POEZIE PENTRU UN DUHOVNIC

DUHOVNICUL 
” In miez de noapte, în chilie,
O rază albă intră lin
Pe ferăstruica înnegrită
Și lumineaza-un trup puțin
Ce sta-n genunchi, adus de spate
Și spala-ncet, trudind din greu,
Podeaua veche, lăcuită:
E preotul lui Dumnezeu,
Călugărul cu chip de ceară
Și obiceiul cuvios,
Cu suflet blând ca o privire
A Maicii Domnului Hristos.
Cu mâini subțiri și obosite
Inmoaie-n apă cârpa grea
Și freaca-ncet- a câta oară ? –
Același ungher de podea.
Mirata-ncremeneste luna
Și candela lumina-si frange,
Iar îngerii se-opresc sfielnic
Din zborul lor : preotul plange.
Din ochii mari,adanci de veghe,
Cad lacrimi grele in ungher
Si-asa cum picura, in salba,
Par stele care cad din cer.
In zori, când ucenicul tânăr
Are să vină să îi dea
Ca de-obicei, prescuri și vinul,
Din nou, mâhnit, îl va certa:
Părinte, iarăși noaptea-ntreaga,
Bolnav cum sunteți tot mereu,
Ați stat să lustruiți podeaua ?
Doar asta pot să fac și eu !…
Și ca de fiecare dată,
Parintele-i va pune blând
Mâna lui slabă și trudita
Pe cap și-l va privi tăcând.
 
Ce să-i fi spus ?… Ca de-ani de zile,
De când Hristos i-a poruncit
Să aibă suflete în grijă,
El niciodată n-a dormit
Din miezul nopții pana-n zori ?!
Ca-i este sufletul prea plin
De-atatea vieți si-atatea griji,
De-atata har și chin ?!
Că noaptea-și aminteste-n taină
Toți ucenicii ce-au intrat
In ziua aceea în chilie;
Și-acolo unde au călcat
El spală ostenit podeaua
Si-adesea plange-ncetisor,
Rugând smerit si-adanc pe Domnul
Să spele sufletele lor ?!…
Ca-l doare trupul slab de boală
Când nopți întregi stă aplecat,
Ca fiii lui născuți în Domnul
Să se ridice din păcat ?!…
 
Că n-are somn si n-are tihna
Și viata lui e viata lor,
Iar lacrimile planse-n taina
Sunt cel mai scump al sau odor ?!…
Ca moare-n fiecare noapte,
Ca sa vieze-n orice zi
Hristos în piepturile slabe
Ale duhovnicestilor săi fii?!…
 
Cuvintele sunt prea sărace
Și taina prea de necuprins…
Și preotul incepe iarasi
Să spele; candela s-a stins…
Puțini sub soare sunt aceia
Care-n tăcere, lumii mor
Și fac, prin rugăciuni și lacrimi,
Din viața lumii, viața lor.
 
Dar noi, cei slabi și mici în toate
Un lucru-avem a învăța
Și dupa cât ne sta-n putere,
Să ne silim a-l si lucra :
In orice loc si-n orice vreme,
De-ngenunchezi cu gând smerit
Și plângi, dupa a ta putere,
Vei aduna din lacrimi, zâmbet
Și dintre mărăcini, crini dalbi,
Căci dragostea pentru un frate
Iveste-n maluri nuferi albi.
 29594613_358137051369910_6556788730022839840_n.jpg
   
Autor necunoscut 
Reclame

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: