au întîlnit nu era unul prea bun şi le-a spus: A, nu vă mai osteniţi, toate religiile sînt la fel. Întoarceţi-vă la anglicani.” (Mai aproape de Dumnezeu)

Privitor la aceeaşi categorie de ortodocşi, precum ierarhul de mai sus, iată ce ne povesteşte şi Cuviosul Filotei Zervacos (+1980): „Cînd i-am întrebat pe intelectualii otomani de ce otomanii şi îndeosebi intelectualii şi savanţii care au studiat mult şi au cercetat Evanghelia, nu îmbrăţişează creştinismul, pe cînd dintre indieni, chinezi, japonezi, mulţi trec la creştinism, mi-au răspuns: Noi intelectualii, cîţi am citit Evanghelia, recunoaştem că aceasta este mai dreaptă decît Coranul şi mulţi dintre noi ne-am gîndit să trecem la creştinism, dar una din cauzele pentru care nu trecem sînteţi voi […] care-L huliţi pe Hristos Dumnezeul vostru.
Hule împotriva lui Hristos sunt nu doar cunoscutele blasfemii lesne de sesizat ci şi concepţiile teologice personale străine de adevărurile Sfinţilor Părinţi lăsate Bisericii. Pentru aceasta Cuviosul Paisie Aghioritul adaugă: „Nimeni – nici Paisie, nici duhovnicul, nici episcopul, nici patriarhul – nu pot avea părerea lor personală şi în baza acestora să ceară supunere de la poporul lui Dumnezeu. Mai curînd ar trebui ca aceştia toţi să-şi supună părerea lor voinţei lui Dumnezeu care se face cunoscută prin mijlocirea cunoaşterii Evangheliei. Nu-mi impun eu ideile mele personale ci tuturor celor care mă întreabă le descopăr cu smerenie judecata Bisericii. […] Iată de ce una din cele mai grele încercări survine atunci cînd iubiţii noştri arhipăstori nu sprijină lupta noastră şi pornesc pe un drum greşit, silindu-ne şi pe noi să procedăm în acelaşi mod. La această ispită se cuvine să răspundem prin cuvintele apostolului atunci cînd sinedriul le-a interzis [apostolilor] să propovăduiască Numele lui Hristos: «Trebuie să ascultăm mai mult pe Dumnezeu decît pe oameni.» (Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan)
Dovadă că şi teologul şi preotul şi episcopul şi patriarhul pot păcătui în cele ale credinţei, dacă neglijează cuvintele Sfinţilor şi rînduielile Bisericii impunîndu-şi părerile lor personale, stă şi această relatare: „Cînd turcii mahomedani s-au apropiat ameninţînd Constantinopolulul […] Sinodul Bisericii Ortodoxe Greceşti s-a adresat catolicilor, căutînd sprijin la ei şi învoindu-se să-l pomenească pe papă. Doar unul dintre arhierei a refuzat să iscălească – episcopul Marcu al Efesului – iar Duhul Sfînt a fost cu el, nu cu sinodul. La urmă patriarhul cu toţi episcopii s-au alăturat lui, înlăturîndu-şi greşeala.” (Slujba, viaţa şi acatistul Sfinţilor Ierarhi Fotie Constantinopolitanul, Grigorie Palama şi Marcu al Efesului).”

 

descărcare.png

Ieromonah Martirie Păduraru, ”SFĂTUIRE DUHOVNICEASCĂ în nouăsprezece capete asupra celui de pe urmă veac ”

 

CARTEA IN FORMAT PDF: PR. Martirie Paduraru – Sfatuire duhovniceasca

Reclame

2 gânduri despre „De ce nu trebuie să intrăm în biserici ortodoxe unde se propovăduiesc pe faţă sau în ascuns învăţături antiortodoxe, ecumeniste. De ce ortodocşii nu trebuie a se spovedi la duhovnici ecumenişti, duhovnici care schimbă învăţăturile ortodoxe ale Sfinţilor Părinţi şi ale Bisericii, tîlcuindu-le pe placul ereticilor – Ieromonah Martirie Păduraru

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: