Trădătorul este cel mai periculos om din societate. El se întunecă la minte şi la suflet, devine un templu al satanei; devine un diavol întrupat, un pericol pentru toată lumea. Trădarea este soră cu lepădarea de Dumnezeu

 Păstorul cel bun şi adevărat tradat de Iuda…

Predica Parintelui Ioanichie Balan:

”Iubiţii mei fraţi,

… Acum fiii Bisericii plâng pe Cel ce a întemeiat Biserica în lume; văduvele şi sărmanii plâng pe Cel ce le-a făcut dreptate; suferinzii şi bolnavii se întristează după Doctorul cel minunat; oile cele rătăcite se tânguiesc după Păstorul cel bun şi adevărat.

Primul act cu care încep patimile Domnului este actul trădării lui Iuda. Iată cum ni-l descrie Sfânta Evanghelie: Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se cheamă Paşti. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare, căci se temeau de popor (Luca 22, 1-2).

Singurii care nu-L iubeau pe Hristos, singurii care-I doreau moartea erau arhiereii templului, cărturarii şi fariseii din Ierusalim. Ei de mult ar fi căutat să-L omoare pe Iisus, dar se temeau de popor; se temeau de mulţimea săracilor care au fost hrăniţi de Hristos; se temeau de mulţimea celor de jos care au fost înţeleşi şi mângâiaţi de Hristos; se temeau de mulţimea celor bolnavi şi păcătoşi care au fost vindecaţi şi iertaţi de Hristos. Se temeau de adunarea poporului care umbla desculţ şi flămând, de ani de zile, după Iisus şi striga: Niciodată nu am văzut aşa întru Israel! Niciodată nu a grăit vreun om ca Omul Acesta!

De mult L-ar fi ucis pe Hristos, dar se temeau de popor. Se temeau de furia sărmanilor, se temeau de blestemul văduvelor şi al bolnavilor, se temeau de mânia galileenilor, se ruşinau de gurile pruncilor care Îl lăudau.

Atunci, fruntaşii poporului, arhiereii fărădelegii şi cărturarii cei mândri care ştiau poruncile legii, dar ei nici cu degetul cel mic nu le atingeau, s-au adunat în curtea arhiereului ce se numea Caiafa şi au făcut sfat cum să-L prindă pe Iisus cu vicleşug şi să-L omoare. Şi ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor (Matei 26, 5). Adică voiau să omoare pe Hristos, dar ei să scape de mâinile oamenilor. Nu însă şi de mâinile Domnului Savaot. Că înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu (Evrei 10, 31). Arhiereii şi cărturarii se temeau de popor, nu pentru că-l iubeau, ci pentru că ei înşişi trăiau de pe spatele poporului. Pentru aceea ziceau unii dintre ei că poporul acesta care nu ştie Legea este blestemat.

Iar la acel ucigaş sfat se întrebau unii pe alţii, zicând: Ce vom face? Că Omul Acesta multe semne face. De îl vom lăsa pe El aşa, toţi vor crede într- însul şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul. Atunci Caiafa a vorbit ca un prooroc, zicând: Voi nu ştiţi nimic; nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul (Ioan 11, 47-50).

Deci au hotărât să-L omoare pe Iisus. Iar pentru ca să înşele încă o dată poporul şi toată lumea, arhiereii şi cărturarii au folosit vicleşugul şi argintul cel blestemat; au folosit trădarea lui Iuda şi neştiinţa ostaşilor romani, ca astfel ei să apară nevinovaţi de sângele Dreptului Acestuia, iar în istoria omenirii să se scrie că romanii L-au răstignit pe Hristos, iar nu evreii. Dar minciuna nu rezistă în faţa adevărului.

Au căutat deci să corupă, să înşele cu bani pe unul din ucenici ca să-L vândă pe El lor, fără de popor. Auzind de aceasta, Iuda se gândea, se frământa, se tulbura, cum ar face să nu piardă acest prilej de câştig. Iar satana, văzând că el nu-şi arată nimănui gândul său, a intrat în Iuda ce se chema Iscarioteanul (Luca 22, 3).

Vai omului care se leapădă de Dumnezeu şi se închină diavolului şi banului! Vai omului care este părăsit de Dumnezeu, că îl află satana! Vai omului care umblă după sfatul capului său! Când intră satana în om, omul nu mai este stăpân pe sine. El nu mai judecă cu capul său, nu mai ştie ce face, nu mai merge pe picioarele sale. El se întunecă la minte şi la suflet, devine un templu al satanei; devine un diavol întrupat, un pericol pentru toată lumea. Vai omului fără Dumnezeu! Vai de oaia rătăcită de turmă şi păstor! Vai de omul singur, care a căzut şi nu are cine să-l ridice!

Fugi, frate, de păcatul lepădării de Dumnezeu. Fugi de închinarea la idoli, la bani, la plăceri şi la toate poftele lumii. Fugi la Hristos, ca să nu te ajungă din urmă satana! Iar de te luptă şi te robesc gânduri ucigaşe, de necredinţă, de îndoială, de desfrânare, du-te şi te spovedeşte preotului şi negreşit vei scăpa de ele. Nu sta de vorbă cu diavolul. Nu-i face cuib în mintea şi inima ta. Dacă Iuda îşi mărturisea acel gând ucigaş lui Hristos sau măcar unuia dintre apostoli, satana nu mai intra în el, nu mai avea putere asupra lui.

Dar aşa a făcut? S-a dus să-şi mărturisească gândul său ucigaş ucigaşilor, trădătorilor, fariseilor, mincinoşilor, făţarnicilor. Şi ducându-se, el a grăit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor (Luca 22, 4). Vai creştinului care îşi mărturiseşte păcatele celui robit de aceleaşi patimi, că în loc să-l vindece de răni, mai mari i le face! În loc să-l oprească de la păcat, îi dă mai multă libertate!

Deci Iuda, mergând la arhierei, a zis lor: Ce voiţi să-mi daţi şi eu îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi (Matei 26, 14-15). Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii (Luca 22, 6). Vai, ce negustorie blestemată!Auzi ce întreabă iubitorul de argint, trădătorul şi vânzătorul: Ce voiţi să-mi daţi şi eu îl voi da în mâinile voastre? Şi auzi ce au făcut arhiereii cei vicleni şi iubitori de sânge? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi!

Au dat bani şi au primit sânge. Au dat arginţi blestemaţi şi adunaţi pe nedrept şi au cumpărat cu ei sânge curat şi nevinovat. Au dat materie şi au primit foc nestins. Au dat ceea ce iubeau ei mai mult, ca să-L câştige pe Cel ce-L urau ei mai mult. Au dat bani care pătează mâinile şi au cumpărat sânge care pătează conştiinţa. Astfel ei au căutat ca să ucidă Adevărul cu minciuna şi cu cele trecătoare să piardă pe Cel veşnic.

Trei păcate mari a făcut în ceasul acela Iuda: lepădare de Dumnezeu, trădare şi vânzare pe bani. Într-adevăr, lepădarea de Dumnezeu, adică apostazia, este primul şi cel mai greu păcat al lui Iuda şi al tuturor urmaşilor lui. Că nimeni nu poate vinde şi trăda pe cineva, dacă nu îl urăşte de moarte mai întâi, dacă nu se leapădă de el. Ei bine, Iuda L-a urât pe Hristos. Iuda nu mai credea în Hristos. Iuda s-a lepădat de Hristos şi s-a pus în slujba diavolului.

Vai aceluia care se leapădă de Hristos, care huleşte Biserica, Crucea şi pe toţi sfinţii, ca să poată dobândi în viaţă cinste mai mare, salariu mai mare, pâine mai albă, laudă mai multă. Amar celui lepădat de credinţă, că în veac se va munci. Dar şi trădarea, ce păcat grozav este. Să te lepezi de Făcătorul tău? Să dai în mâna ucigaşilor pe tatăl tău? Să descoperi taina mai-marelui tău? Să spui secretul semenului tău? Cu adevărat mare este păcatul trădării!

Trădătorul niciodată nu are cuvânt. Trădătorul nu poate păstra niciodată adevărul. Trădătorul întotdeauna divulgă taina. Trădătorul este cel mai periculos om din societate. Trădarea a pierdut împărăţii, a răsturnat scaunele celor puternici, a vărsat sânge nevinovat, a dezbinat familii ce trăiau în pace, a lăsat în urmă pâraie de lacrimi, a semănat peste tot minciună, neînţelegere şi moarte. Trădarea este soră cu lepădarea de Dumnezeu.

Oare ce i-a lipsit lui Iuda de s-a lepădat de Hristos? Şi pentru ce L-a trădat? Ca să câştige foc veşnic? Ca să rămână în istoria popoarelor lumii? Ca să fie blestemat de toate generaţiile pământului? Că ieri era apostol şi azi, trădător. Ieri, ucenic al lui Hristos şi azi, vânzător al lui Hristos. Ieri făcea minuni şi azi trădează şi spune minciuni. Ieri purta în el pe Hristos şi azi pe satana îl poartă. Ieri vorbea cu Iisus în Grădina Ghetsimani şi acum cu Caiafa se tocmeşte. Ieri se arăta milostiv către săraci şi acum pe arhierei îi întreabă: Ce voiţi să-mi daţi şi eu îl voi da în mâinile voastre? Cu adevărat, înfricoşat este păcatul trădării! Că trădătorul la toți se închină, dar în scurt, de toți se leapădă. Ascultă cu urechea la toate uşile, priveşte cu ochii prin toate ferestrele, iscodeşte pe toți oamenii, cearcă cu vicleşug cele mai sincere inimi, apoi îndată trădează pe cei mai buni prieteni, divulgă cele mai intime taine, la cei mai periculoşi vrăjmaşi.

Fereşte-te, iubite frate, de păcatul trădării, ca să nu ai aceeaşi soartă ca şi Iuda. Fugi de omul trădător.

Nu-i descoperi taina inimii tale. Nu-i spune nimic despre prietenii tăi, nici despre vrăjmaşii tăi. Fereşte-te, de asemeni, să imiţi vreodată pe Iuda!

 

PARINTELE IOANICHIE BĂLAN:

Predică la Sfânta și Marea Miercuri – Despre vânzarea lui Hristos (fragment)

Reclame

Comentariile nu închise.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: