Omul liber nu este târât de sentimentele lui, de simpatii și antipatii, de interes. Pe toți îi vede cu aceeași dispoziție, dispoziția iubirii întru Hristos. Omul sfânt adună durerea oamenilor și dă bucuria

”Daca ne intoarcem energia spre Dumnezeu, indepartand-o de diferitele dorinte si tulburari pe care le traim zilnic, vom dobandi lesne dorirea celor dumnezeiesti. Rugandu-ne cu ravna la Dumnezeu, simtim prezenta Lui, care vine sa domoleasca si dorintele pamantestiIntamplarile extreme din viata noastra, cele care ne scot din hotarele noastre, care ne aduc inaintea unor riscuri abisale, care ne fac sa vedem limpede haosul sau moartea in fata noastra, sunt ocazii unice de participare la harul dumnezeiesc. Atunci rugaciunea devine arzatoare. Cand „cuiburile” pamantesti se destrama, n-ai alta solutie decat sa strigi la Dumnezeu.

Nici un om „confortabil” nu-L poate cunoaste pe Dumnezeu. Parintii purtatori de Dumnezeu, prin nevointele lor extreme, din iubire puternica de Dumnezeu, au atins „hotarele” Lui necuprinse. Parintele Porfirie voia sa-si riste viata, dar si pe cea a monahilor sai, crezand ca prin acest risc trezvia creste si se adanceste cautarea lui Dumnezeu.

Sa nu pierdem atatea prilejuri neprevazute care apar in viata noastra, inchizandu-ne in tristete si melancolie. Maica Domnului n-a inabusit marea durere pe care a trait-o langa Cruce, ci a preschimbat-o in rugaciune fierbinte si puternica pentru toti cei aflati in suferinte. A devenit cea mai mare tamaduitoare si mijlocitoare a oamenilor.

Prin incercari voluntare sau involuntare, Sfintii au ajuns la extreme pentru Dumnezeu si acolo L-au intalnit. Noi toti putem sa-L intalnim pe Dumnezeu in situatii extreme nedorite. Odata, Sfantul Siluan l-a sfatuit pe un tanar sa se roage, iar tanarul i-a raspuns: „Am invatat sa ma rog in razboi, parinte. Gloantele imi treceau pe la urechi si eu, aflandu-ma sub teroare, ma rugam si nu ma atingeau”Atunci Sfantul a spus: intreaga stare a tanarului, in ceasul cand imi vorbea, arata ca este afundat in rugaciune”.

Sa lasam minciunile, fratilor. Atunci cand ne dorim patul cel frumos, somnul cel dulce, mancarea cea gustoasa, intalnirile cu prietenii, terminarea predicii, dobandirea bunatatilor materiale, nu vom simti iubirea dumnezeiasca, pe Hristos. Ar fi o lucrare binecuvantata, ca in ceasul cand ne indreptam cu nerabdare spre patul nostru, sa avem si un cuget dumnezeiesc: „Dumnezeul meu, Te doresc si pe Tine la fel in viata mea?. Acest cuget smerit este ceva din putinul nostru, punctul pe care Dumnezeu sa se bazeze pentru a ne binecuvanta.

…………………………………………..

Adevarul il poate vedea si rosti numai omul liber. Omul liber este cel desprins de lume. Cel care nu este legat de o parte a lumii, ci care poate imbratisa lumea intreaga.

Omul liber nu este tarat de sentimentele lui, de simpatii si antipatii, de interes. Pe toti ii vede cu aceeasi dispozitie. Dispozitia iubirii intru Hristos. Strainii sunt ai nostri si ai nostri sunt straini. In felul acesta vine echilibrul. Cel ce-L iubeste pe Hristos se indurereaza pentru toti si le da tuturor bucurie spre mangaiereDimpotriva, cel ce iubeste sentimental, cauta de la altii bucurie, placere, si ofera reprosurile si nemultumirile lui.

Omul sfant aduna durerea oamenilor si da bucuria. Cel „salbatic”, adica omul lumesc, aduna bucuria si da durerea. Adevarul se pastreaza mereu. Minciuna are termen de expirare. La fel se intampla si cu omul interesat, care iubeste si promoveaza grupul lui apropiat, in contradictie cu omul sobornicesc, care iubeste si ajuta dezinteresat intreaga lume.

…………………………………………….

„Orice aţi face, lucraţi din toată inima“
(Coloseni, 3, 23)

Atunci când faci ascultare cu bucurie şi iubire, chiar şi pentru lucruri care par nebuneşti, te bucuri. Îi avem ca exemplu pe părintele Efrem Katunakiotul şi pe părintele Porfirie. Când faci ascultare oarbă, pentru folosul propriu, te duci în iad, ca Iuda. E frumos şi e o dovadă de mărinimie când faci ceva din inimă şi nu constrâns sau silit. Ceea ce se face cu de-a sila şi nu din iubire este searbăd, n-are frumuseţe. Măiestria constă în a-l face pe celălalt să te lase să-l ajuţi. Doctorul trebuie să acţioneze într-un asemenea fel, încât să facă pe bolnav să vrea să se însănătoşească. Dacă acela nu vrea, nu-l poate vindeca cu forţa.

…………………………………………..

Cerem stăruitor de la Dumnezeu diferite lucruri, însă viaţa noastră este în totală contradicţie cu voia dumnezeiască. Am putea să nu cerem nimic şi să lucrăm cu dezinteres şi iubire, încât viaţa noastră să emane bucurie în toate manifestările ei.

Un om „L-a constrâns” pe Dumnezeu să-i dea un copil. Dumnezeu, după câţiva ani a împlinit voia aceluia, pentru a înceta să se mânie şi să hulească. Rezultatul a fost că şi-a omorât copilul, fiindcă l-a prins cu cea de-a doua femeie a lui şi a ajuns la închisoare. Acolo şi-a mărturisit păcatul şi i-a spus părintelui: Vedeţi ce-am păţit, dacă L-am constrâns pe Dumnezeu?”.

Aşa se petrec lucrurile. Îl huleşti pe Dumnezeu pentru că nu-ţi dă ceea ce vrei? Ei, Dumnezeu îţi îngăduie să dobândeşti acel lucru, pentru ca mai târziu să-ţi dai seama de încăpăţânarea ta şi de „gafa” care provine din voia ta egoistă.

 

 

Sursa: Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos,”Lucrari minunate ale harului – eroi contemporani ai duhului”, Editura Egumenita, 2013

Reclame

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: