„Chiar şi în cele mai grele încercări nu trebuie să se bucure vrăjmaşul de neliniştea şi deznădejdea noastră; pacea se coboară în adâncimea smereniei, iar noi vedem exact neputinţa noastră, pe care o aducem înaintea lui Dumnezeu şi dobândim liniştea“

„Milostenia se face din inima care arde de dragoste pentru fiecare făptură şi doreşte binele acesteia. Milostenia nu constă într-o simplă pomană, ci în suferinţa pe care o simţim atunci când vedem nenorocirea aproapelui şi în ajutorul pe care i-l dăm pe măsura puterilor noastre“.
„Pentru mântuirea noastră e nevoie nu numai de credinţă, ci şi de fapte. Iată care sunt cuvintele Sfântului Apostol Pavel: «De la împlinirea Legii nu se îndreaptă tot trupul», cu referire la poruncile Vechiului Testament. Învăţătura că îndreptarea se face numai prin credinţă – fără fapte – este protestantă, neortodoxă. Dar cine nădăjduieşte numai în faptele sale, chiar dacă are credinţă, greşeşte. Mântuirea o primim şi ca dar de la Mântuitorul“.
„Pentru ca inima să se îndrepte prin poruncile Lui Dumnezeu, trebuie să cerem ajutorul Lui, deoarece fără El nu putem face nimic“.

„Cel ce doreşte să se îndrepte, dar încă se luptă cu patimile trebuie neapărat să încerce să se smerească, chiar dacă e greu, şi astfel să atragă darul lui Dumnezeu la sine“.
„Neliniştea şi deznădejdea din lupta cu patimile duc la mândria sufletească. Chiar şi în cele mai grele încercări nu trebuie să se bucure vrăjmaşul de neliniştea şi deznădejdea noastră; pacea se coboară în adâncimea smereniei, iar noi vedem exact neputinţa noastră, pe care o aducem înaintea lui Dumnezeu şi dobândim liniştea“.
„Mai bine decât toate este a ne căi şi a ne smeri, nicidecum a deznădăjdui; prin pocăinţă şi smerenie dobândim darul lui Dumnezeu şi ajutorul Lui“.
„Pe valurile vieţii, prin comuniunea cu ceilalţi oameni ni se oferă posibilitatea de a lucra cu sufletele noastre, adică de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Cum le-am putea îndeplini, dacă nu am fi în comuniune cu oamenii?“.
„Învăţătura Mântuitorului şi însăşi viaţa Lui înseamnă blândeţe şi smerenie, ceea ce ne-a şi poruncit să învăţăm de la El. Cauza tuturor relelor noastre este mândria, iar pavăza tuturor darurilor este smerenia“.

„Cum poate fi socotit sentimentul trecător al înduioşării şi lacrimile ca fiind iubirea Lui Dumnezeu? În mod tainic mintea este captivată de acestea şi ajunge la slava deşartă şi la mândrie, care o lipsesc de toate, inclusiv de smerenie. Dumnezeu ne-a arătat că darul Lui este cu noi, însă îl ia ca să nu ne lăudăm; totuşi nu ne lipseşte complet de el, ci doar îl tăinuieşte, ca să ne putem dedica Lui cu smerenie. Uneori socoteşte să ne lase în întunericul sufletesc, în împietrire şi răceală, ca să ne considerăm cei mai răi şi mai păcătoşi decât toţi, fără să căutăm mângâiere duhovnicească, socotindu-ne a fi nevrednici; în acestea constă devotamentul smerit, desăvârşit faţă de Mântuitorul. El a parcurs drumul suferinţei şi în rugăciunea către „Tatăl Său a rostit: «Întristat este sufletul meu până la moarte» (Matei 26, 38), însă a făcut voia Lui, iar nouă ne-a poruncit să mergem pe drumul crucii, nu pe cel al mângâierii. Voi, crezând că veţi găsi iubirea lui Dumnezeu în sentimentul mângâierii, nu Îl căutaţi pe Dumnezeu, ci pe voi, mângâierea voastră şi veţi fi feriţi din calea suferinţei, dorindu-vă ca, mai degrabă să muriţi decât să nu fiţi mângâiaţi. Pe noi, dimpotrivă, lipsa acesteia ne smereşte, nu ne stăpâneşte“.

„Pe tine te nelinişteşte faptul că nu poţi îndeplini desăvârşit toate poruncile şi te temi că întreaga viaţă o vei petrece cu gândul despre cum va fi sfârşitul; să citim a 34-a cuvântare a Sfântul Isaac Sirul care spune: «Răsplata nu se dobândeşte prin îndeplinirea poruncilor, ci prin smerenie, iar când puterea înfăptuirii slăbeşte, atunci smerenia este mult mai plăcut㻓.
„Uniţi fiecare virtute cu smerenia, pe care sfântul Dorotei o numeşte «mortar»; aşa cum pietrele sau cărămizile se folosesc în clădirea unei case, unindu-se cu mortar, pentru a fi mai solidă construcţia, iar fără mortar totul se dărâmă, tot aşa şi virtuţile fără smerenie nu aduc foloase“.
„Cauza neîndreptării şi căderii noastre nu este numai neglijenţa, ci şi alungarea păcii. Aşa cum mândria este vinovată pentru toate relele, tot aşa smerenia este dăruitorul tuturor celor bune“.
„Citirea cărţilor Sfinţilor Părinţi este folositoare pentru a înţelege voia lui Dumnezeu, căci părinţii, citind cuvântul lui Dumnezeu, pe care ni l-a dat în Sfânta Scriptură, l-au îndeplinit şi au trăit o viaţă sfântă, lăsându-ne exemple în învăţăturile lor.

Dacă nu citiţi acestea, nu veţi cunoaşte modul în care să trăiţi şi să luptaţi. Credeţi că citind cuvântul lui Dumnezeu puteţi să îl îndepliniţi şi nu vă smeriţi. Însă dacă-i citiţi pe Sfinţii Părinţi, veţi cunoaşte drumul către împlinire. Dar pentru că nu veţi atinge măsura lor, vă veţi cunoaşte neputinţa şi vă veţi smeri şi veţi dobândi mila lui Dumnezeu, care se revarsă cu deosebire peste cei smeriţi“.
„Dreapta judecată a lui Dumnezeu, pentru a-i curăţa pe oameni de păcate încă de aici, de pe pământ, trimite asupra lor şi necazuri exterioare ca pe nişte unelte care să îi aducă mai bine în simţiri şi să înţeleagă că, păcătuind înaintea lui Dumnezeu, sunt demni de cele mai mari pedepse şi prin răbdare să se cureţe. Nu e nevoie să găsim pricinile pentru care oamenii ne jignesc pe nedrept; pentru că păcătuim înaintea lui Dumnezeu este principala cauză care Îl determină să aducă asupra noastră furtuna nenorocirilor“.

„Datoria creştinului, care face pocăinţă este să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru că îl pedepseşte aici, pe pământ, ceea ce e mai bine decât să primească pedeapsa veşnică în viaţa viitoare. Şi de aceea trebuie să ierte conform cu poruncile: «Iubiţi-vă vrăjmaşii» (Mt. 5, 44) şi «Iertaţi, ca să fiţi iertaţi» (Mt. 6, 14), pe care să le îmbine cu virtuţile deoarece prin ele se poate obţine iertarea păcatelor“.
„După poruncile Bisericii şi testamentul Apostolilor trebuie să respectaţi preoţii, care sunt slujitorii altarului şi ai tainelor dumnezeieşti, deoarece fără ei nu e posibil să ne mântuim, aşa că daţi-le după puterea voastră pentru nevoile lor, căci «cei ce slujesc altarului au parte de la altar» (1 Cor. 9, 13). A-i judeca după păcatele lor nu este nicicum treaba voastră. Oaia nu îl judecă pe păstor, cum ar trebui să fie el şi n-a fost. A judeca preotul înseamnă a-L judeca pe însuşi Hristos; cum e posibil să se întâmple acest lucru?“.
„Cei care făgăduiesc că se vor dedica Lui Dumnezeu şi părăsesc această intenţie nu vor avea o viaţă fericită“.

Din scrisorile cuviosului Macarie despre
smerita înţelepciune

Slavă lui Dumnezeu pentru că v-aţi păstrat pe latura sănătăţii adevărate. Fie ca El să păstreze sănătatea voastră sufletească în puterea spiritualităţii noastre ortodoxe şi a dogmelor Bisericii, întărite de Însuşi Dumnezeu prin hotărârile celor şapte sinoade ecumenice, unde Sfântul Duh a lucrat la facerea dogmelor şi a aşezămintelor. Vă urez aceasta pentru că vă aflaţi în mijlocul ispitelor şi al diferitelor concepţii dăunătoare faţă de credinţă şi chiar în necredinţă şi ateism, în care nu poate fiecare să se împotrivească atacurilor puternice ale armatei vrăjmaşului. Dar sunt încredinţat în inima mea că, prin ajutorul lui Dumnezeu, nu vă veţi rătăci, ci neclintiţi veţi fi pe temelia sfintei noastre credinţe ortodoxe şi o veţi păstra ca pe o perlă nepreţuită în inimile voastre, pentru care cu smerenie mă rog preamilostivului Dumnezeu; şi vouă vă cer: rugaţi-vă lui Dumnezeu cu smerenie pentru aceasta. Nicidecum nu se poate să credeţi că prin puterea şi raţiunea voastră vă puteţi păstra în credinţă. Dumnezeu este ajutorul vostru şi Atotţiitorul. Iar Maica Domnului – Apărătoarea noastră – să vă acopere sub sfântul său acoperământ.

Despre menţinerea în ortodoxie

Din scrisoarea ta am văzut că ai conştientizat greşeala pe care ai făcut-o, crezând că nu ai mândrie şi ai descoperit că aceasta şi-a făcut cuib în tine pentru că nădăjduiai în meritele personale şi îi insultai pe ceilalţi. Slavă lui Dumnezeu că ţi s-au deschis ochii şi că vei fi smerită, căci celor smeriţi Dumnezeu le poartă de grijă. Te întrebi: „Ce impresie trebuie să fac înaintea celui Preaînalt?“. Dar cum poţi să gândeşti aşa? Noi trebuie să ne dăm seama că în inimă suntem păcătoşi şi să ne smerim căci cu siguranţă, „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi“ (Ps. 50, 19).
Dacă ne închipuim că slujim cumva prin dreptatea noastră, bunătatea lui Dumnezeu nu ne miluieşte, iar roadele Jertfei Sale de pe cruce şi ale Răscumpărării nu ne aduc iertare.
Sfinţii se considerau a fi mai prejos decât toată făptura şi mai răi decât toţi şi astfel erau mult mai plăcuţi lui Dumnezeu. Necazurile pe care le ai acum primeşte-le pentru că sunt trimise de Dumnezeu spre întărirea credinţei tale sau ca pedeapsă. Tu îmi scrii că în tot acest timp ai cârtit şi te-ai întristat şi crezi că acelea îţi distrug firea: mai bine nu da vina pe necazuri, ci pe tine şi mustră-te pentru micimea de suflet ca să se poată naşte smerenia.

Despre pregătirea pentru împărtăşanie

Te-ai pregătit în Săptămâna Mare pentru a primi preacinstitele lui Hristos Taine şi presupun că te-ai învrednicit pentru aceasta împreună cu întreaga ta familie în ziua pomenirii Cinei cele de Taină; vă felicit pe toţi din toată inima. Însă observ că în perioada pregătirii pentru Sfânta Taină, adică în timpul postului, te-ai neliniştit din cauză că nu te-ai pregătit bine, că te-ai rugat puţin şi că ai postit fără evlavie. Îndrăzneşti, oare, să te apropii de înfricoşătoarea Taină? Nu ai făcut rugăciunile cu toată inima, nu ai făcut nici o faptă bună, iar pocăinţa ta a fost rece şi fără interes. Tu nu crezi că această nelinişte vine din împotrivire şi de aceea niciodată nu vei putea fi liniştită. Te-ai gândit că dacă te pregăteşti bine, te vei învrednici să te împărtăşeşti?! Fără pregătire nimeni nu s-ar putea împărtăşi cu vrednicie. Numai prin conştientizarea nevredniciei noastre, „inima înfrântă şi smerită“ îl primeşte pe Dumnezeu şi prin bunătatea Lui nespusă ne învredniceşte să ne apropiem de marea Taină. Eu sunt încredinţat că tu ţi-ai dorit cu adevărat să te pregăteşti pentru Sfânta Împărtăşanie, însă te-ai încrezut în propriile puteri şi văzând că nu poţi să îndeplineşti un lucru sau altul nu te-ai smerit în neputinţa ta, iar vrăjmaşul ţi-a adus tulburarea şi din această cauză nu te-ai pocăit, n-ai avut smerenie, nici linişte.

Când citim nu numai cu gura, ci şi cu inima „Fărădelegea mea o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea“, atunci se va arăta şi rodul – „inima înfrântă şi smerită“, pe care „Dumnezeu nu o va urgisi“. Dar dacă n-am simţi astfel, ci dimpotrivă, răceală, atunci n-ar trebui să ne tulburăm, ci să ne smerim. Dacă ne tulburăm, nimic folositor nu dobândim. Datorită rugăciunii lui Iisus pe care ai făcut-o, ai reuşit să renunţi la discuţiile cu ceilalţi. E clar că nu ai observat că a fost spre folosul tău încrederea în ea, dar ţi-a arătat neputinţa ca să te smereşti. Cine foloseşte această sabie duhovnicească trebuie să fie smerit, căci atunci numai prin ea poate să uimească vrăjmaşii, dar fără ea mulţi se aruncă în boli de netămăduit.”

 

Sursa: Patericul de la Optina

http://www.pateric.ro/c-invataturile-2/

Reclame

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: