Avva Antonie – Patericul Egiptean

Au venit fraţi la avva Antonie zicând: spune-ne un cuvânt prin care să ne mântuim. – Aţi auzit Scriptura, vă ajunge. Iar ei: şi de la tine vrem să auzim, părinte.
– Spune Evanghelia, „Dacă te loveşte cineva peste obrazul drept, întinde-i-l şi pe celălalt“(Matei 5, 39.).
– Nu putem face aşa.
– Dacă nu-l puteţi întinde şi pe celălalt, atunci răbdaţi măcar unul.
– Nici asta nu putem.
– Dacă nu puteţi nici asta, atunci măcar nu răspundeţi cu rău pentru rău.
– Nici asta nu putem.
Atunci îi spuse bătrânul ucenicului său: fă-le puţină fiertură, căci sunt neputincioşi. Şi lor le zise: dacă aia nu puteţi, aia nu vreţi, ce să vă fac? Trebuiesc rugăciuni.
………………………….
A mai zis: cel care locuieşte în pustie şi se linişteşte, e scutit de trei lupte, a văzului, a auzului şi a vorbirii; îi mai rămâne una, a urâtului(akedia, lehamite, plictis, melancolie, indiferenţă, sentimentul vidului sau inutilităţii.).
………………..
Îl lăudau fraţii avvei Antonie pe un monah. Iar el primindu-l l-a ispitit dacă rabdă dispreţul. Şi văzând că nu, îi spuse: eşti ca un sat împodobit pe dinainte, şi furat de hoţi pe la spate.
……………………………………
I-a spus un frate avvei Antonie: roagă-te pentru mine. Iar el: nici mie nu-mi va fi milă de tine, nici lui Dumnezeu, dacă singur nu te străduieşti şi nu te rogi lui Dumnezeu.
……………………………
Au venit odată bătrâni la avva Antonie de la Sketis, şi avva Iosif cu ei. Şi vrând bătrânul să-i încerce, le puse înainte cuvânt din Scriptură şi începu, de la cel mai mic, să-i întrebe ce voia să spună cuvântul. Şi fiecare răspundea după puterile sale; dar el le răspundea: n-ai ghicit. Şi la urmă îi spuse avvei Iosif: tu ce spui că înseamnă acest cuvânt? – Nu ştiu. Şi le zise avva Antonie: cu adevărat avva Iosif a găsit calea, căci a spus „nu ştiu“.
…………….
Au venit de la Sketis fraţi la avva Antonie. Şi urcând pe un vas ca să meargă la el au găsit un alt bătrân care voia şi el să meargă acolo. Dar fraţii nu-l cunoşteau. Şi stând pe vas vorbeau cuvinte ale bătrânilor, despre Scriptură şi iar despre ce lucrau cu mâinile. Iar bătrânul tăcea. Venind deci ei la liman s-a văzut că şi bătrânul mergea la avva Antonie. Şi cum merseră la el le-a spus: bună tovărăşie v-a fost bătrânul acesta la drum. Şi-i spuse şi bătrânului: buni fraţi ai găsit cu tine, avvo. Iar bătrânul răspunse: buni, dar n-au uşă la strungă şi cine vrea intră în staul şi dezleagă măgarul. Spunea asta fiindcă vorbeau ce le venea la gură.
…………………
Aveau trei dintre părinţi obiceiul ca să vină în fiecare an la avva Antonie. Şi doi îl întrebau despre gânduri şi despre mântuirea sufletului, unul tăcea mâlc fără să întrebe nimica. Şi într-un târziu îi spuse avva Antonie:
– Iată că vii de atâta amar de vreme aici şi nu mă întrebi nimic.
– Îmi ajunge că te văd, părinte.
……………………..
A spus avva Antonie: am văzut toate mrejele vrăjmaşului întinse pe pământ, şi am suspinat zicând: cine o să treacă printre ele? Şi am auzit o voce care zicea: smerenia.

Sursa: Despre avva Antonie

http://www.pateric.ro/despre-avva-antonie/

Reclame

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: