Șase maici de la Mănăstirea Miclăușeni-Iași, mărturisitoare ale Dreptei Credințe, au fost înfometate, asuprite și alungate din mănăstire. Scrisoare deschisă către Mitropolitul Teofan

Luminate de Harul Sfântului Duh, de puterea trăirii în dreapta credință, un nou grup de măicuțe, de această dată de la Mănăstirea Miclăușeni, județul Iași, mărturisindu-și astfel dragostea nemărginită de Hristos, de Adevăr, de Ortodoxie, de Biserică, de Sfintele Canoane, de Sfinții Părinți, de Sfânta Tradiție, îi scriu public Mitropolitului Moldovei, căzut în erezia ereziilor – ecumenismul sincretist.

VREDNICE SUNT !

Scrisoarea poate fi citită și în original, scanată în format pdf, conținând și semnăturile olografe, chiar de aici: http://romanortodox.info/wp-content/uploads/2018/07/2018.07.11-scrisoarea-monahiilor-de-la-M-rea-Miclauseni-Iasi.pdf

 

ÎNALTPREASFINȚITE PĂRINTE MITROPOLIT,

 

„Iar Petru și apostolii, răspunzând, au zis: ‹Noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.››”(Fapte 5,29)„Dar: chiar dacă noi sau înger din cer ar propovădui altceva decât ceea ce v-am binevestit noi, să fie anatema! Așa cum v-am spus-o mai înainte v-o spun din nou și acum: Dacă cineva vă propovăduiește altceva decât ceea ce ați primit, anatema să fie!”    (Gal.1, 8)

Șase viețuitoare din Mănăstirea Miclăușeni, județul Iași, ascultătoare mai întâi de Dumnezeu, Biserica Lui, și apoi de mitropolit și stareță, vă aducem la cunoștință, după cum cinci dintre noi am făcut-o verbal încă din 27 decembrie 2016, că am întrerupt participarea la slujbele unde sunt pomeniți ierarhii semnatari la Sinodul din Creta.

Cea de-a șasea, monahia Tatiana Clapa, nu am avut ocazia de a vă spune direct, deoarece am fost trimisă din mănăstire încă din 22 noiembrie 2016. Motivul a fost același: neparticiparea la slujbele unde erau pomeniți ierarhii semnatari ai documentelor sinodului din Creta. Despre ereziile din aceste documente am aflat prin iulie-august 2016, destul de târziu de la sinod (iunie 2016) și înainte de a fi scoasă din mănăstire, de la niște credincioși neliniștiți de situație și care voiau să afle de la călugări adevărul. Bineînțeles că nu i-am putut lămuri, căci nu știam nimic, nici cât știau ei. Am încercat să aflu de la maica stareță, dar a trebuit să mă mulțumesc să știu  doar că a fost un sinod, dar nimic concret. Atunci am încercat să aflu tot de la cei din afara mănăstirii, că dinlăuntru nu părea să știe cineva.

Din puținele informații aflate m-am îngrijorat, iar când a venit părintele duhovnic, Arhim. Dosoftei Șcheul de la Mitropolia din Iași, l-am rugat să-mi lămurească puțin lucrurile.

Mi-a spus că nu l-a întrebat pe Înaltul despre ce a făcut la sinod, că nu-i treaba lui, nici a mea, și că să-mi văd de ascultare și de rugăciune. Da, corect, în vremuri de bună rânduială în viața Bisericii, când toți ascultă de Dumnezeu, dar nu în situația de față, când erezia își face apariția în rândul păstorilor de suflete. Am continuat totuși să îi arăt părintelui duhovnic, arhimandritul Dosoftei, neliniștea mea și în privința canoanelor care sunt încălcate. Răspunsul a fost uluitor: „Nu mai sunt actuale canoanele”,deoarece în situația actuală, când mulți români merg in Occident și își întemeiază familii acolo (cu catolici…) nu trebuie lăsați să trăiască în păcat. (!!!) Atunci nu am putut gândi altfel, dar acum mă minunez și mă întristez nespus de această „metodă” de a izbăvi oameni din păcat. Canonul 72 al cinci-șaselea Sinod Ecumenic este foarte clar: dacă s-a făcut o astfel de cununie mixtă, „nelegiuita însoțire să se dezlege, că nu trebuie cele neamestecate  a se amesteca(…) Iar de va călca cineva acestea de noi hotărâte, să se afurisească.” Deci fără nicio posibilitate de pogorământ sau iconomie. Atunci nu citisem acest canon, așadar am tăcut, dar m-am tulburat pentru afirmația că „nu mai sunt actuale Canoanele Sfinților Părinți”, știind că ele sunt cârma Bisericii și că sunt insuflate de Duhul Sfânt, Care, fiind Dumnezeu, este neschimbător și mereu actual. Înainte de această discuție îmi propusesem ca doar să cer lămuriri în privința sinodului din Creta și să nu mă spovedesc dacă răspunsurile primite nu vor fi în acord cu învățătura de veacuri a Bisericii Ortodoxe. Cu toate acestea, când la sfârșitul discuției părintele duhovnic, arhimandritul Dosoftei, care în această calitate venise la noi, m-a întrebat dacă mă și spovedesc, am răspuns afirmativ. Și m-am spovedit. Dar neliniștea sufletului meu nu s-a micșorat, dimpotrivă, conștiința mă mustra că m-am spovedit la cineva care nu este convins de autoritatea Sfintelor Canoane insuflate de Dumnezeu. Prin această greșeală am înțeles de ce Sfântul Apostol Pavel și mulți alți Sfinți ne învață și ne opresc de la discuțiile cu cei care nu cugetă după Duhul Adevărului (I Timotei 6, 3-5; Tit, 3,10; Gal. 1, 6-9).

Până la Sinodul BOR din 29 octombrie 2016 am căutat să aflu adevărul, și la toate informațiile despre sinodul din Creta căutam susținere și răspuns în Sfânta Scriptură și în scrierile Sfinților Părinți. Dar neliniștea mea creștea pe măsură ce vedeam că sunt diferențe între ele și conștiința mă mustra  că nu-i ascult pe Sfinții Părinți, care ne învață să nu fim în comuniune cu cei care încalcă cele rânduite de Duhul Sfânt în Biserică. Încercam totuși să-mi liniștesc conștiința cu nădejdea că la sinodul din octombrie 2016 al BOR se vor îndrepta lucrurile. Însă atunci mare mi-a fost dezamăgirea, iar conștiința și Dumnezeu așteptau răspunsul meu: Ce fac? Pe cine urmez, pe episcopi sau pe Sfinții Părinți? Știindu-mă ființă mărginită și neputincioasă, am ales să fiu cu Cel Atotputernic și cu Sfinții, slujitorii Săi, ca să fiu sub scutul lor, conștientă că vremelnic voi putea întâmpina mari greutăți.

Astfel începând cu dimineața zilei de 30 octombrie 2016 nu am mai participat la slujbele unde era pomenit episcopul locului, semnatar al documentelor din Creta, iar în sufletul meu s-a făcut liniște mare.

Au fost încercări de-ale maicii starețe, apoi și ale maicilor în cadrul unor consilii, de a mă convinge că trebuie să fac ascultare, să-mi văd propriile păcate, să nu mă bag în treaba celor mai mari, să nu-l contrazic pe duhovnic… și că doar pentru că sunt mândră am luat această atitudine. Am recunoscut că sunt mândră, dar tocmai de aceea trebuie să mă țin strâns legată de Dumnezeu, cerându-I izbăvire din patimi. Și Dumnezeu, Care știe dorirea oricărei inimi, mi-a ajutat, m-a întărit și mi-a amintit din viețile Sfinților, exemplele lor. Cu aceste exemple am răspuns la acuzațiile și sfaturile maicii starețe și ale maicilor din consiliu, care au făcut cunoscut la Mitropolie că nu mi-am schimbat poziția. Iar răspunsul a fost să mă trimită la mănăstirea de metanie (eu fiind în mănăstirea Miclăușeni numai de doi ani, venind de la centrul eparhial din Roman unde l-am îngrijit ultimii șapte ani din viață pe ÎPS Eftimie, iar cu metania sunt din mănăstirea Bogdana din județul Bacău). Această trimitere la mănăstirea de metanie printr-o adeverință (numărul 112/22.11.2016) era un fel de spălare pe mâini, adică nu sunt dată afară din mănăstire, dar sunt trimisă la alta, unde prima condiție era să particip la slujbele bisericești (la care era pomenit ierarhul semnatar în Creta) și să specific aceasta în cererea de primire în mănăstirea respectivă. Această condiție i-a fost comunicată telefonic maicii starețe de la Bogdana de către arhiepiscopul locului, „ÎPS” Ioachim, care înainte de a i se face cunoscut de maica stareță că eu sunt acolo, deja știa acest lucru și avea pregătită și condiția de primire.

Acestea sunt pe scurt cele despre mine, monahia Tatiana, iar celelalte cinci maici, pentru că sunt printre cele mai vechi în mănăstirea Miclăușeni și au dus din greul începutului de mănăstire, nu au putut fi „expediate” la fel de ușor ca mine.

Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniți ierarhii părtași la erezie este în conformitate cu Canonul 31 Apostolic și Canonul 15 I-II Constantinopol, cale străbătută de Sfinții Părinți și lăsată nouă ca fiind singura cale mântuitoare când viața Bisericii este tulburată de erezie.

Așa au procedat în situații similare Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Marcu al Efesului și mulți alții, toți încetând comuniunea cu cei care, propovăduind erezia lor, duceau sufletele credincioșilor la pieire.

Unii clerici, pentru a-și argumenta atitudinea de acceptare a sinodului din Creta, implicit a ereziilor legiferate acolo, afirmă că n-ar fi obligatorie aplicarea Canonului 15 I-II Constantinopol. Dicționarul explicativ al limbii române definește termenul „canon” astfel: 1) Regulă; 2) Dogmă bisericească și tipic; 3) Listă de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii. Deci, dacă este regulă și dogmă, poate să fie opțională? Dacă în societate încălcarea legilor civile se pedepsește, ce se va întâmpla dacă încălcăm Legile lui Dumnezeu? Acești clerici prin afirmațiile respective duc în eroare pe credincioși, împlinindu-se astfel cuvintele Mântuitorului: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici!, că închideți împărăția cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intrați, și nici pe cei ce intră nu-i lăsați să intre” (Mt. 23, 13).

Pentru a vedea dacă este opțional sau obligatoriu Canonul 15 I-II Constantinopol, trebuie să facem o comparație a acestuia cu celelalte canoane ale Bisericii, care lămuresc poziția ce trebuie să o avem față de erezii și schisme.

  1. Canonul 45 al Sfinților Apostoli:

„Episcopul, prezbiterul sau diaconul dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici să se caterisească.”[1]

  1. Canonul 10 al Sfinților Apostoli:

„Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă împreună cu cel afurisit (scos din comuniune) acela să se afurisească.”[2]

  1. Canonul 65 al Sfinților Apostoli:

„Dacă vreun cleric, ori mirean va intra să se roage în sinagoga Iudeilor sau a ereticilor, să se caterisească și să se afurisească.”[3]

  1. Canonul 32 Sinod. Laodiceea:

„Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor, care sunt mai mult necuvântări, decât binecuvântări.”[4]

  1. Canonul 33 al Sinodului de la Laodiceea:

„Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii și cu schismaticii.”[5]

  1. Canonul 37 al Sinodului de la Laodiceea:

„Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbători, nici a serba împreună cu ei.”[6]

Prin numărul mare de canoane care tratează subiectul interzicerii comuniunii cu ereticii în rugăciune și în cultul divin, Sfinții Părinții arată că pentru mântuire acest lucru este vital. Reglementările canonice sunt clare, sunt absolute și categorice în interzicerea comuniunii cu ereticii și schismaticii. Dacă toate aceste canoane condamnă prin caterisire pentru clerici și afurisire pentru laici chiar „simpla rugăciune” în comun cu ereticii, atunci îngrădirea de erezie enunțată în Canonul 15 I-II Constantinopol este obligatorie, nu opțională. Profesorul de drept canonic Diac. Ioan Floca afirmă că, în situație de erezie, îngrădirea reprezintă nu numai un drept, ci o obligație: „În cazul în care superiorul propovăduiește în public în biserică vreo învățătură eretică preoții și credincioșii au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior. În acest caz nu numai că nu vor fi sancționați, dar lăudați, pentru că au osândit legal pe cel vinovat și nu s-au răsculat împotriva acestuia.”[7]

Prin aceste Canoane Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ne arată că pentru mântuirea noastră aceasta este o condiție fără de care nimic nu se face, așadar să ne îngrădim de orice erezie și schismă. Nu putem fi în același timp în comuniune cu Hristos și cu ereticii, cu Hristos și cu dușmanii Săi.

Intenția întrunirii din Creta de a induce grav în eroare poporul dreptcredincios asupra adevăratelor ei scopuri iese la iveală și mai clar din modul jalnic, josnic și viclean în care a promovat, încurajat și oficializat ecumenismul prin acceptarea unui minimalism dogmatic. A fost recunoscut și validat în mod sinodal ecumenismul prin încuviințarea rolului pe care îl au deciziile care se iau în cadrul C.M.B.; acest lucru este cu totul contrar învățăturilor Sfinților Părinți.

„Avem poruncă de la însuși Apostolul Pavel că, atunci când cineva ne învață ori ne silește să facem orice alt lucru decât am primit și decât este scris de Canoanele Sinoadelor Ecumenice și locale, acela urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfințit. Nici un sfânt nu a încălcat legea lui Dumnezeu, dar nici nu s-ar fi numit Sfânt dacă ar fi călcat-o.”[8]

„Iar câțiva dintre slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le „bariere ruginite”. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ai celor 7 Sfinte Soboare ecumenice și ei zic: ‹‹Canoanele, de multa vechime pe care o au, au ruginit››. Nu zic că ei de multă grăsime și nefrică de Dumnezeu li s-a întunecat mintea și au năpârlit, căzându-le și părul și barba și mustața, făcându-se ca femeile. Cum e chipul Domnului și al Sfinților și cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinților ei le calcă în picioare, dar predică sus și tare că sunt ortodocși.”( Sfântul Ioan Iacob de la Neamț)[9]

„Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greșeală privitor la cele ce țin de credință și de adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți. Zice încă și dumnezeiescul Hrisostom: ‹‹Nu te amăgească pe tine o ascultătorule adunările eretice, că au botez dar nu luminează, ci se botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează››. Ci și Sfântul Leon în Epistola cea către Nichita zice: ‹‹Nici un eretic nu dă sfințenie prin taine››. Iar Ambrozie în Cuvântul cel pentru cei ce se catehizează, zice: ‹‹Botezul celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfințește››”.[10]

Nu ne propunem să analizăm cu de-amănuntul greșelile sau abaterile care s-au făcut de la Dreapta Credință la Sinodul din Creta, deoarece aceasta au făcut-o teologi și personalități renumite ale Bisericii, iar despre erezia ecumenismului ne-au avertizat cu mult înainte Sfinți, Părinți îmbunătățiți și Sinodul ROCOR, care a și condamnat-o.

În 1998 Părintele Gheorghe Calciu scria un articol în  ziarul „Ziua” de București:

„Înțelegerea ecumenică de unire și armonie a lumii este de fapt o formă a mișcărilor internaționaliste pe plan religios, în care se încearcă desființarea națiunilor, instituirea unor guverne mondiale, pe care nimeni nu le-a uns și care urmăresc doar gloria lor, buna lor viață și satisfacerea dorinței de a conduce popoarele. Ecumenismul acesta este în sine o acțiune diabolică și sunt de acord cu unii teologi greci care spun că ecumenismul este cea mai mare erezie a secolului nostru… Am sperat că România va fi următoarea țară care va ieși din ecumenism”.[11]

Ortodocșii sunt datori să prefere pacea mai mult decât orice, dar în privința adevărului de credință este „mai bun un război vrednic de laudă, decât o pace care te desparte de Dumnezeu”[12], și Însuși Mântuitorul Hristos a spus „N-am venit să aduc pace, ci sabie.” (Mt. 10, 34).

Cu toate argumentele care arată că ecumenismul este erezie și trebuie să ne îndepărtăm de cei ce o susțin, conducerea BOR nu a așteptat receptarea de către popor a hotărârilor sinodului din Creta, ci a trecut la aplicarea a articolului 22 din documentul 6: „Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice.”

Punându-se în practică art. 22, nici noi nu am fost scutite de tăvălugul sancțiunilor. „Dragostea ecumenistă” s-a revărsat și asupra noastră. Sub îndrumarea directă a Mitropoliei, conducerea Mănăstirii a recurs la sancțiuni una după alta.

Fără nicio explicație credibilă ni s-a cerut în repetate rânduri să ne dăm demisia din posturile pe care le ocupam. Conform prevederii art. 59 din Codul Muncii [lit. a] este interzisă concedierea salariaților pe criterii de religie. Motivele de concediere ale salariatului sunt cuprinse în art.61 [lit. a) -d)]. Dacă mai există un pic de conștiință, în care din aceste cazuri credeți că ne încadrăm?

Cu toate că ni s-a interzis îndeplinirea obligațiilor pe care le aveam în ascultare, din „ordin de la Mitropolie” – așa cum a spus maica stareță și a fost confirmat de ÎPS voastră în data de 27.12.2016 -, conducerea mănăstirii a emis o înștiințare prin care ni se cerea justificarea absențelor nemotivate de la locul de muncă. Acest lucru a atras după sine nesemnarea statului de plată, deoarece era o neconcordanță: pe de o parte ni se cerea motivarea absențelor de la locul de muncă, iar pe de altă parte figuram ca fiind angajate și ni se cerea insistent să semnăm statul de plată, ceea ce era ilegal. În cele din urmă s-a recurs chiar la desființarea posturilor pe motiv că mănăstirea nu are posibilitatea de a mai suporta financiar salarizarea. Apare întrebarea: Dacă mănăstirea trecea printr-o situație financiară grea, cum de s-a interzis desfășurarea oricărei activități a cinci maici ale căror ascultări (la atelierele de pictură și croitorie) erau sursele principale de venit ale mănăstirii?

Deși ni s-a interzis să participăm la ascultările administrative, am primit replica „cel ce nu muncește, nici să nu mănânce”. Dacă în prima fază mai aveam „privilegiul” de a lua câte ceva de la bucătărie după ce mâncau maicile, mai târziu, din data de 29.06.2017, a urmat interdicția de a avea o masă de la bucătăria mănăstirii și de a mai lua ceva „din osteneala maicilor”. În această situație am fost nevoite să primim ajutorul rudelor și al credincioșilor și, cu toate că am cerut doar să pregătim la bucătărie alimentele primite, nu ni s-a dat voie.

O altă sancțiune care a urmat a fost decizia de transfer disciplinar la Mănăstirea Blaga, județul Iași, fiind acuzate că „refuzăm să ne încadrăm în rânduiala liturgică și administrativă a mănăstirii prin neparticiparea la slujbele oficiate în biserica mănăstirii și la ascultările de obște”, evitându-se recunoașterea adevăratului motiv pentru care nu mergeam la biserică (comuniunea cu ierarhul care a semnat documentele sinodului din Creta) și, după cum am mai amintit, ascultările ne erau interzise.

Ni s-a spus că nu suntem proprietare nici pe chilie, nici pe mănăstire, și trebuie să plecăm (amenințându-ne cu evacuare forțată), cămănăstirea nu este colectiv și nu este obligată să ne țină, cu toate că atunci când am venit la mănăstire nu erau chilii și chiar am săpat la temelia corpului de chilii, am cărat bolțari și am făcut chirpici, iar maicile care au hotărât acum că trebuie să plecăm, când au venit în această mănăstire au găsit flori înflorite. Străduindu-ne să păstrăm Dreapta Credință, respectând Canoanele celor 7 Sinoade Ecumenice și învățăturile Sfinților Părinți am devenit „colectiviste”. La scurt timp am fost mutate toate cinci într-o chilie, ca să aibă celelalte maici posibilitatea de a sta câte una în chilie.

În discuția pe care am avut-o cu Înaltpreasfinția voastră în data de 27 decembrie 2016 v-am adus la cunoștință că în urma Sinodului din Creta am recurs la aplicarea Canonului 15, I-II Constantinopol. Răspunsul Înaltpreasfinției voastre a fost: Canonul 15 este valabil doar când un episcop propovăduiește erezia cu capul descoperit, dar „noi suntem toți”. Dar acest argument nu este întemeiat pe adevăr, deoarece nu numărul și rangul celor adunați sfințește adunarea, ci adevărul mărturisirii lor, căci minciuna chiar dacă este susținută de o mulțime mare de oameni tot minciună rămâne. Și dacă ați afirmat că „noi suntem toți”, noi ne-am îngrădit față de Episcopul de care aparținem canonic.

„Noi suntem toți”. Vă suntem recunoscătoare că spuneți și un adevăr: că toți ați semnat și v-ați lepădat de la adevăr. „Noi toți” (semnatarii din Creta) împotriva lui Dumnezeu. Arhiereii, cărturarii și fariseii erau și ei toți atunci împotriva lui Hristos, Adevărul întrupat.

„Sinod nu înseamnă a se aduna pur și simplu ierarhi și preoți, chiar dacă sunt mulți (căci mai bun este, zice [Scriptura], unul care face voia lui Dumnezeu decât mii care o calcă), ci [a se aduna] în numele Domnului prin cercetarea și păzirea canoanelor, și a lega și dezlega nu la întâmplare, ci așa cum cere adevărul și canonul și regula acriviei.” (Sfântul Teodor Mărturisitorul, Scrisoarea 24 – lui Teoctist Magistrul)

Și Sfântul Efrem Sirul ne învață: „Vai de cei ce murdăresc sfânta credință cu eresuri sau încheie vreo înțelegere cu ereticii! Atunci se va cere la fiecare din noi mărturisirea credinței și unirea Botezului, credința curată de orice eres, pecetea neștearsă și haina neîntinată.”[13] Și ca „păstor” al turmei cuvântătoare, pornind, după cum ne-ați spus, cu gândul să aveți răspuns bun în fața lui Hristos, ne-ați sfătuit să ne facem „biserică paralelă”.

Atâta dragoste propovăduiesc ecumeniștii pentru cei de alte credințe, dar pe cei care și-au închinat viața lui Dumnezeu îi prigonesc samavolnic.Ciudată dragoste! Ruperea comuniunii cu un episcop care propovăduiește un eres osândit de Sfintele Sinoade sau de Părinți este îngrădirea creștinilor de cel ce se numește episcop, de fapt fiind minciuno-episcop și minciuno-învățător, iar prin urmare este îngrădirea creștinului de erezie și arătarea pe față a acestui lucru.

Sfântul Nicodim Aghioritul spune: „Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în mod vădit stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”

Într-una din nenumăratele discuții pe care le-am avut cu conducerea mănăstirii, maica stareță a afirmat: „Haideți maicilor să mergem până într-un anumit punct, până o să vină timpul să ieșim cu toate să mărturisim, toate vrem să fim mărturisitoare”, susținând prin aceasta „că nu-i acum timpul de mărturisire”. Ce să așteptăm, când vedem sub ochii noștri cum se împlinește Apocalipsa?

La momentul actual sunt deja o mulțime de mărturii și documente prin care Bisericile Ortodoxe oficiale recunosc tainele monofiziților, catolicilor și ale altor eretici, se afirmă credința în același Dumnezeu cu musulmanii și alți păgâni, papa Romei este pomenit la Constantinopol în rândul episcopilor, ca să nu mai amintim de noianul de împreună-rugăciuni cu tot soiul de confesiuni și religii de la Assisi și Canberra, și de acordurile de la Balamand, Ravenna, Busan și Chambessy unde s-au făcut compromisuri în învățătura de credință. Nu acestea oare alcătuiesc esența ecumenismului?

Este suficient să amintim doar despre acordul de la Chambessy și receptarea acestuia de către BOR și vom observa vicleșugul cu care se introduce ecumenismul în Ortodoxie. În anul 1993, la Chambessy, a avut loc o nouă întrunire între ortodocși și monofiziți unde „Cu această ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor și restabilirea unității ecleziale. Noi am semnat actul de unire definitivă cu aceste biserici și urma să definitivăm modalitățile de conslujire, chiar de împărtășire și împreună slujire a Sfintei Liturghii”[14],afirma pr. Nicolae Necula, fost profesor și decan al Facultății de Teologie din București. Suntem îndreptățite să întrebăm: Cei care au semnat ridicarea anatemelor împotriva monofiziților date de Sfinții Părinți adunați la Sinodul IV Ecumenic recunosc acest Sinod? Da sau nu???  Este știut faptul că hotărârile Sinoadelor Ecumenice, inclusiv al IV-lea de la Calcedon, au fost luate sub insuflarea Duhului Sfânt. Iar la acest Sinod al IV-lea, pentru o mai mare încredințare, hotărârile sale au fost întărite prin minunea Sfintei Mare Mucenițe Eufimia. Când au deschis racla, avea scrisoarea dreptcredincioșilor în mână și „ca o vie a dat-o în mâna” împăratului si patriarhului, iar cea a monofiziților era la picioare. Văzând minunea unul dintre cei rău credincioși s-a lăsat de eres, iar pe ceilalți i-au scos din dregătorii.[15]

În anul 1994 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, – pe când ÎPS voastră erați secretar – , a acceptat dialogul de la Chambessy, în care ereticii anticalcedonieni monofiziți sunt recunoscuți ca ortodocși. Printre propunerile făcute atunci și semnate și de ÎPS voastră amintim:

„Referitor la problema anatemelor întâlnite în cărţile de cult la slujba hirotonirii arhiereului, s-a sugerat ca acele anateme care privesc pe „Părinţii Bisericii Orientale” (adică pe ereticii monofiziţi), să fie trecute sub tăcere la slujbele respective şi înlăturate în timp din ediţiile următoare.

Propunem, de asemenea, ca toate anatematismele şi pasajele incriminatoare la adresa Bisericilor Ortodoxe Orientale şi a unor sfinţi cinstiți de acestea să fie scoase din cărţile de cult ale Bisericii noastre.

S-a propus reconsiderarea şi restructurarea în funcție de rezultatele dialogului, a capitolelor din Istoria Bisericească Universală  şi din Tratatele de Patrologie, referitoare la Bisericile Ortodoxe Orientale.

Totodată, s-a propus informarea preoțimii, în cadrul conferințelor protopopești, asupra stadiului dialogului dintre cele două familii de Biserici, ca și pregătirea credincioșilor în vederea receptării hotărârilor dialogului.[16]

În secret au făcut sfat arhiereii, cărturarii și fariseii să-L prindă pe Hristos. În secret ați semnat atunci, în secret față de credincioși ați semnat în Creta prigoana Bisericii Ortodoxe. Și toate aceste abateri s-au făcut încetul cu încetul, pas cu pas, așa încât creștinii să fie amăgiți pe nesimțite, să se obișnuiască și să primească toate aceste grozăvii ca pe o normalitate.

„Vrăjmașul neamului omenesc va lucra cu pricepere, ducând în rătăcire, de este cu putință, și pe cei aleși. Nu va începe prin lepădarea dogmelor Sfintei Treimi, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau a Născătoarei de Dumnezeu, ci pe nesimțite va începe a strâmba învățăturile Sfinților Părinți primite de la Duhul Sfânt – însăși învățătura Bisericii.”[17]

Cu altă ocazie maica stareță ne-a spus că ni s-a acordat suficient timp „pentru a ne reveni din rătăcirea noastră”, că ascultarea în mănăstire este necondiționată și că nu trebuie să judecăm episcopul care a semnat în Creta, ci să ne plângem propriile păcate. La aceste acuzații am răspuns cu cugetări patristice potrivit cărora ascultarea se face până la păcat, cu atât mai mult când este vorba de erezie. Dar acest adevăr fundamental a fost complet ignorat în cadrul consiliului prin expresia „lasă-mă cu Sfinții Părinți”, iar noi dimpotrivă, am fost acuzate că încălcăm regulamentul monahal, în ciuda faptului că acest regulament este făcut pentru a fi urmat în condițiile în care viețuirea în mănăstire se face în duh ortodox, netulburat de erezie.

Ascultarea încetează acolo unde intervin nedreptatea și minciuna, căci dragostea despre care am spus că este condiția ascultării evanghelice se bucură doar de adevăr. Ascultarea în Biserica lui Hristos nu se face doar pe linie ierarhică, omenească, ci mai ales pe linia adevărului și a iubirii față de Dumnezeu și apoi de oameni. Oricine vestește o altă Evanghelie, fie episcop, patriarh, sinod sau chiar înger din ceruri, spune Apostolul Pavel în Epistola către Galateni, să fie anatema. Pentru creștinul ortodox nu există autoritate în afara Evangheliei iubirii și a jertfei lui Hristos. Autoritatea Bisericii trebuie să fie înfiptă și susținută de „stâlpul și temelia adevărului” care este doar Hristos. Este vicleană încercarea de ne convinge că doar Sinodul episcopilor este infailibil, deținând puterea de a impune porunci de necontrazis. Istoria ne amintește de atâtea sinoade tâlhărești. Această încercare vicleană în realitate, nu e decât o replică puțin mai înmuiată la infailibilitate papală, care vrea să răstoarne toată Scriptura.

Fiecare să se cerceteze pe sine, căci cugetul singur îi va spune unde se termină „fericita și pururea pomenita ascultare”, cum dulce o numește Sfântul Ioan Scărarul, și unde începe nefericita și pururea osândita lașitate. Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul întărește: „Nu este nimic mai silnic decât o conștiință care te acuză și nimic mai îndrăzneț decât o conștiință care te apără.”

„A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor – acesta este statutul Bisericii Ortodoxe, statutul ei veșnic și neschimbător – statut atotcuprinzător, starea ei veșnică și neschimbată – stare atotcuprinzătoare. Iată care este mai întâi de toate răspunsul dat primilor prigonitori ai Bisericii: Faptele Apostolilor 5,29. Acesta este și răspunsul ei dat prigonitorilor de-a lungul veacului până la Judecata de Apoi. Pentru Biserică, Dumnezeu totdeauna e pe primul loc, iar omul, lumea, totdeauna pe locul doi. Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu și a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu și a poruncilor dumnezeiești, Biserica trebuie să se împotrivească și să stea împotrivă”[18], pentru că este „stâlp și temelie a adevărului.”(I Tim. 3, 15). Stâlp și stâncă împotriva valurilor mincinoase și întunecate ale acestui veac al apostaziei. Dacă ea nu procedează astfel, mai poate fi numită Biserica lui Hristos? Iar reprezentanții dacă nu procedează astfel, mai sunt reprezentanți ai Bisericii lui Hristos? A se îndreptăți în acest caz cu așa-zisa iconomie bisericească înseamnă nu altceva decât a-L trăda pe ascuns pe Dumnezeu și Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur și simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.

În toată această perioadă am așteptat cu nădejde îndreptarea situației provocate de sinodul din Creta, dar după toate constrângerile de a ne determina să plecăm singure, am fost anunțate în fața obștii că ni se va da o decizie prin care trebuie să părăsim mănăstirea.

La scurt timp, în data de 07.06.2018, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, Arhim. Nichifor Horia ne-a repetat același lucru – că trebuie să părăsim mănăstirea -, iar câteva zile mai târziu, prin deciziile 43-47 din 12.06.2018 pe care ni le-a eliberat consiliul duhovnicesc al mănăstirii, am sfârșit prin a fi date afară din mănăstire: „În urma discuției cu întreg soborul de maici, Consiliul duhovnicesc decide excluderea monahiilor Emanuela Manole, Ecaterina Olariu, Melania Guraliuc și rasoforele Emanuela Guraliuc și Sebastiana Guraliuc, cu obligația de a părăsi spațiul ocupat până în data de 15.06.2018.”

După 16-21 de ani de viețuire în mănăstire a trebuit să părăsim mănăstirea în data de 12.06.2018, fără a fi vrednice să primim răspuns la salutul de rămas bun. Cu aceeași atitudine ostilă din partea maicilor din obștea Mănăstirii Miclăușeni ne-am confruntat de când am făcut cunoscută poziția noastră față de sinodul din Creta și față de ecumenism.

Din dorința de a vă aduce la cunoștință Înaltpreasfinției Voastre cele petrecute cu noi, am prezentat pe scurt situația, cu nădejdea că veți găsi o rezolvare în Duhul Adevărului. Nu acceptăm nimănui să ne spună că ne-am rupt de Biserică; dimpotrivă acum, cu această ocazie, suntem mai aproape de Biserică – de Adevăr – . Rămânem în Biserică și așteptăm retragerea semnăturii ÎPS voastre de pe documentele sinodului din Creta, de pe toate documentele eretice, din toate activitățile ecumeniste, implicarea ÎPS voastre în retragerea B.O.R. din C.M.B. și vă rugăm să încetați prigoana asupra fraților noștri care luptă pentru apărarea dreptei credințe.

Dar dacă veți continua să faceți ceea ce ați făcut până acum, veți dovedi tot mai mult celor ce văd și trăiesc în Adevăr că v-ați lepădat de Capul Bisericii care este Hristos, încercând să surpați autoritatea lui Hristos, iar minciuna și întunericul vă călăuzesc.

Din mila lui Dumnezeu vrem să auzim: „Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.” (Apoc. 22, 12). Cu durere cerem să nu fie: „Cine e nedrept, să nedreptățească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă.”(Apoc. 22,11). Știm că proorociile trebuie să se împlinească, deci nu ne închipuim că vom opri noi împlinirea lor, dar vrem, cu mila lui Dumnezeu, să ne facem datoria față de Adevăr și față de propriile conștiințe, de aceea semnăturile noastre vrem să ne fie martore:

 

Monahia Tatiana Clapa,
Monahia Emanuela Manole,
Monahia Ecaterina Olariu,
Monahia Melania Guraliuc,
Rasofora Emanuela Guraliuc,
Rasofora Sebastiana Guraliuc,

 

[1] Zosima Târâlă, Haralambie Popescu, Pidalion, Editura Speranța, 1933, p. 36.

[2]Ibidem.

[3]Ibidem p. 37.

[4]Ibidem p. 38.

[5]Ibidem.

[6]Ibidem p. 31.

[7] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe Note și comentarii, Sibiu, 2005, p. 347.

[8]Sfântul Teodor Studitul Migne P G Epistola II, p. 81.

[9]https://preugen.wordpress.com/ecumenistii/

[10]Sfântul Nicodim Aghioritul, Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamț 1844.

[11]Părintele Gheorghe Calciu, Ziua de București, 5 dec 1998, p. 8.

[12] Sf. Grigorie Teologul-Cuvântul 3: Despre plecarea sa în Pont.

[13]Sfântul Efrem Sirul, Cuvânt pentru a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos.

[14]http://ziarullumina.ro/bisericile-ortodoxe-vechi-orientale-istorie-si-prezent-30317.html

[15] Viețile Sfinților pe luna iulie, Retipărite și adăugite cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Ediția a III-a. Editura Mănăstirea Sihăstria 2006, p. 248-249

[16]http://www.apologeticum.ro/2017/01/un-mitropolit-roman-functie-sfintii-parinti-de-la-sinodul-iv-au-luat-decizii-intr-un-context-al-dezbinarii-al-lipsei-de-acord-formularea-invataturii-de-credinta-si-al-lipsei-de-iubire-fr/

[17]Profeția Sfântului Anatolie de la Optina, Apostazia și Antihristul după învățăturile Sfinților Părinți, Ed. Sophia, 2014, p.221.

[18] Sfântul Iustin Popovici, Biserica și statul, Apologeticum, 2006, p. 5.

SURSA: https://romanortodox.info/o-noua-scrisoare-deschisa-adresata-mitropolitului-moldovei/

Reclame

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: