Omul pe drumul dintre rai şi iad, dintre Dumnezeu şi satana. Idealul suprem

     ”Când începe nemurirea omului? Ea începe din clipa conceperii sale în pântecele mamei. Şi când începe raiul sau iadul omului? Ea începe din libera unire a omului cu binele dumnezeiesc sau cu răul diabolic, adică, unirea omului cu Dumnezeu sau cu satana. Ce este, deci, raiul? După cuvântul Sfinţilor Părinţi, raiul este simţirea lui Dumnezeu. Dacă Îl simţi pe Dumnezeu înlăuntrul tău, atunci ai ajuns deja în rai.
Un sfânt al vremurilor noastre, Sfântul Ioan de Kronstadt, spune: „Când Dumnezeu este prezent în toate gândurile omului, în toate dorinţele sale şi în toate intenţiile sale, prin vorbele, cuvintele şi faptele sale, împărăţia lui Dumnezeu a pogorât asupra sa. Atunci omul Îl vede pe Dumnezeu pretutindeni: în Sfânta Sa gândire, în Sfânta Sa acţiune, în Sfânta Sa materie”.
Inima celor nevăzute este pururea prezentă în inima celor văzute. Ea se află înlăuntrul nucleului acestora. Să fim cinstiţi şi curaţi şi vom vedea că cele trei lumi – universul, pământul şi omul – se constituie ele însele drept forţe sau energii nevăzute aflate înlăuntrul materiei.
Orice creatură din această lume formează un cadru creat în care Dumnezeu Şi-a întipărit gândirea, iar toate creaţiile Sale laolaltă creează mozaicul splendid al „cuvintelor” necreate ale lui Dumnezeu. Mergând de la o creaţie la alta, noi mergem de la o imagine a lui Dumnezeu la alta fiindcă Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul Său”. Orice cunoaştere a noastră îi spune lumii şi omului foarte limpede: această lume văzută există şi se bazează pe lumea cea nevăzută care nu are nici limite şi nici sfârşit.
Idealul suprem, de maximă importanţă, în cadrul Bisericii Dumnezeu-omului Hristos, după învăţăturile ortodoxe este acela de a afla persoana lui Dumnezeu înlăuntrul omului. Atunci când ai descoperit-O în om, I-ai descoperit şi valoarea Sa eternă, unicitatea Sa, nemurirea Sa şi veşnicia Sa. Adesea însă, chipul dumnezeiesc din om este acoperit cu mizeria plăcerii, cu ghimpii patimilor, cu buruienile păcatului şi cu înfăţişarea exterioară a răutăţii.
Dar tu eşti creştin ortodox şi trebuie să înlături toate acestea de pe chipul cel dumnezeiesc pentru a scoate la iveală din nou persoana umană în toată frumuseţea sa dumnezeiască.

Atunci când te comporţi în acest mod, îl iubeşti pe om în ciuda păcatelor sale. Nu vei identifica niciodată păcatul cu păcătosul şi răul cu criminalul. Vei despărţi întotdeauna păcatul de păcătos, vei osândi păcatul şi vei avea milă, compătimire şi înţelegere faţă de păcătos, aşa cum a avut Domnul faţă de femeia cea păcătoasă prinsă în faptul adulterului, după cum ne relatează Evanghelia de la Ioan (8, 3-11). Prea milostivul Domn osândeşte păcatul, dar El nu o osândeşte pe femeia cea păcătoasă. Este ca şi cum ai spune „Eu nu-ţi osândesc sufletul cel după asemănarea lui Dumnezeu şi după chipul lui Dumnezeu. Tu nu eşti totuna cu păcatul, fiindcă tu ai înlăuntrul tău puteri dumnezeieşti care te pot libera de acest păcat”. „Mergi. Deacum să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8, 11).
Statornicia şi simţul nemuririi în simţire şi în cunoaşterea raţiunii dumnezeieşti a lumii i-a caracterizat pe îngeri şi pe sfinţi.Absenţa totală a acestui simţ îi caracterizează pe demoni şi pe oamenii împietriţi de rău. Şovăiala în ceea ce priveşte acest simţ şi această cunoaştere îl caracterizează pe omul cu puţină credinţă. Raiul constă din fermul şi nemuritorul simţ şi cunoaştere a raţiunii dumnezeieşti a lumii care a fost creată de Dumnezeu Logosul.
Diavolul este diavol tocmai fiindcă el neagă veşnic şi total raţiunea şi raţionalitatea din lume. Pentru el totul este nebunie şi absurditate şi din această pricină el trebuie să elimine şi să distrugă valorile eterne ale acestei lumi.
Omul se află pe drumul dintre rai şi iad, dintre Dumnezeu şi satana. Fiecare gând şi meditaţie a omului, fiecare simţământ al său aduce sufletul cu o treaptă mai aproape de rai sau cu o treaptă mai aproape de iad. Dacă este după Dumnezeu, gândirea şi meditaţia îl leagă pe om de Dumnezeu, Logosul, Cel de neînţeles şi de nebiruit, iar acest lucru înseamnă deja raiul pentru om.
Dacă, însă, gândirea este împotriva Logosului divin sau Acesta lipseşte din ea, omul este în mod inevitabil legat de iraţional, de prostesc şi de diavol, iar acest lucru înseamnă deja iadul. Tot ceea ce este valabil şi are forţă pentru gândire este valabil şi are forţă şi pentru simţire.
Totul, deci, începe aici, pe pământ: şi raiul şi iadul pentru om. Viaţa omului pe această planetă este o imensă dramă. Aici, lumea temporală şi cea veşnică mereu se ciocnesc, ca şi cele muritoare şi cele nemuritoare, binele şi răul, lucrurile diavolului şi cele ale Domnului.
Gândirea umană este un blestem atunci când ea nu vrea să se transforme în rugăciune şi nu doreşte să se desăvârşească prin rugăciune. Este de neconceput ca gândirea să existe dinaintea tainei lumilor fără ca ea să se transforme într-o stare şi o dispoziţie plină de rugăciune.
Nimic nu este mai minunat decât gândirea care, dinaintea privirii lumii divine, este cufundată în rugăciuni.

 

Sfantul Iustin Popovici, ”CREDINŢA ORTODOXĂ ŞI VIAŢA ÎN HRISTOS”

Sursa:

http://tineretulortodox.md/wp-content/uploads/2011/03/Sf.-Iustin-Popovici-Credinta-Ortodoxa-si-Viata-in-Hristos.pdf

 

Reclame

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: