În fața fiecărui credincios stă o sarcină dificilă: să caute și să separe în acest haos, în această amestecare a adevărului cu minciuna, acel Adevăr care singur te poate mântui. Se duce o luptă dușmănoasă, vrăjmașul se încăpățânează să schimbe credința ortodo­xă cu o copie fină, atrăgătoare, să ne determine să facem doar un pas mic de la calea strâmtă, ca el să ne ducă apoi cu totul pe calea apostaziei

”Din ce in ce mai mult lumea inclina spre un crestinism fals, isteric. Dar noi nu trebuie sa dam atentie gusturilor ei – cu cat mai mult vom pazi duhul credintei noastre, cu atat mai straini vom fi acestei lumi, cu atat mai mult vom fi urati de ea, dispretuiti, si ii vom parea absurzi, neputinciosi, chiar lipsiti de har. Daca astazi lumea este curioasa in legatura cu credinta ortodocsilor, acesta nu este un pretext ca noi, de dragul lumii, sa aratam o falsa duhovnicie. Adevarul simplu este mai bun decat o minciuna impodobita. Noi suntem mai saraci duhovniceste ca niciodata, si mai mult decat crestinilor din vechime ni se potrivesc cuvintele psalmistului: Mantuieste-ma, Doamne, ca a lipsit cel cuvios, ca s-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor (Psalmul 11).

(…)  Constientizarea clara a duhului timpului, a situatiei noastre duhovnicesti, a masurii posibi­litatilor noastre ne va pazi de cautarile gresite, de risipirea zadarnica a fortelor noastre, de in­treprinderile fanteziste si de nevointele necores­punzatoare starii noastre.

Timpului nostru nu-i sunt proprii bogatia bu­catelor duhovnicesti, nici acea maretie si buna mireasma de care era plina viata crestinilor de odinioara. Noua ne-au ramas neputinta si necazul, de aceea mantuitoare pentru noi sunt ru­gaciunea smerita si plansul pentru pacatosenia noastra, cea mai umila parere despre toate lu­crarile si faptele noastre, mila fata de aproape­le, primirea recunoscatoare, fara de cartire, a tot ce se intampla cu noi, totala incredere in mila lui Dumnezeu si nici intr-un caz nadejdea in faptele noastre bune.

(…)

Ne este de folos sa ascultam cu atentie acele profetii ale Sfintilor Parinti, care se refera la tim­pul nostru, la timpul, judecand dupa toate, cel din urmaAceasta constientizare a duhului tim­pului nostru, pe de o parte, ne va scoate din sta­rea de inselare de sine, ne va deschide viziunea corecta asupra fortelor si a posibilitatilor noas­tre, va face mai modeste cerintele noastre fata de sine si fata de altii, iar, pe de alta parte, ne va obliga sa ne ridicam moralul, sa fim mai veghe­tori si precauti,sa nu deznadajduim, dar nici sa nu ne inaltam iluzoriu, rupandu-ne de realitate.

Sa ascultam cuvintele dureroase, dar folositoare: 

„Soarele care apune reprezinta starea crestinului timpurilor noastre. Luceste de asemenea Soarele Dreptatii – Hristos: El raspandeste razele, dar ele nu mai revarsa nici acea lumina, nici acea caldura ca in timpurile vechi, deoarece razele Lui nu mai cad direct asupra noastra, ci doar tangenti­al. Razele Soarelui Dreptatii, Hristos, sunt harul Duhului Sfant.”

In prezent, cand s-au inmultit cei bogati cu stiinta, cu artele, cu tot ce este material, a lipsit cel cuvios (Psalmul 11). Sfantul Duh, privind la fiii oamenilor,cautand un vrednic vas prin multimea celor care se numesc invatati, luminati, ortodocsi, rosteste la adresa lor o sentinta amara:

Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut. Nu este cine sa faca binele, nici macar unul nu este. Mormant deschis este gatlejul lor, viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de vipera este sub buzele lor. Gura lor e plina de blestem si amaraciune. Iuti sunt picioarele lor sa verse sange. Pustiire si nenorocire sunt in drumurile lor. Şi calea pacii ei nu au cunoscut-o. Nu este frica de Dumnezeu inaintea ochilor lor (Romani 3,11-18).

Iata cauzele pentru care Duhul lui Dumnezeu Se instraineaza de noi, in timp ce El este adevarata mostenire a crestinilor adevarati, incepato­rul atotsfant al neamului dobandit de toti noii israeliteni…

„Sfanta Scriptura marturiseste ca, asemenea iudeilor, crestinii vor incepe treptat sa se indeparteze de invatatura revelata de Dumnezeu, sa nu mai dea atentie innoirii firii omenesti de Dumnezeu-Omul, vor uita de vesnicie, toata atentia o vor indrepta asupra vietii lumesti; se vor ocupa tot mai mult cu situatia lor pe pamant, de parca ar trai aici vesnic, cu satisfacerea dorintelor lor pervertite. Se intelege: o astfel de directie Ii este straina Mantuitorului, Care l-a rascumparat pe om pentru fericita vesnicie. Unei astfel de directii ii este proprie lepadarea de crestinism.”

„(…) Oamenii vor fi stricati la minte, pentru ca se vor invoi cu minciuna (Pilde 2, 12), necercati in credinta, avand infatisarea adevara­tei credinte, dar tagaduind puterea ei (II Timotei 3, 8, 5). Pentru cei care au primit aceasta putere si de bunavoie au respins-o este anevoioasa repri­mirea ei (v. Evrei 10, 26). Chipul evlaviei il pot oarecum plasmui vicleniile omenesti; dar reface­rea puterii evlaviei apartine Celui care ii imbraca pe oameni cu putere de Sus (Luca 24, 49).”

In prezent in multe privinte oamenii au in­draznit sa adauge randuielilor Sfantului Duh randuielile lor. Din aceasta cauza randuielile ceresti s-au facut pamantesti, cele duhovnicesti, trupesti, cele sfinte, pacatoase, cele intelepte, ne-intelepte… Exista, in particular, crestini, dar s-a pierdut cunoasterea generala, unitara a Adeva­rului, cu care totul s-ar fi unit intr-un singur trup duhovnicesc, cu un singur chip al gandurilor, cu un singur duh, sub un singur cap – Hristos. In prezent orice om isi are modul propriu de gandire, religia sa, calea sa, primite de bunavoie sau intamplator. Fiecare o ia razna in directia dorita, nestiind unde merge, si nimeni nu-l opreste; oamenii nu mai aud – atat s-a ingreuiat auzul lor – glasul mantuitor al adevaratului Pastor, care rasuna din Sfanta Lui Biserica, demascand minciuna, vestind si aratand tuturor calea cea dreapta. I-a asurzit zgomotul grijilor pamantesti, zgomotul veselirii simturilor, al prosperitatii pamantesti. Lipit de pamant, sufletul lor nu este capabil sa recepteze impresiile duhovnicesti”.

,,[…] Capcanele diavolului s-au inmultit prea tare. S-au inmultit cartile care contin invataturi mincinoase; s-au inmultit mintile care inventeaza si comunica altora invataturi mincinoase, s-au imputinat urmatorii Adevarului sfant; a crescut respectul pentru virtutile firesti, accesibile pen­tru iudei si pagani, a crescut respectul pentru virtutile pagane, potrivnice firescului insusi; s-a micsorat intelegerea virtutilor crestine; s-a dez­voltat viata materiala, a disparut viata duhovniceasca; placerile si grijile trupesti consuma tot timpul; nu mai este timp sa ne amintim de Dumnezeu. Şi aceasta se transforma in obligatie, in lege.

„Noi am ajuns in prezent intr-o asemenea sta­re», cand ne putem mantui exclusiv prin rabdarea fara cartire a necazurilor, cu credinta in Dumnezeu si cu nadejdea in milostivirea Lui. Pe alte cai acum nu stie nimeni sa se mantuiasca. Ramane pentru timpul nostru doar o singura cale: rabda­rea necazurilor....

„[…] Fara smerenie, omul nu poate sa primeas­ca oarecare daruri ale lui Dumnezeu. Iata de ce s-a prezis ca in timpurile din urma, in virtutea mandriei care se intensifica, oamenii se vor man­tui doar cu rabdarea necazurilor si a bolilor, iar nevointele vor fi luate de la ei.”

,,[…] Trebuie sa intelegem duhul timpului si sa nu ne pierdem vremea cu vechile obiceiuri si impresii, care in timpul prezent sunt imposibil de infaptuit. […] Trebuie sa ne caim, sa ne rugam si sa ne pa­zim de inselaciune, pentru ca in timpul de fata multi oameni care doresc sa-si traiasca viata cucernic si care gandesc despre sine ca traiesc cucernic sunt ocupati cu partea materiala a vietii si se afla intr-o mai mare sau mai mica inselare.”

Iata opinia unui parinte contemporan cu noi, ieromonahul Serafim Rose († 1982):

„Intrucat traducerile cartilor ortodoxe despre viata duhovniceasca devin tot mai accesibile iar terminologia ortodoxa despre lupta duhovniceasca este purtata in vazduh, un numar tot mai mare de oameni talcuieste despre isihasml despre Rugaciunea lui Iisus, despre viata ascetica, despre stari inalte ale rugaciunii si despre cei mai inalti dintre Sfintii Parinti, cum ar fi de exemplu Sfintii Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama sau Grigorie Sinaitul. Este foarte bine sa cunoastem aceasta parte inalta a vietii duhovnicesti ortodoxe si sa-i cinstim pe sfintii mari, care de fapt au dus-o: dar daca noi nu vom avea constiinta foarte realista si foarte smerita a faptului ca suntem departe de viata isihastilor si ca prea putin suntem pregatiti ca macar sa ne apropiem de ea, interesul nostru fata de ea va fi doar inca una din exprimarile lumii noastre egocentrice. […]

Trebuie sa intelegem profund in ce timpuri traim, cat de putin simtim de fapt Ortodoxia noastra, cat de departe suntem nu doar de sfintii din vechime, ci si de simplii crestini ortodocsi care au trait cu o suta de ani in urma sau chiar cu o generatie in urma si cat de puternic trebuie sa tindem sa ramanem crestini ortodocsi

Asadar, Parintii timpului din urma spuneau foarte des ca timpul nostru este viclean si dificil pentru mantuire, ca foarte tare s-a raspandit fatarnicia, ca adevarata evlavie aproape s-a pierdut, ca, in mare parte, crestinii duc doar la exte­rior o viata virtuoasa, insa inimile lor sunt depar­te de Dumnezeu, sunt robite pamantului, lumii acesteia stricacioase, ca fatarnicia a ajuns pretu­tindeni, ca nimeni nu cauta cele ale lui Dumnezeu, ci fiecare cauta ce-i convine. Acum in fata fiecarui credincios sta o sarcina dificila: sa caute si sa separe in acest haos al faptelor mincinoase si al faptelor omenesti, in aceasta amestecare a adevarului si a minciunii, acel Adevar care singur te poate mantui si vindeca. Adevarul acesta este aproape, el niciodata nu va seca, dar multe pareri mincinoase se straduiesc sa impiedice ve­derea lui, sa insufle ca ele reprezinta acel Adevar care ne este necesar. Şi in afara, si in interiorul nostru se duce o lupta dusmanoasa, vrajmasul se incapataneaza sa schimbe credinta ortodo­xa, duhul ei, cu o copie fina, atragatoare, sa ne determine sa facem doar un pas mic de la calea stramta, ca el sa ne duca apoi cu totul pe calea apostaziei.

Este deosebit de important sa inveti sa intelegi corect si sa aplici la viata ta scrierile Sfintilor Parinti, sa-ti insusesti duhul lor, pentru ca acesta este duhul evanghelic. Parintii indeplineau cu viata lor, cu fapta, cu cuvantul, cu simtul, invatatura evanghelica, pe care si-au insusit-o clar si au explicat-o lamurit in cartile lor. Ne este imposibil sa intelegem si cu atat mai mult sa indeplinim poruncile evanghelice fara aceasta experienta patristica, caci ne vom rataci chiar de la inceput. Insusi cuvantul patristic devine greu de ajuns la noi, caci am incetat sa-i mai intelegem pe Sfintii Parinti. Nevointele lor sunt in multe privinte peste puterea noastra de intelegere; acea neclintire a credintei, care le dadea putere sa savarseasca minuni, acum nu se mai intalneste, simplitatea lor, curatia mintii si a inimii par inaccesibile; lepadarea lor de lume, lipsa lor de griji, neglijarea trupescului si aspiratia spre ceresc sunt imposibile pentru noi. Cu toate acestea, duhul Sfintilor Parinti, lucrarea lor launtrica, orientarea lor principala si scopul operelor lor raman necesare. Nu putem inainta tot asa de darz cum au inaintat ei, nu putem duce aceleasi greutati, nici urca la aceleasi inaltimi – dar putem si suntem datori sa tinem aceeasi directie, sa avem aceleasi scopuri, sa determinam valoarea si utilitatea oricarui lucru cu aceleasi masuri pa­tristice, sa consideram daunatoare si nefolositoare cele de care se fereau si Parintii.

 

Sursa: Arhimandritul LazarDespre bolile tainice ale sufletului, Editura Sophia, Bucuresti, 2012

abasidze_lazar_arhim-despre_bolile_tainice_ale_sufletului-8307

 

Reclame

Un gând despre „În fața fiecărui credincios stă o sarcină dificilă: să caute și să separe în acest haos, în această amestecare a adevărului cu minciuna, acel Adevăr care singur te poate mântui. Se duce o luptă dușmănoasă, vrăjmașul se încăpățânează să schimbe credința ortodo­xă cu o copie fină, atrăgătoare, să ne determine să facem doar un pas mic de la calea strâmtă, ca el să ne ducă apoi cu totul pe calea apostaziei

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: